cartonata cu scris mare

Volumul 5: Din scrierile părinților Petru Damaschin și Sfântul Simeon Metafrastul.

Volumul cuprinde poezii selectate de către Narcisa Mihalea Câdă și Ani Eliza Busuioc. Autorii sunt prezentați în ordine cronologică, astfel încât să se poată sesiza evoluția poeziei din secolul al XVI-lea până în zilele noastre. Prin urmare, cartea debutează cu o poezie ce aparține lui Petru Cercel, domnitor al Țării Românești între anii 1583 – 1585, și se încheie cu poezia modernă a lui Daniel – Ilie Turcea (1945 – 1979).
Literatura românească este foarte bogată în poezie religioasă, dar s-a urmărit ca selecția să fie potrivită nivelului de vârstă școlară. Cele mai multe poezii sunt în legătură cu sărbătoarea Învierii Domnului și cu Sărbătoarea Nașterii Domnului, puncte de referință în credința și tradiția ortodoxă. Dar poeții închină și rugăciuni către Maica Domnului, către sfinți și către îngeri, arătând cât de prezenți sunt aceștia în viața noastră.
Anul 2014 este Anul Omagial Euharistie (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei împărtășanii) și Anul Comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni. Se va descoperi în această antologie mai multe poezii frumoase despre Sfânta Euharistie – centrul Sfintei Liturghii, în care darurile de pâine și vin aduse înaintea lui Dumnezeu se transformă în Trupul și Sângele Domnului, și poezii închinate Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Nu trebuie să uităm că poporul român a rămas în strânsă relație cu Dumnezeu și Biserica, atât în momentele de bucurie, cât și în perioadele de prigoniri, războaie și suferințe. Prin Cuminecare (Sfânta împărtășanie), neamul nostru a rămas în continuă comunicare cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfinții și îngerii.
Așadar, antologia se dorește a fi un potir spiritual din care să vă împărtășiți din înțelepciunea, inspirația și harul poeților români. Citiți poeziile cu atenție, lăsați-vă îndrumați de ele, pentru că vă vor călăuzi spre Hristos. Prin ele puteți deveni voi înșivă cupe de înțelepciune și de iubire față de Dumnezeu, se îndeamnă în Nota Editorială.

În dialogul teologiei cu ştiinţele umaniste trebuie să fie clar că teologia nu‑și propune să înlocuiască ştiinţa, ci are obligaţia, pentru evitarea oricărei confuzii, de a defini abordarea teologică a științei. Pe această temelie s‑ar putea clădi un dialog de esenţă, liber de orice prejudecată şi cu consecinţe practice pozitive în slujirea omului aflat în suferinţă, pe care îl interesează nu discuțiile noastre în contradictoriu, ci o alianţă în folosul său. 
Aşadar, psihoterapia ortodoxă este mai întâi un „botez” în în­văţăturile Părinţilor, îndeosebi ale isihaştilor, sub îndrumarea pas­torală a unei persoane cunoscătoare a teologiei patristice, asociat cu participarea cucernică la practicile liturgice şi duhovniceşti ale Bisericii. Biserica, fără să ignore nevoile ac­tuale ale omului suferind, doreşte ca evoluţia lui ascendentă să nu se limiteze la extinderea sinelui spre noi zone de gândire, trăire şi maturitate, ci să constituie o deschidere a persoanei spre Binele veşnic: spre Dumnezeu. Viaţa arată că boala grea şi suferinţa pe care o implică pot să‑l mişte pe om spre maturizare şi apropiere de Dumnezeu. 
Pentru terapeutul ortodox, care nu susţine niciodată că oferă rezolvarea problemei existenţei, ci doar extinderea conştientizării şi asumării răspunderii personale, credinţa devine mobil, şi nu relaxare pasivă în ceva de natură magică, renunţare la asumarea răspunderii personale, eronat numită predare în mâna lui Dumnezeu. Prin urmare, credinţa terapeutului creştin nu este o ideologie ce trebuie apărată, ci o trăire personală care se cere cultivată. Terapeutul credincios exercită o morală pe care o slujeşte, apără au­tenticitatea persoanei pacienţilor săi, libertatea opţiunilor lor, şi nu doreşte ca, exploatându‑le poziţia vulnerabilă, să le impună opiniile sale, ci să lupte cu eternele întrebări existenţiale legate de căutarea sensului vieţii.

Purtarea cu dragoste fata de aproapele, cuvantul nostru plin de mangaiere pe care il spunem celui intristat, apararea celui nedreptatit, impotrivirea fata de gandurile rele, nevointa in rugaciune, rabdarea milostivirea, dreptatea si orice alta virtute, acestea Il odihnesc pe Dumnezeusi atrag in sufletele noastre harul Lui, care ne ajuta sa infruntam greutatile vietii.