Cine dintre noi nu a ascultat, sau chiar nu a cântat măcar o singură dată în viață un cântec de Stea, sau un colind de Crăciun? Oare cum era când nu apăruseră încă aceste cântece de Stea? Cum au apărut ele? Cine erau păstorii despre care ne povestesc aceste cântece? Cine erau cei trei crai de la Răsărit? Și mai ales: Ce s-a întâmplat în seara primului Ajun de Crăciun? 
 
 Cartea „Nașterea Domnului” ne invită pe toți, copii mici și mari, într-o călătorie peste timp, să descoperim împreună cum a apărut sărbătoarea Nașterii Domnului. Ne vor însoți un băiețel, o fetiță și un ren de pluș. 
 
 Bogat ilustrată și tipărită pe o hârtie specială, care aduce un plus de valoare stării de bine pe care orice cititor o trăiește atunci când răsfoiește o carte, „Nașterea Domnului” poate fi prima literă a alfabetului pentru copilul care abia începe să descopere lectura și totodată un timp de calitate...

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor.

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor

Ispravile lui Guguta este o carte cu umor subtil, de respiratie universala.

Capitolele cărţii de faţă sunt alcătuite din texte pe care le-am redactat cu felurite prilejuri, la diferite soroace de timp. Considerând că ar putea fi adunate într-un singur volum, le-am ordonat, le-am adăugat alte câteva scrieri şi, astfel, am întocmit cartea ce ne stă înainte. Titlul Vechea şi Noua Romă este un punct de referinţă pentru fiecare capitol în parte. Primele capitole se referă la Vechea Romă a Imperiului Roman, următoarele la Noua Capitală, Noua Romă - Constantinopol, iar celelalte surprind legăturile dintre acestea, conflictele, respectiv întreruperea comuniunii lor. Două cetăţi cu o mare Tradiţie şi cultură, cu o istorie de cuceriri şi lupte pentru eliberare, cu aleşi Părinţi slujitori ai Bisericii şi, deopotrivă, cu rătăciri ale eresurilor, cu mişcări de împotrivire şi de dialog. Nu vorbim despre Prima şi A Doua Romă, în sensul unei înşiruiri ce s-ar putea continua cu o A Treia şi o A Patra, ci despre o singură Romă, cea Veche şi cea Nouă. începând cu veacul al VllI-lea, Vechea Romă va începe, desigur, să păşească pe o cale diferită de Tradiţia şi cultura comună, de isihia şi teologia primelor secole, în vreme ce Noua Romă a continuat, de veacuri, să păstreze însuflarea aceleiaşi Tradiţii. Spunând aceasta avem în vedere adevărul teologic şi viaţa creştină personală. Totuşi, secularismul şi pervertirea credinţei ortodoxe rămân o ispită ce va pândi dintotdeauna Biserica. Avem trebuinţă de o viaţă insuflată de isihasm şi de întreaga Tradiţie isihastă (niptică), adevărata premisă a teologiei ortodoxe. 
 
 
 
Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului

Uimit de Hristos este o autobiografie, o istorie intelectuală şi povestea unei convertiri. Dorinţa şi nevoinţa părintelui James de a-L cunoaşte pe Dumnezeu l-au dus de la iudaism la creştinism. Această carte este de o importanţă deosebită pentru majoritatea protestanţilor contemporani care au o puternică orientare fie spre iudaism, fie spre sionism. Autorul oferă o excelentă prezentare a tranziţiei sale intelectuale şi spirituale de la iudaism la protestantismul evanghelic şi, în cele din urmă, la Ortodoxie, oferind în paginile cărţii răspunsuri la întrebările evanghelicilor despre Liturghia ortodoxă, Taine, sfinţi, şi despre deosebirile dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolicism. 
 
 
 
„Pentru mine, ca evreu, a crede în Hristos a însemnat să mă despart de poporul evreu, de rudele şi părinţii mei. În căutarea adevăratei Biserici, a trebuit să mă despart de prietenii mei creştini: de protestanţii tradiţionalişti, de evanghelicii din IVCF, şi de semenii mei din Evrei pentru Iisus şi Mişcarea pentru Iisus. Am continuat căutarea Bisericii care a scris şi compilat Noul Testament. Descoperisem că două trăsături majore ale acelei Biserici adevărate sunt forma de cult şi accentul pus pe centralitatea Împărtăşaniei în cult. Pentru mine era limpede că amândouă fuseseră păstrate într-un mod unic în Biserica Ortodoxă din zilele noastre. 
 
Ortodoxia are o continuitate istorică şi o succesiune apostolică limpede, care coboară de la Hristos şi Apostoli, fiind Biserica Ţării Sfinte. Cercetând Scriptura şi istoria creştinismului, am înţeles că Biserica Ortodoxă se află în continuitate cu Biserica primară iudeo-creştină şi este împlinirea iudaismului ortodox.” 
 
 
 
 Pr. James A. Bernstein 

Nebunia întru Hristos ar trebui să fie o formă anonimă de sfinÈ›enie, care este dezvăluită numai după moartea dreptului. TotuÈ™i, acest construct convenÈ›ional a fost în mod inevitabil subminat odată ce nebunia întru Hristos s-a transformat într-o instituÈ›ie socială. Dacă cineva începe să bănuiască, câtă vreme nebunul întru Hristos este încă în viaÈ›ă, că ar putea exista un anumit sens în nebunia lui, atunci, în teorie, el ar trebui să-È™i piardă sfinÈ›enia. Pentru a evita acest rezultat, de-a lungul secolelor, comportamentul extravagant al nebunului întru Hristos devine din ce în ce mai puÈ›in agresiv È™i din ce în ce mai profetic: neruÈ™inarea sa nu mai este o dovadă suficientă că el aduce beneficii spirituale societăÈ›ii; are nevoie de altceva.

De bună seamă, în cercetarea Scripturii se află cum virtutea trebuie dobândită şi păstrată, dar din povestirea minunilor cunoaştem cum, odată dobândită şi păstrată, ea este pusă în lumină. Sunt unii pe care îi înalţă către iubirea patriei cereşti mai degrabă exemplele, decât predicile. De cele mai multe ori, într-adevăr, în sufletul celui care ascultă, ajutorul prin exemplele Părinţilor devine dublu, pentru că, pe de o parte, sufletul se aprinde de iubire pentru viaţa care va veni prin comparaţie cu viaţa de aici a înaintaşilor lui, iar pe de altă parte, dacă el crede că valorează ceva, după ce a aflat despre alţii lucruri mai bune, se smereşte.

Sfântul Grigorie cel Mare, Dialoguri, Cartea I