Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

„Cunoaşterea de sine este îndatorirea primordială a omului; el este dator, înainte de toate, să se cunoască pe sine. Lipsit de cunoaşterea de sine, gândurile lui se află în rătăcire, fiind prizonier al feluritelor patimi, stăpânit de aprige pofte, preocupat de multe şi zadarnice lucruri, cu o viaţă neliniştită, dezordonată şi plină de griji, greşind în toate; se poticneşte pe calea vieţii, clătinându‑se la fiece pas, se împiedică, cade şi este strivit. Se adapă cu băutura tristeţii şi a amărăciunii, îşi umple inima de durere, ducând o viaţă cu neputinţă de îndurat. 
Recunoscând dificultatea acestei lucrări a cunoaşterii de sine, dar înţelegând necesitatea ei, am alcătuit aceste studii religioase, sub forma unor pilde şi portrete morale, şi am descris cât mai limpede, după puterea noastră, caracterul fiecărei virtuţi şi al fiecărui viciu, studiind firea umană şi cercetând puterile morale ale sufletului, cu nădejdea că harul virtuţilor va atrage inima cititorului spre ele, că frumuseţea lor nemuritoare va pune stăpânire pe sufletul său şi că inima lui va fi rănită de dragostea pentru ele, spre a se avânta să le urmeze.”

„Cu ce cuvinte te voi putea lăuda, Virtute, cu ce cuvinte îţi voi cânta frumuseţea, cu ce flori îţi voi împodobi harurile sau cu ce cununi îţi voi putea încununa puterea, cu ce peniţă îţi voi putea descrie chipul? Întru tine se află splendoarea şi fericirea sufletului. Întru tine se află sănătatea trupului. Întru tine se află curăţia duhului. Întru tine se află ceea ce este bun şi desăvârşit.” 

(Sfântul Nectarie, Mitropolit de Pentapole )

Traducere din limba elină de pr. dr. Gabriel Mândrilă şi Laura Mândrilă 

„Cu ajutorul parastaselor si pomenirilor ni se aminteste de moarte, de zadarnicia lucrurilor din aceasta lume, de viata vremelnica si de cea vesnica, dar suntem indrumati, totodata, si catre virtute si vie­tuirea virtuoasa, suntem incurajati spre fapte de generozitate si binefaceri si, in general, spre sporirea in bine si inaintarea spre desavarsire.  Prin ele Biserica isi invata fiii adevarata iubire de intelepciune crestina, propovaduieste «cu glas inalt» (Pild. 9, 3) nemurirea su­fletului si inceputul dupa moarte al unui nou stadiu al vietii, nesfarsit si nemarginit.”

Sfantul Nectarie de Pentapole

El – evreu de neam umil din Galileea; ea – prinţesă şi soţie de domnitor, mlădiţă de neam mare, crescută în mijlocul puterii şi avuţiilor. El – apostol şi mucenic; ea – muceniţă fără sânge, prin răbdarea cea de zi cu zi în nevoinţe cuvioase. El – mire binecuvântat de Hristos Însuşi, Care şi de minune l‑a învrednicit la nunta lui; ea – soţie greu încercată cu povara nerodirii celei trupeşti, dar roditoare cu pri­so­sinţă în cele duhovniceşti. El – Simon, care se tâlcuieşte „ascultător”, precum a şi ascultat de chemarea Mântuitorului, lăsând casă şi mireasă ca să urmeze Lui; ea – Sofia, care se tâlcuieşte „înţelepciune”, nume pe care şi l‑a îndreptăţit şi între mireni, şi între monahi.

Rugăciunile îndreptate către aceşti doi sfinţi, precum şi pilda traiului lor cu adevărat iubitor de Dumnezeu, vor aduce folos şi celor ce se luptă cu ispitele în căsătorie, şi celor ce se pregătesc spre a intra cu vrednicie sub jugul ei binecuvântat.

Unde este Dumnezeu în viaÈ›a ta?
Cum este să iubeÈ™ti?
Ne părăseÈ™te, oare, Hristos?
De ce iubirea se dăruieÈ™te?
Sunt întrebări de zi cu zi care îi preocupă pe oameni È™i care aÈ™teaptă răspunsuri, însă adesea omul contemporan nu È™tie unde să le găsească. Nu È™tie nici unde să le caute. Lupta pentru traiul zilnic nu mai lasă loc adevăratelor neliniÈ™ti duhovniceÈ™ti. „Este încă vreme să ne deschidem ochii sufletului”, însă „este lucru drăcesc să rămânem în greÈ™eală”, de aceea „bucuria înseamnă să nu deznădăjduim”. 
Mesaje pline de nădejde È™i mângâiere ne transmite prin intermediul acestei cărÈ›i arhimandritul Bartolomeu, egumenul mănăstirii athonite Esfigmenou, cu îndemnul: „Nu vă temeÈ›i! Unui creÈ™tin nu i se potriveÈ™te frica, numai iubirea. «Iubirea desăvârşită alungă frica» (I Ioan 4, 18)”. Gândurile È™i sfaturile sale sunt licăriri de nădejde pentru o societate mai liniÈ™tită È™i mai luminoasă. Să-l ascultăm...

Discreditat de modernitate (mai ales de spiritul con­sumist), postul se dovedeÈ™te a fi o practică ancestrală, de aceeaÈ™i vârstă cu omenirea, însumând funcÈ›ii ascetice, religioase È™i (cel mai important!) medicale, terapeutice.
Reunind rezultatele cercetărilor ultimilor decenii, cartea de faÈ›ă ne prezintă concluziile demersurilor È™tiinÈ›ifice, care ne confirmă valabilitatea È™i justeÈ›ea practicii bisericeÈ™ti a postului (È™i e probabil singura situaÈ›ie în modernitate când È™tiinÈ›a susÈ›ine cu atâta forÈ›ă modul de viaÈ›ă propus de Biserică), demonstrându-ne că sensul său uitat nu e acela de a consuma „mân­căruri de post”, ci de a ne abÈ›ine de la hrană.
Prin „redescoperirea” soluÈ›iei tradiÈ›ionale a postului bise­ri­cesc autentic (abandonat nu doar de modernitate, ci È™i de toate celelalte culte aÈ™a-zis creÈ™tine), È™tiinÈ›a ne arată că, în pofida demersului său privativ, acest efort as­cetic ascunde, asemenea unui adevărat panaceu, o mulÈ›ime de beneficii, printre care se numără pier­de­rea în greutate, reglarea hormonală, optimizarea ca­pa­­cităÈ›ii regenerative a celulelor, dar È™i a sănătăÈ›ii cre­ierului, precum È™i a sistemelor cardiac È™i digestiv, efec­tul anticancerigen È™i, nu în ultimul rând, sporirea longevităÈ›ii.
"Postul intermitent" este un îndrumar esenÈ›ial pentru creÈ™tinul contemporan, care‑l va ajuta să‑și afle calea ascetică proprie, la măsura evlaviei È™i a dorului după Dumnezeu, dar È™i a vigorii sale somatice.

Lucy Maud Montgomery (1874‑1942) este cea mai cunoscută scriitoare canadiană pentru tineri de la începutul secolului al XX‑lea, celebră pentru seria de nouă romane centrate în jurul personajului Anne È™i pentru trilogia despre Emily Starr, o orfană adolescentă cu vise mari, crescută de mătuÈ™ile ei la ferma New Moon din Insula PrinÈ›ului Edward.
Emily adolescentă (1925) este a doua parte a trilogiei È™i zu­grăveÈ™te anii de liceu ai protagonistei, petrecuÈ›i în casa mătuÈ™ii Ruth – personaj pitoresc marcat de ste­reotipuri, mes­chinării È™i prejudecăÈ›i, dar care în timp îÈ™i dez­­văluie È™i capacitatea de loialitate È™i afecÈ›iune familială. Prie­tenia ei cu Ilse, Teddy È™i Perry se apro­fundează, dar în viaÈ›a lui Emily ocupă un loc important È™i prietenia cu un intelectual rafinat È™i enigmatic – Dean Priest.
Pasiunea călăuzitoare a lui Emily rămâne însă scrisul. Fire contemplativă È™i cu o sensibilitate aparte, adoles­centa atin­ge primele trepte ale împlinirii literare È™i gustă cele din­tâi succese publicistice, hotărând să urce „cărarea alpină” – simbol al ascensiunii anevoioase a creatorului.
Într‑o manieră unică, L.M. Montgomery ne oferă în Emily adolescentă portretul spiritului sensibil È™i creativ la vârsta ado­les­cen­È›ei – o perioadă atât de fertilă, dar È™i sfâ­È™ietor de fragilă –, portret în care ne regăsim cu toÈ›ii.