Cine dintre noi nu a ascultat, sau chiar nu a cântat măcar o singură dată în viață un cântec de Stea, sau un colind de Crăciun? Oare cum era când nu apăruseră încă aceste cântece de Stea? Cum au apărut ele? Cine erau păstorii despre care ne povestesc aceste cântece? Cine erau cei trei crai de la Răsărit? Și mai ales: Ce s-a întâmplat în seara primului Ajun de Crăciun? 
 
 Cartea „Nașterea Domnului” ne invită pe toți, copii mici și mari, într-o călătorie peste timp, să descoperim împreună cum a apărut sărbătoarea Nașterii Domnului. Ne vor însoți un băiețel, o fetiță și un ren de pluș. 
 
 Bogat ilustrată și tipărită pe o hârtie specială, care aduce un plus de valoare stării de bine pe care orice cititor o trăiește atunci când răsfoiește o carte, „Nașterea Domnului” poate fi prima literă a alfabetului pentru copilul care abia începe să descopere lectura și totodată un timp de calitate...

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor.

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor

Ispravile lui Guguta este o carte cu umor subtil, de respiratie universala.

Dorind să atingi cu mâna cea însetată de cunoaÈ™tere coasta lui Hristos, Apostole, ne-ai adeverit nouă credinÈ›a cea neînfrântă în El, în care roagă-te să fim întăriÈ›i în vecii vecilor, Toma, de Dumnezeu fericitule.
Canonul întâi, Cântarea a 6-a

Prin neliniÈ™tea sa, prin dorinÈ›a sa de certitudine, Sfântul Toma devine martorul ocular, accesibil È™i credibil al Învierii Domnului È™i al preaslăvirii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. CreÈ™tinul dintotdeauna se recunoaÈ™te cu uÈ™urinÈ›ă în caracterul uman al lui Toma: pe de o parte râvna, devotamentul, bucuria de a fi în preajma Domnului, iar pe de altă parte nevoia de a cerceta, de a-L cunoaÈ™te, de a-L simÈ›i È™i de a-L vedea.
Pr. Cristian Alexandru Barnea

„Ceea ce reiese din Tradiţia patristică este faptul că teologia are un caracter pur terapeutic, şi că scopul teologiei nu e să-l ducă pe om nici la înţelegerea lui Dumnezeu, nici la exprimarea lui Dumnezeu, căci şi exprimările, şi înţelesurile, şi cuvintele despre Dumnezeu au un singur scop: tămăduirea omului, care se dobân­deşte atunci când omul a trecut de la luminare la îndumnezeire.

Monahismul este purtătorul spiritualităţii ortodoxe. Este purtătorul Tradiţiei ortodoxe, numită şi psihiatrie duhovnicească. Psihiatria duhovnicească înseamnă vindecarea energiei noetice a omului. După cum exista o tradiţie în ştiinţa medicală a psi­hiatrilor, chirurgilor, microbiologilor, ca şi în toate ştiinţele, la fel şi în ştiinţa medicinei duhovniceşti există o tradiţie cu o metodologie.

Din câte văd, marea problema, din punctul de vedere al metodologiei, e că Ortodoxia a căzut în mâinile unor oameni care n-au practicat metodologia ştiintelor de astăzi, în nici o tradiţie experimentală, care nu văd nici o nevoie de-a ajunge la nişte rezultate, şi sunt ca doctorii care te tratează cu vorbe şi cu promisiuni, fără să te aducă vreodată la vindecare.

Închipuiţi-vă numai cum ar fi să te duci acum la un doctor şi întrebi, într-un sat: «Aveţi doctori, aveţi spital, aveţi sală de operaţii» Deci te doare dintele, şi te duci la dentist şi, în loc sa înceapă cu aparatele, îţi citeste o rugăciune, să zicem, şi-ţi spune c-o să te faci bine pe lumea ailaltă.

Sau ai o criză de apendicită, fugi la doctor, te ia, te duce în sala de operaţii, te pune pe masă şi, în loc să-ţi facă injecţii, vine asistenta şi-ţi citeşte rugăciunea injecţiei. Şi vine şi doctorul şi-ţi citeşte rugăciunea operaţiei, şi apoi îţi spune: «Foarte bine, vă mulţumim că aţi venit pe la noi etc.», «Da', dom' doctor, mă doare…» «N-are nimica, după ce-o să muriţi o să vă faceţi bine…» Adică, orice-ai face e numai pentru viaţa cealaltă, din punctul de vedere al ştiinţei medicale. În halul ăsta am ajuns azi. Creştinii merg la biserică şi nici măcar preoţii nu mai ştiu ce-i aia curăţire şi luminare, deşi vindecarea omului este curaţirea şi luminarea.”

Pr. Ioannis Romanidis

Iubirea lui Dumnezeu pentru om se revelează mai ales în jertfă, prin aceasta ea făcându-se mai evidentă: „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El şi-a dat viaţa pentru noi” (1 Ioan 3, 16); Este uimitor să vedem că Domnul Hristos a acceptat să ne iubească până la un astfel de sacrificiu, chiar și până la astfel de suferințe, când noi înșine am respins – și poate încă respingem – această iubire. Hristos a murit pentru a-și mântui dușmanii! El S-a răstignit chiar și pentru cei care nu vor accepta niciodată mântuirea! Chiar dacă unii nu Îl acceptă niciodată pe Hristos ca Mântuitorul lor, Dumnezeu îi iubește până la punctul în care El L-a dat pe Fiul Său pentru ei. Dumnezeu a lăsat și va lăsa, în continuare, nu doar o șansă, ci o multitudine de șanse de mântuire tuturor oamenilor!

„Apocalipsa este o carte ce inspiră speranţă, dar şi spirit de luptă, împreună expresii ale adevăratei înduhovniciri. Imaginile triste nu ne provoacă teama, ci dorinţa arzătoare de a limita răul în nenumăratele sale forme, precum şi setea pentru dreptate şi impulsul spre eliberarea de sub stăpânirea forţelor potrivnice, cu feluritele lor nume.”

La Editura Doxologia a apărut lucrarea Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul. Cele dintâi şi cele de pe urmă în dialog, autor Pr. Ioannis Skiadaresis, traducere din limba greacă de Nicolae Burăş.

Lucrare profetică şi, în acelaşi timp, apocaliptică, cartea se oferă unor lecturări diferite, dăruindu-ne multe lucruri. Noi am lecturat-o din punct de vedere ecleziologic, savurându-i plenitudinea arhitecturală, structura filologică şi tehnica de redactare şi închinându-ne cu evlavie în faţa nenumăratelor imagini şi simboluri şi a realităţilor la care acestea fac trimitere. Identificăm, în această carte, imaginea Bisericii, aşa cum aceasta se proiecta la sfârşitul secolului I d.Hr., precum şi imaginea viitorului ei plin de glorie, eshatologic. Aflăm, aşadar, despre fronturile pe care luptă Biserica, precum şi despre biruinţa finală. Viziunile finale ale cărţii ne fac să ne fie dor de cele ce vor urma, aşa cum acestea vor să fie, iar tropismul liturgic al acesteia se constituie într-un indiciu spre descoperirea şi preţuirea Sfintei Euharistii, dimensiune şi mod diferit şi unic de a fi ale creştinilor.

Datorită bogăţiei rare pe care o ascunde în paginile sale, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, această carte într-adevăr greu de pătruns a Noului Testament, atrage necontenit atenţia şi dragostea oamenilor.

Cele douăsprezece capitole cuprinse în volumul de faţă constituie rodul studiului îndelungat al cărţii Apocalipsei care, pe de o parte, încheie Canonul Sfintei Scripturi, însă pe de altă parte ne face să ne îndreptăm privirile spre orizontul larg, eshatologic, strălucitor şi tot mai apropiat nouă...

Această carte se referă la istoria Bisericii primare, la primele patru sau cinci secole, È™i la modul cum creÈ™tinătatea s-a născut din cultura AntichităÈ›ii târzii. Principalul scop al scrierii mele este să atrag atenÈ›ia asupra naturii radicale È™i specifice a noii religii în acel context […]. EnunÈ›at în cea mai elementară È™i plină de optimism formă, argumentul meu este că, mai întâi, dintre toate marile tranziÈ›ii care au marcat evoluÈ›ia civilizaÈ›iei occidentale, în salturi sau treptat, politic sau filosofic, social sau È™tiinÈ›ific, material sau spiritual, una singură – triumful creÈ™tinismului – poate fi considerată pe deplin o „revoluÈ›ie”: o revizuire a viziunii dominante pe care umanitatea o avea asupra realităÈ›ii, atât de atotpătrunzătoare în influenÈ›ă È™i de vastă în consecinÈ›e, încât a creat o nouă concepÈ›ie despre lume, despre istorie, despre firea umană, despre timp È™i despre binele moral.

*

David Bentley Hart (n. 1965) este teolog, filosof È™i prozator ortodox american. Autor a numeroase studii academice, între care se distinge volumul FrumuseÈ›ea infinitului. Estetica adevărului creÈ™tin (trad. rom., 2013), el este apreciat deopotrivă ca eseist È™i polemist. Lucrarea de faÈ›ă oferă un răspuns actual, fundamentat istoric È™i lipsit de compromisuri oponenÈ›ilor de serviciu ai creÈ™tinismului, fiind distinsă în 2011 cu Premiul InternaÈ›ional „Michael Ramsey” pentru teologie.