Cine dintre noi nu a ascultat, sau chiar nu a cântat măcar o singură dată în viață un cântec de Stea, sau un colind de Crăciun? Oare cum era când nu apăruseră încă aceste cântece de Stea? Cum au apărut ele? Cine erau păstorii despre care ne povestesc aceste cântece? Cine erau cei trei crai de la Răsărit? Și mai ales: Ce s-a întâmplat în seara primului Ajun de Crăciun? 
 
 Cartea „Nașterea Domnului” ne invită pe toți, copii mici și mari, într-o călătorie peste timp, să descoperim împreună cum a apărut sărbătoarea Nașterii Domnului. Ne vor însoți un băiețel, o fetiță și un ren de pluș. 
 
 Bogat ilustrată și tipărită pe o hârtie specială, care aduce un plus de valoare stării de bine pe care orice cititor o trăiește atunci când răsfoiește o carte, „Nașterea Domnului” poate fi prima literă a alfabetului pentru copilul care abia începe să descopere lectura și totodată un timp de calitate...

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor.

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor

Ispravile lui Guguta este o carte cu umor subtil, de respiratie universala.

Oricât de diferite sunt căile, condiţiile exte­rioare în care trăiesc creştini de vocaţii diferite, ei practic trebuie să împlinească cele două porunci pe care le-a dat Domnul Iisus Hristos: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproa­pele tău ca pe tine însuţi” (Lc. 10, 27). Aceste două porunci sunt la fel de importante şi amândouă trebuie împlinite. Nu ar putea exista iubire adevărată faţă de aproapele – corespunzătoare cu nivelul la care suntem chemaţi –, dacă nu ar exista iubirea faţă de Dumnezeu şi dacă această iubire nu ar fi de proporţii dumnezeieşti… Putem înţelege semnificaţia iubirii desăvârşite numai în contrast cu ceea ce înseamnă Sfânta Treime văzută ca o relaţie de iubire. Sfânta Treime este singura imagine a iu­birii desăvârşite şi, conform cu această imagine, trebuie să fie făurită iubirea. Este o iubire în care se dăruieşte totul, totul este primit şi, în acelaşi timp, ea se află în centrul dorinţei, disponibilităţii de a te jertfi deplin, care este rădăcina unei relaţii.

Mitropolitul Antonie de Suroj

Frica vine adesea din necunoaÈ™tere. Și evităm ceea ce cunoaÈ™tem prea puÈ›in. De aceea este vital să înÈ›elegem, ca să ne putem bucura chiar È™i atunci când vine vorba despre taina morÈ›ii noastre sau, mai exact, despre ieÈ™irea sufletului din trup. Cum o vedem? Poartă către ÎmpărăÈ›ia cerurilor, vestea cea bună, „PaÈ™tile cele frumoase”? Sau gheena focului, durerea amarnică, întristarea cea de nemângâiat, mustrarea conÈ™tiinÈ›ei, ca să nu mai amintim de chinurile cele nesfârÈ™ite? Ateu sau credincios, pe buza vieÈ›ii, când se confruntă cu iminenÈ›a morÈ›ii, care nu ocoleÈ™te pe nimeni, omul devine, fie È™i numai pentru câteva – ultimele – clipe, conÈ™tient că viaÈ›a nu se opreÈ™te aici.

Volumul de faÈ›ă se deschide cu vechi pilde ale Patericului alfabetic È™i tematic, È™i se continuă cu alte 22 de extrase (multe dintre ele traduse pentru prima oară în limba română) din texte hagiografice, omilii ale SfinÈ›ilor PărinÈ›i, povestiri È™i mărturii care ne trezesc È™i ne provoacă să ne luăm în serios viaÈ›a È™i să o preÈ›uim. Aici se găsesc răspunsuri la câteva dintre dilemele subiectului, fă-cându-ne cunoscute trăi-rile È™i vedeniile sfinÈ›ilor ce ne descoperă parcursul sufletului după ieÈ™irea din trup, ce înseamnă Raiul È™i iadul, ÎnfricoÈ™ătoarea Ju-decată, precum È™i îndem-nuri cu privire la pregătirea pentru Marea Trecere.

Un părinte filocalic ne învață că fiecare ființă caută și-și găsește odihna în activitatea sa cea mai bună. Așadar odihna nu este lene, nu este inerție, ci trăirea în lucrarea cea mai bună pentru noi, cea mai folositoare pentru noi. Avem nevoie să realizăm că odihna este o activitatea, că omul este o ființă lucrătoare, ca Dumnezeu, Care, cum spune Mântuitorul, și acum lucrează. Iar omul se odihnește în lucrarea lui cea mai înaltă, care este și cea mai bună, și cea mai frumoasă, și anume unirea minții cu Dumnezeu în inima sa.

Dar, ca să pornim pe această cale este nevoie să-i urâm pe dușmanii acestei odihne și să ne lepădăm de ei. Iar Dușmanii odihnei sunt gândurile.

Scopul Povestirilor este îndoit: pe de-o parte întărirea duhovnicească a monahilor din pustia Sinaiului, pe de cealaltă parte, combaterea Islamului, adus în regiune de invaziile sângeroase ale triburilor arabe convertite la mohamedanism. Anastasie scrie pentru a-i susține pe creștinii prizonieri, evidențiază puterea minunilor (ale sfinților, Sfintei Cruci, Sfintei Euharistii, icoanelor, sfintelor moaște) ca argument al adevărului credinței creștine, căci „nu este altă credință decât numai a creștinilor” (Povestirea II, 10). Credința islamică este în general văzută de Sfântul Anastasie ca fiind inspirată de demoni, o falsă credință/necredință.

„Autorul este interesat de întărirea credinței, pe de o parte a monahilor, motivându-i în susținerea vieții ascetice, aducând înaintea acestora pilda exemplară a contemporanilor care s-au ridicat la măsura Părinților din vechime și pe de altă parte urmărește întărirea credinței mirenilor în vremuri de nesiguranță extremă, persecuții, invazii ale barbarilor și ale musulmanilor. În același timp, scrierea acestor povestiri era o formă de cinstire a memoriei sfinților. Dimensiunea apologetică a acestor povestiri a fost accentuată de autor și datorită faptului că mulți dintre creștinii luați prizonieri erau forțați să treacă la islamism, iar alții o făceau de bună voie de frica torturilor sau pentru a nu mai avea încercări și suferințe din partea demonilor sau ale partenerilor lor umani, ceea ce s-ar fi întâmplat cu siguranță câtă vreme rămâneau creștini. Lor autorul le aduce înainte aceste istorioare pline de credință, mărturii ale singurei credințe revelate și mântuitoare, cea creștină, în varianta sa ortodoxă. Ereziile sunt permanent înfierate, iar islamismul este în mod repetat asociat cu o credință de origine demonică și de aceea orice adeziune a creștinilor la acesta este o apostazie” (Pr. Dragoş Bahrim, Fragment din studiul introductiv).