Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

De la încorporarea sa în rândurile Armatei Albe în 1919, la alegerea vieţii monahale în urma unui pelerinaj la Muntele Athos, soarta arhiepiscopului Vasili, pecetluită de credinţa lui neclintită şi o spiritualitate profundă, a fost marcată de Istorie.

Prima parte a cartii este dedicata prezentarii principalelor date biografice ale Prof. Ioan Zagrean.

Partea a doua a cartii expune activitatea teologica propriu-zisa a prof. Ioan Zagrean, ce publicistica, respectiv cea educativa (p. 69-98). Sunt enumerate principalele studii, articole, conferinte, predici, manuale etc. publicate de-a lungul vremii in Indrumatoarele Pastorale ale eparhiilor din Mitropolia Ardealului si Mitropolia Banatului, in revistele Studii Teologice, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Banatului, Mitropolia Moldovei si Sucevei etc.

A treia parte a cartii (p. 99-110) evidentiaza pozitia Parintelui Profesor Zagrean in cateva probleme principale de morala. De exemplu, in ceea ce priveste raportul dintre morala filozofica si morala crestina, acesta a aratat superioritatea celei din urma, refuzand opinia lui H. Andrutsos dupa care cele doua ar trebui unificate intr-un singur sistem. In ceea ce priveste obligatia si datoria, s-a exprimat diferenta dintre cele doua concepte. Dar poate ca cea mai importanta – si inedita – contributie vizeaza dorinta (neimplinita) ca in al doilea volum de Teologie Morala, la capitolul indatoririle fata de trup, sa se introduca si un subcapitol dedicat problemei transplantului de organe (vezi p. 108 s. u.). Astfel, avem in persoana prof. Ioan Zagrean un „pionier al bioeticii” romanesti, ramas din pacate necunoscut!

Ultima parte a cartii (p. 111-137) trece in revista referintele la viata si opera Parintelui Profesor, amintiti fiind – in ordine cronologica – prof. Grigorie Marcu, Miron Dan, Par. Simion Coman, PS Ep. Vasile Coman al Oradiei, Pr. Prof. Sebastian Sebu, Pr. Prof. Nicolae Neaga sau Pr. Prof. Acad. Mircea Pacurariu. In concluzii mai este evocata si o alta marturie, semnata de Parintele rector Constantin Voicu, dupa care se fac scurte referinte la ultimii ani din viata Prof. Ioan Zagrean, marcati de o grea suferinta inainte de a trece la Domnul (1 august 1991). Valoare documentara prezinta si referintele bibliografice (p. 145-148) la viata si opera Arhidiac. Prof. Ioan Zagrean, respectiv imaginile si fotografiile publicate in anexa.

Volumul intitulat „Patriarhul meu” reuneÈ™te 12 texte scrise de Bartolomeu Valeriu Anania într-un interval de mai bine de 50 de ani, pornind de la câteva cronici bisericeÈ™ti semnate Vartolomeu Diacul È™i culminând cu vibranta mărturie din Memoriile Mitropolitului, în care figura Patriarhului Justinian este una din cele mai luminoase. În È™irul acestor texte se înscrie È™i un fragment dintr-un interviu pe care Arhimandritul Bartolomeu l-a dat părintelui Ioanchie Bălan È™i care este publicat în volumul al doilea din Convorbiri duhovniceÈ™ti. Textul este preÈ›ios întrucât, pe lângă imaginea extrem de vie a Patriarhului, ne oferă posibilitatea de a lectura Testamentul lui Justinian, pe care părintele Bartolomeu îl deÈ›inea în copie.

Pentru titlul acestui volum am ales expresia „Patriarhul meu”, pe care Bartolomeu Valeriu Anania o foloseÈ™te de trei ori pe parcursul acestor texte È™i prin care ilustrează perfect sentimentul adevăratei ucenicii, în care tristeÈ›ile È™i bucuriile învăÈ›ăcelului devin tristeÈ›ile È™i bucuriile dascălului său. Scrise în epoci diferite È™i cu tonalităÈ›i diferite, textele reflectă admiraÈ›ia È™i desăvârÈ™ita loialitate pe care Bartolomeu Anania i-a arătat-o Patriarhului Justinian, un om providenÈ›ial pe care Biserica l-a avut în fruntea ei în cele mai grele epoci din istoria recentă. Dincolo de evocare, textele reunite în volum au meritul de a-l face pe Patriarh să ne vorbească el însuÈ™i în diferite ipostaze. Astfel îl cunoaÈ™tem prin emoÈ›ia ierarhului care sfinÈ›eÈ™te biserica din satul natal, sub altarul căreia a îngropat osemintele părinÈ›ilor lui, prin fermitatea cu care le vorbea autorităÈ›ilor È™i mai ales glasul tremurat al slujitorului care simte că trupul i se împuÈ›inează È™i că este momentul de a redacta un testament duhovnicesc.

Cartea scoate în lumină două personalităÈ›i puternice, care se admiră reciproc È™i care au înÈ›eles că prietenia dintre ei trebuie pusă la temelia Bisericii, ca un exemplu de renunÈ›are È™i sacrificiu. Din această perspectivă, ucenicia ierodiaconului Bartolomeu ocoleÈ™te cu obstinaÈ›ie avantajele pe care le-ar putea obÈ›ine din proximitatea pe care o avea lângă Patriarhul Bisericii, preferând mai degrabă să înfrunte greutăÈ›i, provocări, responsabilităÈ›i, acuzaÈ›ii, calomnii È™i chiar închisoare, cu desăvârÈ™ita conÈ™tiinÈ›ă de a nu cere nimic pentru sine. Toate acestea sunt argumente care vin să întărească credibilitatea acestei mărturii È™i să aducă lumina pe care figura Patriarhului o merită, cu atât mai mult cu cât încă mai apasă nemeritata umbră roÈ™ie aruncată asupra lui Justinian de contemporanii săi.

Această carte oferă o introducere în istoria Bisericii Ortodoxe şi a diferitelor sale jurisdicţii din secolul XX, în Europa Occidentală, ţară după ţară. Scopul principal al acestor articole este acela de a le permite oamenilor să descopere sau să cunoască mai bine geneza şi istoria acestor comunităţi ortodoxe din Europa Occidentală şi, de asemena, să înţeleagă situaţia de astăzi a Bisericii Ortodoxe dintr-o Europa Occidentală unită şi fără frontiere. Nădăjduim ca această carte să fie de folos nu numai la nivelul dialogurilor ecumenice creştine şi inter-religioase, dar mai ales pentru ortodocşi, cei care adesea ignoră aceste istorii atât de apropiate de noi în timp şi spaţiu.

Christine Chaillot