Aceasta carte prezinta viata foarte scurta si grea a unei copile ce a fost orfana de ambii parinti si a carei existenta efemera ar fi avut loc in perioada anilor 1902 - 1917, in spatiul geografic de sud-est al Basarabiei, nu departe de Limanul Nistrului.

Editia de fata reia tiparirea colectiei I.M.Raureanu, din 1927, care a facut atator generatiii serviciul unei lecturi folositoare.

Recomandam aceasta carte ca fiind o pilda vie de imbarbatare in lupta noastra de a pastra „nunta cinstita si patul neintinat”.

De cate ori imi apare in gand amintirea despre el, nu mi-l pot imagina altfel, decat asa cum ii era temperamentul aparent, cu fata-i evlavioasa, blanda si vesnic zambitoare.

In timpul liber citea si studia Biblia si alte carti religioase cu placere si deosebit interes.

Un lucru mai cu deosebire doresc sa-l spun despre tatal meu, acela ca lua parte activa la viata Bisericii noastre. Multi ani la rand a fost epitrop pazind cu sfintenie buna conduita si canoanele unui adevarat crestin, nelipsind de la slujbele religioase din duminici si sarbatori.

Iubiti cititori, asa le-a fost randuita de la Dumnezeu soarta gemenilor nostri, Petru si Paul. Ei au cazut in lupta cu dusmanul cotropitor. Au cazut si au adormit si sangele lor curat si caldde eroi martiri a infierbantat mult inimile fratilor lor de arme, care, mai apoi, s-au avantat cu un elan de nedescris asupra obiectivului dusman, reducandu-l la tacere si cucerind astfel cetatea (Odesa) mult dorita de la malul marii.

Oricate povesti am scris pana azi, nu am simtit o asemenea sfanta teama si emotie ca la aceasta carte, care infatiseaza copiilor chipul Staretului Paisie.  Maretia acestui chip, cugetul plin de smerenie si statura sa duhovniceasca m-au zguduit launtric, asa cum sunt zguduiti toti cei care, incetul cu incetul, il descopera.

Imi doresc din tot sufletul ca tot mai multe suflete tinere sa il cunoasca pe Staretul Paisie, sa se lase cucerite de el, sa il iubeasca si sa il aiba ca model.

Maria Goumenopoulou

Minunile Sfintei Cruci în vieÈ›ile sfinÈ›ilor din sec. III

Cu ajutorul mult Milostivului Dumnezeu, Care voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, în această carte vom continua a vorbi mai departe despre Dumnezeiescul semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci, în vremea secolului III.
Cu cât cercetăm mai bine istoria creştinismului adâncindu-ne cât putem mai mult, cu atât vedem ivindu-se, de după perdeaua negurosului trecut, Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci, revărsând în lume: lumină dătătoare de viaţă celor deznădăjduiţi, încurajare şi putere celor slăbiţi, însănătoşire celor bolnavi, salvare celor înviforaţi, înaripare celor primejduiţi, mântuire celor prăbuşiţi în prăpastiile pierzării vremelnice şi veşnice.
În secolul III întâlnim, ca şi în secolele I şi II, ba chiar şi mai des, Dumnezeiescul semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci, cu feluritele şi minunatele ei puteri şi binefaceri. În dorinţa aprinsă de a lămuri cât putem mai bine pe iubiţii noştri fraţi creştini, dreptcredincioşi, dăm drumul în lume şi acestei făclii, pentru a-şi împlini cu prisosinţă misiunea ei sfântă, spre
binele obştesc, luminarea tuturor şi slava lui Dumnezeu. Milostivul Dumnezeu să-i deschidă uşă largă şi să-i dea putere a lucra cu succes în ogorul fiinţei tuturor dreptcredincioşilor creştini şi al altor oameni.
„Darul Domnului nostru Iisus Hristos dragostea lui Dumnezeu Tatăl, şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu noi cu toţi. Amin“ (2 Cor. 13, 14).



Minunile Sfintei Cruci în vieÈ›ile sfinÈ›ilor din sec. III

ÎNVIEREA LUI HRISTOS – BIRUINÈšA ASUPRA MORÈšII –
Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt



Iubiți frați preoți, Iubit popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iașilor,

VeniÈ›i de luaÈ›i lumină! Hristos a înviat! Adevărat a înviat Hristos! Cuvinte mari; cuvinte de aur; lumină multă strălucind în întunericul din noi È™i dintre noi! Anul acesta auzim mărturisirea acestor cuvinte din locuri diferite. PreoÈ›ii la biserică, credincioşii la casele lor. În duh, încercăm să fim împreună şi să înţelegem semnele vremii. Constatăm, în primul rând, cât de mult ne-a cuprins frica morÈ›ii, mai ales în ultima perioadă! Trăim intens teama de a nu fi molipsiÈ›i de ceva care ne-ar îmbolnăvi È™i ne-ar duce spre moarte. Dincolo de toate acÈ›iunile justificate privind prevenÈ›ia, atitudinea noastră arată cât de mică ne este credinÈ›a în Înviere. Ne comportăm ca È™i cum viaÈ›a de aici ar fi veÈ™nică. Pe de altă parte, neliniÈ™tea din noi trădează îndoiala care ne roade cu privire la certitudinea vieÈ›ii de după moarte.

Trecem printr-un moment de cernere. Sunt limpezite multe lucruri. Apele se separă unele de altele, iar gândurile multor inimi se dau cu adevărat pe faÈ›ă. Stăm de multe ori ascunşi cu teama de a nu fi contaminaÈ›i precum stăteau ucenicii Domnului închiÈ™i într-o cameră de teama de a nu fi descoperiÈ›i. Acum, ca È™i atunci, Hristos Dumnezeu vine între noi, cei îndoielnici, înspăimântaÈ›i È™i înfricoÈ™aÈ›i, adresându-se nouă: „Pace vouă!” ; „Eu sunt, nu vă temeÈ›i!” ; „ÎndrăzniÈ›i, Eu am biruit lumea!” ; „Eu sunt învierea È™i viaÈ›a; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” . În mijlocul nedumeririlor, neliniÈ™tii È™i lipsei de lumină Se arată Hristos cel mort È™i înviat. Chiar în iadul nostru lăuntric cuprins de temeri, întuneric È™i lipsă de sens, Hristos Dumnezeu coboară, ne ia de mână È™i ne ridică la lumină „VeniÈ›i la Mine, zice El, toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i şi Eu vă voi odihni pe voi.”

Minunile Sfintei Cruci în vieÈ›ile sfinÈ›ilor din sec. III

Iubiți credincioși,

SituaÈ›ia dificilă prin care trecem nu este cu totul nouă. În istorie, au fost multe momente de derută, de confuzie È™i de haos. Au fost invazii È™i războaie, cutremure È™i imense revărsări de ape, molime È™i tot felul de boli necunoscute. În faÈ›a unor asemenea situaÈ›ii, oamenii au avut atitudini diferite. Cei care nu L-au avut pe Dumnezeu în viaÈ›a lor, au căzut doborâÈ›i de teamă, neliniÈ™te È™i spaimă. Și despre ei a vorbit Domnul Hristos, spunând: „Oamenii vor muri de frică È™i de aÈ™teptarea celor ce au să vină peste lume”.

Din păcate, secularizarea omului contemporan a avut ca rezultat crearea unor sisteme morale de alternativă și infiltrarea lor în civilizația creștină. Prin acestea, în educație s-au introdus principii care l-au depărtat pe om de Dumnezeu. Este vorba despre sistemele morale materialiste: pragmatismul, utilitarismul, hedonismul, consumerismul etc., prin acceptarea cărora din educația morală au fost excluse două elemente de bază:
• Dumnezeu ca izvor de principii și virtuți morale;
• mântuirea ca fi nalitate a existenței morale și duhovnicești a omului.
Lumea contemporană își dorește păstrarea virtuților (valorilor morale), dar în afara Celui care le emană. Aceasta înseamnă că sistemele morale laice, în cel mai bun caz, admit doar elementul ce reprezintă conținutul moralei – virtuțile, dar și acestea selectiv. Din cele zece porunci, în cel mai fericit caz, sunt acceptate șase, începând cu porunca a cincea, acestea fiind de multe ori distorsionate în conținutul lor.
Încercarea de a utiliza valorile morale dumnezeiești fără Dumnezeu este ca și cum am dori să utilizăm un aparat electric fără a-l conecta la sursa de energie. Ca rezultat, persistăm într-o criză morală care, în prezent, atinge parametri endemici. Trăsătura de bază a crizei sunt valorile lipsite de adevăratul lor sens și putere morală: valorile morale există, dar în ele nu se mai crede, pe ele nu se mai mizează, nu se recunoaște puterea lor, pentru că morala este deconectată de la Dumnezeu ca
sursă de putere morală și fi nalitate strategică a valorilor. Sensul valorilor ideale înalte îl percep doar cei care rămân în legătură cu Dumnezeu, ei fi ind tot mai puțini. Omul de azi, despărțit de Dumnezeu, încearcă să inventeze alte valori, și anume pseudovalorile: banii, plăcerile, confortul, distracțiile etc., sperând că prin acestea va afl a fericirea. Dar în loc de fericire, el se alege cu multiple probleme care îi surpă existența: suicidul, bolile, desfrânarea, orgoliul, mediocritatea, setea
nepotolită de avere, agresivitatea, lipsa curajului, diverse tulburări etc. Civilizația noastră, clădită odinioară pe valori și principii creștine, își erodează propriul fundament. Astfel, necesitatea efortului moral sporit în educație este un imperativ al timpului.

Recomandam aceasta carte ca fiind o pilda vie de imbarbatare in lupta noastra de a pastra „nunta cinstita si patul neintinat”.

Cărticica de faţă este alcătuită la cererea multor cititori care şi-au exprimat dorinţa de a avea o lucrare de mici proporţii din care să cunoască ce trebuie să facă atunci când moare cineva din familie, care sunt parastasele şi soroacele lor şi ce însemnătate au acestea.

În cartea aceasta vom vorbi despre felurite lucrări minunate ale sufletului omenesc È™i despre păzirea lui de către Îngerii păzitori, în seama cărora este încredinÈ›at de ÎnsuÈ™i Creatorul lui, adică de Dumnezeu.

În lucrarea de faÈ›ă, cititorii È™i ascultătorii atenÈ›i, vor afla multe lucrări minunate ale sufletului omenesc, care le vor dezvolta cunoÈ™tinÈ›ele în această latură interesantă È™i preÈ›ioasă, de care folosindu-se se pot apropia È™i uni cu adevărata dragoste fiască de Dumnezeu Creatorul È™i AtoateÈ›iitorul.

Milostivul Dumnezeu, Căruia toate-I sunt cu putinÈ›ă, să dea putere È™i Har lucrării acesteia È™i celor ce o vor citi È™i asculta cu atenÈ›ie È™i drag. Mila Lui să umple de cunoÈ™tinÈ›ă heruvimicească È™i dragoste serafimicească, toate sufletele care se vor folosi cu drag È™i luare-aminte de acest umil Tezaur Duhovnicesc, È™i să ne ajute tuturor a ne alimenta cu îmbelÈ™ugare din DumnezeieÈ™tile învăÈ›ături, È™i a dobândi amândouă fericirile: vremelnică È™i veÈ™nică.

Protosinghel Nicodim Mandinta

Viața paraclis canon Sfintii Mucenici Ciprian si Iustina 
 
Pe vremea împărăţiei lui Deciu, era în Antiohia Siriei un filozof şi vrăjitor vestit, anume Ciprian, de neam din Cartagina, născut din părinţi necredincioşi, care a fost dat în copilăria sa spre slujba păgânescului şi necuratului lor zeu, Apolon. În anul al şaptelea al vârstei sale îl încredinţară la vrăjitori spre învăţătura meşteşugului vrăjitoriei şi a drăceştii înţelepciuni. Iar după zece ani de la naşterea sa a fost trimis de părinţi spre săvârșirea jertfei în muntele Olimpului, pe care păgânii îl numeau locuinţă dumnezeiască, căci acolo se afla nenumărată mulţime de idoli întru care mulţi diavoli locuiau. Ciprian a învăţat în acel munte înalt mult meşteşug diavolesc, căci ştia fe- lurite năluciri drăceşti; se deprinsese a schimba văzduhul, a porni vântul, a slobozi tunete şi ploi, a tulbura valurile mării, a face stricăciune în răsaduri, grădini şi câmpii, a aduce vătămări şi răni asupra oamenilor şi se învăţase la înţelepciunea cea pierzătoare şi prea rea lucrare diavolească. Şi a văzut acolo nenumărate pâlcuri drăceşti împreună cu stăpânul întunericului, împrejurul căruia unii săltau, alţii slujeau, alţii chiuiau, lăudând pe stăpânul său, iar alţii erau trimişi în toată lumea spre înşelarea popoarelor. A văzut acolo pe toţi zeii şi zeiţele păgâne şi felurite năluciri şi vedenii, la care se învăţa câte patruzeci de zile în post; că mânca după apusul soarelui nu pâine, nici altă hrană, ci numai ghindă de stejar. Când era de cincisprezece ani avea ca dascăli şapte slujitori mari care slujeau la cele şapte planete. De la acei jertfitori a învăţat multe taine diavoleşti. Apoi s-a dus în cetatea Agra, unde, slujind câtva timp zeiţei Ira, a învăţat multe meşteşuguri de la slujitorul care era acolo. Şi a petrecut 
şi în Tauropoli slujind zeiţei Artemis. De acolo s-a dus la Lachedemonia şi a deprins să facă fel de fel de vrăji şi nă- luciri, ca aceea ca morţii din morminte să grăiască.