Cine dintre noi nu a ascultat, sau chiar nu a cântat măcar o singură dată în viață un cântec de Stea, sau un colind de Crăciun? Oare cum era când nu apăruseră încă aceste cântece de Stea? Cum au apărut ele? Cine erau păstorii despre care ne povestesc aceste cântece? Cine erau cei trei crai de la Răsărit? Și mai ales: Ce s-a întâmplat în seara primului Ajun de Crăciun? 
 
 Cartea „Nașterea Domnului” ne invită pe toți, copii mici și mari, într-o călătorie peste timp, să descoperim împreună cum a apărut sărbătoarea Nașterii Domnului. Ne vor însoți un băiețel, o fetiță și un ren de pluș. 
 
 Bogat ilustrată și tipărită pe o hârtie specială, care aduce un plus de valoare stării de bine pe care orice cititor o trăiește atunci când răsfoiește o carte, „Nașterea Domnului” poate fi prima literă a alfabetului pentru copilul care abia începe să descopere lectura și totodată un timp de calitate...

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor.

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor

Ispravile lui Guguta este o carte cu umor subtil, de respiratie universala.

Nașterea, casa părintească și meleagurile natale 
 
Dragi copii, vreau să vă descriu de aici, de la faţa locului, colţul de rai în care s-a născut prunca Parascheva şi vă invit să citiţi şi printre rânduri şi printre gânduri, iar aşa, împreună, să descifrăm din tainele acestor locuri mirifice. 
 
Lumină serafică se împrăştie deasupra Mării Marmara şi în Golful Cornul de Aur: soarele se scaldă în apa cristalină, aruncând reflexe aurii peste marmura albă ca neaua din care se ctitoresc de la sine, în adâncimea mării, castele, munţi şi şesuri. Aici este raiul vietăţilor marine. Ţărmul este înalt şi stâncos, iar natura luxuriantă de pe coasta colinei satului Epivat pare ruptă din cer cu tot cu pajişti şi flori, livezi şi păduri. Această regiune se numea cândva Trada. 
 
De la poalele colinei şi până sus, prin poieni, pe stâncile de marmură milenară, scobite de vreme şi umplute cu aluviunile aduse de pârâiaşele născute din ploi torenţiale, ce se formează de obicei iarna, sămânţa a rodit. Vezi şi nu-ți vine să crezi că acolo cresc flori de colţ, cactuşi, muşchi, licheni, o mulţime de plante care te întâmpină cu îndrăzneală, părând a-ți spune: 
 
„Bun venit!”. Coborând de pe munte cu dorinţa de a urca iarăşi şi iarăşi, găsim case ce se pierd în peisajul de nedescris, mai presus de cuvinte.

Râul Sitna curge molcolm și lunca lui este înveșmântată în stufăriș. Colinele împrejmuiesc satul Tocileni, încât pare că orizontul poposește aici. În stânga râului, așa, la o distanță de vreo doi kilometri, curge în același sens pârâul morii, denumit așa fiindcă mai sus era moara din sat construită pe acest pârâu. Aici vegetația abundă: sălciile, arinii, salcâmii, toți erau ca și cum ar fi fost sădiți de săteni. Peste pârâu, în dreapta lui și în stânga Sitnei, așa ca la vreo doua mii de metri distanță, pe o colină, a treia casă de la școală, era casa în care mă născusem, casă din lemn de stejar adus din pădurile Voroniei. Peste bârne se șipcuia și se lipeau pereții cu lut amestecat cu paie, iar tavanele rămâneau din grinzi cioplite, unite între ele în formă de cruce. Casa avea două odăi mari și o tindă la mijloc. Acoperișul era făcut din stuf, adus de la Stuhărie. Pe jos era lut galben, iar prispele înalte, cu deregi, erau podite tot cu lut de același fel. Odăile aveau câte două geamuri, unul în față și unul înspre est, ticsite iarnă, vară, cu mușcate. Pereții erau îmbrăcați cu covoare frumoase. Tinda avea uși din scândură de stejar și balamale forjate. Din tindă intrai în dreapta în căsătorie, unde era o sobă cu cuptor mare, horn deschis, vatră și plită, cu lejeancă unde mă ascundeam sau mă culcușeam când veneau înghețat de la săniuș.

Calea spre mântuire e una firească şi deloc înrobitoare, dimpotrivă, ea e deschisă oricui şi biruitoare, în cele dintâi stătătoare: părinţii, duhovnicii şi ascultarea. Olguţa Creangă-Caia se adresează sieşi, mai întâi, apoi Cititorilor inocenţi, fără vreo urmă de mustrare, îndemnându-i la meditaţie senină, la gesturi simple, fireşti, cutezătoare... E o încântare să citeşti despre Sensul şi Înţelesul celor înalte, revelate, cât mai firesc, aşa cum i s-au arătat şi autoarei, încă din copilărie, spre cinstea şi lauda Părinţilor.

Admirăm talentul ei, cu ecou din Marele Humuleştean, în fiecare pagină şi în fiecare Cuvânt, rostit şi înscris, ca o Taină. Fraze scurte, accesibile, memorabile, despre Taină, despre Fericiri, despre Suflet, toate întregesc şi fac să răsară, neopintit şi nesilit, Icoana vie a dreptei credinţe, pe calea cea mai la îndemână a unui suflet de copil: fără mustrări şi interdicţii, doar cu frica de Dumnezeu şi ascultarea de părinţi. Doar aşa se poate ajunge departe, chiar unde nu te aştepţi, în ţinutul de taină al cunoaşterii de sine. Printre rânduri şi printre gânduri, te trezeşti, aievea, într-un loc al încântării, într-o clipă a înminunării, însoţit şi confirmat de aripi nevăzute, ca într-un zbor iniţiatic, epifanic, spre zarea cuminecării şi spre orizontul încumetării...

Gheorghe Simon

M-am născut în Pipirig pe 13 august 1951, într-o familie cu unsprezece copii, eu fiind cea mai mică. Părinţii, Maria şi Dumitru Creangă, ne-au crescut cu iubire creştină. Părintele Sofian Boghiu, care pe atunci picta Biserica „Catedrala Munţilor” din Pipirig, ctitorie a Patriarhului Nicodim Munteanu, m-a botezat şi mi-a pus numele Olga, spunându-le părinţilor mei că Sfânta Olga mă va ajuta în viaţă. Am avut privilegiul ca primul meu duhovnic, pe când aveam doar şapte ani, să-mi fie Părintele Paisie Olaru, apoi am fost fiică duhovnicească a Părintelui Ilie Cleopa. Rugăciunile acestora s-au auzit la ceruri şi aşa am devenit preoteasă, căsătorindu-mă cu teologul Teoctist Caia, absolvent al Academiei Teologice din Zagorsk – Moscova. 
 
În anul 1973, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Preafericitul Pimen mi-a trimis o invitaţie oficială de a face un pelerinaj în fosta U.R.S.S. vreme de o lună, „pentru încurajarea unei viitoare preotese”. Anii au trecut şi a venit vremea să înfiinţez Corul „Angeli” şi Atelierul de pictură la Biserica „Sfântul Haralambie” din Târgu-Neamţ. Cu aceşti copii am participat la Concursul „Icoana din sufletul copilului”, la care vrednicii de pomenire Preafericitul Teoctist şi Părintele Sofian Boghiu ne-au dăruit premii de excelenţă. Am făcut expoziţii de pictură la Palatul Patriarhiei, la Palatul Parlamentului şi la Palatul Culturii din Iaşi. Împreună cu Grigore Vieru, Spiridon Vangheli şi Claudia Balaban am ctitorit Festivalul „Izvor de Dor”, prin care câteva sute de copii din Basarabia au venit, an de an, în tabără la Parohia Nemţişor, apoi la „Sfântul Haralambie” din Târgu-Neamţ. Când casa noastră se umplea de copiii Basarabiei îmi aminteam de cuvintele pline de înţelepciune sau înainte-vedere ale părintelui Cleopa care ne-a spus mie şi părintelui Teoctist: „Copii, ştie Dumnezeu de ce aveţi această casă mare şi frumoasă...” 
 
Rugăciunile Sfinţiei Sale au rodit, căci casa s-a umplut mereu de pelerini. 
 
Sunt strănepoată a marelui povestitor Ion Creangă şi din dragoste şi datorie faţă de memoria străbunilor am ctitorit Muzeul „David Creangă” şi am publicat cărţile: Izvor de Dor, Editura Cronica, Iaşi; Corabia nădejdilor, antologie, Editura Vasile Cârlova, Bucureşti; Grigore Vieru – pelerin pe drumuri nemţene, Editura Princeps, Iaşi, Spiridon Vangheli – pelerin pe drumuri nemţene, Editura Kreativ, Târgu-Mureş şi am în lucru Copilăria copilului creştin – 12 volume, dintre care primul este acesta, Copilăria Sfintei Teodora de la Sihla. 

Olguţa Creangă - Caia