O nouă apariție, o carte coaptă în cuptorul tradiției athonite despre viața de rugăciune, despre rugăciunea ce devine viață și înviere, scară ce se înalță dinlăuntrul pocăinței și osândirii de sine și ajunge până la simțirea dumnezeieștii înfieri. Cartea cuprinde în prima parte o tâlcuire filocalică asupra vieții de rugăciune în trăirea lui Gheronda Iosif Vatopedinul, iar în partea a doua sunt redate integral rugăciunile pe care le rostea spontan în timpul sinaxelor cu obștea sa. După volumul biografic publicat în anul 2021 – „Gheronda Iosif Vatopedinul, un surâs din veșnicie” – , cartea de față vine să întregească portretul duhovnicesc al acestui mare stareț contemporan aghiorit, un cuvios și ales ucenic al marelui Sfânt Iosif Isihastul, de la care a moștenit și numele și puterea binecuvântării sale părintești.***Părintele nostru duhovnicesc Iosif monahul a fost un om de o adâncă smerenie. Niciodată nu s-a prețuit pe sine. A avut o viață plină de osteneli, prigoniri, întâmplări neașteptate, necazuri și greutăți, dar harul lui Dumnezeu l-a ocrotit cu prisosință tot timpul. Primea disprețul, necinstea, înjosirea, osândirile și defăimările fără a ține minte răul și fără cârtire. Mulți îl acuzau că e înșelat, nebun și altele. Pe toate acestea le primea totdeauna cu multă smerenie și osândire de sine, zicând: „Nu contează, copilul meu! Cei ce ne acuză ne aduc mai mult folos decât cei ce ne laudă. Contează ce va spune Dumnezeu, cuvintele oamenilor sunt deșarte”. Mereu lua vina asupra lui. Era plin de milă, iar inima sa de părinte îi încăpea și îi ierta pe toți, fiindcă Îl încăpuse înlăuntrul ei pe Hristos.Lucrarea lui aparte, „rucodelia” sa duhovnicească cea de toate zilele erau plânsul, lacrimile, tânguirea de bucurie aducătoare, cum o numesc Părinții. Plângea necontenit la rugăciune, îndeosebi când se apropia de Sfânta Împărtășanie. Niciodată nu s-a împărtășit fără lacrimi. (Mitropolitul Atanasie de Limassol)Fericitul nostru Părinte duhovnicesc Iosif Vatopedinul a fost unul dintre cei puțini care au avut darul rugăciunii curate și neîncetate, dar și al stării care se naște dincolo de rugăciune. Cum a ajuns la aceasta și cum lucra rugăciunea în viața lui ne vom strădui să înfățișăm în această carte, folosindu-ne de învățătura sa despre rugăciune, de cele pe care le-am trăit alături de dânsul vreme de treizeci de ani, dar și de rugăciunile cu propriile cuvinte pe care le rostea spontan și pe care le înfățișăm pentru prima dată tuturor spre lectură. (Arhimandritul Efrem Vatopedinul)„Eu am cunoscut că „milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești”, iar nu Dumnezeul răzbunărilor. De aceea, stărui, nu dau înapoi. Voi bate la ușa Ta, până ce-mi voi da sufletul. Nu voi pleca, mă voi lovi cu fruntea de pragul Tău. Oare n-ai să-mi deschizi? E cu putință să nu-mi deschizi? Dacă eu, care sunt tină, mă înduioșez de durerea altuia, oare Tu, care ești atotiubire, n-ai să-mi deschizi? Da, Atotbunule, Te rog, fie-Ți milă de mine! Nu pleca, fie-Ți milă, Dumnezeul meu! Milă Îți cer. Cele ce ai adus venind pe pământ, cele ce se revarsă din Tine ca lumina din soare, cele ce se varsă din bunătatea Ta, adică dragostea și milostivirea, pe acestea Ți le cer, Doamne al meu! Rogu-Te, nu le lua de la mine!”
 Gheronda Iosif Vatopedinul 

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

ercetările contemporane au evidenÈ›iat impactul pe care îl are consumul excesiv de zahăr asupra organismului nostru. Dincolo de bucuria momentană pe care o aduce o prăjitură sau un desert cu zahăr, consecinÈ›ele pe termen lung pot fi serioase. Din fericire, opÈ›iunile precum deserturile fără zahăr devin o alegere tot mai populară È™i benefică pentru sănătatea noastră.
Consumul excesiv de zahăr este asociat cu diverse probleme de sănătate, precum creÈ™terea riscului de obezitate, diabet de tip 2 È™i afecÈ›iuni cardiace. Cercetările au arătat că zahărul adăugat în exces poate duce la inflamaÈ›ii cronice în organism, afectând în mod negativ funcÈ›iile sistemului imunitar È™i ale organelor interne.

Optarea pentru deserturi fără zahăr reprezintă o modalitate de a ne satisface pofta de dulce fără a compromite sănătatea. Aceste deserturi sunt adesea realizate cu îndulcitori naturali, precum mierea, ştevia sau fructele, oferindu-ne gustul dulce fără a recurge la efectele negative ale zahărului rafinat.

Pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate, deserturile fără zahăr se încadrează perfect într-un stil de viaÈ›ă echilibrat È™i într-o dietă sănătoasă. Ele pot fi o sursă valoroasă de nutrienÈ›i esenÈ›iali È™i pot contribui la menÈ›inerea unui nivel constant de
energie, evitând creÈ™terile bruÈ™te È™i scăderile de zahăr din sânge.
Astfel, alegerea deserturilor fără zahăr nu este doar o opÈ›iune delicioasă, ci È™i o decizie înÈ›eleaptă pentru sănătatea noastră pe termen lung.

În bucătărie, explorarea È™i adoptarea unor reÈ›ete creative fără zahăr devin o oportunitate de a experimenta cu ingrediente sănătoase È™i de a încorpora gusturi noi È™i inovative în dieta noastră. Astfel, putem transforma modul în care privim È™i selectăm deserturile, contribuind la un stil de viaÈ›ă mai echilibrat È™i plin de vitalitate.

Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Mântuitorul Iisus Hristos a lăsat ca dreptar ­tuturor oamenilor, în Evanghelia Sa, o Lege veÈ™nică: „Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v‑am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34). „Precum Eu v‑am iubit pe voi” sunt cuvinte care arată măsura dragostei celei mântuitoare, pline de jertfelnicie. Oare ce înseamnă pentru viaÈ›a creÈ™tinilor de astăzi această poruncă? Și, de asemenea, cum poate fi pusă ea în practică de către omul contemporan?

Aceasta carte cuprinde răspunsuri ale Sfin­È›i­lor PărinÈ›i È™i ale mai multor înduhovniciÈ›i sta­reÈ›i contemporani în ceea ce priveÈ™te purtarea noastră faÈ›ă de aproapele: de ce‑i iubim pe oameni, cum arată adevărata dragoste È™i cum să o deprindem, să avem sau nu părtăÈ™ie cu oameni „răi”, cum să îi iubim cu adevărat pe semenii noÈ™tri, cum să ne purtăm cu cei ce Îl hulesc pe Dumnezeu.

Florilegiul tematic cuprins între filele acestei cărÈ›i se arată, astfel, a fi o adevărată vistierie duhovnicească, de unde vom putea scoate mulţime de poveţe, ce ne vor netezi calea spre mântuire.

Viețile sfinților pe luna ianuarie

Prezența moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în centrul orașului București dă mărturie în fiecare veac despre harul și binecuvântarea pe care Dumnezeu le dăruiește prin sfinții Săi celor ce se roagă Lui cu credință. Pelerinajul și faptele minunate petrecute la racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Făcătorul de minuni, au fost o cnstantă de-a lungul timpului.

Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

Este greu de crezut ca in vremurile noastre fresca unei biserici se poate innoi singura.  Este greu de crezut ca in vremurile noastre prin trupul unui om care a murit cu 500 de ani in urma s-au vindecat nebuni, indraciti, bolnavi incurabil.  Este greu de crezut ca in vremurile noastre exista oameni in viata care au vazut in amanunt lumea de dincolo de mormant si dau despre ea marturie nemincinoasa.  Si totusi, aceste lucruri sunt adevarate si continua sa se intample.

Cititi in acest volum despre cateva dintre cele mai zguduitoare minuni pe care Dumnezeu le-a savarsit de-a lungul veacului XX pana in zilele noastre, spre proslavirea Ortodoxiei.  Lucrarea cuprinde povestiri ale unor intamplari adevarate pe temeiul marturiilor nemincinoase ale unor crestini despre manifestarile harului si ale puterii lui Dumnezeu.  Unele dintre acestea prezinta pilde bune de urmat, iar altele pot servi credinciosilor ca un avertisment in vederea evitarii unor greseli.