Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Jocul Bucuriei îi însoțește de această dată pe Pollyanna, soțul ei, cei trei copii și câinele lor într‑o aventură, departe de casă, în Munții Stâncoși, unde generozitatea, altruismul, buna‑in­tenție înlocuiesc reticența, ignoranța și prejudecățile. Conștientă de pericolele sălbăticiei, Pollyanna reușește să se adapteze la o lume aspră și izolată, care nu des­co­perise nici plăcerea și pasiunea lecturii – cu aju­to­rul prie­tenilor de pretutindeni înființează o bibliotecă ambulantă –, nici atracția unui aparat de radio – ce va scoate din depresie și singurătate un băiat țintuit la pat de ani de zile. Cu intuiția și spiritul fin de observație își ajută guvernanta să ia cea mai bună decizie în privința căsătoriei. 
Prin preocuparea față de aproapele, Jocul Bucuriei ne dă întotdeauna, la orice vârstă, optimism, în­credere în viitor, șansa de a regăsi inocența și co­pi­lăria din sufletul destinat Împărăției.

Trăind în cuvioÈ™ie È™i sfinÈ›enie, Sfântul Arsenie Capadocianul È™i‑a jertfit liniÈ™tea vieÈ›uirii monahale pentru a veni mai întâi la Fárasa, unde mai bine de 50 de ani a sfinÈ›it, învăÈ›at È™i întărit în credinÈ›ă poporul ortodox din acele locuri, ca, mai apoi, deÈ™i la vârstă înaintată (avea 80 de ani), să‑l călăuzească, asemenea unui alt Moise, pe calea pribegiei, spre tărâmurile unei alte patrii, de unde, la 24 noiembrie 1924, avea să se mute la Domnul.
La intervenÈ›ia sa minunată, nu doar Cuviosul Paisie, originar din aceleaÈ™i locuri cu Sfântul Arsenie È™i botezat chiar de el acolo, i‑a alcătuit spre sfârÈ™itul secolului trecut biografia, ci È™i cel ce a trudit la apariÈ›ia cărÈ›ii de faÈ›ă a izbutit, aproape după un secol, să descopere unul dintre manuscrisele, în dialectul farasiót, ale Sfântului Arsenie, despre care Cuviosul Paisie nu aflase decât că în vremurile pribegiei fuseseră făcute bucăÈ›i È™i împărÈ›ite celor bolnavi spre a avea parte de ocrotirea Sfântului.
Potrivit profeÈ›iei Sfântului, manuscrisul nu s‑a pierdut, ci a devenit o carte, care, după cuvântul său, „va fi citită de multă lume”, aducând „sănătate, bunăstare È™i iertare”.

* * *
„Da, copilul meu, te sfătuiesc să fii cu multă luare-aminte
la această carte, să‑i dai ascultare;
să n‑o rupi, să n‑o pierzi. S‑o citeÈ™ti numaidecât,
È™i în duminici, È™i în zile de sărbătoare.
CiteÈ™te‑o, n‑o strica, căci cel ce o va citi sau asculta
ajutorul È™i binecuvântarea mea va avea.”
Sfântul Arsenie Capadocianul

S‑au scurs cativa ani de la ultimele aventuri ale Pollyannei. O regasim in pragul unei schimbari: impreu­na cu Jimmy si cei trei copii ai lor, se muta in subur­bia orasului Boston. In noul sau camin, Pollyanna are parte de mici aventuri domestice – uneori hazlii, alteori pline de invataminte – si intlneste prieteni vechi si noi, carora le ofera, prin optimismul si sarguinta ei, un exemplu demn de urmat.
Insa, mai presus de orice, Pollyanna si comorile ei este povestea unei familii fericite, in care atat parintii, cat si copiii invata din greseli si se bucura de fiecare clipa petrecuta impreuna. Pollyanna si Jimmy dovedesc inca o data ca uniti pot invinge orice greutate si ca munca pentru bunastarea celor dragi nu devine niciodata o povara. Pentru Pollyanna, averile lumesti nu au nici o insemnatate: adevarata ei comoara, care ii umple sufletul cu atata lumina incat nu se mai vede nevoita sa joace Jocul Bucuriei, este familia.

Destinul vesnic al omenirii va fi pecetluit odata cu cea de-a Doua Venire a lui Hristos si cu Judecata de Apoi.  Hotararea care va fi rostita atunci de catre Dreptul Judecator va statornici pentru totdeauna fericirea sau nefericirea fiecaruia dintre noi.

Prin cartea sa, fidela Tradiției ortodoxe si intemeiata pe numeroase marturii scripturistice si ale Sfintilor Parinti, arhimandritul Serafim Alexiev fereste cititorul atat de frica apocaliptica paralizanta, straina duhului crestin, cat si de nepasarea nesanatoasa fata de cele duhovnicesti, oferindu-i reperele necesare pentru a dobandi soarta cea buna in vesnicie.

Cum putem noi, făpturi pământeÈ™ti supuse morÈ›ii, să înÈ›elegem suspinul È™i lacrima cea mai presus de suspin È™i lacrimă care îÈ›i potopesc sufletul? Cum vom cuprinde È™i mărgini în cuvinte seninul È™i strălucirea dumnezeiască a feÈ›ei tale, prin care deopotrivă se fac arătate Răstignirea È™i Învierea Domnului Hristos? Ce vom putea noi spune despre durerea ta pentru noi, care nu-È™i găseÈ™te alinare de la faÈ›a multelor noastre păcate È™i fărădelegi? Și ce vom grăi înaintea dumnezeieÈ™tii tale priviri, care vede în noi cuvântul prin care am fost aduÈ™i la fiinÈ›ă È™i viaÈ›ă prin sfatul È™i lucrarea Preasfintei È™i de viaÈ›ă făcătoarei Treimi? De necuprins inimii pământeÈ™ti este supinul tău, Preacuvioase Efrem, căci neostoitul tău dor este veÈ™nic È™i, prin Duhul Sfânt, s-a făcut una cu cel al Domnului Hristos, Care a grăit Tatălui: „Ca toÈ›i să fie una, după cum Tu, Părinte, Întru Mine È™i Eu întru Tine, aÈ™a È™i aceÈ™tia în Noi să fie una” (Ioan 17, 21). Cu adevărat, acestui veac pământesc îi este cu neputinÈ›ă să cuprindă măsura desăvârÈ™ită a acestui suspin È™i dor întru care a înviat din morÈ›i Fiul È™i Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, noi, cei care nu putem lua asupră-ne prihănirea celor pe care le-am săvârÈ™it în afara Evangheliei, te rugăm, Mare Mucenice al lui Hristos, fă tu să răsară întru noi cuget înnoitor È™i nădejde de biruinÈ›ă, învăÈ›ându-ne în taina inimii felul în care se face lucrătoare puterea Sfintei Cruci È™i a numelui Fiului lui Dumnezeu. ÎÈ›i mulÈ›umim, preablândule Părinte Efrem, È™i suntem încredinÈ›aÈ›i că toate acestea deja le săvârÈ™eÈ™ti pentru noi, dintru puterea Mângâietorului Duh, care se arată deplin lucrătoare întru Crucea lui Hristos, proslăvind numele Tatălui È™i al Fiului È™i al Sfântului Duh. Amin

ediÈ›ia a doua, adăugită

Ortodoxia nu poate fi o filosofie È™i un moralism sterp, ci o È™tiinÈ›ă a tămăduirii. Ea îl tămăduieÈ™te pe om. Teologia ortodoxă este strâns legată mai mult de medicină decât de filosofie. După cum un bolnav, pentru a se putea vindeca, trebuie să-È™i conÈ™tientizeze boala È™i să cerceteze un doctor, tot aÈ™a stau lucrurile È™i în privinÈ›a bolii duhovniceÈ™ti. Din păcate, trăim într-o epocă în care păcatul de căpetenie este necunoaÈ™terea stării în care ne aflăm.
Dacă nu cercetăm însă unde se află boala, cum putem È™ti ce să vindecăm? Dacă pentru trup omul urmează un tratament greÈ™it, nu va ajunge niciodată să se vindece. La fel se întâmplă È™i cu sufletul. Trebuie să È™tim că boala este omorârea minÈ›ii. Îndată vom înÈ›elege È™i că tămăduirea este luminarea minÈ›ii. Cu Sfintele sale Taine È™i întreaga sa TradiÈ›ie ascetică, Biserica vrea să ne călăuzească unde se afla Adam, adică la luminarea minÈ›ii, iar de acolo la îndumnezeire, care era destinaÈ›ia iniÈ›ială a omului. Prin urmare, este de mare importanÈ›ă să localizăm boala. 
Biserica este un Spital duhovnicesc care îi tămăduieÈ™te pe oameni. Nu este o organizaÈ›ie a oamenilor buni È™i evlavioÈ™i, ci Trupul binecuvântat al lui Hristos, în sânul căruia oamenii se tămăduiesc. Îi primeÈ™te pe cei bolnavi È™i le tămăduieÈ™te rănile duhovniceÈ™ti.

Ierótheos 
Mitropolit al Nafpaktosului