Prima parte a cartii este dedicata prezentarii principalelor date biografice ale Prof. Ioan Zagrean.

Partea a doua a cartii expune activitatea teologica propriu-zisa a prof. Ioan Zagrean, ce publicistica, respectiv cea educativa (p. 69-98). Sunt enumerate principalele studii, articole, conferinte, predici, manuale etc. publicate de-a lungul vremii in Indrumatoarele Pastorale ale eparhiilor din Mitropolia Ardealului si Mitropolia Banatului, in revistele Studii Teologice, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Banatului, Mitropolia Moldovei si Sucevei etc.

A treia parte a cartii (p. 99-110) evidentiaza pozitia Parintelui Profesor Zagrean in cateva probleme principale de morala. De exemplu, in ceea ce priveste raportul dintre morala filozofica si morala crestina, acesta a aratat superioritatea celei din urma, refuzand opinia lui H. Andrutsos dupa care cele doua ar trebui unificate intr-un singur sistem. In ceea ce priveste obligatia si datoria, s-a exprimat diferenta dintre cele doua concepte. Dar poate ca cea mai importanta – si inedita – contributie vizeaza dorinta (neimplinita) ca in al doilea volum de Teologie Morala, la capitolul indatoririle fata de trup, sa se introduca si un subcapitol dedicat problemei transplantului de organe (vezi p. 108 s. u.). Astfel, avem in persoana prof. Ioan Zagrean un „pionier al bioeticii” romanesti, ramas din pacate necunoscut!

Ultima parte a cartii (p. 111-137) trece in revista referintele la viata si opera Parintelui Profesor, amintiti fiind – in ordine cronologica – prof. Grigorie Marcu, Miron Dan, Par. Simion Coman, PS Ep. Vasile Coman al Oradiei, Pr. Prof. Sebastian Sebu, Pr. Prof. Nicolae Neaga sau Pr. Prof. Acad. Mircea Pacurariu. In concluzii mai este evocata si o alta marturie, semnata de Parintele rector Constantin Voicu, dupa care se fac scurte referinte la ultimii ani din viata Prof. Ioan Zagrean, marcati de o grea suferinta inainte de a trece la Domnul (1 august 1991). Valoare documentara prezinta si referintele bibliografice (p. 145-148) la viata si opera Arhidiac. Prof. Ioan Zagrean, respectiv imaginile si fotografiile publicate in anexa.

Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Această lucrare are în vedere în primul expunerea spiritualităţii Sfântului Nil, aşa cum el însuşi o prezintă în scrierile sale. Pe lângă aceste scrieri, nu foarte numeroase, nu avem alte surse pe care să le folosim. La scurt timp după moartea sa (1508), biografiile sale au fost arse de hoardele tătarilor care au invadat nordul Rusiei în anii 1530 şi 1540. Sihăstria lui Sorski, pe care el a întemeiat-o, nu a transmis nicio tradiţie vie în afară de ceea ce el însuşi a scris. Această lipsă de informaţii biografice le-a permis cu uşurinţă istoricilor de mai târziu, fie să-l epuizeze în câteva rânduri scurte, vorbind despre scrierile sale şi idealul lui sihăstresc, fie să sublinieze cu exagerare anumite aspecte, precum atitudinea sa faţă de ereticii iudaizanţi sau poziţia sa neşovăielnică împotriva averilor din rândurile călugărilor din acele vremuri: un rezultat al eşecului de a distinge învăţătura şi lucrările sale de ale ucenicilor săi de mai târziu. În anii 1860 şi 1870, istoricii şi scriitorii ruşi au început să îl analizeze pe Nil Sorski, dar prea des tendinţele lor slavofile au predeterminat concluziile pe care le-au tras prea uşor din scrierile sale.
N. M. Nikolskiy spunea că istoricii erau mult prea preocupaţi de doctrina socială a Sfântului Nil, în special de atitudinea sa faţă de posesiunile monahilor, problemă care întotdeauna pentru Sf. Nil era de ordin secundar, în timp ce uitau complet punctul principal al tuturor scrierilor sale – identificarea căii care duce la contemplaţia curată, scopul primordial al vieţii monahale.
.

Pentru oricine care se va apleca asupra evoluÈ›iei literaturii noastre culte, va fi evident faptul că aceasta se aÈ™ază pe o coordonată de spiritualitate religioasă, în speÈ›ă creÈ™tină. Primele texte în limba română (manuscrise È™i apoi tipărite) sunt de regulă cărÈ›i bisericeÈ™ti. Tocmai de aceea, unii critici È™i istorici literari vorbesc despre o literatură beletristică propriu-zisă începând abia de prin secolul al È™aisprezecelea, din epoca modernă. Ce te faci însă cu literatura "vechilor cazanii", cum se exprimă poetul, care a contribuit din plin la formarea conÈ™tiinÈ›ei poporului nostru, la formarea limbii naÈ›ionale, la iniÈ›ierea culturală È™i cu evidenÈ›ă, spirituală a românilor?! Faptele trebuie văzute în firescul manifestărilor lor... În cuprinsul acestei cărÈ›i am înserat comentarii analitice sau comparatiste asupra unor asemenea opere literare pe care le-am considerat ca fiind făclii (candele) de veghe bîn istoria culturii noastre, marcate cu evidenÈ›ă de filonul religios, subteran or de suprafaÈ›ă, datoare unor vrednici mărturisitori asupra destinelor istorice È™i culturale ale neamului românesc. E o carte mai degrabă de atragere a atenÈ›iei asupra atâtor pagini de frumoasă literatură create în spaÈ›iul istoric naÈ›ional, de-a lungul vremilor, de iluÈ™tri luminători ai conÈ™tiinÈ›ei noastre creÈ™tine.

Constantin Cubleșan

Volumul de faţă se constituie într-o culegere de studii de teologie a icoanei şi trebuie privite ca rod al prestigioasei tradiţii iconografice cultivată de câteva decenii la Institutul Saint-Serge din Paris. Probleme precum limbajul iconografic, libertatea artistului, fundamentul dogmatic al icoanei, conţinutul ei sacramental, decadenţa acesteia, legitimitatea sfinţirii ei, frecventele ei simboluri şi altele sunt tratate cu pricepere şi acrivie de autorii acestor studii, Vasile Manea, Leonid Uspensky, Pr. Boris Bobrinskoy, Pr. Stephan Bigam şi Elisabeth Ozoline.

Prezentul volum se adresează studenților, masteranzilor și doctoranzilor în Teologie care au nevoie să se familiarizeze cu noțiuni de psihologie, cu precădere cu cele care le vor fi de folos în activitatea pastorală (prezentă sau de perspectivă). De mare folos va fia colo unde există în cadrul universității câte un masterat în domeniul Psihologie Pastorală, precum și cel în Consiliere Pastorală și Asistență Psiho-Socială de la Cluj-Napoca, realizat printr-un parteneriat între Facultatea de Psihologie din cadrul U.B.B. și Facultatea de Teologie Ortodoxă din aceeași universitate. Meritul pentru această structură didactică îi revine Decanului Facultății de Psihologie din cadrul  U.B.B. , Domnul prof. univ. dr. abil. Adrian Opre, care a susținut parteneriatul. Prezenta lucrare nu are pretenție de exhaustivitate sau de originalitate fermă; forța ei stă în identitatea ei concretă, de manual practic pentru teologi, care adună la un loc perspective, însumează și sintetizează noțiuni necesare celui care acționează în domeniul consilierii pastorale.