Nebuni pentru Krishna si nebuni pentru Hristos

Format: 16.5x23.5 cm
ISBN: 978-606-666-891-0
Status: in stoc

Nebuni pentru Krishna si nebuni pentru Hristos

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Doxologia
Numar de pagini: 364

Autorul acestui volum s-a născut în anul 1981 în Ivești, jud. Galați. Este licențiat (2004) și doctor în teologie (2011) al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – Universitatea din București. A efectuat studii de aprofundare la Universitățile din Marburg și Tübingen (2008-11) și a fost asistent la catedra de Noul Testament și Istoria Bisericii Vechi la Facultatea de Teologie Evanghelică – Universitatea din Frankfurt (2012-14). În 2014 a intrat în obștea mănăstirii „Sf. Martiri Brâncoveni” din Nürnberg, fiind hirotonit diacon (2015) și preot (2017). Din 2015 îndeplinește funcția de consilier cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

A tradus mai multe lucrări de teologie din limba germană și a publicat articole în domeniul istoriei religiilor, istoriei bisericești și al studiului Noului Testament în diferite reviste teologice și volume colective. Este co-editor (împreună cu prof. Stefan Alkier) al vol. Wunder in orthodoxer und protestantischer Sicht, Kleine Schriften des Fachbereichs Evangelische Theologie der Goethe-Universität Frankfurt am Main, Leipzig, 2015. A mai publicat volumele: Los santos de la Tierra Rumana, Andreiana, Sibiu, 2015 și Comori pe calea Împărăției. Viețile sfinților ale căror moaște se găsesc în Catedrala Mitropolitană din Nürnberg și în parohiile din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, Doxologia, Iași, 2019.

*

Cartea de față reprezintă o variantă ușor modificată a tezei de doctorat în teologie (istoria religiilor) intitulată „Devoțiune și iubire în hinduism și creștinism”, susținută în februarie 2011, sub îndrumarea prof. dr. Remus Rus. Lucrarea își propune o privire comparativă asupra biografiilor a doi „sfinți nebuni”, socotite mai mult sau mai puțin „pilduitoare” pentru universurile religioase în care ele se desfășoară, chiar dacă ele nu pot fi considerate comportamente fondatoare. Dimpotrivă, ele par să nu treacă de statura unor sinteze ale manifestărilor religioase extreme ce fuseseră atestate cu mult înainte. Este vorba despre doi asceți atipici, unul provenind din răsăritul ortodox sirian (Sf. Simeon din Emesa), celălalt din hinduismul bengalez (Caitanya Mahāprabhu), exemplari prin fervoarea mistică și manifestarea zgomotoasă, pe alocuri violentă, pendulând între abject, ridicol, hilar și sublimul iubirii totale față de divinitate și semeni – o iubire însoțită de abandonarea oricărei demnități umane încadrabile așteptărilor.

Pret: 35.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare


    • De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
      „Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
      „Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
      IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
      După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
      Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
      Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
      Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
      Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
      Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
      Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
      Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
      Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
      Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Toată iconomia văzută a Bisericii lui Dumnezeu s-a făcut pentru firea vie și înțelegătoare a sufletului rațional, făcut după chipul lui Dumnezeu, care este biserica vie și adevărată a lui Dumnezeu. De aceea cele necuvântătoare și neînsuflețite și trupești au fost cinstite cu numiri asemănătoare cu ale celor raționale și însuflețite și cerești, pentru ca sufletul pruncesc, călăuzit fiind prin umbră, să ajungă la adevăr. Omul lui Dumnezeu este biserica lui Hristos și templu al lui Dumnezeu, și jertfelnic adevărat, și jertfă vie, prin care și cele trupești, sfințite fiind, au primit numirea celor cerești.

      Așa cum slujirea și petrecerea legii era umbră a Bisericii de acum a lui Hristos, tot așa Biserica văzută de acum este umbră a omului celui dinlăuntru rațional și adevărat. Iată, toată iconomia văzută și slujirea tainelor Bisericii trece la sfârșitul veacului și rămâne firea înțelegătoare a omului celui dinlăuntru, pentru care trebuie să fie săvârșită toată iconomia și slujirea tainelor celor cerești ale Bisericii lui Dumnezeu în puterea Duhului Sfânt, pentru ca sufletul, fiind făcut cu adevărat templu sfânt al lui Dumnezeu și Biserică a lui Hristos prin lucrarea vie a Duhului, să devină moștenitor al vieții veșnice.

      Sf. Macarie Egipteanul, Cuvântul 52, 1, 1-2

      Colecția Viața în Hristos, Pagini de Filocalie continuă publicarea operelor fundamentale ale spiritualității creștine cu o lucrare filocalică de referință, cele 64 de Cuvinte ascetice și epistole (cunoscută drept Colecția I), atribuită în Tradiția creștină Sfântului Macarie Egipteanul (300-390), una dintre personalitățile remarcabile ale secolului al IV-lea, nevoitor în pustiul Sketis, contemporan Sfântului Antonie cel Mare. Opera de față a avut o profundă influență alături de Colecția II, numită și Cincizeci de omilii duhovnicești, atât în Apus, cât și în Răsărit, fiind una dintre lecturile preferate ale părinților isihaști ai secolului al XIV-lea. Această ediție, prima traducere integrală în limba română, a fost realizată după ultima ediție critică, publicată în 2015 la Moscova și Sfântul Munte Athos de Alexei Dunaev și Vincent Desprez, în colaborare cu Michael Bernario și Serghei Kim.

    • pspanProlog /spanbr /span /spanbr /spanDespre necesitatea aparitiei unor lucrari de specialitate privind imnografia bizantina am relatat in primul volum dedicat condacelor Sfantului Roman Melodul. Oncurajarile si semnalele pozitive primite ne-au determinat sa elaboram un al doilea volum dedicat operelor Sfantului Roman, opere ce nu se vor numai lecturate, ci intelese cu adevarat si, mai apoi, transpuse in viata credinciosilor. /spanbr /span /spanbr /spanVolumul este deschis de studiul intitulat „O noua specie a imnografiei bizantine: condacul. Scurta introducere in elementele sale definitorii”. Semnatarul textului evidentiaza atat istoria aparitiei acestui gen al imnografiei bizantine, cat si elementele de componenta (refren, structura metrica, strofa), deosebit de importante pentru studierea imnografiei Sfantului Roman. /spanbr /span /spanbr /spanLucrarea este continuata apoi de traducerea unui numar de saptesprezece condace, impartite de editori – din considerente metodologice – in doua sectiuni: Imnele Vechiului Testament (opt condace), respectiv Imnele Noului Testament (noua condace). Prezentul volum evidentiaza acele condace ale Sfantului Roman ce au la baza evenimente descrise de Sfanta Scriptura. Propunem, asadar, cititorului roman o perindare prin imaginile scripturistice, vetero si neotestamentare: de la crearea si caderea in pacat a protoparintilor pana la rastignirea Domnului. Prin reliefarea acestor condace, am cautat sa descriem atat raportul tip-antitip prezent in Sfanta Scriptura, cat si evidentierea erminiei istoriei soteriologice, in al carei centru se afla Persoana Mantuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului, „in veci acelasi” (Evr. 13, 8). /spanbr /span /spanbr /spanAceste traduceri inedite sunt insotite atat de note ce privesc ocurentele biblice si sursele de inspiratie ale Melodului bizantin, cat si de o nota informativa pentru fiecare sectiune. Credem ca un astfel de demers il va apropia si mai mult pe cititor de opera Sfantului Roman, in care va regasi atat subtilitatile de natura teologica, prezente in epoca in care Melodul a activat, cat si acele exprimari plastice ale autorului bizantin in vederea creionarii cadrelor istoriei mantuirii umane, din care el nu se exclude. /spanbr /span /spanbr /spanLucrarea este finalizata cu o continuare a bibliografiei selectiveprivind viata, opera si teologia Sfantului Roman. Dorim pe aceasta cale sa venim in sprijinul celor cu adevarat insetati de cunoasterea imnografiei bizantine, propunandu-le acele titluri de mare importanta in vederea studierii aspectelor istorice, filologice si teologiceale acestui geniu bizantin. /spanbr /span /spanbr /spanSperam, de asemenea, ca lecturarea acestui volum patristic va apropia si mai mult pe cititor de imnografia crestina, invatand sa abordeze astfel textul patristic, nu in afara celui scripturistic, ci totdeauna intr-o perfecta simbioza! /spanbr /span /spanbr /span /spanbr /span /spanbr /spandrd. Alexandru PRELIPCEAN/span/p
    • † TEOFAN,
      Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

      În viața lumii și a omului sunt momente în care Dumnezeu vorbește și momente în care Dumnezeu tace. Sau cel puțin așa le percepem noi. Căci nu numai prin cuvântul lui Dumnezeu s-au făcut toate, ci toate se și țin în ființă prin cuvântul Său, cel de viață făcător. Încât, înțelegând așa taina vieții, Dumnezeu nu încetează niciodată a vorbi. Dacă ar înceta, viața însăși ar sfârși.

      În întreaga creație, omul are un rol și un loc special. El nu doar că primește viață de la Dumnezeu, dar are înscrisă în ființa sa și capacitatea de a grăi cu Creatorul său. Dumnezeu a vorbit cu omul în Rai, l-a cer­cetat și după izgonirea din grădina Edenului. Ulterior, depărtându-se tot mai mult de Dumnezeu, omul a pierdut capacitatea de a primi cuvântul Său. Patriarhii Vechiului Testament, prin viață curată și prin credința în Dumnezeul cel viu, au putut primi în inima lor cuvântul dumnezeiesc. Iar când Moise a vorbit cu Dumnezeu, poporul ce era scos din robia Egip­tului, încredințat de realitatea acestui dialog, s-a minunat, exclamând: „Astăzi am văzut că Dumnezeu grăiește cu omul și acesta rămâne viu” (Deut. 5, 24). Uimire firească, pentru că nu se mai întâmplase în istorie ca vreun popor să audă „glasul Dumnezeului celuiviu, grăind din mijlocul focului” și „să rămână viu” (cf. Deut. 4, 33).

      Încât un înțeles al cuvintelor ce se constituie ca motto al prezentului volum ar fi acela că nu oricine și nu oricum poate primi cuvântul lui Dumnezeu. Pentru ființa celui întunecat de păcate și cu inimă învâr­toșată de patimi și mândrie, cuvântul dumnezeiesc este foc ce mistuie. Pe de altă parte, mai ales după întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul, putem desluși și un alt înțeles al versetului citat din cartea Deuteronomul. Omul rămâne cu adevărat viu (nu doar biologic), în măsura în care grăiește cu Dumnezeu. Din relația cu Dumnezeu, Care ni Se comunică în Sfintele Taine, primim noi viață. De aceea, Sfânta Împărtășanie se mai numește și Cuminecare.

      Pentru a dobândi viața veșnică e nevoie, așadar, să primim și să împlinim cuvântul lui Dumnezeu. Asupra acestui lucru insistă mult proorocii Vechiului Testament. „Ascultă glasul Domnului în cele ce-ţi grăiesc eu și bine-ţi va fi și sufletul tău va fiviu” (Ier. 38, 20), avertizează Ieremia pe poporul ales. Iar Isaia transmitea poporului ales cuvântul Domnului: „Ascultaţi-Mă pe Mine și viu va fi sufletul vostru” (Is. 55, 3). Când, de-a lungul istoriei, evreii nu respectau cuvântul lui Dumnezeu, intrau în robie sau în mari necazuri, ori chiar erau dați pe mâna morții, căci nu împlineau „ceea ce omul trebuie să împlinească, ca să fie viu” (Iez. 20, 21).

      Chiar și după două mii de ani de creștinism, ne confruntăm cu difi­cultăți în a percepe cuvântul Domnului. El nu încetează să ne vorbească și azi, precum mulțimilor de pe muntele Fericirilor, dar o pretenție de­monică de superioritate îl împiedică pe om să asculte. Și atunci, și acum, Mântuitorul avertizează că nu Îl putem auzi pentru că, mândri fiind, cuvântul Său nu încape în noi (cf. In 8, 37). Prea plini de sine și de ale noastre, nu mai avem cum să facem loc lui Dumnezeu în inima și în viața noastră. Iar aceasta înseamnă a ne da morții, căci omul nu poate fi cu adevărat viu decât atunci când este cu Dumnezeu, Cel ce ne spune: „Eu sunt viu și voi veţi fi vii” (In 14, 19). Iar ca să fie omul viu trebuie să fie mai întâi născut din nou, „nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestrică­cioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu celviuși Care rămâne în veac” (I Pt 1, 23).

      O altă cauză a dificultății cu care ne deschidem către cuvântul lui Dumnezeu o reprezintă și inflația de cuvinte, explozia de canale de in­formare din zilele noastre. Omul este derutat de varietatea copleșitoare de texte la care poate avea acces. Iar multe dintre scrieri sunt departe de a-și trage seva din solul fertil al Sfintelor Scripturi. Însă, chiar și în acest veac, Dumnezeu intră în dialog cu omul. Avem încredințarea aceasta mai ales cercetând viața celor ce s-au săvârșit întru sfințenia Lui. Cunoaștem că Hristos Domnul a vorbit, nu demult, unui monah din Sfântul Munte. În străduința lui de a se apropia de Dumnezeu, când era convins că strigătul său este în zadar, că se mistuie în tăcerea neînduplecată a Dom­nului, Sfântul Siluan Athonitul (1866-1938) aude: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui”. Astfel, află calea smulgerii din inima sa a rădăcinii păcatului, mândria, și a bunei așezări în starea de smerenie, cea care face ca dialogul cu Dumnezeu să devină posibil.

      Ucenicul acestui sfânt contemporan, Arhimandritul Sofronie Saharov(1896-1993), a experiat și tăcerea lui Dumnezeu, în sensul că nu a primit cuvânt lămuritor de la Domnul când a fost supus unor grele încercări. Într-o scrisoare din 1984, Părintele Sofronie notează: „Greu este nouă să învinovăţim pe Dumnezeu și să ne îndreptăţim pe noi înșine, dar iarăși, nu este ușor să facem nici invers, ca prietenii lui Iov, care doreau să se facă apărătorii dreptăţii lui Dumnezeu, uitând de înfricoșatele chinuri prin care a trecut Iov. Astfel, tace Dumnezeu, tăcem și noi”.

      Dar și tăcerea, ca și cuvântul, poate fi tot o formă de comunicare. „Sunt cuvinte care nu cuvântă/ și sunt tăceri ce pot să spună tot”, constată Demostene Andronescu,un poet care a trecut prin iadul temniţelorcomuniste. Și când ne grăiește, și când tace, Dumnezeu ne comu­nică ceva. Se comunică pe Sine Însuși, dacă noi avem smerenia de a-L urma întru toate. Tăcerea poate fi locul în care noi creștem în Domnul, dacă stăruim în a-I vorbi. În tăcere, Dumnezeu ne face loc la masa dialogului, e o invitație de a ne cultiva demnitatea de persoane capabile a I se adresa.

      ***

      Tema aceasta, a vorbirii și a tăcerii în Revelație, este fundamentală pentru viața creștinului. Este binevenit, așadar, acest volum, care cuprinde o frumoasă desfășurare de texte, de reflecții pe marginea acestui subiect. Faptul că ele sunt dedicate, la împlinirea a 65 de ani de viață, unui om atât de absorbit de cuvintele Scripturii, nu este deloc întâmplător. În persoana Părintelui Profesor Petre Semen vorbirea și tăcerea au întot­deauna un rost. L-am cunoscut bine, în vremea când era cadru didactic la Seminarul Teologic din Craiova, regăsindu-l apoi, după mai bine de două decenii, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Îl cunosc ca pe un om care-și hrănește ființa din cuvântul Scrip­turii, în special din textele Vechiului Testament. Așa cum consfințește tradiția noastră patristică, în Evanghelie se recapitulează Legea și Proorocii. Încât râvna Părintelui Petre Semen pentru a cerceta sursele prime, cro­nologic vorbind, ale credinței noastre, trebuie înțeleasă prin prisma cu­vintelor psalmistului: „În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” (Ps. 41, 2).

      Părintele Profesor Semen s-a impus, mai întâi, în conștiința semina­riștilor, apoi, a studenților, ca o persoană cu reale abilități didactice. Seriozitatea discursului academic, corectitudinea, imparțialitatea, punctua­litatea, lucrul întotdeauna bine făcut sunt câteva dintre calitățile care l-au impus în învățământul teologic românesc. Sfinția sa are capacitatea de a se pregăti temeinic pentru împlinirea misiunii primite de la Dumnezeu, indiferent de natura ei: fie că este vorba despre cursul de la catedră, de predica de la amvon sau de redactarea unui text teologic.

      Îi dorim Părintelui Profesor Petre Semen să continue ani mulți de acum încolo a lucra în ogorul Domnului, având alături, mai ales, fru­moasa-i familie și pe cei ce îi sunt ucenici. Să fie binecuvântat în lucrurile sale și toate să fie săvârșite spre slava lui Dumnezeu, Cel Întreit în Persoane, pe Care să-L primească în casa și în inima sa precum Avraam L-a primit la stejarul din Mamvri.

      Binecuvântăm pe toți cei care, cu dragoste și cu recunoștință, s-au ostenit pentru ca acest volum să vadă lumina tiparului, vorbind lumii despre Dumnezeu, mai ales acum, când adesea lumea tace în privința Sa. Să avem credința lui Avraam, răbdarea lui Iov, pocăința lui David, îndrăzneala lui Moise și râvna lui Ilie pentru ca să putem pregusta, încă din această viață, lumina taborică a slavei Domnului nostru Iisus Hristos!

watch series