Prima parte a cartii este dedicata prezentarii principalelor date biografice ale Prof. Ioan Zagrean.

Partea a doua a cartii expune activitatea teologica propriu-zisa a prof. Ioan Zagrean, ce publicistica, respectiv cea educativa (p. 69-98). Sunt enumerate principalele studii, articole, conferinte, predici, manuale etc. publicate de-a lungul vremii in Indrumatoarele Pastorale ale eparhiilor din Mitropolia Ardealului si Mitropolia Banatului, in revistele Studii Teologice, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Banatului, Mitropolia Moldovei si Sucevei etc.

A treia parte a cartii (p. 99-110) evidentiaza pozitia Parintelui Profesor Zagrean in cateva probleme principale de morala. De exemplu, in ceea ce priveste raportul dintre morala filozofica si morala crestina, acesta a aratat superioritatea celei din urma, refuzand opinia lui H. Andrutsos dupa care cele doua ar trebui unificate intr-un singur sistem. In ceea ce priveste obligatia si datoria, s-a exprimat diferenta dintre cele doua concepte. Dar poate ca cea mai importanta – si inedita – contributie vizeaza dorinta (neimplinita) ca in al doilea volum de Teologie Morala, la capitolul indatoririle fata de trup, sa se introduca si un subcapitol dedicat problemei transplantului de organe (vezi p. 108 s. u.). Astfel, avem in persoana prof. Ioan Zagrean un „pionier al bioeticii” romanesti, ramas din pacate necunoscut!

Ultima parte a cartii (p. 111-137) trece in revista referintele la viata si opera Parintelui Profesor, amintiti fiind – in ordine cronologica – prof. Grigorie Marcu, Miron Dan, Par. Simion Coman, PS Ep. Vasile Coman al Oradiei, Pr. Prof. Sebastian Sebu, Pr. Prof. Nicolae Neaga sau Pr. Prof. Acad. Mircea Pacurariu. In concluzii mai este evocata si o alta marturie, semnata de Parintele rector Constantin Voicu, dupa care se fac scurte referinte la ultimii ani din viata Prof. Ioan Zagrean, marcati de o grea suferinta inainte de a trece la Domnul (1 august 1991). Valoare documentara prezinta si referintele bibliografice (p. 145-148) la viata si opera Arhidiac. Prof. Ioan Zagrean, respectiv imaginile si fotografiile publicate in anexa.

Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Pentru oricine care se va apleca asupra evoluÈ›iei literaturii noastre culte, va fi evident faptul că aceasta se aÈ™ază pe o coordonată de spiritualitate religioasă, în speÈ›ă creÈ™tină. Primele texte în limba română (manuscrise È™i apoi tipărite) sunt de regulă cărÈ›i bisericeÈ™ti. Tocmai de aceea, unii critici È™i istorici literari vorbesc despre o literatură beletristică propriu-zisă începând abia de prin secolul al È™aisprezecelea, din epoca modernă. Ce te faci însă cu literatura "vechilor cazanii", cum se exprimă poetul, care a contribuit din plin la formarea conÈ™tiinÈ›ei poporului nostru, la formarea limbii naÈ›ionale, la iniÈ›ierea culturală È™i cu evidenÈ›ă, spirituală a românilor?! Faptele trebuie văzute în firescul manifestărilor lor... În cuprinsul acestei cărÈ›i am înserat comentarii analitice sau comparatiste asupra unor asemenea opere literare pe care le-am considerat ca fiind făclii (candele) de veghe bîn istoria culturii noastre, marcate cu evidenÈ›ă de filonul religios, subteran or de suprafaÈ›ă, datoare unor vrednici mărturisitori asupra destinelor istorice È™i culturale ale neamului românesc. E o carte mai degrabă de atragere a atenÈ›iei asupra atâtor pagini de frumoasă literatură create în spaÈ›iul istoric naÈ›ional, de-a lungul vremilor, de iluÈ™tri luminători ai conÈ™tiinÈ›ei noastre creÈ™tine.

Constantin Cubleșan

Cartea conÈ›ine mai multe articole, studii, evocări È™i diferite amintiri despre părintele Sofronie, publicate de-a lungul timpului în revista “Buisson Ardent” a AsociaÈ›iei “Sfântul Siluan”.
Pentru această carte È™i-a dat acordul de publicare părintele Arhimandrit Chiril, stareÈ›ul Mănăstirii “Sfântul Ioan Botezătorul” de la Essex, dar È™i domnul profesor Jean Claude Poulet, conducătorul asociaÈ›iei “Sfântul Siluan”.
Cartea conÈ›ine È™i o prefaÈ›ă a Părintelui Mitropolit Andrei È™i un cuvânt al părintelui Rafail Noica rostit în 2007 la conferinÈ›a dedicată părintelui Sofronie care a avut loc la Atena. Textul părintelui Rafil Noica se intitulează „Cuvântul Prorocesc È™i trăirea harului după Arhimandritul Sofronie”.
Prin această carte am dorit să semnalăm ce a însemnat teologie, opera È™i trăirea părintelui Sofronie Saharov pentru viaÈ›a Bisericii Ortodoxe din secolul XX.

O contribuție decisivă la renașterea neopatristică a teologiei grecești din secolul al XX-lea a avut teologul grec, cu studii în Statele Unite ale Americii, Ioannis Romanides, cel mai înzestrat elev al părintelui George Florovsky, care a receptat în mod exemplar mesajul acestuia de reîntoarcere a teologiei academice și a spiritualității creștine la izvoarele lor patristice. Începând cu excepționala, dar și mult controversata sa teză de doctorat, Τό Προπατορικόν Ἁμάρτημα (Păcatul strămoșesc, susținută la Atena în anul 1957) ‒ în care a abandonat viziunea scolastică juridică cu privire la păcatul strămoșesc și a evidențiat dimensiunea ontologică a păcatului ‒ opera părintelui Ioannis Romanides a avut un rol crucial în reorientarea spre experiență și rearticularea dogmatică și mistică a reflecției teologice grecești din a doua jumătate a secolului al XX- lea, pornind de la recuperarea în câmpul teologiei academice a viziunii marilor teologi și mistici filocalici ai Bisericii, în mod special a extraordinarei sinteze dogmatico-isihaste a Sfântului Grigorie Palama. Aflându-se în primul val al reînnoirii în duh patristic, filocalic și isihast a teologiei ortodoxe din secolul al XX-lea, Ioannis Romanides a întâmpinat o puternică rezistență din partea mediilor academice și pietiste. În același timp, prin teologia sa deopotrivă tradițională și înnoitoare, dogmatică și empirică, mărturisitoare și terapeutică, a exercitat o influență majoră asupra multor teologi din generația sa și din cele următoare, până în zilele noastre. Unii teologi au considerat că personalitatea și opera sa sunt atât de însemnate și valoroase, încât se poate vorbi de „o epocă înainte de el și una după el” în teologia grecească a secolului al XX-lea.

Pr. Grigore Dinu Moş

În apărarea lui Constantin este mai degrabă o carte de modă veche. Îmi pun tradiționalele întrebări despre Constantin la care istoricii au ostenit să răspundă. S-a convertit cu adevărat? A controlat sau subordonat Biserica? A influențat stabilirea ortodoxiei la Sinodul de la Niceea? A decretat ca fiecare cetățean roman să devină creștin? Cum i-a amenințat pe păgâni, pe evrei și pe eretici?