Povestea omului leneş care avea un arici trist

Format: 21* 25 cm
ISBN: 978-606-666-598-8
Status: in stoc

Povestea omului leneş care avea un arici trist

Colectia: Carti pentru copii
Autor:
Editura: Doxologia
Numar de pagini: 30

A fost odată ca niciodată, într-o țară îndepărtată și veselă, un om neînchipuit de leneș care avea un arici trist. De fapt, animalul țepos nimerise în casa lui din greșeală, într-o noapte când s-a speriat de fulger și s-a ascuns sub prima plapumă ieșită în cale.

Ei bine, așa cum ați ghicit, sub acea plapumă se afla chiar omul nostru, care, leneș fiind, nici nu s-a sinchisit de țepii animalului dârdâind de frică. Ariciul a crezut că în sfârșit întâlnise o ființă care îl iubește și hotărî să-și petreacă restul zilelor acolo, alături de acea creatură minunată, pe care o căuta de o mie de ani.

Din câte se vorbește, omul nostru se numea Mandache. Însă numele lui nu contează, îi puteai spune oricum – Pintilie, Ionuț sau Robert –, căci era atât de leneș încât nu răspundea niciodată
când îl strigai. Dacă stăm și ne gândim bine, era unul din acei oameni căruia numele nu-i folosea la nimic.

(Ilustrații de Zelmira Szabo)

Pret: 37.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Capitolele cărţii de faţă sunt alcătuite din texte pe care le-am redactat cu felurite prilejuri, la diferite soroace de timp. Considerând că ar putea fi adunate într-un singur volum, le-am ordonat, le-am adăugat alte câteva scrieri şi, astfel, am întocmit cartea ce ne stă înainte. Titlul Vechea şi Noua Romă este un punct de referinţă pentru fiecare capitol în parte. Primele capitole se referă la Vechea Romă a Imperiului Roman, următoarele la Noua Capitală, Noua Romă - Constantinopol, iar celelalte surprind legăturile dintre acestea, conflictele, respectiv întreruperea comuniunii lor. Două cetăţi cu o mare Tradiţie şi cultură, cu o istorie de cuceriri şi lupte pentru eliberare, cu aleşi Părinţi slujitori ai Bisericii şi, deopotrivă, cu rătăciri ale eresurilor, cu mişcări de împotrivire şi de dialog. Nu vorbim despre Prima şi A Doua Romă, în sensul unei înşiruiri ce s-ar putea continua cu o A Treia şi o A Patra, ci despre o singură Romă, cea Veche şi cea Nouă. începând cu veacul al VllI-lea, Vechea Romă va începe, desigur, să păşească pe o cale diferită de Tradiţia şi cultura comună, de isihia şi teologia primelor secole, în vreme ce Noua Romă a continuat, de veacuri, să păstreze însuflarea aceleiaşi Tradiţii. Spunând aceasta avem în vedere adevărul teologic şi viaţa creştină personală. Totuşi, secularismul şi pervertirea credinţei ortodoxe rămân o ispită ce va pândi dintotdeauna Biserica. Avem trebuinţă de o viaţă insuflată de isihasm şi de întreaga Tradiţie isihastă (niptică), adevărata premisă a teologiei ortodoxe. 
       
       
       
      Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului

    • ppspanAcum nu mai putin de saptezeci de ani, pr. George Florovsky invita insistent lumea academica, si nu numai, spre intoarcerea la izvoare. Ce-i drept, pe ici, pe colo, unii au reusit, altii s-au eschivat, iar altii au ramas in continuare fideli modelului occidental de analiza si de redactare a unei lucrari. On fond, responde ad fontes nu este numai un simplu dicton ce a devenit „celebru” in mediul teologico-academic, ci mai degraba o necesitate a noastra, a ortodocsilor, de a ne reintoarce la izvoarele pe care le citim, le marturisim si le analizam; este intoarcerea la marele tezaur al Bisericii, de care ar trebui sa fim constienti si pe care ar trebui sa-l fructificam la cote maxime. Pe de alta parte, intoarcerea trebuie sa presupuna in mod direct si cunoasterea tezaurului, nu numai formularea unei simple idei despre existenta sa, formulare ce nu va impinge pe nimeni, de altfel, sa depaseasca spatiul ignorantei si al necunoasterii./spanbr /spanConstienti fiind de aceasta realitate, spatiul ecclesial romanesc trebuie sa depaseasca mai ales spatiul dezinteresului manifestat, din pacate, la toate capitolele. Dezinteresul studierii operelor Sfintilor Parinti, receptati mai ales prin filiera occidentala, demonstreaza nu numai un simptom, ci si o necrozare a ideii pr. George Florovsky de a regandi teologia, printr-o (re)intoarcere. Atunci cand ne gandim la acest dicton florovskian, nu trebuie sa ne proiectam interesul doar spre o simpla regandire a ceea ce detine si este specific duhului ortodox, cat mai ales sa intelegem valoarea inestimabila a ceea ce reprezinta tezaurul Ortodoxiei./spanbr /spanDe vreme ce perioadele patristice nu au fost numai acele vremuri in care s-a redactat tumultuoasa istorie ecleziala, suntem datori sa accentuam si realitatea ca:/spanbr /span„vivacitatea duhovniceasca si tensiunea prin care Parintii Bisericii au facut fata problemelor epocii lor constituie un imbold continuu si o obligatie presanta pentru fiecare Biserica care trebuie sa faca fata cu aceeasi promptitudine, vivacitate si claritate la diferitele probleme complexe si la amenintarile potrivnice credintei epocilor urmatoare” ./spanbr /spanAcest fragment al lui E. Schlink ne arata mai cu seama constientizarea importantei Sfintilor Parinti in viata tumultuoasa a Bisericii, de a trai iubind duhul patristic, insa nu incarcati de sentimente reci, ci, mai ales, cuprinsi de o atitudine proiectata spre viitor. „Imbold” vs. „obligatie” sunt cele doua puncte ale „extremitatii” dialogale, la care este invitat astazi spatiul ortodox heteroclit si la care trebuie sa raspunda. Ontr-o alta ordine de idei, „imbold” vs. „obligatie” determina pe orice iubitor sincer de cultura teologica sa descopere toate acele mijloace de a intra in contact cu tezaurul Ortodoxiei, iar pe de alta parte sa aiba „obligatia” de a reda prin orice mod cu putinta intelesurile acestuia./spanbr /spanSuntem tentati sa credem ca tocmai acest aspect il poate avea in vedere traducerea si redarea unui text patristic: de a fi „accesata” si folosita de toti cei interesati de izvoarele Ortodoxiei, si nu de a fi trecuta in cadrul cv-ului personal ca o mare „realizare” traductologica, peste care se va depune praful uitarii. Prin actul traductologic, prin compunerea unor lucrari valoroase ce vor aseza la baza lor duhul filocalic si patristic, printr-o traire in acest duh si printr-o vie marturisire a sa, se poate realiza un prim pas spre intoarcerea la izvoare!/spanbr /spanPornind de la aceste reflectii, prezenta lucrare se deschide cu studiul sinteza intitulat „Sf. Roman Melodul – imnograful desavarsit al Ortodoxiei”, avand in vedere recuperarea unor aspecte extrem de importante pentru intelegerea corecta a vietii, operei si teologiei Sfantului Roman Melodul. Tot aici, semnatarul textului scoate in evidenta si transmiterea manuscriptica, editiile de text, precum si traducerile moderne din spatiul oriental si occidental./spanbr /spanCea de-a doua parte a lucrarii, denumita „Imne hristologice”, condenseaza un numar de cinci condace ale Melodului, in ordinea lor: condac la inmultirea celor cinci paini, condac la pipairea Apostolului Toma, condac la Onaltarea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, condac la Pogorarea Duhului Sfant si condac la a doua Venire a Mantuitorului Iisus Hristos. Sectiunea „Imne cu diferite teme”, grupeaza alte cinci condace romaneice, care trateaza aspecte moral-duhovnicesti (condacul despre bogat si despre saracul Lazar, primul condac la Cele Zece Fecioare, al doilea condac la Cele Zece Fecioare, despre sfintele nevointe monahale si despre petrecerea in manastire), cat si aspecte legate de viata tumultuoasa a cetatii Constantinopolului (condac la orice cutremur si incendiu). Traducerile lui Alexandru Iorga sunt insotite de scurte comentarii preliminare, precum si de referintele scripturistice ale fiecarui condac. Textele prezentate in actuala editie nu au fost traduse si publicate in limba romana, cu exceptia a doua materiale: condacul la pipairea Apostolului Toma si primul condac la Cele Zece Fecioare, publicate pentru prima data in literatura patristica romaneasca in volumul editat de Parascheva Grigoriu, Imnele pocaintei (Iasi, 2006)./spanbr /spanLucrarea se incheie cu o bibliografie selectiva destul de cuprinzatoare atat despre viata, opera si teologia imnografului grec, cat si despre imnografie si condac. Am exclus totusi din aceasta bibliografie, acele materiale care se refera la teologia Imnului Acatist./span/p/p
    • Părintele Dionisie Ignat (1909-2004) acoperă cu existenÈ›a sa aproape întreg veacul al XX-lea. Pentru cei care l-au cunoscut personal stareÈ›ul Dionisie reprezintă chipul autentic de vieÈ›uire monahală. Este considerat unul din cei mai de seamă părinÈ›i asceÈ›i contemporani ai Sfântului Munte Athos. Petrecerea È™i lupta sa duhovnicească, pentru mai bine de È™apte decenii, în Grădina Maicii Domnului, l-a arătat a fi un chip viu È™i actual de trăire al credinÈ›ei drept-măritoare. ViaÈ›a sa de ascultare, rugăciune, smerenie È™i dragoste pentru Dumnezeu È™i semeni îl recomandă a fi una dintre vocile duhovniceÈ™ti de mare autoritate È™i putere, la care omul zilelor noastre ar trebui să ia aminte.
      Volumul de faÈ›ă are drept menire chiar acest fapt, È™i anume, mijlocirea unei întâlniri de duh cu Părintele Dionisie, cu cuvintele, poveÈ›ele È™i sfaturile sale. Constituită din mărturii ale celor ce l-au cunoscut direct (mărturii evocate în cadrul simpozionului internaÈ›ional „Întâlnirea cu Duhovnicul”, IaÈ™i, 2015), lucrarea propusă spre lectură împlineÈ™te o dublă misiune: prezentarea culturii sale duhovniceÈ™ti È™i întâlnirea cu ucenicii È™i cu cei care l-au cunoscut.
      Pentru a fi introduÈ™i în învăÈ›ătura Părintelui Dionisie, evidenÈ›iem È™i reÈ›inem ca prolog unul din cuvintele sale testament: „Ortodoxia niciodată n-a căzut È™i niciodată nu a sfătuit creÈ™tinii decât numai È™i numai spre adevăr, adevăr folositor atât trupeÈ™te, cât È™i sufleteÈ™te”.

      Ierom. Nathanael Neacșu

watch series