La câteva zile după moartea Mitropolitului Antonie Plămădeală, în vis, am auzit un cor de îngeri care cântau înălţător. M-am întrebat cine cântă, unde cântă? O voce mi-a răspuns: „E un alai de îngeri care îl însoţeşte pe Mitropolitul Antonie”. Eu am fost foarte mirată: „Pe Antonie?” „Da, e sub ocrotirea Părintelui Arsenie – mi-a răspuns vocea – şi au venit să-l ia.” (Preoteasa Ileana Ramba, care participase şi la slujba de călugărire a viitorului mitropolit).


La mănăstire la Sâmbăta, înainte de a începe o predică, Părintele Arsenie a zis: „Când Dumnezeu va judeca lumea eu am să fiu la dreapta Lui şi atunci ori vă sunt de folos ori vă sunt acuzator”. Atunci Dumnezeu îmi va zice: „Arsenie, de ce nu le-ai spus?”. Eu am să zic: „Doamne, eu le-am spus, dar nu m-au ascultat!”. Aşa v-am devenit acuzator, iar de folos vă sunt dacă faceţi ce vă spun”. Amin. 

Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe motive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.

Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta. Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi din care am extras aceste sfaturi  prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.

Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.

Editie ingrijita de Pr. Nicolae Nicau
Profunzimea înţelepciunii părintelui Proclu Nicău este bine cunoscută de credincioşii moldoveni şi nu numai. Trăind ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, sihastrul din Munţii Neamţului aşezat la Mitocul Bălan după îndelungi ascultări din diferite mănăstiri sub povaţa părintelui Cleopa Ilie şi după ispitele şi vieţuirea în pustie, continuă să povăţuiască turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii.

Fiind nepotul părintelui Proclu, am considerat plăsmuirea cărţii de faţă ca o datorie morală. Cunoscându-i viaţa duhovnicească îndeaproape, am căutat să conturez învăţătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna ortodoxă. Nu am trecut cu vederea nici frumuseţea limbajului neaoş moldovenesc zugrăvit în cuvintele pline de înţelepciune ale părintelui, totul îmbrăcat într-o cadenţă asemănătoare Patericului.

Este foarte folositor pentru orice creştin să cunoască aceste sfaturi şi poveţe ale părintelui Proclu în legătură cu diverse probleme, întrucât va putea, astfel, să se lumineze mai mult şi va şti mai bine cum să le depăşească. Fiind o carte duhovnicească, se impune a fi citită cu luare aminte, pentru maturizarea şi progresul spiritual al credinciosului. Volumul se prezintă ca o sinteză a feluritelor sfaturi şi îndrumări ale părintelui Proclu date schivnicilor, monahilor, preoţilor şi oamenilor din lume şi tratează diferite probleme din mai multe perspective. De exemplu, progresul în dobândirea adevăratei smerenii ne va călăuzi spre progresul în dobândirea adevăratei iubiri, apoi a păcii inimii, a iertării celor care ne-au greşit etc.

Dorim din adâncul inimii ca toţi creştinii să se folosească de această lucrare în viaţa lor duhovnicească, iar atunci când o vor răsfoi şi vor găsi cuvinte folositoare şi înălţătoare de suflet, să înalţe rugăciune de iertare şi pentru noi, păcătoşii.

Fie să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.

Dacă vorbim de Biserica Greco-Catolică (Unită cu Roma) din România, o realitate se impune: toţi oamenii de cultură şi politicienii români greco-catolici, în lupta lor pentru dreptate, libertate şi unitate naţională, nu au reuşit să facă atât bine ţării, cât rău şi câtă dezbinare au făcut tot ei, urmând biserica din care făceau parte! De aceea, unirea (revenirea la ortodoxie) rămâne cea mai bună soluţie, iar la porunca lor „Înapoi în staul!”, noi le răspundem şi îi rugăm „Înapoi la Hristos!”. Căci dreapta credinţă ne arată că a fi unit cu papa înseamnă a fi dezbinat cu Hristos, iar realitatea istorică ne arată că a fi unit cu Roma înseamnă a fi dezbinat cu România. Cu alte cuvinte, în problemele esenţiale, uniţii au fost şi sunt mai întâi cu papa şi apoi cu Hristos (şi cine nu-L pune pe Dumnezeu pe primul loc, nu-L pune pe nici un loc) şi au fost şi sunt mai întâi uniţi şi apoi români.

Din cuprins:

• Ce sunt ingerii?
• Ingerii in raport cu Mantuitorul Iisus Hristos
• Ceata sfintilor arhangheli
• Rolul ingerilor in Biserica
• Rolul ingerilor fata de fiecare credincios in parte, ca protectori si indrumatori
• Menirea ingerului pazitor
• Pacatul indeparteaza pe ingerul pazitor de la noi
• Ingerul cel rau (diavolul)
• Rolul ingerilor in Parusie
• Acatistul Ingerului Pazitor al vietii
• Rugaciuni catre sfantul inger pazitor

A dezvălui existenta şi lucrările diavolilor în viaţa noastră nu echivalează cu teama de diavoli, ci înseamnă a-i descoperi pe vrăjmaşii mântuirii noastre, în adevărata lor lucrare şi putere. Potrivnicul diavol este cel care se împotriveşte planului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Unul din motivele pentru care lucrurile merg rău în lume este şi faptul că ne este frică să privim în faţă adevăratele cauze ale răului. În mare primejdie ne aflăm atunci când nu ştim să ne apărăm şi să ne luptăm cu vrăşmaşul-diavol. 

Atenţionare: cu Staretul Daniil de la Rarau (Sandu Tudor).

Duhul Sfant se pogoara asupra celor care si-au curatit viata de tot ceea ce inseamna patima, pacat sau rautate.  Acestia sunt oamenii duhovnicesti, care primesc de la Dumnezeu si multe alte daruri: al cunoasterii, al stravederii, al citirii in inimile oamenilor, al rugaciunii neincetate si mantuitoare, al pocaintei permanente si al lacrimilor, al inainte vederii, al profetiei etc.  Acestia insa sunt putini.

Cei mai multi sunt cei care asculta si urmeaza duhul lumii acesteia, un duh anti-crestin si anti-duhovnicesc.  Scopul lui este tocmai distrugerea oricarei forme de viata spirituala inalta, vietuirea in robia patimilor si a pacatelor, ce ne conduc spre chinurile iadului celui vesnic.  Si, din nefericire, multi sunt cei care merg pe aceasta cale larga si usoara, dar care aduce omului tristetea si nefericirea vesnica.  Duhul lumesc este un duh al faradelegii si minciunii, al rautatii si curviei, al necredintei, ateismului si crimei...

În har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi acesta nu e de la voi, este darul lui Dumnezeu (Efes. 2, 8). Când Dumnezeu cheamă un suflet la cunoaşterea Sa, îi dă în dar Harul Său, sub formă de râvnă şi de credinţă, precum şi prin alte manifestări pricinuitoare de veselie ale darurilor Sale. Dar apoi, Dumnezeu retrage Harul Său şi lasă pe ostaş singur, pentru ca să-i încerce credinţa, deoarece credinţa în Dumnezeu sporeşte şi se întăreşte prin ispite şi necazuri. Astfel, credinţa arătată prin fapte, prin lucrare şi mărturisire, ne uneşte cu Dumnezeu, devine Împărăţia lui Dumnezeu în noi. „Ar fi foarte nimerit să-i numim pe credincioşi frumuseţea popoarelor, pentru că nu se află nimic mai frumos pe această lume decât oamenii credincioşi” – Sf. Ioan Gură de Aur CUPRINS CREDINŢA – de la părere la trăire Sensurile cuvântului „credinţă” / 5 Credinţa în raport cu raţiunea, voinţa şi sentimentul / 10 Forme de manifestare a credinţei / 11 Necesitatea credinţei / 33 Însuşirile credinţei / 38 Cine poate avea credinţă? / 46 Cum apare credinţa în Dumnezeu? / 47 Cum sporim în credinţă? Treptele credinţei / 50 Fapte de credinţă / 61 CREDINŢA lucrătoare şi mărturisitoare Credinţa adevărată (ortodoxă) este Împărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul nostru / 69 De la credinţă la cunoaştere supranaturală / 80 Credinţă şi raţiune (în Răsărit şi în Apus) / 87 Credinţa şi faptele bune (credinţa lucrătoare prin iubire) / 97 Binefacerile credinţei / 107 Lucrarea credinţei omului şi a credinţei lui Dumnezeu / 112 Puterea credinţei celorlalţi (şi puterea rugăciunii în comun) 133 Prigonirea credinţei. Prigonirea din afară şi cea din lăuntru / 124 Mărturisirea credinţei şi binefacerile ei 130 Urmările nemărturisirii / 139 Ereziile – orbirea minţii (ochiul sufletului) În spatele fiecărei erezii există o femeie desfrânată! / 141 Orbirea minţii / 146 Ecumenism ortodox şi ecumenism eretic / 150 Biserică Ortodoxă - locaşul lui Dumnezeu în lume Ce reprezintă Biserica Ortodoxă? / 155 Biserică Ortodoxă - locaşul lui Dumnezeu în lume / 157 Însuşirile dumnezeieştii Biserici Ortodoxe / 160 Cum se poate înfăptui unirea dumnezeiască a bisericilor? / 162 Credinciosul şi necredinciosul Cum trebuie să fie credinciosul? / 164 Păcatele împotriva credinţei / 168 Necredinţa şi necredinciosul / 171 Îndoiala şi puţina credinţă. Întărirea în credinţă / 176 Simbolul credinţei – CREZUL / 189 Note / 190