Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Capetele filocalice editate bilingv în acest volum provin de la nişte ucenici indirecţi şi îndepărtaţi ai Avvei Evagrie, fiind redactate în Palestina secolului al V-lea. Aflate astăzi doar într-un manuscris grecesc atenian, descoperit în 1978, aceste Capete au fost intens
folosite de Sfântul Maxim Mărturisitorul la redactarea faimoaselor sale Capete despre dragoste.
Traducerea, realizată acum pentru prima oară în româneşte, este însoţită de un amplu corpus de note şi comentarii, care lămuresc termeni şi idei din cuprinsul Capetelor şi evidenţiază legăturile textului cu marea tradiţie teologică şi filocalică răsăriteană,
atestând felul în care gândirea şi scrierile pre-evagriene şi evagriene, de la care autorul nostru se revendică, au fost asimilate, reorganizate şi dezvoltate în cele mai diverse epoci şi contexte, până azi. Astfel structurată, cartea este şi o iniţiere în universul
bogat şi peren al Filocaliei.

L-am cunoscut pe fericitul de pomenire Parintele Paisie Olaru de la Sihastria Neamtului; am auzit de puterea rugaciunii lui si de nevointa sa pilduitoare pentru toti monahii nostri.
Numele lui se leaga de cel al Parintelui Cleopa Ilie mai ales pentru faptul ca au trait amandoi in aceeasi manastire. intr-o perioada de trista si de umilitoare amintire pentru Biserica, acesti duhovnici au sustinut spiritual, am putea spune, tara intreaga cu intelepciunea si rugaciunea lor. Parintele Cleopa si Parintele Paisie erau, in dragostea lor, plini de optimism, intrucat credeau in prezenta lucratoare a Duhului Sfant in lume.
Am cunoscut cazuri cand unii dintre demnitarii de atunci, mari conducatori ai regimului comunist, erau uimiti de argumentele pe care, atat Parintele Cleopa, cat si Parintele Paisie, le aduceau in favoarea credintei, in favoarea Bisericii. Acesti duhovnici au facut ca Biserica noastra sa poata croi drum prin hatisul capcanelor de atunci, au ajutat prin rugaciunile lor pe toti romanii.

Teoctist, Patriarhul Romaniei

Viața paraclis canon Sfintii Mucenici Ciprian si Iustina 
 
Pe vremea împărăţiei lui Deciu, era în Antiohia Siriei un filozof şi vrăjitor vestit, anume Ciprian, de neam din Cartagina, născut din părinţi necredincioşi, care a fost dat în copilăria sa spre slujba păgânescului şi necuratului lor zeu, Apolon. În anul al şaptelea al vârstei sale îl încredinţară la vrăjitori spre învăţătura meşteşugului vrăjitoriei şi a drăceştii înţelepciuni. Iar după zece ani de la naşterea sa a fost trimis de părinţi spre săvârșirea jertfei în muntele Olimpului, pe care păgânii îl numeau locuinţă dumnezeiască, căci acolo se afla nenumărată mulţime de idoli întru care mulţi diavoli locuiau. Ciprian a învăţat în acel munte înalt mult meşteşug diavolesc, căci ştia fe- lurite năluciri drăceşti; se deprinsese a schimba văzduhul, a porni vântul, a slobozi tunete şi ploi, a tulbura valurile mării, a face stricăciune în răsaduri, grădini şi câmpii, a aduce vătămări şi răni asupra oamenilor şi se învăţase la înţelepciunea cea pierzătoare şi prea rea lucrare diavolească. Şi a văzut acolo nenumărate pâlcuri drăceşti împreună cu stăpânul întunericului, împrejurul căruia unii săltau, alţii slujeau, alţii chiuiau, lăudând pe stăpânul său, iar alţii erau trimişi în toată lumea spre înşelarea popoarelor. A văzut acolo pe toţi zeii şi zeiţele păgâne şi felurite năluciri şi vedenii, la care se învăţa câte patruzeci de zile în post; că mânca după apusul soarelui nu pâine, nici altă hrană, ci numai ghindă de stejar. Când era de cincisprezece ani avea ca dascăli şapte slujitori mari care slujeau la cele şapte planete. De la acei jertfitori a învăţat multe taine diavoleşti. Apoi s-a dus în cetatea Agra, unde, slujind câtva timp zeiţei Ira, a învăţat multe meşteşuguri de la slujitorul care era acolo. Şi a petrecut 
şi în Tauropoli slujind zeiţei Artemis. De acolo s-a dus la Lachedemonia şi a deprins să facă fel de fel de vrăji şi nă- luciri, ca aceea ca morţii din morminte să grăiască.

(lipsa text)

De la învăţături şi îndrumări practice până la descrierea unor stări duhovniceşti pe care foarte rar se întâmplă ca cineva să le atingă şi cu atât mai mult să mărturisească în scris despre ele, această carte vă dă o perspectivă completă asupra vestitei „lucrări a minţii”, comoara cea mai de preţ a ascetismului ortodox. 
Între delicata mireasmă de smerenie a ascetului necunoscut de la Noul Athos, apa vie care curge, prin Stareţul Gherman, din izvorul ce nu cunoaşte rătăcire al Optinei şi uimitoarele revărsări de har ale Sfântului Vasilisc Siberianul, între bucuria aflării sfatului preţios şi adâncul cutremur pe care îl stârnesc trăirile nelumeşti ale Sfinţilor, smeriţi-vă. Învăţaţi. Trudiţi. Rodiţi bucurie nepământească. 
Vă aşteaptă lumea nesfârşită a rugăciunii

La Liturghie, pune È™i unul sau doi săraci sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni È™i a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuÈ›i dincolo, în veÈ™nicie.
Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți din neamurile noastre,
Amin!