Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Părintele trebuie să înveţe să distingă emoţiile copilului şi să le spună pe nume. Poziţia aceasta diferă în mod cardinal de îndemnurile de a nu plânge, de a nu se supăra şi de a nu atrage atenţia la ceva anume. Ea le oferă copiilor posibilitatea de a se studia pe ei înşişi, de a-şi vedea reacţiile şi nevoile lor, de a fi auziţi şi înţeleşi, fapt care le influenţează în mod pozitiv starea şi comportamentul. Abordarea aceasta nu reprezintă o reproducere mecanizată a ideii „ascultării active”: fără compătimire sinceră şi implicare vie, copilul nu va primi sprijinul necesar. Dar este cu neputinţă să empatizezi în mod sincer şi chiar să intuieşti cu aproximaţie cauza tulburării micului omuleţ, dacă nu stăpâneşti anumite tehnici de autoreglare (dacă n-ai îndemânarea de a lucra cu propriile tale emoţii) şi dacă nu ai suficient spaţiu psihic (aşa-numitul „container”) pentru a depozita în tine însuţi frământările copilului. De aceea, aşa precum am menţionat în repetate rânduri, pentru a-şi ajuta copilul, părintele trebuie în primul rând să aibă grijă de propria sa stare sufletească.

"Caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta, fara parere de rau" (II Corinteni 7, 10). Deci, fie ca v-ati indurerat pentru pacatele voastre, fie pentru pacate straine, sunteti vrednici sa primiti nenumarate laude. Pentru ca, atunci cand cineva se indurereaza pentru pacatele straine, arata inima apostolica si-l urmeaza pe cel sfant care spunea: "Cine este slab, si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si eu sa nu ard?" (II Corinteni 11,29). Dar cand se indurereaza pentru pacatele sale, a stins pedeapsa pentru indrazneala ca le-a facut si prin tristetea aceasta s-a facut pe sine mai sigur pentru cele viitoare. De aceea si eu, vazand ca sunt smeriti si suspinati si ca va loviti fetele, m-am bucurat intelegant rodul din tristetea aceasca. Sa nu ne suparam pentru relele de aici, fiindca daca avem pacate, sunt sterse si mistuite usor prin suferinta. Iarasi, daca avem virtute, devenim stralucitori si virtuosi prin ea. Deoarece, daca priveghezi mereu si esti chibzuit, vei fi mai inalt decat orice ranire. Fiindca nu firea ispitelor este cauza caderilor morale, cin nepasarea celor care sunt ispititi. Astfel, daca vrei sa traiesti in tihna si multumire, sa nu te ingrijesti sa gasesti multumire si tihna, ci sa ai un suflet plin de rabdare si sa arati tarie. Deoarece, daca nu esti asa, nu doar ca te va mustra ispita, ci si tihna te va pierde mai mult.

„Viaţa creştină, încă de la primii paşi, întâmpină obstacole de diferite feluri şi, cu cât se înaintează mai mult, cu atât mai numeroase sunt acestea. Oricine intră pe această cale trebuie să se înarmeze cu un curaj neclintit pentru a avansa, astfel încât lupta şi obstacolele care îl aşteaptă să nu-l împingă înapoi. Mai presus de orice este să nu te laşi niciodată copleşit de descurajare; nimic nu este mai periculos”. „Lupta duhovnicească nu trebuie întreruptă niciodată, ci reluată fără încetare. Ai căzut? Nu deznădăjdui. Ridică-te din nou cu hotărârea fermă de a nu mai cădea niciodată şi reia lupta cu curaj. Totul depinde de decizia liberă a omului. Dumnezeu Însuşi aşteaptă această determinare, pentru că harul divin nu constrânge câtuşi de puţin voinţa omului, ci îşi dobândeşte eficacitatea din consimţământul liber al voinţei”. Scoală-te! Pocăieşte-te şi întoarce-te la Domnul Dumnezeul tău, cu tânguire şi lacrimi, ca să aibă milă de tine, ca să nu cazi în răul acesta nesfârşit. Ridică-te! Iată, că celor drepţi, sfinţilor şi tuturor păcătoşilor, care se pocăiesc din inimă, Dumnezeu le promite viaţa, bucuria şi fericirea veşnică. Ei vor fi cu Dumnezeu pentru totdeauna, Îl vor vedea faţă către faţă şi se vor bucura de El pururea, ca de o băutură dulce. Vor fi mângâiaţi, se vor bucura şi se vor veseli neîncetat; vor domni ca nişte regi şi domni pentru totdeauna. 

ViaÈ›a interioară reprezintă fundamentul credinÈ›ei ortodoxe È™i o componentă nedespărÈ›ită a creÈ™tinului ortodox. Dacă nu veghem asupra noastră, asupra inimii noastre, asupra minÈ›ii È™i a gândurilor noastre, nu ne vom putea mântui. Trebuie să fim atenÈ›i, pentru ca toate inclinaÈ›iile inimii noastre să fie îndreptate către slava Domnului È™i pentru ca gândurile noastre să fie îndreptate doar spre El, Unul Singur.Prin cunoaÈ™tere de sine È™i trezvie dobândim harul È™i puterea de a dobândi viaÈ›a nemuritoare. Uneori, privind un om din punct de vedere exterior, ni se pare că nu diferă cu nimic de ceilalÈ›i. Or, prin viaÈ›a sa interioară, este mare înaintea lui Dumnezeu È™i adesea săvârÈ™eÈ™te mari fapte de virtute.Fără viaÈ›a lăuntrică, fără introspecÈ›ie, omul cade uÈ™or în păcate È™i în nelegiuiri. De aceea trebuie să ne străduim ca purtarea noastră să fie condusă de starea noastră interioară, de dispoziÈ›ia inimii. Dacă viaÈ›a exterioară a cuiva primeazăîn faÈ›a celei interioare, dacă este preocupat doar de lucrurile pământeÈ™ti È™i nu se gândeÈ™te la cele duhovniceÈ™ti, adică la mântuirea sa, atunci în cele din urmă va simÈ›i nemulÈ›umire în viaÈ›ă, pustietate È™i întuneric, ceea ce va duce inevitabil la descurajare È™i chiar la deznădejde.Da, este înfricoÈ™ător să trăieÈ™ti fără Dumnezeu! Altfel spus, fără viaÈ›a interioară omul nu va putea niciodată să se bucure de pacea È™i bucuria duhovnicească, de bucuria în Dumnezeu în această viaÈ›ă pământească, È™i cu atât mai puÈ›in în viaÈ›a veacului viitor.StrăduieÈ™te-te, prietenul meu, să acorzi prioritate vieÈ›ii interioare! 

Apostolul Pavel este cea mai de vază personalitate care a pus nespus de mult în lumină relaţia noastră cu Hristos. De aceea, învăţătura sa către tineri nu este doar importantă, ba merită chiar să fie studiată! El însuşi a avut o experienţă personală unică, pentru că, prin mijlocirea dumnezeiescului har, Iisus S-a descoperit în chip minunat în viaţa sa ca Stăpân al Vieţii, şi din prigonitor al Său, Pavel a devenit apostolul neamurilor şi al Iubirii Sale. Chiar el însuşi prezintă cu o deosebită claritate psihologică şi religioasă elementele deplinătăţii firii umane, relaţia omului cu sine însuşi, cu Dumnezeu şi cu aproapele, precum şi modurile prin carea ceastă relaţie poate asigura echilibrul psihologic în împlinirea personalităţii tinerilor. Este deosebit de sever în ce priveşte problemele teologice, dar, în acelaşi timp, este prietenul de încredere, lucrătorul devotat al lui Hristos, care îşi doreşte cu ardoare să-i iniţieze pe toţi cu simplitate, mai ales pe tineri, pe calea virtuţii şi a dragostei. Ceea ce fasonează personalitatea creştină, viaţa creştină personală, nu mai este legea, ci Însuşi Hristos, Care vine să locuiască în noi, în chip tainic, prin Duhul Sfânt.