De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

Teolog de excepție și mărturisitor al ortodoxiei în epoca întunecată a disputei iconoclaste, Sfântul Teodor Studitul a rămas cunoscut în istorie, în același timp, ca unul dintre principalii reformatori ai monahismului chinovial. Potrivit impactului pe care l-a avut, Sfântul Teodor este alăturat astăzi celorlalte mari figuri ale monahismului ortodox, care, în alte diferite epoci, au avut proiecte comparabile, precum Sfinții Pahomie (sec. IV), Atanasie Athonitul (sec. X), Paisie Velicikovski (sec. XVIII). Însă nu am putea să avem o viziune clară asupra amplorii și profunzimii acestui fenomen, fără accesul la opera sa ascetică, reflectată deplin în catehezele pe care marele stareț le rostea obștii sale de mai multe ori pe săptămână, păstrate astăzi în patru colecții. 
Volumul de față, care va fi urmat de Catehezele mici, reprezintă prima traducere românească completă a cărții a II-a a Catehezelor mari, având la bază textul grec editat și publicat de A. Papadopoulos-Kerameus la Sankt-Petersburg, în 1904.

Volumului de față reunește — cu prilejul împlinirii în octombrie 2017 a 1230 de ani de la Sinodul VII Ecumenic — în traducerea și prezentarea diac. Ioan I. Ică jr piesele esențiale din dosarul teologic al celei de-a doua faze a disputelor despre icoane și venerarea lor din Bizanțul secolelor VIII–IX. În centru se află tratatele și scrisorile redactate în perioada 810–826 de sfântul Teodor Studitul (759–826), sufletul rezistenței față de a doua iconomahie bizantină. Revenirea controverselor a fost cu putință din pricina reținerii teologice a hotărârii Sinodului VII Ecumenic de la Niceea din 787, care evita să dea un răspuns pe fond contestării dogmatice a icoanelor de către sinodul iconomah de la Hieria-Vlaherne din 757. Acest răspuns a venit abia între 815 și 826, când, din exil, cuviosul Teodor Studitul a oferit în sfârșit adevărata teologie ortodoxă a icoanelor și venerării lor cu toate distincțiile filozofice, fundamentările biblice și patristice și analizele teologice necesare. 
La fel ca în cazul Sinodului I Ecumenic, al cărui sens nu poate fi înțeles corect decât prin scrierile sfântului Atanasie cel Mare, ca în cazul Sinodului II Ecumenic, care nu poate fi înțeles decât prin scrierile Părinților Capadocieni, sau în cazul Sinodului VI Ecumenic, a cărui hristologie nu poate fi asimilată fără scrierile sfântului Maxim Mărturisitorul, tot așa tratatele și scrisorile sfântului Teodor Studitul sunt indispensabile pentru corecta receptare a Sinodului VII Ecumenic și a tainei Persoanei divino-umane a lui Iisus Hristos, înscrisă pe fața Lui omenească, pecetea întregului parcurs al teologhisirii apostolice și patristice. 

De trei ori pe săptămână, miercuri, vineri și duminică, în zorii zilei, după slujba utreniei, Sfântul Teodor Studitul adresa un Cuvânt monahilor săi. Tematica era foarte diversă, de multe ori cuvântul fiind prilejuit de sărbători sau prăznuiri liturgice, alteori de evenimente din viața cotidiană a mănăstirilor sale. Libertatea totală pe care o arată în ele și caracterul improvizat de multe ori, dar nu lipsit de substanță, pe care îl au catehezele sale, ne descoperă din interior principiile și modul în care marele reformator bizantin al monahismului practica înnoirea acestuia. 
S-au păstrat până astăzi în manuscrise aproape 400 de cateheze (unele încă inedite), deși numărul celor ținute a fost mult mai mare, după unele calcule, până la 1500. Ele au fost organizate după moartea sfântului în 4 colecții. Colecția Catehezelor mici, datată între anii 821-826, reprezintă nu doar cea mai populară colecție de cateheze studite, păstrându-se până astăzi în peste 250 de manuscrise, ci poate cel mai important Catehetikon bizantin, unele piese fiind preluate și în cărțile de cult. Ediția de față reprezintă prima traducere integrală în limba română din originalul în greaca veche, tipărit, a Catehezelor mici, continuând în mod fericit colecția a II-a a Catehezelor mari, publicate deja în seria Pagini de Filocalie a colecției Viața în Hristos.

Lupta şi silinţa voastră să fie neîncetată şi ajutând unul altuia şi râvnind spre faptele cele bune, să sporim întru cele ce sunt de folos. Iară de vom vedea la cineva vreo faptă bună săvârşindu-se, adică, blândeţe, evlavie, smerenie, ascultare sau altceva din cele ce sunt de laudă, să ne silim prin bună râvnă până ce vom ajunge şi noi la acea cale. Căci din aceasta se naşte legătura păcii şi starea cea bună a dragostei.

Sfântul Teodor Studitul