Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Rugăciunea este convorbirea cea mai intimă a sufletului cu Dumnezeu. Pulsul vieţii duhovniceşti a omului se află tăinuit în tânguirile, sus­pinele, cererile şi slavosloviile acesteia, în mărturisirile şi în revărsările ei de mulţumire adusă Domnului. Prin rugăciune, omul intră în părtăşie cu Dumnezeu – iar aceasta nu doar în fiecare zi, ci şi în fiecare clipă –, cerându‑I ajutor binecuvântat atât în nevoile trupeşti, cât şi în cele duhovniceşti.

După cuvintele Sfântului Isaac Sirul, „rugăciunea este adăpost al celor ce caută ajutor, izvor al mântuirii, comoară a nădejdii, liman izbăvitor de furtuni, lumină a celor care se află în întuneric, sprijin al celor neputincioşi, apărătoare la vreme de ispită, săgeată împotriva vrăj­maşilor demoni”. Cine ar putea să ­descrie însă cel mai bine rugăciunea, dacă nu acela care a cunoscut‑o îndeaproape? Şi cine a cunoscut‑o mai temeinic decât cel care se roagă cu adevărat? Căci rugă­ciunea nu este un act exterior, ce ar putea fi descris doar pe baza observaÈ›iilor din afară, fiind trăire tăinuită în adâncul inimii omeneşti – iar inima este ceva nespus de adânc (v. Psalmi 63, 7).

Părtăşie adevărată cu Dumnezeu au avut sfinţii. Inimile lor s‑au topit în cele mai aprinse rugăciuni. Ei au ştiut cum trebuie să grăim cu Dumnezeu şi au scris cele mai bune îndrumări pentru rugători. De la ei ne‑au rămas şi cele mai frumoase modele de rugăciuni ortodoxe pentru felurite situaţii de viaţă – pe care şi noi putem, în chip minunat, să le folosim astăzi în rugăciunea noastră.

Cartea de faÈ›ă – ce expune experienÈ›a de rugăciune autentică a Bi­sericii Ortodoxe –, aparÈ›inând celui mai de seamă teolog bulgar con­temporan, arhimandritul Serafim Alexiev (binecunoscut cititorilor români din mai multe scrieri tălmăcite la noi în ultimele două decenii), poate fi socotită, pe drept cuvânt, un preÈ›ios îndrumar de rugăciune pentru tot creştinul.

O carte despre greutăÈ›ile, lacrimile È™i mângâierile cu care este presărat drumul de întoarcere Acasă, despre strădaniile neobosite ale autoarei de a sfinÈ›i locurile prin care păÈ™eÈ™te – „să las doar flori în urma mea – aici, afară, chiar că răsar cu atâta greutate din asfalt”. O carte-dorinÈ›ă de a aduna cât mai multe răspunsuri la întrebarea ce ne-ar putea fi pusă cândva de copii: „De ce suntem ortodocÈ™i?”. O carte-luptă, al cărei scop final nu este altul decât cel de „a È›ine aprinsă flacăra lumânării mele, chiar È™i prin furtuni de lacrimi È™i prin pustietăÈ›i de dor, să dau mai departe din comoara ce mi-a fost cu atâtea jertfe lăsată, să mă ghemuiesc cât pot de tare în braÈ›ele părinteÈ™ti cele nepieritoare… Și mai ales, să îmi învăÈ› È™i pruncii să o facă, pentru a le fi cald È™i bine È™i când eu voi fi doar o fotografie”.Și mai presus de toate, Floarea din asfalt, volumul al doilea – Să mă întorc Acasă, este o carte despre o mare dragoste ce se doreÈ™te mărturisită, oricât de riscant este un astfel de demers în aceste zile tulburi pe care le trăim: „Oamenii sunt ca niÈ™te copii. Le dai drumul în viaÈ›ă cum le-ai da drumul într-o încăpere plină de jucării... Și fiecare aleargă în disperare să pună mâna repede, repede, primul, pe ce poate. Unii aleargă după palate, vile, maÈ™ini, alÈ›ii după titluri, funcÈ›ii, putere, după conturi, blănuri, aventuri, pantofi, poÈ™ete, haine, ceasuri, yachturi, restaurante. Și apoi, după ce le-au apucat, trag cu dinÈ›ii de ele. Eu am alergat după dragoste... È™i L-am găsit pe Hristos. Să mă ajute Dumnezeu să nu Îi dau drumul. Și dacă aÈ™ putea să Îl arăt È™i altora, câtor mai mulÈ›i, ce bine ar fi!”.
„Astăzi aÈ™ îmbrăca‑o pe Măriuca în costum popular, i‑aÈ™ pune opincuÈ›e, o broboadă roÈ™ie cu flori, o bundiÈ›ă groasă È™i aÈ™ sui‑o într‑o sanie trasă de doi cai albi. Cu bundiÈ›e È™i ei. I‑aÈ™ mângâia năsucul roÈ™u, m‑aÈ™ bucura să o văd cum râde È™tirbă È™i i‑aÈ™ spune despre neamul meu frumos È™i despre Domnul Iisus. I‑aÈ™ cânta colinde în timp ce sania ne‑ar duce, ne‑ar tot duce... Am lăsa în goana noastră câmpii, dealuri, munÈ›i È™i sate cuminÈ›i, frumos împodobite de sărbătoare, aÈ™teptând cu emoÈ›ie naÈ™terea ce ne‑a dăruit îndumnezeirea. Am ajunge poate acasă chiar în Ajun, să le facem mamei È™i tatei bucurie; parcă îi văd, nu È™i‑ar mai vedea capul de treabă să nu ne lipsească nimic. Ar veni la noi prietenele mele cu copiii, îmbrăcaÈ›i toÈ›i în costumele tradiÈ›ionale, cu pieptarele lor pe care e desenat Raiul, ne‑ar cânta colinde învăÈ›ate din bătrâni È™i am adormi apoi amândouă, învelite în bucuria Crăciunului, acasă.
Sau poate că nu o să ajungem acasă în Ajun. Poate că o să ne cântăm colindele altundeva, în cealaltă Românie risipită prin lume, alături de toÈ›i cei care plâng în pumn pentru că sunt È™i anul acesta departe de casă. Poate că anul acesta vom face Crăciunul în cealaltă Românie, ruptă, tristă, rătăcindă, flămândă, de afară. Afară, românii plâng, râd, cântă colinde, îÈ™i botează copiii, se cunună, mor. Sunt unii, mulÈ›i, care nici măcar morÈ›i nu mai ajung acasă pentru că nu au rudele bani să îi aducă înapoi.
Poate că la ei ne va duce anul acesta sania... Poate că anul acesta trebuie să în­È›e­legem cu adevărat ce înseamnă «dorul» È™i ce înseamnă dragostea de È›ară. Căci parcă niciodată nu mi‑am iubit mai mult È›ara decât atunci când am fost într‑o sanie trasă de doi căluÈ›i albi, care nu mă duce acasă în ajun de Crăciun cu Măriuca.“

Un chirurg de talie mondială ne vorbeşte despre rugăciune şi nemurire, despre frumuseţea şi înţelesurile praznicelor creştine.
Un mărturisitor care a cunoscut îndeaproape grozăviile lagărelor staliniste şi prigoana lui Hruşciov împotriva Bisericii ne vorbeşte despre lumina lui Hristos, despre credinţa care biruie orice piedici şi despre educaţia copiilor în vremuri de răsturnare a valorilor

Prin rostirea cu umilinta a numelui Sfantului Efrem, in chip tainic suntem facuti partasi la toate patimirile, dar si la slava Sfantului, tot asa cum el s-a facut partas atat Patimilor, cat si slavei Invierii Mantuitorului Hristos prin rostirea neincetata a rugaciunii lui Iisus, intru care numele Fiului lui Dumnezeu lucreaza cu mare putere in fiinta celui care il poarta.  Aceasta unire duhovniceasca, savarsita prin rostirea numelui Domnului ori al Sfintilor, nu numai ca are puterea sa ne treaca peste hotarele lumii vazute, ci ii deschide omului ochii intr-o realitate mai presus de fire, care insa nu isi dezvaluie cutremuratoarea putere, deoarece temelia ei este dragostea si smerenia de necuprins a Mantuitorului Iisus Hristos, pururea lucrata de Tatal intru Fiul si daruita noua prin Duhul Sfant.

Fie ca numele Sfantului Efrem sa se pecetluiasca in strafundul inimilor noastre, aducandu-ni-le si daruindu-ni-le prin suspinul rugaciunii pe toate cele ce sunt spre folosul si mantuirea sufletelor si a trupurilor noastre!

Lucrarea omului trebuie sa fie ca un diamant - sa straluceasca oriune ai intoarce-o.  Cuvintele acestea de indemn rostite de catre Sfantul Luca al Crimeei s-au implinit pilduitor in propria sa viata.  Chirurg, savant si deopotriva arhiereu al Bisericii lui Hristos.  Sfantul Luca si-a savarsit lucrarea in vremurile de cumplita progonire ateisata din Rusia.

Aceasta carte a inceput sa fie scrisa in anii 20 ai secolului trecut, dar cu toate ca Sfantul Luca a fost intens preocupat de scrierea ei inca din primii ani ai prigoanei ateiste din Rusia, a reusit sa o finalizeze de abia in anii 1945-1947, cand se apropia de varsta de 70 de ani.

Fiind o lucrare apologetica, Sfantul Ierarh Luca i-a pus acestei carti un titlu care sa infatiseze si sa marturiseasca in chip vadit telul cu care ea a fost scrisa: Duh - Suflet - Trup.

Dintre cele trei caiete ale lui Nikolai Beliaev (1888‑1931), viitorul ieromonah Nikon È™i ultimul duhovnic al Mănăstirii Optina înainte de închiderea ei în 1927, canonizat în 1996, s‑a păstrat numai unul, din care lipsesc paginile de început. Însă È™i numai pe temeiul textului păstrat ne putem alcătui o imagine grăitoare a căutărilor vi­itorului stareÈ›, a primilor lui paÈ™i în viaÈ›a ascetică, a extraordinarei legături dintre el È™i îndrumătorul său duhovnicesc.
Înaintea cititorului se înfăÈ›iÈ™ează două chipuri stră­lucitoare: egumenul È™i duhovnicul schitului Optinei – Cuviosul Varsanufie È™i, pe de altă parte, tânărul căutător al Adevărului, hotărât să meargă pe calea cunoaÈ™terii Lui nu doar cu raÈ›iunea, ci È™i cu fapta.
Cugetările din jurnal ale viitorului mare duhovnic È™i cu atât mai mult poveÈ›ele StareÈ›ului Varsanufie reprezintă una dintre ultimele pagini ale nepreţuitei tradiÈ›ii ascetice ortodoxe: a luptei cu patimile, a lucrării poruncilor evanghelice, a rugăciunii…
În ediÈ›ia de faÈ›ă, acestei rare mărturii i se adaugă câteva cuvinte de învăÈ›ătură ale StareÈ›ului, care ne ajută să‑i înÈ›elegem deplina însemnătate pentru creÈ™tinii trăitori în lumea de astăzi.

EdiÈ›ia de faÈ›a face parte din volumul "Jurnalul ultimului duhovnic de la Optina" apărut la Editura Sophia în 2005.