Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Aceasta carte este dedicata tuturor adevaratilor crestini, in aceste vremuri de framantari duhovnicesti.

Fără să fi scris şi publicat foarte mult în timpul vieţii, lui Vladimir Lossky îi revine meritul de a fi dat o mărturie ortodoxă în Occident, arătând unui public larg tezaurul Bisericii de Răsărit. Prin câteva studii şi mai ales prin celebrul său opus Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Vladimir Lossky a evidenţiat universalitatea Ortodoxiei, într-un demers liber şi creativ, dublat de un limbaj contemporan, dar deopotrivă fidel duhului tradiţiei. Părinţii Bisericii au reprezentat pentru el repere de necontestat, din perspectiva acestei raportări căutând mereu să sublinieze legătura dintre teologie şi spiritualitate, dintre teologie şi mistică. În conştiinţa contemporanilor a rămas ca un om a cărui înteagă viaţă a fost consacrată studierii şi slujirii tradiţiei Bisericii sale. (A. M. Allchin). Reputaţia lui Vladimir Lossky a crescut spectaculos postmortem, şi astăzi este recunoscut unanim drept un proeminent teolog ortodox al secolului XX.
Volumul de faţă reuneşte câteva texte ale lui Vladimir Lossky şi despre Vladimir Lossky publicate de-a lungul timpului în revista ortodoxă de limba franceză Contacts

Prima parte a cartii este dedicata prezentarii principalelor date biografice ale Prof. Ioan Zagrean.

Partea a doua a cartii expune activitatea teologica propriu-zisa a prof. Ioan Zagrean, ce publicistica, respectiv cea educativa (p. 69-98). Sunt enumerate principalele studii, articole, conferinte, predici, manuale etc. publicate de-a lungul vremii in Indrumatoarele Pastorale ale eparhiilor din Mitropolia Ardealului si Mitropolia Banatului, in revistele Studii Teologice, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Banatului, Mitropolia Moldovei si Sucevei etc.

A treia parte a cartii (p. 99-110) evidentiaza pozitia Parintelui Profesor Zagrean in cateva probleme principale de morala. De exemplu, in ceea ce priveste raportul dintre morala filozofica si morala crestina, acesta a aratat superioritatea celei din urma, refuzand opinia lui H. Andrutsos dupa care cele doua ar trebui unificate intr-un singur sistem. In ceea ce priveste obligatia si datoria, s-a exprimat diferenta dintre cele doua concepte. Dar poate ca cea mai importanta – si inedita – contributie vizeaza dorinta (neimplinita) ca in al doilea volum de Teologie Morala, la capitolul indatoririle fata de trup, sa se introduca si un subcapitol dedicat problemei transplantului de organe (vezi p. 108 s. u.). Astfel, avem in persoana prof. Ioan Zagrean un „pionier al bioeticii” romanesti, ramas din pacate necunoscut!

Ultima parte a cartii (p. 111-137) trece in revista referintele la viata si opera Parintelui Profesor, amintiti fiind – in ordine cronologica – prof. Grigorie Marcu, Miron Dan, Par. Simion Coman, PS Ep. Vasile Coman al Oradiei, Pr. Prof. Sebastian Sebu, Pr. Prof. Nicolae Neaga sau Pr. Prof. Acad. Mircea Pacurariu. In concluzii mai este evocata si o alta marturie, semnata de Parintele rector Constantin Voicu, dupa care se fac scurte referinte la ultimii ani din viata Prof. Ioan Zagrean, marcati de o grea suferinta inainte de a trece la Domnul (1 august 1991). Valoare documentara prezinta si referintele bibliografice (p. 145-148) la viata si opera Arhidiac. Prof. Ioan Zagrean, respectiv imaginile si fotografiile publicate in anexa.

În apărarea lui Constantin este mai degrabă o carte de modă veche. Îmi pun tradiționalele întrebări despre Constantin la care istoricii au ostenit să răspundă. S-a convertit cu adevărat? A controlat sau subordonat Biserica? A influențat stabilirea ortodoxiei la Sinodul de la Niceea? A decretat ca fiecare cetățean roman să devină creștin? Cum i-a amenințat pe păgâni, pe evrei și pe eretici?

În volumul de faţă mitropolitul Kallistos abordează problema mântuirii din perspectiva tradiţiei ortodoxe şi în contrapondere, oarecum, cu doctrina protestantă. Creştinul nu are certitudinea mântuirii ci doar nădejdea dobândirii ei, aspect ce implică modul sinergiei – respectiv al conlucrării dintre harul dumnezeiesc şi libertatea umană. Mântuirea se dobândeşte în Biserică ceea ce înseamnă că ea nu are un caracter izolat ci unul comunitar, interpersonal. Însă ea nu are doar implicaţii eclesiale, ci şi sociale şi chiar cosmice, câtă vreme Mântuitorul Iisus Hristos, Logosul cel veşnic, este cheia şi împlinirea întregii creaţii.