Parintelui Isaachie nu i-a fost deloc usoara lupta monahala nevazuta si neintrerupta, ca om matur si deja format, venit la manastire. Fiind din nastere linistit si plin de duh, smerindu-se pe sine intru toate, facea impresia unui om aspru si tacut. S-a observat ca, pe masura primirii rangurilor monahale, se afunda tot mai mult in liniste, intr-o viata launtrica si tainica. Parintele Isaachie a petrcut aproape douazeci de ani al schitul Sfantul Ioan Botezatorul, in rugaciune si osteneli neintrerupte. Dar a venit timpul cand Domnul l-a chemat la o noua nevointa: ieromonahul din schit a fost numit succesorul adormitului intaistatator, al parintelui Moise, iar cuviosul parinte Isaachie a fost chemat sa-i ia locul la conducerea obstii. Recunoscandu-si neputinta si smerindu-se in fata fratilor, din ascultare pentru parintele sau duhovnicesc, parintele Isaachie a primit crucea grea a raspunderii si a grijii neincetate pentru sufletele incredintate lui.