Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Sfanta Irina a ajuns la o asemenea masura in rugaciune incat o data, cand diavolul i-a dat foc in timpul rugaciunii, trupul sfintei ardea, iar ea, fiind afundata in rugaciune, nu simtea nimic.  Pentru ravna ei a avut mari bucurii duhovnicesti.  Este foarte cunoscuta intamplarea cu merele care i-au fost trimise din rai de catre Sfantul Ioan Evanghelistul.  „Cum? Mere trimise din rai? Nu pot sa cred asa ceva…” – ar spune poate un om care nu intelege ca Hristos a lucrat minuni de-a lungul veacurilor ca la inceputul Bisericii.  Si lucreaza astfel de minuni si in zilele noastre.

Sfanta Anisia este ocrotitoare a orasului Tesalonic, impreună cu Sfantul Dimitrie, Izvoratorul de mir.  Crestinii romani ajunsi in pelerinaj pe pamantul grecesc s-au rugat Sfintei Anisia si multa mangaiere duhovniceasca au primit.  Viata ei, scrisa de Sfantul Filothei Kokkinos, este un indemn adresat fiecarui crestin de a pune, iara si iara, inceput bun mantuirii...

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Pazirea mintii, supravegherea mintii, trezvia, atentia, lucrarea mintii, rugaciunea mintii, toate acestea sunt felurite denumiri ale uneia si aceleiasi nevointe sufletesti, sub feluritele ei aspecte.  Nevointa sufleteasca se preface, la vremea ei, in duhovniceasca. Nevointa duhovniceasca este tot sufleteasca, dar umbrita deja de harul lui Dumnezeu.  Aceasta nevointa sufleteasca sau duhovniceasca Parintii o definesc astfel: „Luarea aminte a inimii este linistirea cea neincetata despre tot gandul, intru care pre Hristos Iisus, pre Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu, nelipsit numai pre Dansul rasuflandu-L si chemandu-L, si cu barbatie impreuna cu El impotriva vrajmasilor ostasindu-se; si singur Lui se marturiseste, Celui ce are putere a ierta pacatele”.

Mai simplu spus, prin lucrarea launtrica, lucrarea mintii, a sufletului, rugaciunea mintii, trezvie, pazirea si supravegherea mintii, atentie se denumeste unul si acelasi lucru: deprinderea atenta, cu evlavie a Rugaciunii lui Iisus.

M-am întrebat de multe ori ce înseamnă iubirea, cu ce poate să semene ea, cât de mare este, ce culoare are.
Atunci mi-am spus: cu siguranţă este albă pentru că e pură şi sinceră. Ea seamănă cu florile care sunt atât de gingaşe şi frumos mirositoare! Noi toţi ne-am născut din iubirea lui Dumnezeu şi pentru că ea este foarte mare noi o simţim în mii de feluri. Cred că nici suma tuturor numerelor din manualul meu de matematică nu ar putea să arate cât de mare este iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.

Uneori la şcoală uit cum începe un vers de poezie iar doamna învăţătoare mă priveşte blând. Iubirea din privirea ei mă face să îmi amintesc versul uitat şi atunci iubirea seamănă cu o mână de ajutor sau cu un surâs.
Cu toate că Dumnezeu iubeşte pe toţi la fel, fiecare dintre noi simţim diferit iubirea. Important este să o cunoaştem şi să o simţim!

Cartea aceasta nu este o biografie completa despre viata sa. Exista si astfel de carti, iar daca vreti, puteti sa le cautati si sa le cititi. Este mai degraba odescriere a vietii sale, care se concentreaza mai cu seama pe laturile privitoare la tineri. Multe povestirisi intamplari au fost auzite si vazute chiar de noi insine, dar si de multi tineri care il vizitau in diferite perioade. Cred ca aceasta carte va va ajuta sa descoperiti aceasta personalitate uimitoare dintr-o alta perspectiva, departe de deformarile si denaturarile pe care unii le fac in scopuri comerciale sau de alta natura. Imi doresc din tot sufletul ca aceasta personalitate sfanta si viata minunata a Sfantului Paisie sa insufle si inimile voastre. - NECTARIE, Mitropolitul Argolidei

Societatea de astăzi ne cere să arătăm mai mult decât suntem cu adevărat. Dă valoare doar celor care strălucesc. De aceea pierde dimensiunea supraraţionalului. Uită să caute cele care depăşesc percepţia ei limitată.Poziţia fiecăruia în faţa credinţei, a drumului său duhovnicesc, rămâne un drept irevocabil şi totodată o responsabilitate personală.În vreme ce urmărim oameni de toate felurile străbătând cărările vieţii, negreşit în noi se nasc imagini care ne reamintesc cât de determinante sunt alegerile noastre. Că, în cele în urmă, nu suntem cei care credem, nu suntem cei care susţinem ceva, suntem drumurile pe care am ales să umblăm.Deseori spunem minciuni sinelui nostru, străduindu-ne să înfrumuseţăm alegerea greşită. Vorbim încontinuu despre cât de important este să fii sinele tău în aceeaşi clipă când, cei mai mulţi dintre noi, ne prefacem mereu că suntem altcineva. De la cele mai simple lucruri, cum este îmbrăcămintea, locurile în care ieşim, relaţiile noastre cu ceilalţi, până la cele mai importante, cum sunt idealurile şi valorile credinţei noastre… să nu fim noi înşine este destul de obişnuit. Este însă şi foarte epuizant.Aşadar de ce să nu fii simplu sinele tău? Cel mai probabil, motivul pentru care purtăm măşti şi ne prefacem a fi altcineva decât ceea ce suntem, este pentru că nu ştim cine suntem exact. Poate că toate acestea sunt o parte a unei călătorii către descoperirea sinelui nostru, şi după ce purtăm multe măşti, ne dăm seama că nu avem nicio nevoie de ele, fiindcă suntem fericiţi fără să ne prefacem.Uneori nu conştientizăm că am adoptat comportări care nu au legătură cu adevăratul nostru sine. Uneori este mai puţin stresant şi mai uşor să ne prefacem a fi altcineva. Alteori este mai atrăgător, pentru a ne face plăcuţi uneia sau mai multor persoane. Însă ceea ce ignorăm este faptul că pe termen lung nu vom deveni fericiţi şi vom fi mereu închişi în altceva.Adevărul este că cel mai bun dar pe care-l putem face sinelui nostru este să fim autentici. Să străbatem cărarea noastră şi să ne adunăm comoara privind mereu în sus, spre cer! Atunci vom conştientiza că frânturile vieţii noastre sunt cele care ne vor ajuta să creăm cel mai frumos mozaic din cer!Frânturi de cer… împreună cu El!