Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

„În toată viaţa mea, în aproape 40 de ani de cronică literară şi de prezentare de carte, eu o aşa carte nu am întâlnit [...]. O carte absolut specială, singulară. Orice ziarist normal care se respectă ar începe, în funcţie de talentul şi ziarul la care lucrează, cu o serie de epitete maxime şi superlative absolute de genul: cutremurător, amuţitor, ameţitor, tulburător, zăpăcitor. Eu am preferat epitetul pilduitor. Este o carte atât de umană, plină de suferinţă şi bucurie, extaz şi agonie, cum nu am mai întâlnit în literatura şi memorialistica noastră.”
Dan C. Mihăilescu, critic literar (lansare Librăria Sophia, 16 mai 2014)

„Titlul volumului este amăgitor. Te face să crezi că È›ii în mâini o carte despre cancer şi, când colo, cartea este, de fapt, o poveste de iubire. Crezi că vei citi o carte despre moarte şi la sfârşit constaÈ›i că ai aflat, în sfârşit, ce este învierea. Este un roman de dragoste trepidant, crud, în care viaÈ›a îşi atinge propriile limite şi i se dezvăluie cititorului în toată nuditatea ei.”
Ciprian Voicilă, scriitor şi cercetător la Muzeul Ţăranului Român

„În aceşti 14 ani am prezentat aproape patru mii de cărţi, niciodată însă nu am avut parte de o asemenea carte, cu asemenea scene de literatură pură, de o rară umanitate, scene de o carnalitate umană fără seamăn în literatura noastră. [...] O astfel de carte care te îngenunche m‑a facut praf, pur şi simplu m‑a umilit în cel mai înalt grad. Să rămâi interzis în faţa acestui curaj uluitor şi nebun de a‑ţi pune viaţa pe foaie. Cartea începe cu o scenă înfiorătoare unică în literatura noastră, nu spun în alte părţi, într‑adevăr unică în literatura noastră.”
Dan C. Mihăilescu, „Omul care aduce cartea”, 27.06.2014

Mioara Grigore, autoarea cărţii Cancerul, dragostea mea, a fost premiată cu diploma de onoare „Maria Brâncoveanu” de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Dilemele È™i problemele epocii noastre ­asediate de ­ispite tot mai mari sunt sporite continuu de neputinÈ›a de a înÈ›elege È™i practica sfaturile SfinÈ›ilor PărinÈ›i din vechime. Nădejdea pare a nu se afla decât în descoperirea părinÈ›ilor È™i sfinÈ›ilor contemporani nouă, pentru care rostul vieÈ›ii pământene înseamnă mântuirea sinelui È™i a întregii lumi. 
Un asemenea părinte este şi autorul acestei cărţi, ieromonahul Serghie Rîbko, ale cărui îndemnuri, inspirate din sfaturile asceţilor, stareţilor şi duhovnicilor din trecutul îndepărtat sau apropiat nouă, stau ca o stavilă împotriva ademenirilor È™i încercărilor acestor zile „rele” (cf. Efes. 5, 16). 
Ancorat temeinic în etosul TradiÈ›iei ortodoxe È™i al SfinÈ›ilor PărinÈ›i, discursul său este actual, respirând înnoire È™i libertate în Hristos. ProspeÈ›imea duhovnicească a cuvintelor sale izvorăÈ™te dintr-o viaÈ›ă trăită în Dumnezeu, care deschide neîntârziat uÈ™ile pocăinÈ›ei È™i îndrumă sufletul râvnitor pe cărările mântuirii. 
 
Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului "Este posibilă mântuirea în secolul al XXI‑lea?", apărut pentru prima dată la Editura Sophia în 2010. 

ediția a doua

Lopata este în mâinile Domnului. Cu lopata se aruncă seminÈ›ele È™i paiele; paiele le împrăÈ™tie vântul, iar seminÈ›ele cad la picioarele Stăpânului È™i sunt strânse în jitniÈ›e, în timp ce paiele sunt lăsate deoparte sau arse. Întâlnirea cu Domnul este inevitabilă È™i trebuie să ne pregătim pentru ea. Păcatele noastre sunt paiele care sunt mistuite la această întâlnire. Trebuie ca, din vreme, să facem singuri judactă cu noi înÈ™ine È™i noi înÈ™ine, pregătindu-ne pentru această întâlnire, trebuie să ne desprindem de paie, să mistuim paiele păcatelor prin pocăinÈ›ă. Ori se mistuie ele singure, ori împreună cu ele se mistuie È™i omul care s-a făcut rob păcatului.
Sfântul Ioan Maximovici

Lumea visată de teoria genului este o lume haotică, fragmentată, divizată. Cel dintâi scop şi cel dintâi efect este „­de­structurarea”, adică în esenţă distrugerea. În războiul dus de artizanii teoriei genului, aceştia produc mai întâi de toate ruine.
Nu există noi arhetipuri care să înlocuiască arhetipurile destructurate; omul nou, menit să ia locul celui vechi, se defineşte, aşa cum spune Sartre, „pornind de la nimic”, într‑o ­manieră pur subiectivă, potrivit dorinţelor şi fantasmelor fiecărui individ, fără vreun model care l‑ar putea ajuta să se situeze într‑un fel anume şi care să‑i inspire conduita şi ­dezvoltarea.
***
În faţa tulburărilor intelectuale, etice şi sociale provocate de teoria genului, este imperios necesar să reamintim – acesta fiind subiectul principal al eseului nostru – care este veritabila concepţie creştină despre bărbat şi despre femeie şi despre relaţiile dintre ei. Proiectul fundamental este acela de a defini într‑un mod obiectiv, în lumina Scripturii, a textelor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi a datelor istorice, felul în care creştinismul concepe sexele şi genurile şi relaţiile dintre ele.
Jean‑Claude Larchet

„Sotia sa nu astepte ca sotul ei sa-si arate primul virtutea ca sa i-o arate si ea pe a sa, pentru ca aceasta nu va fi mare isprava.  Totodata, nici sotul sa nu astepte buna purtare de la sotie pentru a se ingriji de ea, fiindca aceasta nu va mai fi virtute din partea lui, ci, dupa cum am spus, fiecare sa-si indeplineasca indatoririle in ceea ce il priveste, fara sa astepte ca celalalt sa faca aceasta primul."(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Alexandros Papadiamandis, scriitorul din „Umbra Athosului” (insula Skiathos), simbolul constiintei crestine literare neoelene, supranumit si „sfantul literelor”, este unul dintre cei mai studiati si iubiti scriitori din literatura neoelena a ultimelor doua secole.

„Cat despre mine, atat cat voi trai si voi respira si voi avea cugetul nevatamat, nu voi inceta niciodata, mai ales in vremea acestor preastralucite zile (pascale), sa slavesc cu evlavie pe Hristosul meu, sa descriu cu iubire natura si sa zugravesc cu duiosie obiceiurile crestine autentice.” 

Alexandros Papadiamandis („Psalt Pascal”)