Iubirea

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-053-107-4
Status: in stoc

Iubirea

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Agnos
Numar de pagini: 320

Cel ce arzi de dragul meu cu doruri infinite...

Deseori am ascultat acest răspuns al câte unui om dezorientat, rănit ori pur și simplu om: m-am salvat citind... Și punea numele unei cărți. Credeam că e o exagerare, deși în multe rânduri mie însumi liniștea mi s-a dăruit printr-o lectură. E motivul pentru care țin Psaltirea aproape de inima mea. Uneori, mai ales acum, spre maturitatea ce se cheamă subtil îmbătrânire, am trăit luni care m-au făcut să devin o carapace de om. Să-mi pierd tonusul de bucurie și răbdătoare înțelegere a lumii din jur. Deși știu că numai cu scuipatul pe față vom urca în Împărăția lui Dumnezeu, mi-e greu, tot mai greu să accept că pe cruce te urci singur, dar de dat jos, te dau jos alții. La vremea hărăzită de Însuși Domnul Care a trecut prin Cruce și ne-a dăruit Învierea.În plină neliniște personală am luat în mână o carte dăruită mie cândva de Părintele Moise Iorgovan, „Moise de la Oașa”, cum îl alintăm noi. E vorba de volumul lui Octavian Blaga, Iubirea (Sherbrooke, 2021, 350 pg.). Era așezată în așteptare, atârnată de gândul de a o citi cândva. Și-i bine că a fost așa. Ce scriu acum nu este o prefață de carte – la o ediție nouă – și nici nu cred că aș putea scrie una la această carte. Ci este mai degrabă un oftat mare, de plâns răcorit. Un îndemn la lectură de dragul descoperirii uneia dintre cele mai ample cărți de teologie pe care am citit-o în ultimii ani. Sunt cărți pe care, citindu-le, îți vine gândul de a nu mai scrie niciodată. Nimic. Poate doar despre cartea care te face să nu mai scrii nimic. De frică să nu ți se vadă micimea sufletească, ori piticismul intelectual, ori pur și simplu neputința de a mai putea scrie ceea ce descoperi în scris de obicei: liniștea neliniștită a rostirii. După cartea lui Octavian Blaga am plâns ca după prima lectură a Evangheliei după Ioan. E un jurnal, un jurnal de călătorie în căutarea și aflarea Ființei Care Se cheamă pe Numele Cel mai Sfânt: Dumnezeu-Iubire. Pornit din adolescența timișoreană (ce pagini calde are aici orașul de pe Bega, câte adevăruri semnalează cel care a fost vecin bisericii de unde a început Revoluția!), trecând prin inima caldă a Părintelui Ghelasie de la Frăsinei și a minunaților săi ucenici – admirabil și real chipul Părintelui Varsanufie de la Pătrunsa –, apoi urcând parcă pe furcile de piatră și duh ale unui Tabor interior, omul acesta ne oferă prima oară, în teologia românească, un jurnal de isihasm și iubire. Preoțit în Banat, lucrând în asistență socială (veți găsi pagini admirabile și adevărate despre Mitropolitul Nicolae Corneanu), absolventul de fizică mai caută și apoi crește în cunoaștere teologică. Plecat în Canada, în regiunea Quebec, unde acordă asistență spirituală persoanelor aflate în diferite stadii de viață în varii spitale și locuri de odihnă înaintea Odihnei, modul în care argumentează prin cunoașterea imediată nevoia de pregătire profesională și încordare sufletească vocația de înger păzitor al Marii Plecări emoționează, emoționează până la capăt. Nu știu să vă zic un rând care nu-i frumos în cartea aceasta. Sau să vă spun vreo experiență prezentată cu sinceritate în ea care să nu fie ziditoare. Admirabila căutare și trăire a Ființei Iubire prin rugăciune, slujire și liturghisire ne sunt astfel prezentate în cel mai firesc limbaj de viață și cultură a cumințeniei. Strașnic om, grozavă mărturie!Veți descoperi între „personajele cărții” oameni, oameni adevărați. Așteptând eliberarea spre Împărăție, căutând împăcarea și Iertarea. Veți descoperi că există medici și asistenți blazați și obosiți de crucea muncii lor peste tot în geografia lumii acesteia și că, în fond, câte un nebun de Iubire șade în fiecare colț al lumii să-i vindece murirea. Sunt pagini grele despre moartea asistată și despre modul contabilicesc în care sunt privite plecările noastre. Mulți dintre cei cărora le-am dăruit cartea au descoperit cât de mult seamănă cu câte un „personaj-nepersonaj” în îndoieli și cât și-ar dori să încheie firul vieții acesteia cu nădejdea pe care o inspiră plecarea lor. Deși subiectul e dur, dur prin natura sa și prin împrejurările sale, Părintele Octavian te face aproape să nu mai sesizezi moarte, ci să alergi spre deznodământ: Învierea! Așezat pe descriere, cu o limbă scriitoricească de excepție, Părintele nu critică, nu judecă și nu rănește pe nimeni cu povestea ce ne-o spune. Pare a fi mai degrabă un comentariu modern la Psalmul 118, așa după cum ți-l citește viața la urechea inimii. Chipul unui episcop francez de Quebec și dragostea lui paternală, impresiile iconice despre câțiva părinți ai Frăsineiului ori ai monahismului românesc contemporan (am lăcrimat din amintirea Părintelui Teofil ori din aducerea aminte de sfinții Mânăstirii Turnu din propria mea tinerețe), chipul obosit, dar tandru, al unor oameni ai Bisericii Catolice în „remisie” în toată Canada ori infinit de luminoasele chipuri ale unor locuitori din rândurile cărții m-au topit sufletește, mi-au adus aminte de Dumnezeu, de Ființa Iubirii.Veți zice, poate bună dreptate, că nu e vorba aici de nicio prefață. Nici n-aș vrea să o luați ca atare. E doar un apel de suflet să vă căutați cărțile preferate, să nu mai citiți cărți care maculează și incită la neiubire. Căutați adevărul care vă face liberi, constant liberi, în respirarea Ființei Iubirii, care este Hristos Iisus. Căutați cărți care să vă crească inima, să-i depășească organicitatea bolnavă, deseori, tocmai din pricina rănilor din interior. Apărați fibra aceea de rugător și de om căruia-i pasă și nu vă rușinați de ea. Părintele Octavian Blaga ne reînvață că Ființa Iubire e aici, la o respirație distanță, fiindu-ne însăși respirația. Când Părintele Moise mi-a trimis-o, am așezat-o în raft ca pe o carte. V-o dăruiesc din postura prefațatorului, v-o întind peste limite de coperți și lume, ca pe o provocare duhovnicească, de mare calitate a scriiturii și de un atent dozaj în asumarea, cuminte, a realității Iubirii ca Ființă. Îngăduiți-mi să închei cu un gând din carte: „Iubirea mea dragă! O, dacă aș putea să nu Te uit niciodată! Să nu mă las prins de negreala lumii care mă separă de Tine. O, dacă aș putea să respir la nesfârșit parfumul Tău. Ce rău îmi pare că Tu, fiind la distanță de un gând față de mine, eu te cred departe. Pe Tine, Cel ce arzi de dragul meu cu doruri infinite” (p. 272). Carte de trăire, slujire și iubire. Mai mult nu pot zice, decât: luați și citiți! Schimbă viața!
Preot Constantin NECULA 
Sibiu, 18 noiembrie 2024

Pret: 12.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • „Viata si moartea Maicii Maria Skobtova (1891-1945) - gazata si incinerata in lagarul de la Ravensbruck - sunt profetice pentru ortodocsii de azi, pentru atatia tineri care doresc iubirea si riscul, dar nu mai stiu unde anume se gaseste Dumnezeu. Dumnezeu e in inima fiintelor si a lucrurilor, in insasi densitatea materiei, in suferinta si creatia care transfigureaza lumea. Aceasta transfigurare a lumii cere contemplatia creatoare, dar si iubirea activa, compatimirea personala cea mai sfasietoare dar si reinventarea vietii.

      Indragostita de Hristos, de dreptate, de saracie si de frumusete, Maica Maria a fost o poetesa a vietii.

      Destinul Maicii Maria - patimile ei, compatimirea ei, patimirea ei - subliniaza extraordinara diversificare necesara Ortodoxiei contemporane. Ea pune o problema extrem de reala pentru Biserica Ortodoxa: aceea a unor noi forme de viata monahala, in care locul central sa-l ocupe cea de-a doua porunca a Evangheliei: iubirea nebuna de aproapele, integrala, fara rezerve.

      Alaturi de traditia marilor isihasti si hranita de ea, n-avem oare nevoie si de mari creatori de iubire, de mari creatori de viata care sa faca sa rodeasca «desertul inimilor» si al lumii contemporane? Nu mai e timpul sa opunem aceste doua lucruri.

      Daca o iubim, daca o veneram pe Maica Maria, o facem nu in ciuda dezordinii ei, a ciudateniilor si pasiunilor ei. Intre atatia morti evlaviosi si atatia morti delicati, tocmai acestea o fac extraordinar de vie.“

      Olivier Clement

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Cartea aceasta este încă o minune a Părintelui Arsenie Boca. După volumul „Sfântul Ardealului” , apărut nu cu multă vreme în urmă în cadrul Editurii Agnos, mărturiile pe care le veţi regăsi aici s-au orânduit de la sine între copertele unei noi cărţi. Fost-a om trimis de Dumnezeu e mai mult decât o culegere de interviuri; e un dialog legitim cu cei care, ajunşi, într-un fel sau altul, în conjuncţie cu Părintele Arsenie, nu pot să nu dea seamă şi celorlalţi de ceea ce adesea le spunea Sfântul din inimă de Ardeal: calea Ortodoxiei nu e imposibilă. Ci tocmai acest imposibil e Calea de a ajunge biruitori la Hristos!
      De aceea, Ortodoxia şi-a redefinit, încă o dată, la vremea încercării, mărturia de jertfă şi credincioşie, prin covârşitoarea prezenţă a Părintelui Arsenie. Ca un organism cibernetic, ce îşi semnifică şi resemnifică mereu conţinuturile, prin bogăţia harismelor pe care, din vreme în vreme, Dumnezeu le dăruieşte unor oameni, pentru a-L înlocui, a-i face voia Sa între semeni.
      Am cunoscut, cu acest prilej, oameni cu adevărat minunaţi, suflete fremătând de dragoste şi credincioşie. Lor li se datorează această carte. Fie doar pentru atât, şi demersul şi-a împlinit sensul. Ţin să le mulţumesc autorilor acestui volum, fără de care dimensiunea hagiografică a Părintelui Arsenie ar fi fost ceva mai sărăcită, în detaliile ce o înstructurează. Mulţumesc, totodată, Constanţei Abalaşei Donosa, pentru generozitatea cu care a răspuns invitaţie de a ne fi alături prin realizarea copertei acestor culegeri de mărturii.
      Cărţii acesteia îi vor urma altele… Pentru că Părintele Arsenie e în continuă lucrare. Şi mulţi, tot mai mulţi credincioşi dau mărturie despre aceasta.
      Viaţa – o ştim cu toţii – e o cale, nu o destinaţie. Părintele Arsenie, prin viaţa sa, a reuşit să descifreze harta spre această Destinaţie. Fie-ne, de aceea, îndrumător şi sprijin pe Cale, fiecăruia dintre noi…

    • Bucuria șederii în prietenie 
       
      Anticii greci spuneau: „A nu te minuna de nimic este începutul înțelepciunii” sau „A te minuna de toate este începutul înțelepciunii”. Această zicere parcă vrea să ilustreze ceea ce mă animă în timpul şi contextul dat de Dumnezeu: minunea de a-l cunoaşte pe părintele meu de suflet, Părintele Constantin Necula. Sunt îndemnat să scriu câteva cuvinte despre întâlnirea cu părintele şi ceea ce mă încearcă este un sentiment de bucurie, greu de aşezat în faţa dumneavoastră. Voi încerca totuşi să adun în câteva rânduri întâmplări, gânduri, emoții și stări pe care le-am trăit împreună. 
      De multe ori, după conferințele cu părintele Necula mi se adresa o întrebare; grea sau uşoară, încă nu îmi dau seama: de unde îl cunosc și cum ne-am întâlnit? Am răspuns la această întrebare public, în deschiderea primei șezători duhovnicești de la Biserica Militară Sfântul Gheorghe şi Eroii Neamului din Bacău. Îl cunosc pe părintele Constantin Necula din anii de seminar, când i-am citit una dintre cărți – Îndumnezeirea maidanului – şi am conștientizat că îmi place tare mult ce şi cum transmitea autorul. Citind din ce în ce mai multe cărți de-ale părintelui, am realizat că stilul clar, apropiat de cititor şi profund m-a determinat să simt că devenim cunoscuți şi chiar apropiaţi. Cu timpul, l-am regăsit în predicile și conferințele filmate și am realizat că acest om îmi place, însă gândul că aş putea avea bucuria de a-l întâlni personal era departe de mine. 
      În iulie 2010 Dumnezeu a rânduit ca la Întrunirea Tinerilor Creştini Ortodocși, un eveniment de suflet destinat tinerilor români, organizat în Poiana Nemțișorului, să participe şi părintele Constantin Necula. După ce părintele a purtat un călduros dialog cu cei peste 800 de tineri, am avut rânduită întâlnirea la care doar visam și la care nu mă așteptam. Am făcut cunoștință și apoi am povestit ca doi vechi prieteni până noaptea târziu. Acel moment a fost, fără doar și poate, răspunsul la multele gânduri înălțate către Dumnezeu în a împlini dorinţa de a-l întâlni pe părintele meu de suflet. De aici încolo, momentul se transformă în taina prieteniei ce ne leagă și care face ca viața mea să fie mult mai frumoasă. 
      Sunt bucuros, extrem de bucuros de apariția acestei cărți-împlinire, de faptul că am privilegiul și încântarea de a povesti cu prietenul-părinte Constantin Necula de la Sibiu, iar aceste povești de suflet să ajungă și la sufletele dumneavoastră. Cartea se dorește a fi o împlinire a bucuriei ce ne însoțește în această perioadă. În ultimii ani, Biserica Militară Sfântul Gheorghe și Eroii Neamului din Bacău a avut onoarea și privilegiul de a-l găzdui de mai multe ori pe părintele Constantin Necula de la Sibiu, care, prin sacrificiul de timp pe care îl face, a devenit părintele Constantin din toată România (este părintele românilor de acasă şi de peste tot…) 
      Apariţia editorială coincide cu împlinirea a zece ani de la sfințirea bisericii, când avem din nou bucuria de a-l asculta pe părintele Constantin Necula. Cartea aceasta este și o reușită a părintelui Necula de a rămâne în mijlocul nostru, chiar și atunci când este plecat, misiunea părintelui fiind de călător și dăruitor de bucurii celor care îl întâlnesc. În această lucrare s-au adunat momente de întâlnire cu părintele Constantin, prilejuri de bucurie, gânduri de prietenie și inimă bună. 
      Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate! Mulțumiri se cuvine să aducem Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care ne-a susținut și ne-a binecuvântat aceste șezători duhovnicești. De asemenea, aduc mulțumiri părintelui Constantin și lui Romeo pentru răbdare și disponibilitate, pentru prietenie și frățietate, pentru grijă și dragoste. Nu cred că am cum să mulțumesc îndeajuns prin cuvinte – care par prea sărace în a exprima ceea ce simt –, astfel că voi duce mulțumirile mele către Maica Domnului Prodromița și o voi ruga să mijlocească pentru ostenitori Bucuria Raiului. 

watch series