"Candincepea Postul, mamele noastre spalau vasele cu lesie si panala Pasti mancam numai de post. Prin anii 1950-1970 se manca paine de malai (porumb), nu era de loc paine de grau. Mama ungea trepsa (tigaia) cu ulei cu o pana de gasca, caci uleiul era foarte putin si asa petreceam cele 50 de zile din Postul Pastilor. Azi 2000-2010 uleiul este din belsug, painea de grau la tot pasul si de ce nu postim? Ce usor este sa postesti in ziua de azi. Nu postim fiindca nu mai avem credinta. Postul este fapta credintei ortodoxe. De ce este boala? Fiindca nu-i post. De ce este cancer si murim? Pentru ca nu mancam Carnea lui Dumnezeu-Impartasania. Sa ne trezim odata, ortodoxia este POST-SPOVEDANIE-IMPARTASANIE."

În dialogul teologiei cu ştiinţele umaniste trebuie să fie clar că teologia nu‑și propune să înlocuiască ştiinţa, ci are obligaţia, pentru evitarea oricărei confuzii, de a defini abordarea teologică a științei. Pe această temelie s‑ar putea clădi un dialog de esenţă, liber de orice prejudecată şi cu consecinţe practice pozitive în slujirea omului aflat în suferinţă, pe care îl interesează nu discuțiile noastre în contradictoriu, ci o alianţă în folosul său. 
Aşadar, psihoterapia ortodoxă este mai întâi un „botez” în în­văţăturile Părinţilor, îndeosebi ale isihaştilor, sub îndrumarea pas­torală a unei persoane cunoscătoare a teologiei patristice, asociat cu participarea cucernică la practicile liturgice şi duhovniceşti ale Bisericii. Biserica, fără să ignore nevoile ac­tuale ale omului suferind, doreşte ca evoluţia lui ascendentă să nu se limiteze la extinderea sinelui spre noi zone de gândire, trăire şi maturitate, ci să constituie o deschidere a persoanei spre Binele veşnic: spre Dumnezeu. Viaţa arată că boala grea şi suferinţa pe care o implică pot să‑l mişte pe om spre maturizare şi apropiere de Dumnezeu. 
Pentru terapeutul ortodox, care nu susţine niciodată că oferă rezolvarea problemei existenţei, ci doar extinderea conştientizării şi asumării răspunderii personale, credinţa devine mobil, şi nu relaxare pasivă în ceva de natură magică, renunţare la asumarea răspunderii personale, eronat numită predare în mâna lui Dumnezeu. Prin urmare, credinţa terapeutului creştin nu este o ideologie ce trebuie apărată, ci o trăire personală care se cere cultivată. Terapeutul credincios exercită o morală pe care o slujeşte, apără au­tenticitatea persoanei pacienţilor săi, libertatea opţiunilor lor, şi nu doreşte ca, exploatându‑le poziţia vulnerabilă, să le impună opiniile sale, ci să lupte cu eternele întrebări existenţiale legate de căutarea sensului vieţii.

Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur a fost alcatuita de el insusi, folosind, ca si Sfantul Vasile cel Mare, anumite rugaciuni liturgice vechi.  Insa, o parte de rugaciuni au fost scrise din inceput de catre Sfant.

Textul liturgic al acestei editii este cel folosit de manastirile din Sfantul Munte Athos, pe care il punem la indemana evlaviosilor ieromonahi romani ce vietuiesc in Sfantul Munte.

Cuviosul Efrem Katunakiotul s-a născut în ziua praznicului Sfântului Nicolae, pe 6 decembrie 1912, în satul Ambelohori din Teba. Bunicul său, Papa-Nichita, era protul satului. Părinții lui, Ioan și Victoria Papanikitas, oameni modești și simpli, și-su crescut cei patru copii în frica de Dumnezeu, dându-le pilda unei vieți creștine adevărate.
Micul Evanghel - numele de mirean al Cuviosului - și-a petrecut copilăria în satul natal, unde a urmat și primele clase primare. Apoi și-a continuat școala la Teba, unde s-a mutat întreaga familie. În acest răstimp i-a întâlnit pentru prima dată pe Părinții Efrem și Nichifor, de loc din Teba, care aveau să devină stareții săi în Sfântul Munte.