Cine dintre noi nu a ascultat, sau chiar nu a cântat măcar o singură dată în viață un cântec de Stea, sau un colind de Crăciun? Oare cum era când nu apăruseră încă aceste cântece de Stea? Cum au apărut ele? Cine erau păstorii despre care ne povestesc aceste cântece? Cine erau cei trei crai de la Răsărit? Și mai ales: Ce s-a întâmplat în seara primului Ajun de Crăciun? 
 
 Cartea „Nașterea Domnului” ne invită pe toți, copii mici și mari, într-o călătorie peste timp, să descoperim împreună cum a apărut sărbătoarea Nașterii Domnului. Ne vor însoți un băiețel, o fetiță și un ren de pluș. 
 
 Bogat ilustrată și tipărită pe o hârtie specială, care aduce un plus de valoare stării de bine pe care orice cititor o trăiește atunci când răsfoiește o carte, „Nașterea Domnului” poate fi prima literă a alfabetului pentru copilul care abia începe să descopere lectura și totodată un timp de calitate...

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor.

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor

Ispravile lui Guguta este o carte cu umor subtil, de respiratie universala.

Arhimandritul Zaharia Zaharou, unul din cei mai apropiaţi ucenici ai Părintelui Sofronie, a avut privilegiul şi binecuvântarea de a vieţui mulţi ani alături de fericitul Stareţ şi de a fi părtaş învăţăturii acestuia, atât celei scrise, cât mai ales celei transmise prin viu-grai. Multe din temele duhovniceşti despre care a învăţat Părintele Sofronie nu au fost formulate în scris, ele fiind scoase la iveală de către Părintele Zaharia, pentru a întregi opera nepreţuită a Stareţului.

Una dintre aceste teme, cea privitoare la cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti, este oferită acum cititorului împreună cu explicaţii şi lămuriri folositoare. De-a lungul cărţii, cititorul se întâlneşte cu învăţătura Părintelui Sofronie, atât prin citatele care fac trimitere la scrierile sale, cât şi prin bogatele exemple din învăţătura sa orală.

Mihai împlinește șapte ani și află că, pentru a se putea împărtăși, este nevoie să se spovedească. O situație dificilă apărută în familie îl face să se descurajeze, însă prietenul lui, îngerul păzitor, apare la
timp și îi este alături. Aripile i se deschid din nou și îl conduc pe băiat într-un șir de călătorii menite să-i întărească convingerea că sufletul omului este foarte valoros.
Spre surprinderea lui, Mihai află că sufletul are nevoie și el de „reparații”, de îngrijiri, și unde altundeva se pot întâmpla toate acestea, decât în biserică, alături de părintele duhovnicesc?

Calea pocăinÈ›ei lăuntrice în viaÈ›a È™i scrierile Cuviosului Părinte Arsenie Boca este o lucrare de restituire a chipului autentic al unuia dintre marii isihaÈ™ti ai Bisericii Ortodoxe Române È™i, în general, ai spiritualităÈ›ii răsăritene. Evenimentele la care face referire volumul sunt cele ale biografiei lăuntrice. Ele decupează teme prezente în scrierile Cuviosului, care fac înÈ›eleasă întreaga sa învăÈ›ătură, notele È™i însemnările sale reprezentând un adevărat jurnal de front pe calea sfintelor nevoinÈ›e ale desăvârÈ™irii. 

Scopul Povestirilor este îndoit: pe de-o parte întărirea duhovnicească a monahilor din pustia Sinaiului, pe de cealaltă parte, combaterea Islamului, adus în regiune de invaziile sângeroase ale triburilor arabe convertite la mohamedanism. Anastasie scrie pentru a-i susține pe creștinii prizonieri, evidențiază puterea minunilor (ale sfinților, Sfintei Cruci, Sfintei Euharistii, icoanelor, sfintelor moaște) ca argument al adevărului credinței creștine, căci „nu este altă credință decât numai a creștinilor” (Povestirea II, 10). Credința islamică este în general văzută de Sfântul Anastasie ca fiind inspirată de demoni, o falsă credință/necredință.

„Autorul este interesat de întărirea credinței, pe de o parte a monahilor, motivându-i în susținerea vieții ascetice, aducând înaintea acestora pilda exemplară a contemporanilor care s-au ridicat la măsura Părinților din vechime și pe de altă parte urmărește întărirea credinței mirenilor în vremuri de nesiguranță extremă, persecuții, invazii ale barbarilor și ale musulmanilor. În același timp, scrierea acestor povestiri era o formă de cinstire a memoriei sfinților. Dimensiunea apologetică a acestor povestiri a fost accentuată de autor și datorită faptului că mulți dintre creștinii luați prizonieri erau forțați să treacă la islamism, iar alții o făceau de bună voie de frica torturilor sau pentru a nu mai avea încercări și suferințe din partea demonilor sau ale partenerilor lor umani, ceea ce s-ar fi întâmplat cu siguranță câtă vreme rămâneau creștini. Lor autorul le aduce înainte aceste istorioare pline de credință, mărturii ale singurei credințe revelate și mântuitoare, cea creștină, în varianta sa ortodoxă. Ereziile sunt permanent înfierate, iar islamismul este în mod repetat asociat cu o credință de origine demonică și de aceea orice adeziune a creștinilor la acesta este o apostazie” (Pr. Dragoş Bahrim, Fragment din studiul introductiv).