Cine dintre noi nu a ascultat, sau chiar nu a cântat măcar o singură dată în viață un cântec de Stea, sau un colind de Crăciun? Oare cum era când nu apăruseră încă aceste cântece de Stea? Cum au apărut ele? Cine erau păstorii despre care ne povestesc aceste cântece? Cine erau cei trei crai de la Răsărit? Și mai ales: Ce s-a întâmplat în seara primului Ajun de Crăciun? 
 
 Cartea „Nașterea Domnului” ne invită pe toți, copii mici și mari, într-o călătorie peste timp, să descoperim împreună cum a apărut sărbătoarea Nașterii Domnului. Ne vor însoți un băiețel, o fetiță și un ren de pluș. 
 
 Bogat ilustrată și tipărită pe o hârtie specială, care aduce un plus de valoare stării de bine pe care orice cititor o trăiește atunci când răsfoiește o carte, „Nașterea Domnului” poate fi prima literă a alfabetului pentru copilul care abia începe să descopere lectura și totodată un timp de calitate...

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor.

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor

Ispravile lui Guguta este o carte cu umor subtil, de respiratie universala.

Râul Sitna curge molcolm și lunca lui este înveșmântată în stufăriș. Colinele împrejmuiesc satul Tocileni, încât pare că orizontul poposește aici. În stânga râului, așa, la o distanță de vreo doi kilometri, curge în același sens pârâul morii, denumit așa fiindcă mai sus era moara din sat construită pe acest pârâu. Aici vegetația abundă: sălciile, arinii, salcâmii, toți erau ca și cum ar fi fost sădiți de săteni. Peste pârâu, în dreapta lui și în stânga Sitnei, așa ca la vreo doua mii de metri distanță, pe o colină, a treia casă de la școală, era casa în care mă născusem, casă din lemn de stejar adus din pădurile Voroniei. Peste bârne se șipcuia și se lipeau pereții cu lut amestecat cu paie, iar tavanele rămâneau din grinzi cioplite, unite între ele în formă de cruce. Casa avea două odăi mari și o tindă la mijloc. Acoperișul era făcut din stuf, adus de la Stuhărie. Pe jos era lut galben, iar prispele înalte, cu deregi, erau podite tot cu lut de același fel. Odăile aveau câte două geamuri, unul în față și unul înspre est, ticsite iarnă, vară, cu mușcate. Pereții erau îmbrăcați cu covoare frumoase. Tinda avea uși din scândură de stejar și balamale forjate. Din tindă intrai în dreapta în căsătorie, unde era o sobă cu cuptor mare, horn deschis, vatră și plită, cu lejeancă unde mă ascundeam sau mă culcușeam când veneau înghețat de la săniuș.

Mănăstirea Optina sau Pustia Optinei (Optinakaya Pustyn) ocupă un loc aparte în istoria vetrelor de duhovnicie ale Bisericii Ortodoxe. Acest fapt a fost consfinţit în 1996 când Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat 14 stareţi care se nevoiseră în Mănăstirea Optina. Evenimentul a oficializat ceea ce evlavia credincioşilor statuase de aproape un secol: locul Stareţilor Optinei era în calendarul Sfinţilor Bisericii dreptmăritoare. S-a mai hotărât ca 11 octombrie să fie data de prăznuire obştească a acestora.

Cunoscând dragostea credincioşilor români faţă de stareţii Optinei, Editura Doxologia întâmpină primăvara lui 2010 cu un proiect de anvergură, publicarea unei impresionante colecţii de 14 volume, intitulată: „Cuvioşi stareţi de la Optina”. Ineditul acestei iniţiative constă în publicarea integrală a vieţilor celor 14 mari stareţi din Pustia Optinei, acest demers fiind unic pe piaţa de...

Un părinte filocalic ne învață că fiecare ființă caută și-și găsește odihna în activitatea sa cea mai bună. Așadar odihna nu este lene, nu este inerție, ci trăirea în lucrarea cea mai bună pentru noi, cea mai folositoare pentru noi. Avem nevoie să realizăm că odihna este o activitatea, că omul este o ființă lucrătoare, ca Dumnezeu, Care, cum spune Mântuitorul, și acum lucrează. Iar omul se odihnește în lucrarea lui cea mai înaltă, care este și cea mai bună, și cea mai frumoasă, și anume unirea minții cu Dumnezeu în inima sa.

Dar, ca să pornim pe această cale este nevoie să-i urâm pe dușmanii acestei odihne și să ne lepădăm de ei. Iar Dușmanii odihnei sunt gândurile.

Cartea de faÈ›ă îÈ™i propune să ajute cititorii să pătrundă mai profund în esenÈ›a duhovnicească a tradiÈ›iei artei sacre bizantine. Arta bizantină nu poate fi condamnată că nu este firească, realistă, sau pentru că nu reproduce fidel lumea exterioară. Scopul ei este unul foarte diferit. Ea are o funcÈ›ie religioasă. Ea caută să exprime lucruri duhovniceÈ™ti spre a-l ajuta pe om să pătrundă tainele religiei creÈ™tine, să se ridice la un nivel superior al fiinÈ›ei. Perioada bizantină este o perioadă istorică È™i un loc în care oamenii au vieÈ›uit cu o aspiraÈ›ie către suprafiresc, către veÈ™nicie. Bizantinii credeau în tainele È™i adevărul revelate de Hristos, cu alte cuvinte, în minunata lume care există dincolo de cea percepută de simÈ›urile È™i raÈ›iunea noastră, întrucât anticii s-au oprit în punctul acela.

Lumea antică este împărăÈ›ia logicii, măsurii È™i a morÈ›ii. BizanÈ›ul este împărăÈ›ia credinÈ›ei, a emoÈ›iei duhovniceÈ™ti È™i a nemuririi. Acest lucru poate fi limpede observat în arta fiecăreia dintre aceste două lumi. CreÈ™tinismul a rafinat „omul dionisiac È™i apollonic”, l‐a îndreptat spre adâncurile sale È™i i‐a dăruit „ochi È™i urechi duhovniceÈ™ti”, spre a putea cerceta adâncimile de nepătruns ale duhului È™i spre a asculta „dumnezeieÈ™tile ecouri”.

Uimit de Hristos este o autobiografie, o istorie intelectuală şi povestea unei convertiri. Dorinţa şi nevoinţa părintelui James de a-L cunoaşte pe Dumnezeu l-au dus de la iudaism la creştinism. Această carte este de o importanţă deosebită pentru majoritatea protestanţilor contemporani care au o puternică orientare fie spre iudaism, fie spre sionism. Autorul oferă o excelentă prezentare a tranziţiei sale intelectuale şi spirituale de la iudaism la protestantismul evanghelic şi, în cele din urmă, la Ortodoxie, oferind în paginile cărţii răspunsuri la întrebările evanghelicilor despre Liturghia ortodoxă, Taine, sfinţi, şi despre deosebirile dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolicism. 
 
 
 
„Pentru mine, ca evreu, a crede în Hristos a însemnat să mă despart de poporul evreu, de rudele şi părinţii mei. În căutarea adevăratei Biserici, a trebuit să mă despart de prietenii mei creştini: de protestanţii tradiţionalişti, de evanghelicii din IVCF, şi de semenii mei din Evrei pentru Iisus şi Mişcarea pentru Iisus. Am continuat căutarea Bisericii care a scris şi compilat Noul Testament. Descoperisem că două trăsături majore ale acelei Biserici adevărate sunt forma de cult şi accentul pus pe centralitatea Împărtăşaniei în cult. Pentru mine era limpede că amândouă fuseseră păstrate într-un mod unic în Biserica Ortodoxă din zilele noastre. 
 
Ortodoxia are o continuitate istorică şi o succesiune apostolică limpede, care coboară de la Hristos şi Apostoli, fiind Biserica Ţării Sfinte. Cercetând Scriptura şi istoria creştinismului, am înţeles că Biserica Ortodoxă se află în continuitate cu Biserica primară iudeo-creştină şi este împlinirea iudaismului ortodox.” 
 
 
 
 Pr. James A. Bernstein