Biblia Bartolomeu Anania

Biblia sau Sfânta Scriptură – Versiune diortosită după Septuaginta, redactată È™i adnotată de Mitropolitul BARTOLOMEU VALERIU ANANIA

Dacă vei deschide Cartea din simplă curiozitate sau deprindere, spre a-È›i împlini nevoia de a È™ti, È™i dacă ai străbătut-o ca pe un simplu act de cultură, fii sigur că n’o vei uita. Dacă ai zăbovit asupră-i cu un oarecare interes lingvistic, vei fi aflat că în ebraică È™i în greaca veche sunt semănate cuvinte, fraze È™i denumiri eterogene, împrumutate din culturile cu care autorii biblici s’au învecinat sau din altele pe care nici ei È™i nici părinÈ›ii lor nu le-au È™tiut. Dacă ai citit-o numai ca pe o operă literară, iată că ai gustat într’însa belÈ™ug de genuri È™i specii, poezie lirică È™i epică, istoriografie, legislaÈ›ie, imnuri sacre È™i sapienÈ›iale, pagini profetice È™i apocaliptice, proze scurte È™i nuclee de roman, scenarii dramatice È™i eseuri filosofice, sentinÈ›e aforistice È™i incantaÈ›ii prozodice… Dacă ai cercetat-o cu un ochi critic necruÈ›ător, vei fi descoperit È™i ceea ce, în fapt, căutai: naivităÈ›i, inadvertenÈ›e, lacune, suprapuneri, distorsiuni, interpolări, paralelisme È™i multe alte metehne care te vor sminti în măsura în care te vei opri aici.

Dacă, pentru nevoia de a înÈ›elege, o vei cerceta a doua È™i a treia oară, mai cu de-amănuntul, cu’ncetineli È™i reveniri, dacă-È›i vei pune gândul pe textul din faÈ›ă È™i pe cele paralele, însemnate alături, atunci cugetul tău va fi în stare să pipăie înÈ›elesurile din spatele cuvintelor, să pătrundă în luminiÈ™urile alegorice ale întâmplărilor, să desluÈ™ească de ce jertfa lui Avraam, de pildă, s’a petrecut ca fapt istoric la vremea ei, dar „È™i’n prefigurare” pentru vremile din urmă. În acelaÈ™i timp, reliefurile noilor tale lecturi îÈ›i vor deschide calea de acces către întreaga cultură europeană, în tot ce are ea mai înalt È™i mai frumos de-a lungul ultimului mileniu.

Dar dacă, pentru nevoia de a cunoaÈ™te, te vei deprinde s’o citeÈ™ti nu atât pe dinafară, cât mai ales pe dinlăuntru, dacă sufletul È›i se va aprinde în văpaia celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor, atunci dorul acesta îÈ›i va descoperi că, de vreme ce toate cărÈ›ile acestei CărÈ›i au fost scrise de dragul unui singur personaj, Iisus Hristos, prevestindu-L È™i vestindu-L, È™i de vreme ce Iisus Hristos a venit în lume de dragul unei singure făpturi, omul, înseamnă că toată Cartea se îndreaptă spre o singură fiinÈ›ă, care eÈ™ti tu, cititorule. Dacă o ocoleai, ar fi fost să treci pe-alături de propria ta viaÈ›ă; dar fiindcă È›i-ai asumat-o, a fost să te descoperi pe tine sieÈ›i. Acum, ajutat de SfinÈ›ii PărinÈ›i ai Bisericii È™i, la nevoie, de însemnările din josul paginii, vei pătrunde în adevărurile de credinÈ›ă È™i în sensurile adânci ale Scripturii, adică în lumina lecturii ei duhovniceÈ™ti, singura care te ridică deasupra lui a È™ti È™i deasupra lui a înÈ›elege, anume în văzduhul lui a cunoaÈ™te, acolo unde cuvintele redevin Cuvânt È™i eternitatea te îmbie la ViaÈ›ă; căci „viaÈ›a veÈ™nică aceasta este: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, È™i pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis”.

Odată ajuns aici, nu-È›i mai rămâne decât Bucuria.

ÎPS Bartolomeu Anania

Traducerea Sfintei Scripturi in limba proprie fiecarui popor a constituit inca din vechi timpuri o preocupare a Bisericii, pentru ca mesajul evanghelic sa poata fi impropriat cu fidelitate de fiecare credincios in parte.  Sa ne aducem aminte ca Sfantul Duh, la Sarbatoarea Cincizecimii, a sfintit limbile neamurilor, facandu-le vase vrednice sa primeasca si sa marturiseasca pe Dumnezeu-Cuvantul in specificitatea cuvintelor lor.  Pentru aceasta, inca din primele secole, traducerea Sfintei Scripturi in diferite limbi a fost inteleasa ca o lucrare principala a Bisericii, prin care Cuvantul lui Dumnezeu se facea accesibil fiecarui popor, in propriul sau grai.

Traducerea Sfintei Scripturi in limba proprie fiecarui popor a constituit inca din vechi timpuri o preocupare a Bisericii, pentru ca mesajul evanghelic sa poata fi impropriat cu fidelitate de fiecare credincios in parte.  Sa ne aducem aminte ca Sfantul Duh, la Sarbatoarea Cincizecimii, a sfintit limbile neamurilor, facandu-le vase vrednice sa primeasca si sa marturiseasca pe Dumnezeu-Cuvantul in specificitatea cuvintelor lor. In acest sens, putem spune ca traducerea textelor sfinte de catre alte popoare in limba lor proprie a constituit si pentru poporul roman un indemn, ca orice fapta pilduitoare care cheama la savarsirea binelui.

Volumul 5: Din scrierile părinților Petru Damaschin și Sfântul Simeon Metafrastul.

Înger, îngeraşul meu 
Ce mi te-a dat Dumnezeu 
Totdeauna fii cu mine 
Şi mă-nvaţă să fac bine. 
Eu sunt mic, tu fă-mă mare, 
Eu sunt slab, tu fă-mă tare, 
În tot locul mă-nsoţeşte 
Şi de rele mă păzeşte. 
 
Amin.

Aceasta carte cuprinde istorisiri despre viata si izbanzile duhovnicesti ale cuviosilor parinti de la Lavra Pesterilor din Kiev.

Lavra Peșterilor de la Kiev a fost asemenea unei vite purtatoare de viata, ce a hranit pentru aproape o mie de ani Ortodoxia Nordului cu "ciorchinii vietii".

"Patericul Lavrei Pesterilor de la Kiev" contine acele fragmente de text, care s-au salvat pana astazi, despre viata si izbanzile duhovnicesti ale cuviosilor parinti ce au fost primii vietuitori ai pesterilor si despre ucenicii lor.

Cartea de faÈ›ă, pornind de la înÈ›elegerile contemporane ale relaÈ›iei dintre femeie È™i Biserică, prezintă câteva chipuri de femei virtuoase – modele demne de urmat ale unor femei care răspund prin vieÈ›uirea lor multora dintre problemele, aparent de nerezolvat, ale zilelor noastre... 
De la cea dintâi femeie, Eva, până la Maica Domnului, prin care a venit Izbăvitorul, întâlnim un È™ir lung de femei dedicate credinÈ›ei. VirtuÈ›ile È™i purtarea lor, responsabilitatea femeii în momente cruciale ale neamului omenesc – cu adevărat, una covârÈ™itoare – sunt zugrăvite în rândurile de faÈ›ă cu o pană măiastră. 
Prin neascultare È™i păcat au venit moartea È™i stricăciunea pe pământ. Însă femeia n‑a încetat să nădăjduiască în mântuire È™i să se pună, prin harul lui Dumnezeu, în slujba Mântuitorului în lume...
 O carte, fără doar È™i poate, aducătoare de folos duhovnicesc.

Minciuna ne face fii ai diavolului

Minţim şi ne minţim pentru a ne atinge anumite obiective, dar, mai ales, pentru a acoperi unele goluri din viaţa noastră şi pentru a ne crea iluzia că ne apropiem de ceea ce am vrea să fim. Realitatea este
modificată pentru a se potrivi nevoilor noastre, iar minciuna este utilizată selectiv, ca o modalitate generală de răspuns.

Oamenii nu vor să audă adevărul deoarece vor să menţină în viaţa lor beneficii, vor să clădească un adevăr pentru ceilalţi cu tipuri de falsităţi recunoscute doar de ei.

Oamenii nu vor să audă adevărul deoarece vor să menţină în viaţa lor beneficii (de ordin emoţional sau material) sau nu pot identifica resurse pentru a se redefini şi reorganiza într-un sens al normalului. Minciuna este, uneori, o modalitate de neasumare conştientă a realităţii şi o anexă a adevărului, iar în alte situaţii, opusul adevărului, din lipsa posibilităţii de a accepta şi depăşi o dezvoltare personală crescută strâmb sau deformat.

Suntem încredinţaţi de experienţa sfinţilor – definiţi ca oameni sinceri şi corecţi- că adevărul este lucrător, rodnic şi sfinţitor. Concluzia Sfântului Ioan Evanghelistul este categorică: „Să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul. În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre“ (I Ioan 3, 18-19).

Minciuna ne face fii ai diavolului

Bucură-Te, a Muntelui Athos sfântă dorire, Călăuzitoarea monahilor pe căile desăvârşirii, Candela nestinsă a rugăciunii pentru mântuirea lumii, Trezirea grabnică a conştiinţelor adormite în păcat, Negura care acoperă mulţimea păcatelor noastre, Norul Cel cuvântător străpuns de razele Soarelui dreptăţii, Corabia rugăciunii ce ne păzeşte de tulburările ispitelor lumeşti, Ancora cea tare a celor ce călătoresc pe marea vieţii, Pământul binecuvântat al mântuirii credincioşilor, Poarta pocăinţei celor greşiţi, Mângâierea cea lină a celor din necazuri, Dragostea cea neÈ›ărmurită pentru cei neputincioşi, Maica duhovnicească şi prea blândă a creştinilor, Izvorul darurilor dumnezeieşti, Scara împăcării noastre cu Dumnezeu, Scutul mântuirii credincioşilor de săgeţile ispitelor, Cartea nescrisă a Împărăţiei cerurilor, Odihna inimilor strâmtorate de gânduri potrivnice mântuirii, Îngrădirea inimilor cu stâlpii rugăciunii de pocăinÈ›ă, Stareţa Cea desăvârşită întru toată înţelepciunea, Care povăţuieşte pe toţi monahii în pământul binecuvântat al Împărăţiei cerurilor, nu seca izvorul rugăciunilor Tale, ci ne împărtăşeşte pe toţi dintru acesta, adăpând setea noastră de mântuire.

Lavra Sfântului Serghie din Radonej este unul dintre locurile de legendă ale creştinătăţii răsăritene. Alături de pustia Egiptului şi mănăstirile Palestinei, de Athos şi Lavra Peşterilor din Kiev, ea a răspândit învăţăturile Ortodoxiei pe întinderi uriaşe, întărindu‑le prin pilda cetelor de sfinţi – nevoitori ai vieţii de obşte, pustnici sau arhierei – care, pornind de aici, au luminat înaintea oamenilor după porunca lui Hristos și i-au învățat calea Lui. 
Din inima cetăţilor până în pustietăţile codrilor ruseşti, pe urmele celor care fără preget au învăţat, au propovăduit, au purtat mucenicia cea fără sânge, fascinanta călătorie la care ne cheamă această carte ne va purta prin vieţi de sfinţi şi vetre de nevoinţă, hrănindu‑ne sufletul cu pildele ce duc pe calea dreaptă şi cu duhul ce dă viaţă. 
Alături de sfinţi, călătoria nu este niciodată fără folos.