De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

Viaţa Sfântului Vasile cel Nou are o importanţă specială pentru studiile bizantine şi de istorie a teologiei şi spiritualităţii creştine. Ca text hagiografic, ilustrează forma de spiritualitate denumită „nebunia întru Hristos", o asceză care propune renunţarea la onorabilitate, duhovnicia avansată arătându-se doar câtorva ucenici aleşi. Dintre ascezele excentrice ale primului mileniu creştin, este singura care s-a transmis până azi. Privitor la spiritualitatea bizantină, Viaţa conţine descrierea cea mai detaliată a judecăţii particulare sub forma vămilor demonice ale văzduhului, dar şi a Judecăţii de Apoi. Mai important însă decât nivelul de lectură moralizator, prin care se arată că lumea de dincolo este o inversare a raporturilor din lumea aceasta, Viaţa introduce tema vizibilităţii lumii de dincolo din lumea noastră, ca răspuns la reproşul...

in ciuda visurilor de neemurire, exista o conceptie plina de intelepciune, conform careia batranetea trebuie sa fie acceptata asa cm este si atunci cand vine. Grabirea imbatranirii sau prelungirea tineretii sunt posibile, dar depind in mare masura de stilul general de viata al fiecarei persoan

S-a scris mult despre Sfântul Serafim de Sarov, însă numai Arhimandritul Ioan Krestiankin ar fi putut să-l prezinte atât de frumos, încadrându-l în societatea rusă de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea È™i începutul secolului al XIX-lea, societate aflată într-o epocă de răcire a credinÈ›ei È™i de îndepărtare de Biserică. RuÈ™ii acelor vremuri aveau nevoie de un Sfânt care să-i aducă mai aproape de Dumnezeu, care să le fie model, erou, tată, profet, judecător, iar Sfântul Serafim de Sarov a reuÈ™it, prin forÈ›a iubirii care-l caracteriza, să le fie călăuză către Hristos. DeÈ™i se afla în pustia pădurilor Sarovului, Sfântul Serafim vedea patimile societăÈ›ii de care era izolat prin puterea Sfântului Duh, pe care a dobândit-o È™i pe care a propovăduit-o drept scop al oricărui creÈ™tin.
Este important să ne apropiem de viaÈ›a unui sfânt nu numai din perspectiva supranaturalului È™i a minunilor, ci È™i prin intermediul societăÈ›ii în care a activitat acesta, a influenÈ›elor culturale È™i religioase specifice timpului său, care sigur au avut un rol important în decizia divină de a ridica din mijlocul poporului un Sfânt pentru popor, È™i nu orice Sfânt, ci Sfântul Serafim de Sarov.
În cele ce urmează redăm un fragment din carte, pentru a evidenÈ›ia cele afirmate mai sus:
Din toate colÈ›urile Rusiei veneau la Sfântul plăcut lui Dumnezeu cei însetaÈ›i de mângâiere duhovnicească în codrul de pini, nu departe de mănăstire, unde îl găseau pe StareÈ›ul gârbovit într-un chiton alb vechi, cu o cruce de cupru la gât. El îi primea pe toÈ›i cu dragoste, li se închina tuturor până la pământ, săruta mâna fiecărui om, binecuvântându-l. Chiar È™i pe cel mai mare păcătos îl numea „bucuria mea”, văzând în el darul dumnezeiesc: sufletul său nemuritor. În orice timp al anului îi saluta pe toÈ›i cu cuvintele: „Hristos a înviat!”.

Parintelui Isaachie nu i-a fost deloc usoara lupta monahala nevazuta si neintrerupta, ca om matur si deja format, venit la manastire.  Fiind din nastere linistit si plin de duh, smerindu-se pe sine intru toate, facea impresia unui om aspru si tacut.  S-a observat ca, pe masura primirii rangurilor monahale, se afunda tot mai mult in liniste, intr-o viata launtrica si tainica.  Parintele Isaachie a petrcut aproape douazeci de ani al schitul Sfantul Ioan Botezatorul, in rugaciune si osteneli neintrerupte.  Dar a venit timpul cand Domnul l-a chemat la o noua nevointa: ieromonahul din schit a fost numit succesorul adormitului intaistatator, al parintelui Moise, iar cuviosul parinte Isaachie a fost chemat sa-i ia locul la conducerea obstii.  Recunoscandu-si neputinta si smerindu-se in fata fratilor, din ascultare pentru parintele sau duhovnicesc, parintele Isaachie a primit crucea grea a raspunderii si a grijii neincetate pentru sufletele incredintate lui.

Se spune că Panaghia s-a născut demult, tare demult, pe când locurile străjuite de Moş Ceahlău şi udate de Mama Bistriţa erau aproape cu totul sălbatice… S-a născut, draga de ea, într-un cătun de la poalele Ceahlăului, în familia unor oameni sărmani. A fost însă binecuvântată, din fragedă pruncie, cu multe şi alese însuşiri. Că s-au strâns ursitoarele în jurul ei de îndată ce a venit pe lume, dăruindu-i pe rând, de la căpătâiul albiei ce-i era şi leagăn, mai toate bunătăţile vieţii… Numai că, nu ştiu cum s-a făcut, dar, întrecându-se ele în a-i lumina viitorul, au miluit-o cu frumuseţe la chip, cu frăgezime şi gingăşie în trup, cu pas mlădios, cu duioşie în suflet, cu strălucire de azur în priviri, dar… au uitat de noroc!

Aşa a crescut, ca bucurie a ochilor şi sufletelor celor doi părinţi ai săi, cu totul nevoiaşi în ale traiului cel de toate zilele. Că mult prea puţin pământ aveau pentru a cultiva cele trebuitoare la orice masă şi nici cu destulă fâneaţă pentru bietele animale nu erau dăruiţi. De aceea, doar câteva orătănii şi două capre ţineau pe lângă bordeiul lor… Au tot muncit din greu, sărmanii, dar n-au apucat să-şi vadă fata ieşită în lume şi măritată cu un flăcău vrednic, precum merita. S-au stins din viaţă într-o toamnă ploioasă şi rece, zdrobiţi de un trunchi de copac pe când încercau să-şi facă rost de lemn pentru iarna cea lungă şi grea.

Ei, şi dacă a rămas Panaghia orfană, iaca, ştiindu-i frumuseţea cea fără de seamăn, atât la trup cât şi la suflet, s-au grăbit să o ia în grija lor doi soţi mai înstăriţi, dar fără copii, care trăiau într-un sat vecin, ceva mai mare. Nu a durat însă prea mult bucuria noilor săi părinţi…

Ci, tu, stăpâne [Petru], aflat în paza lui Dumnezeu, care deții cunoașterea ce ți-a fost expusă pe scurt a acestor lucruri, ține-te aproape de sfânta și sărbătoreasca adunare a praznicelor celor sfinte ale Mântuitorului nostru ca să ai fără de încetare parte de primirea corului și a sărbătoreștii adunări împreună cu îngerii în ceruri, cu rugăciunile și cererile stăruitoare ale Preaslăvitei și Preacuratei noastre Stăpâne de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria și ale tuturor sfinților. Amin. (I, §30)
*
Susținător neclintit al învățăturilor calcedoniene la sfârșitul disputelor hristologice, Sfântul Maxim Mărturisitorul (c. 580-662) a fost unul dintre cei mai mari teologi bizantini, autor nu numai al profundelor comentarii teologice Ambigua și Răspunsuri către Talasie, sau al unor lucrări ascetico-mistice (Capete despre dragoste, Cuvânt ascetic) ori liturgice (Mystagogia), ci și al unui comput pascal, adică al unui tratat care are ca scop calculul datelor succesive ale sărbătorii mobile a Paștilor, pe care îl oferim aici tradus pentru prima dată în limba română.