Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Colecția Materikon

Prin firea lor, femeile sunt chemate să oglindească duhul nelumesc în lumea aceasta vremelnică. DeÈ™i adeseori ascunse de privirea obiÈ™nuită, prin virtutea smereniei lor, sfintele È™i dreptele femei au luminat duhovniceÈ™te calea către tărâmul ceresc în toate timpurile. Între ele străluceÈ™te chipul acestei eroine din zilele noastre, Fericita Eufemia de la RavaniÈ›a (Serbia), aÈ™a cum este înfăÈ›iÈ™ată în biografia de faÈ›ă, scrisă cu dragoste de credincioasele ei fiice duhovniceÈ™ti.
Maica Eufemia a avut un minunat farmec È™i tărie a duhului. ÎnfăÈ›iÈ™area sa din afară era oglin­direa înclinaÈ›iei sale spre rugăciune. Lucra­rea sa din afară nu avea limite. Ca tânără ne­voi­toare mireană ea a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu din sat în sat; a călăuzit marea ei obÈ™te È™i sute de mireni printre primejdiile trupeÈ™ti È™i duhovniceÈ™ti ale celor Două Războaie Mon­dia­le È™i sub jugul comunist; a întemeiat orfe­li­na­te, a educat tineri È™i a tradus scrieri patristice pen­tru învăÈ›ătura duhovnicească a poporului său.
Lăuntric, stareÈ›a Eufemia a trăit în duhul vechilor PărinÈ›i ai pustiei: în post, în priveghere de toată noaptea È™i dormind doar aÈ™ezată. Pentru aceasta Dumnezeu i‑a dăruit darul înainte‑vederii È™i al tămăduirii.
Înnoitoare a È™ase mănăstiri, ea a reîntemeiat viaÈ›a mo­nahală chi­no­vială în È›ara sa în aÈ™a măsură, încât rânduiala monahală aÈ™ezată de ea s‑a folosit în mănăstirile de maici din întrea­ga Serbie.

EdiÈ›ia de faÈ›ă reprezintă reeditarea volumului "Fericita Eufemia a Serbiei. Viata unei starete apostolice" apărut la Editura Sophia în 2010.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a născut în localitatea Războieni, NeamÈ›. După studii de filosofie – iar mai apoi de teologie – la universităÈ›ile din BucureÈ™ti È™i Heidelberg, alegând calea exilului, în 1948, se stabileÈ™te în FranÈ›a, unde va publica răsunătorul său roman Ora 25, considerat, alături de Minunata lume nouă de Aldous Huxley, Procesul lui Franz Kafka ori 1984 de George Orwell, una dintre cărÈ›ile de primă mărime ale secolului al XX‑lea, fiind tradus, încă de la apariÈ›ie, în zeci de limbi.
Dintre toate cărÈ›ile scrise de C.V. Gheorghiu, după hirotonia sa în 1963 ca preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris, "Spioana" rămâne – în viziunea criticii literare franceze – romanul cel mai izbutit al consacratului autor român. Frescă a unor realităÈ›i româneÈ™ti deloc îndepărtate de zilele noastre, Spioana e cartea în care Gheorghiu îÈ™i asumă atât rolul de narator obiectiv, cât È™i de personaj atipic al cărÈ›ii, cunoscător al unor adevăruri exprimate răspicat în lumina Adevărului absolut…

Cauza razboiului consta in lepadarea oamenilor de Dumnezeu si de legea Lui.  Lepadarea de Dumnezeu si netrebnicia din timp de pace a oamenilor provoaca razboiul.  Atunci cand oamenii merita razboiul, atunci cand acumuleaza cauze de razboi, razboiul vine fie ca o vor ei, fie ca nu o vor.  Precum aceia ce beau apa cu bacili de tifos se molipsesc de tifos si tifosul este inevitabil, asa si cei ce, lepadandu‑se de Dumnezeu, se adapa cu ganduri, pofte si fapte potrivnice lui Dumnezeu, atrag asupra lor molima razboiului, si razboiul devine inevitabil.  Atata vreme cat oamenii se razboiesc cu Dumnezeu prin gandurile, poftele si faptele lor, degeaba viseaza la pace.  Fie ca vor sau nu, razboiul n‑are cum sa nu vina acolo unde este semanata samanÈ›a razboiului.  Razboiul impotriva lui Dumnezeu, pe fata sau intr‑ascuns, duce inevitabil la razboi intre oameni.  Ca nu este pace necredincioÈ™ilor, zice Domnul(Isaia 48, 22).  In zilele noastre, se vorbeste in gura mare despre pace mai mult decat oricand, in vreme ce popoarele se pregatesc de razboi mai mult decat oricand.  Este greu ca aceasta fatarnicie sa nu fie pedepsita prin razboi.

Când vorbim despre sfinÈ›i, nu avem în vedere oameni în afara lumii, oameni ce au vieÈ›uit cândva, în trecut, ci pe cei ce vieÈ›uiesc È™i astăzi, care se împărtăÈ™esc de energia‑lucrarea curăÈ›itoare È™i, mai cu seamă, luminătoare È™i îndumnezeitoare a lui Dumnezeu.

Prorocii sunt numiÈ›i „văzători”, „cei ce văd” deoarece ei le văd pe toate lămurit. Văd lămurit voia lui ­Dumnezeu, Îl trăiesc pe Dumnezeu, văd limpede energia‑lucrarea pronia­toare a lui Dumnezeu, prin care El È›ine lumea, Îl văd pe Dumnezeu în istorie È™i în natură. În vreme ce noi, din pricina întunecării minÈ›ii noastre, le vedem pe toate întunecate, văzătorul le vede pe toate luminoase, ca unul ce are mintea (νοῦς) luminată.

Trebuie să preÈ›uim È™i să ne uimim de acest nume, „Văzătorul”, dat de popor lui Samuil. Prorocul Samuil era un om îndumnezeit È™i cu el se împlinea cuvântul lui David: „Cele nearătate şi cele ascunse ale înÈ›elepciunii Tale mi‑ai arătat mie” (Psalmi 50:8).

SfinÈ›ii văd È™i răutatea care există în inima noastră, precum È™i Harul lui Dumnezeu. Văd gândurile care ne chinuiesc, È™i de multe ori ni le vădesc pentru a ne îndrepta. Văd È™i boala minÈ›ii È™i a inimii noastre, iar ca unii ce au È™tiinÈ›a de a tămădui È™i cunosc care sunt metodele terapeutice potrivite, fac tot ce le stă în putinÈ›ă, cu dragoste, pentru a ne vindeca. „Văzătorul” este un nume strâns legat de È™tiinÈ›a tămăduirii.

ediția a treia

Din bogăţia cea gândită a Sfântului Serafim de Sarov, nu puţini moştenitori vrednici au primit talantul binecuvântării marelui Cuvios şi s-au umplut de Duhul Sfânt prin rugăciunile lui cele părinteşti. Între aceştia, Fericita stareţă Athanasia a strălucit cu blândeţea şi nerăutatea ei cea mai presus de fire, încălzind pustietatea codrilor ruseşti prin căldura unei inimi ce a iubit îngereşte pe Dumnezeu şi pe aproapele.

Greu încercată încă din anii copilăriei, om al durerilor şi obişnuită cu suferinţa, s-a priceput ca nimeni altcineva să şteargă, prin rugăciuni şi prin cuvântul de mângâiere, toată lacrima din ochii celor întristaţi.
Această carte, fereastră spre lumea de minuni a vieţii harice, te aşteaptă. În ea o să afli vindecare pentru sufletul tău rănit de grijile acestei vieţi şi de gândurile apăsătoare. Gustă, cititorule, şi vei vedea cât de minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui!

Traducere din limba engleza de Constantin Fagetan

Prea putini parinti se pot lauda astazi ca si-au educat copiii cum se cuvine.  Unii parinti, buni si ingaduitori, au copii cu un caracter neasteptat, complet nepotrivit.  Una din principalele cauze o reprezinta chiar parintii.  Numerosi parinti, fie ca sunt nepasatori fata de educatia religioasa si morala a propriilor copii, fie ca sunt atat de orbiti de iubirea lor irationala fata de acestia, incat nu vor sa vada nimic rau in firea lor si raman surzi la avertismentele binevoitorilor, nu vor sa asculte adevarul si sfaturile bune.  Cand viciile copiilor devin insuportabile, chiar si pentru parintii lor, abia atunci incep ei sa se gandeasca la indreptare si incep sa ii educe, dar este prea tarziu.