Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Confession and Communion (Spovedanie si comuniune), IPS Andrei Andreicut - Editura Renasterea

The Holy Fathers talked about the Holy Trinity having salvation in their minds as the restauration of the communion. The teaching about the Holy Trinity „has no sense at all if we do not remember that its purpose is to sustain the Christological and pneumatological premises that are being debated. The Incarnated Logos and the Holy Spirit are not to be met and experienced at first as divine workers for salvation, only after that it is revealed that They are only one God.”

Părintele Sofronie (1896-1993) s-a născut la Moscova. A studiat la Institutul de Stat de Arte Plastice din apropierea casei unde trăia È™i s-a dedicat cu râvnă picturii. În 1921 a plecat din Rusia È™i a vizitat Italia, Germania, iar în 1922 s-a stabilit în FranÈ›a, unde È™i-a expus lucrările în importante expoziÈ›ii de pictură. În 1925 s-a înscris la Institutul Teologic Sfântul Serghie din Paris, dar curând a renunÈ›at È™i s-a retras la Sfântul Munte. S-a închinoviat în Mănăstirea Sfântul Pantelimon, unde l-a cunoscut pe duhovnicul său, recunoscut ulterior ca Sfântul Siluan. Această cunoÈ™tinÈ›ă a fost, după cum el însuÈ™i mărturiseÈ™te, cel mai important eveniment al vieÈ›ii sale, pecetluindu-i întregul parcurs ulterior. După adormirea Sfântului Siluan, Părintele Sofronie s-a retras în pustia Sfântului Munte, unde a stat o vreme slujind ca duhovnic. Din motive medicale a fost nevoit să se mute la Karyes È™i să se stabilească la Schitul Sfântul Andrei, ca frate aparÈ›inând de Mănăstirea Vatopedi. În 1947 a plecat la Paris pentru a publica textele pe care i le-a înmânat Părintele său înainte de moartea lui. În 1959 a întemeiat Sfânta Mănăstire Stavropighie Patriarhală a Sfântului Ioan Botezătorul de la Essex, Anglia, unde a rămas până la adormirea sa, în 11 iulie 1993.

Părintele Sofronie a lăsat în urmă o bogată operă scrisă. Principalele sale lucrări sunt: „Cuviosul Siluan Athonitul”, „Vom vedea pe Dumnezeu precum este”, „Despre rugăciune”, „NaÈ™terea întru ÎmpărăÈ›ia cea neclătită”, „NevoinÈ›a cunoaÈ™terii lui Dumnezeu”. CărÈ›ile sale au fost scrise mai întâi în rusă, dar curând au fost traduse în multe alte limbi (greacă, engleză, franceză, germană, arabă, italiană, sârbă, suedeză, română etc.). Cartea sa despre Cuviosul Siluan a circulat în Rusia în mai mult de un milion de exemplare, iar în Grecia a fost scoasă deja a zecea ediÈ›ie. Părintele Sofronie constituie un punct de referinÈ›ă pentru teologia È™i viaÈ›a ortodoxă. A fost numit „teologul principiului ipostatic” şi „teologul luminii necreate”. În confuzia diferitelor personalisme ale epocii noastre, Părintele Sofronie a evidenţiat cu uimitoare deplinătate şi claritate „principiul ipostatic” care constituie chintesenţa teologiei şi antropologiei creştine. A elaborat o bogată învăţătură despre lumina dumnezeiască necreată, pe care s-a învrednicit el însuşi în repetate rânduri s-o contemple. Persoana sa a devenit un punct de atracţie nu doar pentru ortodocşi, ci şi pentru mulţi eterodocşi. A făcut cunoscute adevărul şi ecumenicitatea Ortodoxiei, creând în paralel şi o oază duhovnicească prin comunitatea pe care a fondat-o în mijlocul deşertului spiritual al Apusului postmodern.

ppspanNe dorim sa punem la dispozitia cititorilor nostri un studiu al pericopelor biblice folosite in slujbele noastre, ca o introducere in gandirea Bisericii, in masura in care liturgistii nostri, de cele mai multe ori anonimi, au ales pslami, profetii, pilde, lecturi de la apostoli sau din Evanghelie si le-au asezat in cadrul rugaciunii publice si in slujba tainelor crestine. Pentru a ne indeplini telul, in interpretarea noastra, trebuie sa ramanem fideli Cuvantului lui Dumnezeu si glasului Bisericii rugatoare; avem nevoie de o hermeneutica bazata pe Traditie si nu putem decat sa deplangem faptul ca una ca aceasta ar putea starni un interes scazut in acele cercuri academice inca angajate in ideologia depasita a pozitivismului./spanbr /br /spanGeorges Barrois/span/p/p

Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiÈ›i în cealaltă stă scris în Evanghelie (Mt. 10, 23). Supunându-se acestei porunci divine, sute de mii de ruÈ™i È™i-au părăsit, în 1917, casele părinteÈ™ti È™i s-au răspândit în toată lumea, din Extremul Orient, trecând prin Europa , până în America de Sud. CâÈ›iva ani mai târziu, grecii din Asia Mică au avut parte de aceeaÈ™i soartă. După Al Doilea Război Mondial, un alt val de emigranÈ›i din Rusia, Serbia, România, Bulgaria, s-a adăugat celui precedent. Pronia cerească nu i-a abandonat pe aceÈ™ti nefericiÈ›i, dându-le îndrumători spirituali, un fel de Moise. Printre aceÈ™tia a fost arhiepiscopul Ioan Maximovici, canonizat în 1994. După ce a părăsit Rusia, a poposit la Constantinopol, apoi s-a stabilit în Iugoslavia, unde a primit preoÈ›ia. Numit episcop de Shanghai, unde exista o importantă colonie rusă, mai apoi È™i-a însoÈ›it turma de refugiaÈ›i în Filipine. De acolo, a poposit pentru scurtă vreme în Statele Unite, apoi a plecat în FranÈ›a unde a rămas timp de zece ani, pentru ca, în final, să-È™i regăsească credincioÈ™ii din Shanghai la San Francisco. Acolo È™i-a petrecut ultimii ani ai episcopatului. Trăind ortodoxia la dimensiunea sa universală, arhiepiscopul Ioan, cutoae că era profund ataÈ™at de pământul rusesc, a fost păstorul tuturor popoarelor printre care a locuit: sârbii în Iugoslavia È™i diaspora, grecii în Bitola È™i Shanghai, chinezii în Shanghai È™i San Fancisco, români, francezi, olandezi, americani... Om al rugăciunii, care È™i-a dăruit viaÈ›a turmei sale, a avut darul faerii de minuni. Bazată pe numeroase documente È™i mărturii ale fiilor săi sufleteÈ™ti, prezenta biografie este departe de o hagiografie. Să lăsăm timpului È™i în seama altora grija de a desavârÈ™i această icoană.

Pentru oricine care se va apleca asupra evoluÈ›iei literaturii noastre culte, va fi evident faptul că aceasta se aÈ™ază pe o coordonată de spiritualitate religioasă, în speÈ›ă creÈ™tină. Primele texte în limba română (manuscrise È™i apoi tipărite) sunt de regulă cărÈ›i bisericeÈ™ti. Tocmai de aceea, unii critici È™i istorici literari vorbesc despre o literatură beletristică propriu-zisă începând abia de prin secolul al È™aisprezecelea, din epoca modernă. Ce te faci însă cu literatura "vechilor cazanii", cum se exprimă poetul, care a contribuit din plin la formarea conÈ™tiinÈ›ei poporului nostru, la formarea limbii naÈ›ionale, la iniÈ›ierea culturală È™i cu evidenÈ›ă, spirituală a românilor?! Faptele trebuie văzute în firescul manifestărilor lor... În cuprinsul acestei cărÈ›i am înserat comentarii analitice sau comparatiste asupra unor asemenea opere literare pe care le-am considerat ca fiind făclii (candele) de veghe bîn istoria culturii noastre, marcate cu evidenÈ›ă de filonul religios, subteran or de suprafaÈ›ă, datoare unor vrednici mărturisitori asupra destinelor istorice È™i culturale ale neamului românesc. E o carte mai degrabă de atragere a atenÈ›iei asupra atâtor pagini de frumoasă literatură create în spaÈ›iul istoric naÈ›ional, de-a lungul vremilor, de iluÈ™tri luminători ai conÈ™tiinÈ›ei noastre creÈ™tine.

Constantin Cubleșan