Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Părintele Ierodiacon Justinian Stoica s-a născut la 24 aprilie 1938, în duminica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, din părinÈ›ii Stelian È™i Maria, în comuna Aninoasa, judeÈ›ul ArgeÈ™. Născându-se pirpiriu, părinÈ›ii lui, crzând că nu va trăi, în aceeaÈ™i zi l-au botezat, punându-i numele Ion.
- a făcut 7 clase elementare în comuna natală È™i 2 ani È™coală profesională metalurgică la Câmpulung Muscel;
- între anii 1954-1956 a lucrat la mina de cărbuni de la BerevoieÈ™ti, judeÈ›ul ArgeÈ™, ca forjor È™i mecanic trolist;
- în septembrie 1956 a mers în Moldova È™i s-a închinoviat în obÈ™tea mănăstirii Slatina, judeÈ›ul Suceava, unde a vieÈ›uit până în mai 1959 când a fost alungat din cinul monahal cu decretul comuniÈ™tilor 410/1959;
- a făcut 10 luni armată la munci agricole È™i la construcÈ›ii;
- 10 ani a fost salariatul Patriarhiei Române la mănăstirile: Curtea de ArgeÈ™, Cheia È™i Sinaia. La Curtea de ArgeÈ™ a făcut Liceul seral;
- din august 1970 È™i până în martie 1981 a vieÈ›uit în obÈ™tea mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeÈ›ui BraÈ™ov, timp în care, 1970-1974 a făcut, la zi, Facultatea de Teologie de la SIbiu;
- la 15 august 1974 a fost hirotonit diacon celib, iar la 6 august 1975 a fost făcut călugăr, primind numele Justinian;
- în martie 1981 a mers ca turist în Israel È™i Grecia. Ajuns în Muntele Athos, la Schitul românesc Prodromu pe 12 mai 1981, când avea 43 ani, nu s-a mai întors în È›ară;
- după 40 ani vieÈ›uiÈ›i în Muntele Athos, la sfârÈ™itul lunii mai 2021, a revenit în È›ară, când ajunsese la 83 ani.

Mitropolitul Ilarion Alfeyev un prolific teolog și un misionar dinamic al zilelor noastre.Discursul teologic pe marginea temei numelui - asupra cărui mitropolitul Alfeyev se concentrează în cartea Taina Sfântă a Bisericii - a îmbrăcat în decursul istoriei iudeo-creștine ipostaze diverse, de la discursul de teologie biblică, până la discursul de teologie sistematică și mistică. Apreciem cu multă satisfacție rafinamentul ș claritatea cu care mitropolitul Alfeyev creionează discursul scripturistic privitor la Numele lui Dumnezeu și decantează ideile directoare. După cum în vechiul Israel numele lui Dumnezeu era identificat cu Dumnezeu Însuși ți nu l-au despărțit ed Dumnezeu, tot așa - subliniază mitropolitul - și în Biserică, numele lui Iisus nu a fost despărțit nicoadată de Domnul Însuși. A crede în numele Lui înseamnă în chip firesc a crede în El Însuși. La această perspectivă se face adeseori referire în carte și, după cum se poate constata, mitropolitul îi oferă un anume primat, fiindcă îi apreciază mai mult pe Părinții Bisericii care au urmat direcția sripturistică de raportare la nume, decât pe cei care s-au raportat dintr-o perspectivă filosofică. De aceeași considerație se bucură și sinteza patristică pe care distinsul autor al cărții o expune cu multă acuratețe. Această perspectivă are menirea de a-i oferi cititorului o privire de ansamblu asupra modului în care Biserica a receptat învățătura despre nume în dinamica sa. De remarcat este și echilibrul, obiectivitatea și precauția diplomatică cu care mitropolitul prezină atât disputele de pe Athos, cât și pe cele care au urmat îndeosebi în spațiul eclesial rus. Din aceste motive, considerăm că lucrarea de față poate fi lecturată ca un manual de rugăciune, firesc, făcând abstracție de polemica generată de mișcarea imiaslavă. În acest fel, cititorul este invitat să devină teolog care caută să trăiască rugăciunea inimii ce ne dechide odihnirii Treimii în noi și odihnirii noastre în Treime. Iar cheia de acces spre această odihnire în Duh este Cel care poartă slăvitul nume: Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.

Preocuparile teologiei pastorale 
Persoana preotului. Preotul ca pastor de suflete. Activitatea preotului in parohie. Pastoratia individuala si colectiva