Mineiul pe Decembrie

Format: 21.5*30.5 cm
ISBN: 978-973-616-591-7
Status: momentan indisponibil

Mineiul pe Decembrie

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă
Numar de pagini: 672

Mineiul pe DecembrieÎn Mineiul pe Decembrie au fost introduse Slujbele Sfinților Români, atât a Sfinților Români de neam (Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul și Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului), cât și a celor care au Sfinte moaște la noi în țară (Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș), sau au sfințit prin viața lor pământul românesc (Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana și Sfântul Mucenic Hermes).„Această reeditare a Mineiului pe Decembrie este binevenită, dată fiind importanța liturgică a acestei perioade, pe de o parte, iar pe de alta, deoarece se înscrie pe linia proiectului de diortosire și îmbunătățire a textelor cărților noastre de cult, acțiune inițiată de Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL, în urmă cu mai bine de 10 ani, în cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române”.Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă

Pret: 130.00 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Biblia Bartolomeu Anania

      Biblia sau Sfânta Scriptură – Versiune diortosită după Septuaginta, redactată È™i adnotată de Mitropolitul BARTOLOMEU VALERIU ANANIA

      Dacă vei deschide Cartea din simplă curiozitate sau deprindere, spre a-È›i împlini nevoia de a È™ti, È™i dacă ai străbătut-o ca pe un simplu act de cultură, fii sigur că n’o vei uita. Dacă ai zăbovit asupră-i cu un oarecare interes lingvistic, vei fi aflat că în ebraică È™i în greaca veche sunt semănate cuvinte, fraze È™i denumiri eterogene, împrumutate din culturile cu care autorii biblici s’au învecinat sau din altele pe care nici ei È™i nici părinÈ›ii lor nu le-au È™tiut. Dacă ai citit-o numai ca pe o operă literară, iată că ai gustat într’însa belÈ™ug de genuri È™i specii, poezie lirică È™i epică, istoriografie, legislaÈ›ie, imnuri sacre È™i sapienÈ›iale, pagini profetice È™i apocaliptice, proze scurte È™i nuclee de roman, scenarii dramatice È™i eseuri filosofice, sentinÈ›e aforistice È™i incantaÈ›ii prozodice… Dacă ai cercetat-o cu un ochi critic necruÈ›ător, vei fi descoperit È™i ceea ce, în fapt, căutai: naivităÈ›i, inadvertenÈ›e, lacune, suprapuneri, distorsiuni, interpolări, paralelisme È™i multe alte metehne care te vor sminti în măsura în care te vei opri aici.

      Dacă, pentru nevoia de a înÈ›elege, o vei cerceta a doua È™i a treia oară, mai cu de-amănuntul, cu’ncetineli È™i reveniri, dacă-È›i vei pune gândul pe textul din faÈ›ă È™i pe cele paralele, însemnate alături, atunci cugetul tău va fi în stare să pipăie înÈ›elesurile din spatele cuvintelor, să pătrundă în luminiÈ™urile alegorice ale întâmplărilor, să desluÈ™ească de ce jertfa lui Avraam, de pildă, s’a petrecut ca fapt istoric la vremea ei, dar „È™i’n prefigurare” pentru vremile din urmă. În acelaÈ™i timp, reliefurile noilor tale lecturi îÈ›i vor deschide calea de acces către întreaga cultură europeană, în tot ce are ea mai înalt È™i mai frumos de-a lungul ultimului mileniu.

      Dar dacă, pentru nevoia de a cunoaÈ™te, te vei deprinde s’o citeÈ™ti nu atât pe dinafară, cât mai ales pe dinlăuntru, dacă sufletul È›i se va aprinde în văpaia celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor, atunci dorul acesta îÈ›i va descoperi că, de vreme ce toate cărÈ›ile acestei CărÈ›i au fost scrise de dragul unui singur personaj, Iisus Hristos, prevestindu-L È™i vestindu-L, È™i de vreme ce Iisus Hristos a venit în lume de dragul unei singure făpturi, omul, înseamnă că toată Cartea se îndreaptă spre o singură fiinÈ›ă, care eÈ™ti tu, cititorule. Dacă o ocoleai, ar fi fost să treci pe-alături de propria ta viaÈ›ă; dar fiindcă È›i-ai asumat-o, a fost să te descoperi pe tine sieÈ›i. Acum, ajutat de SfinÈ›ii PărinÈ›i ai Bisericii È™i, la nevoie, de însemnările din josul paginii, vei pătrunde în adevărurile de credinÈ›ă È™i în sensurile adânci ale Scripturii, adică în lumina lecturii ei duhovniceÈ™ti, singura care te ridică deasupra lui a È™ti È™i deasupra lui a înÈ›elege, anume în văzduhul lui a cunoaÈ™te, acolo unde cuvintele redevin Cuvânt È™i eternitatea te îmbie la ViaÈ›ă; căci „viaÈ›a veÈ™nică aceasta este: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, È™i pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis”.

      Odată ajuns aici, nu-È›i mai rămâne decât Bucuria.

      ÎPS Bartolomeu Anania

    • "Mineiele sunt cărţi fundamentale ale cultului creştin ortodox care cuprind atât slujbele Sfinţilor pentru fiecare lună a anului, cât şi Sinaxarele referitoare la viaţa acestor Sfinţi. Mineiele oferă credincioşilor rugători posibilitatea pătrunderii în sfera tainică şi adânc binefăcătoare a sărbătorii fiecărei zile, a timpului sfinţit prin rugăciune şi lumina vieţii Sfinţilor dascăli duhovniceşti şi rugători pentru noi. Textele inspirate cuprinse în paginile Mineiului ne ajută să percepem prezenţa sfântului sărbătorit ca fiind una reală printre noi, sfântul devenind astfel protos-ul adunării eclesiale. 
       
      Ediţia de faţă a Mineiului pe Ianuarie este una atent revizuită, mai bogată în nuanţarea şi desluşirea sensurilor teologice ale textului imnografic originar şi, aşadar, mai fidelă acestuia. Îndepărtarea arhaismelor devenite prea greu accesibile înţelegerii obişnuite, dar şi evitarea neologismelor încă neasimilate de o majoritate a credincioşilor, oferă textului acestei ediţii a Mineiului pe Ianuarie un necesar echilibru stilistic, iar celor ce se apleacă asupra lui, o mult mai uşoară înţelegere a conţinitului. În conformitate cu hotărârile Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, textul ediţiei actuale a fost îmbogăţit cu Slujba Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti, sărbătorit la 10 ianuarie, iar la Sinaxarul zilei de 25 ianuarie a fost adăugată pomenirea Sfântului Ierah Bretanion, episcopul Tomisului".

Carti scrise de acelasi autor

    • Înaintea Optinei a fost Sanaxarul 

      În Biserica Rusă a secolului al XVIII-lea, sărăcite È™i înjosite de dispreÈ›ul È™i opresiunea elitelor luministe, mănăstirile ajunseseră cuiburi ale unui formalism lipsit de suflarea vie a Duhului Sfânt: dar în acest întuneric al decăderii È™i al uitării, străvechea predanie a a stăreÈ›iei învie printr-un È™ir de oameni trimiÈ™i de la Dumnezeu, între care cel mai tainic È™i mai uimitor este, poate, Cuviosul Teodor de la Sanaxar.
      La numai 25 de ani, mândrul aristocrat dintr-un regiment de elită al gărzii împărăteÈ™ti fuge în codrii din nordul Rusiei, unde trăieÈ™te singur, ani de zile, în pustnicie. Ce fiinÈ›e cereÈ™ti l-au îndrumat în nevoinÈ›a lui mai presusu de fire? Aceasta rămâne o taină dumnezeiască; un singur lucru È™tim: că din pustie a ieÈ™it, fără să aibă încă tunderea în monahism, la starea bărbatului desăvârÈ™it, la măsura vârstei deplinătăÈ›ii lui Hristos (Efes. 4,13). 
      Cartea de faÈ›ă vă înfăÈ›iÈ™ează, pentru prima oară în limba română, văaÈ›a È™i poveÈ›ele acestui învăÈ›at de Dumenzeu, care alături de Nazarie de la Valaam, de vasilisc È™i de ucenicii Cuviosului Paisie Velicikovski este unul dintre cei prin care Dumnezeu a lucrat miraculoasa renaÈ™tere a stăreÈ›iei ruse, ajunse la apogeu în vremea de înflorire  a Optinei.

watch series