"Din perspectivă creştină ortodoxă, moartea nu este un rău absolut, care trebuie amânat cu orice preţ, nici viaţa biologică nu este un bine absolut, care trebuie prelungit cu orice preţ. Moartea spirituală este răul absolut de care trebuie să ne ferim, şi viaţa spirituală este binele absolut care trebuie dobândit. Să amintim aici minunata zicere a Sfântului Ioan Gură de Aur:<< Nu e rău să mori; rău e să mori rău >>. [...] Pentru creştin, sfârşitul vieţii este un moment crucial. Starea spirituală în care îl află moartea e hotărâtoare pentru viaţa sa în veşnicie. Răgazul dinaintea morţii e timp de pocăinţă, de împăcare cu Dumnezeu şi cu semenii, de curăţire a minţii şi a inimii, timp de rugăciune fierbinte şi alipire puternică de Dumnezeu." 

Jean-Claude Larchet 

Parintele Zaharia se inscrie intr-o aleasa scoala de spiritualitate monahala ortodoxa fiind fiu duhovnicesc al vrednicului de fericita pomenire Arhi­mandrit Sofronie Saharov, el insusi ucenic al Sfan­tului Siluan Athonitul. „De altfel, din ravna misionara a Parintelui Zaharia a rodit si continutul acestei carti, care cuprinde cuvantarile duhov­nicesti rostite de Preacuviosia Sa in timpul unei vizite pe con­tinentul american, in anul 2007.  Si, probabil, nu s-ar gresi daca s-ar spune ca „inima", in calitatea ei de insondabil centru al persoanei umane si al vietii ei duhovnicesti, reprezinta pre­ocuparea esentiala a cugetarii teologice a Parintelui Zaharia.  De aceea si titlul acestui volum contine graitoarea formulare a Sfantului Apostol Petru, Omul tainic al inimii”, se mentioneaza in Cuvantul inainte semnat de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.  Aceasta carte este de mare folos, mai ales in anul 2014, ca An omagial al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Impartasanii deoarece acorda o mare importanta pocaintei ca stare si lucrare de innoire duhovniceasca a omului credincios.

Acest volum insumeaza mai multe predici ale Parintelui Sofian Boghiu la unele Duminici, praznice si sarbatori ale sfintilor din timpul anului, care au fost rostite la Manastirea Antim, unde Parintele a fost staret o mare perioada de timp.  Ele pastreaza ordinea pe care a stabilit-o cel care a cules predicile ramase in manuscris de la Parintele Sofian, Ierodiaconul Gamaliel Sima, si anume ordinea cronologica, fixata insa nu in functie de anul bisericesc, ci de cel civil.

Aceste predici sunt urmate de cateva meditatii ale Parintelui pe tema providentei divine, a rugaciunii, a relatiei parinte duhovnicesc - ucenic, precum si cateva invataturi si sfaturi legate de Sfanta Taina a Spovedaniei.

Acest volum reprezinta editia a II-a a cartii cu acelasi titlu, publicata in toamna anului 2011 la Editura Cuvantul Vietii a Arhiepiscopiei Bucurestilor, cu prilejul aducerii in Romania a Cinstitului Cap al Sfantului Apostol Andrei.
Chiar daca de atunci nu a mai trecut o lunga perioada de timp, se constata ca intensitatea spirituala a evenimentului a avut un impact deosebit in viata Bisericii si a societatii. De aceea, reeditarea volumului, cu unele adaugiri necesare, la Editura Basilica a Patriarhiei Romane, se dovedeste binevenita.

De-a lungul anilor, m-am alăturat È™i eu nenumăraţilor pelerini din toată lumea care păÈ™esc pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim − Cetatea martor a mântuirii noastre. După un astfel de pelerinaj rămâi cu impresii unice: o stare sufletească negrăită, nemaiîntâlnită, o sfântă emoţie amestecată cu sentimentul de nevrednicie pe care un om obişnuit îl încearcă când urmează paşii Fiului lui Dumnezeu, Unul din Treime, Care a luat trup şi S-a făcut om, pentru a-i împăca pe oameni cu Dumnezeu.

† Timotei Prahoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

(lipsa text)

Lucrarea de fata este retiparire a Octoihului, editat in 1916, veti gasii o carte scrisa in limba vechilor cazanii, plina de dulceata graiului romanesc, pur ortodox si nealterat de neologisme. 

Volumul 5: Din scrierile părinților Petru Damaschin și Sfântul Simeon Metafrastul.

Sfantul Efrem s-a nascut in orasul Trikala in anul 1384.  Din anul 1393 aceasta localitate a cazut in mana turcilor lui Baiazid I, care stapanea atunci intreaga regiune a Tessaliei.  Din 1395 in Tesalonic a inceput rapirea copiilor de catre turci.  Se furau copii si adolescenti, cu varste intre paisprezece si douazeci de ani, dar si mai mici.

La varsta de numai paisprezece ani, Sfantul Efrem, pe numele sau de botez Constantinos Morfis, a fost nevoit sa paraseasca casa parinteasca, pe mama sa vaduva si pe cei sapte frati.  Aceasta a facut-o pentru a nu fi inregimentat cu forta in armata turceasca ca ienicer.  A imbratisat cu mult zel viata monahala in Manastirea Buneivestiri din "Muntele celor neprihaniti"din Atica.  In anul 1416 turcii au pradat peninsula Atica si l-au silit pe guvernatorul Atenei, Antonie Atzaghioli, sa se declare vasal al sultanului.  In anul 1424 otomanii au intrat cu forta in Manastirea Buneivestiri si au trecut prin taisul sabiei pe parintii de acolo.  Sfantul lipsea, fiind atunci in pestera, sus in munte.  Intorcandu-se la manastire a gasit trupurile neinsufletite ale monahilor dupa care a plans indelung. In anul urmator, la 14 Septembrie, turcii s-au intors si, gasindu-l pe sfant, l-au supus caznelor cu o barbarie rar intalnita, timp de opt luni si jumatate, cum numai Sfintii Mari Mucenici Gheorghe, Dimitrie, Ecaterina, Varvara si altii au mai fost torturati.  La sfarsit l-au spanzurat cu capul in jos intr-un copac, in curtea manastirii.  Au legat lemne aprinse de trunchiul copacului si l-au pironit pe sfant cu cuie groase.  In mijlocul flacarilor sfantul se ruga staruitor.  A primit cununa muceniciei la 5 Mai 1426, trecand la Domnul in zorii acelei zile, la ora 9 dimineata.

Ce om nu a cunoscut boala? Cine poate spune ca viata l-a tinut departe de orice suferinta trupeasca? Sau care este crestinul care, fiind apasat de boala, nu si-a ridicat ochii inimii spre Hristos in rugaciune? aceasta lucrare reuseste sa prezinte simplu si clar invatatura Sfintilor Parinti despre boala si despre felul in care ar trebui sa fie purtata crucea bolii. Orice calator are nevoie de indicatii precise pentru a ajunge la destinatie. Tot asa, bolnavii au nevoie de sfaturile Sfintilor Parinti pentru a primi cununa pentru patimirea lor. Daca pentru necredinciosi boala este lipsita de sens, fiind o piedica in navala lor de a se bucura de desfatarile trupesti, pentru crestini boala poate fi un prilej de curatire sufleteasca? Rugaciunile cuprinse aici pot fi rostite atat de catre cei care se afla pe patul de boala, cat si de catre cei care sufera vazand cum cei de aproape ai lor sunt greu incercati de durere. Fie ca pentru rugaciunile Sfintilor Parinti Bunul Dumnezeu sa aduca mangaiere si nadejde in sufletele incercate de durere, de apasare sau de deznadejde?