Acum o mie de ani, apostolatul mistic al Sfantului Simeon Noul Teolog in Bizant si incercarea sa de a reforma monahismul epocii au produs entuziasm si scandal.  De atunci incoace scrierile sale n-au incetat sa fie o adevarata provocare la adresa crestinismului institutionalizat si formalist, lipsit de respiratie mistica si incandescenta duhovniceasca, dovedindu-si in fiecare epoca o actualitate nedepasita.  „Catehezele prezentate aici sunt bogate in detalii personale, autentice si sincere, privitoare la viata interioara si experienta spirituala a autorului lor.  Ele constituie o veritabila autobiografie mistica, unica in felul ei, in literatura crestina bizantina. Catehezele sunt adevarate palme deschise, in care Sfantul Simeon arata tuturor celor ce se indoiesc posibilitatea comuniunii cu Hristos inca din aceasta viata, monedele de aur ale luminarilor sale duhovnicesti” (arhiepiscopul Vasili Krivosein).  Acest volum continua seria dedicata publicarii in traduceri romanesti moderne integrale (insotite de studii introductive la nivelul cercetarilor stiintifice actuale) ale operelor complete ale misticilor patristici si bizantini prezenti numai fragmentar in marea antologie si enciclopedie a literaturii spirituale rasaritene cunoscute sub numele de Filocalia.

În prelungirea amintirilor despre tatăl său, „preotul care s-a urcat la cer”, părintele Gheorghiu îşi evocă aici mai pe larg primii ani din viaţă, o viaţă petrecută în jurul Bisericii. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, copilul Virgil îşi propune la vârsta de şapte ani să se facă el însuşi sfânt. Află că pentru aceasta trebuie să ajungă să-şi iubească vrăjmaşii… Într-o minunată împletire de poezie, suspans şi înaltă spiritualitate, ni se oferă o neuitată iniţiere într-un creştinism trăit ca realizare a aspiraţiei spre sfinţenie a fiinţei umane. Hagiografia nu ţine de spectaculos, ci e perfect ancorată în viaţă ca răspunsul sufletului credincios la chemarea Evangheliei ce răsună de veacuri în Biserică. Lectură fascinantă, aceste noi amintiri dintr-o copilărie teologică sunt nu numai o admirabilă teologie literară, ci poate cartea cea mai revelatoare a sufletului părintelui Virgil Gheorghiu.

Intr-un moment cand literatura catehetica ortodoxa adresata copiilor sau educatorilor lor incepe sa abunde, elaborata de obicei de autori fara prea multa experienta spirituala, cartea de fata este speciala pentru ca autoarea ei este speciala.

Maica Magdalena vietuieste in binecunoscuta Manastire Ortodoxa „Sfantul Ioan Botezatorul” din Essex (Anglia) fiind ucenica Arhimandritului Sofronie, legatarul testamentar al Sfantului Staret Siluan Athonitul.  De la Parintele Sofronie Maica Magdalena a primit ascultarea de a se ocupa si a discuta despre credinta ortodoxa cu copiii si tinerii care viziteaza manastirea.  Aceasta carte, ca si cea deja publicata(Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi), este rodul acestei preocupari desfasurate ani de zile cu delicatete si responsabilitate exemplara atat pentru adevarul Bisericii lui Hristos, cat si pentru persoana fiecarui copil concret in parte.  Adresandu-se unor copii din lumea occidentala, ea anticipeaza multe din intrebarile si problemele noi cu care se vor confrunta parintii, copiii si tinerii nostri in anii care vor veni.

Impartasindu-si cu generozitate experienta de invatator crestin care a asimilat profund intreaga literatura duhovniceasca si patristica pentru a putea da raspunsurile necesare fiecarui copil in parte, Maica Magdalena ne ofera in acest volum un adevarat catehism in duhul Sfantului Siluan.

Sfântul Isaac Sirul este unul dintre cei mai iubiţi şi frecventaţi autori duhovniceşti din toate timpurile. Traduse în greacă la începutul secolului IX, scrierile sale au exercitat o uriaşă influenţă asupra spiritualităţii monahale din Răsăritul ortodox, dar şi din Occidentul latin. În 1983 profesorul Sebastian Brock a avut şansa extraordinară de a descoperi singurul manuscris siriac integral al Părţii a II-a, ezoterică, a scrierilor Sfântului Isaac, considerate definitiv pierdute. Editate în originalul siriac în 1985 şi traduse deja în italiană, engleză, rusă şi franceză, scrierile recent descoperite ale Părţii a II-a din corpusul isaachian apar acum şi în limba română. Descriind parcursul duhovnicesc al isihastului „singuratic” de la asceza eremitică la revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu, ele se constituie într-o veritabilă Şcoală a rugăciunii şi a iubirii care deschide perspectivele generoase, dar şi provocatoare, ale unei eshatologii universaliste şi optimiste.

Traducerea celor 41 de „cuvinte” (incluzând 405 Capitole gnostice) recent descoperite e însoţită de o serie de studii care permit pentru prima dată cititorului român o viziune obiectivă asupra nenumăratelor probleme de natură istorică, literară şi teologică ridicate de acest nou şi necunoscut Isaac. Aşa cum nimerit spunea recent părintele Alexander (Golitzin): „Isaac e nu numai minunat şi sfânt. E şi tulburător. […] Poate că Dumnezeu ne-a lăsat acest sfânt ca un delicat semn de întrebare pus peste unele din certitudinile noastre. Nu asupra celor esenţiale, ci asupra altora pe care noi — iar nu Dumnezeu — le-am declarat sigure. Fie ca Isaacul Său să ne tulbure pe noi toţi, iar noi, drept urmare, să creştem în iubirea pe care Sfântul Isaac n-a obosit să o laude."

Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârşitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate şi considerate definitiv pierdute aparţinând Sfântului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar şi trăitor în ţinuturi aflate azi în Irak şi Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovniceşti extrem de intens citite în Răsăritul ortodox. În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părţii a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte către singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelaţie oferind tabloul complet şi surprinzător al unei gândiri duhovniceşti unice. Experienţa eremitică şi isihastă se modela pe revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă şcoală a rugăciunii şi iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii şi eshatologii universaliste şi optimiste. Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparţinând „Părţii a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chialà, monah de la Bose, ele dezvoltă şi precizează teme aflate în inima meditaţiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul şi mila infinită a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Părţii a III-a” oferă nu doar o neaşteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovniceşti, ci şi o călăuză practică de prim rang pentru toţi creştinii doritori să se apropie de Dumnezeu.

Scrierea care vede lumina tiparului intaia oara intr-o limba moderna este unica in felul ei in intreaga literatura religioasa a Rasaritului ortodox. Ea nu se incadreaza in nici o categorie. Nu apartine literaturii omiletice, stralucit reprezentata de Parintii Bisericii, mai ales in „epoca de aur”, iar in literatura de spiritualitate sau duhovniceasca, din care face parte prin natura temelor cuprinse intr-insa, ocupa un loc inconfundabil, nesemanand ca modalitate de redactare cu nimic din ceea ce cunoastem si a fost adunat in marea colectie editata de Sfintii Macarie din Corint si Nicodim Aghioritul sub titlul celebru Filocalia sfintilor neptici.
Ideea de a alcatui 32 de „Cuvinte” adresate propriului suflet, intr-o continua dojana, dar abordand numeroase teme comune intregii literaturi duhovnicesti, il asaza pe autor intr-o pozitie cu totul singulara. Tot ce se stie sigur la ora actuala despre carte si despre autor este ca s-au bucurat de mult interes, scrierea ajungand pana la noi intr-un relativ mare numar de manuscrise, inventariate prima oara de catre invatatul grec Demostene Russo.
Pentru istoria culturii romane scrierea monahului Simeon are o importanta capitala: patru din cele 32 de „cuvinte” ce alcatuiau cartea — atribuita in mod eronat de primul ei editor lui Simeon Metafrastul — au fost alipite de Neagoe Basarab la Invataturile catre fiul sau Theodosie. Aceasta facea din cultura noastra singura pe taramul careia a dat roade.
Darul pe care, la sugestia pe care i-am facut-o, parintele diacon Ioan Ica jr a tinut sa-l faca prin aceasta traducere Bisericii si Culturii Romane chiar in ajunul proclamarii locale a canonizarii Sfantului voievod Neagoe Basarab, este esential in acest sens. Se deschide prin aceasta infaptuire un intreg orizont duhovnicesc in care este asezata „intaia mare carte a culturii romanesti”, cum a numit Constantin Noica opera lui Neagoe Basarab. Avem posibilitatea, in sfarsit, sa vorbim in deplina cunostinta de cauza de problema ridicata cu peste un secol in urma de catre Demostene Russo: aceea a raportului operei domnului roman cu izvorul folosit pentru cele mai multe pagini, dupa Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Ce anume a ales si cum a fost folosita de intaiul nostru mare scriitor aceasta scriere unica in literatura Rasaritului ortodox nu mai este de acum inainte, si pentru totdeauna, o problema acoperita de ceata nestiintei. 

 Volumul de față reconstituie și restituie pentru prima dată în limba româna, dar și într-o limbă modernă, principalele monumente care alcătuiesc dosarele canonizărilor succesive, pe parcursul celei de-a doua jumătăți a secolului XIV, mai întâi a învățăturii dogmatice și mai apoi a personalității teologico-duhovnicești a Sfântului Grigorie Palama. Amplul studiu introductiv le situează în contextul lor schițând o vastă panoramă istorică, explicitând în același timp și multiplele semnificații puse în joc de acestea atât în epocă, dar și în dezbaterile actuale.
 Cititorul are acces mai întâi la suita Tomosurilor dogmatice din anii 1340–1368 prin care, canonizând învățătura și persoana Sfântului Grigorie Palama drept criteriu, grilă de interpretare, sigiliu și triumf al Ortodoxiei, Biserica bizantină prinsă între islam și romano-catolicism și-a precizat într-un moment critic al existenței sale identitatea spirituală și teologică. Acest amplu dosar dogmatic e urmat de Viața și Slujba Sfântului Grigorie Palama, scrise de ucenicul său, patriarhul Filotei Kokkinos, monumente unice prin profunzimea lor duhovnicească și pe nedrept uitate. Cele două dosare mai mici, al captivității otomane și al celor patru rugăciuni păstrate, vin să întregească portretul marelui ierarh bizantin cu alte câteva aspecte mai puțin cunoscute până acum publicului românesc, completând fericit monumentalele restituiri din volumul de față.
 Momentul în care acesta apare este unul multiplu aniversar, în 2009 împlinindu-se 650 de ani de la mutarea la Domnul a Sfântului Grigorie Palama și totodată de la înființarea Mitropoliei Ungrovlahiei; precum și 70 de ani de la apariția la Sibiu a primei monografii moderne despre „viața și învățătura” sa, scrisă de tânărul preot profesor Dumitru Stăniloae, pe atunci în vârstă de numai 35 de ani. 

Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) a reușit să lase posterității o operă teologică, ascetică și pastorală impresionantă, poate cea mai completă și valoroasă sinteză a Tradiției Apostolice și Patristice din cel de-al doilea mileniu de creștinism. Revirimentul patristic produs în creștinismul secolului al XX-lea a condus, în mod firesc, și la redescoperirea scrierilor palamite, la editarea critică și studierea lor aprofundată, prin contribuțiile esențiale ale Părinților Dumitru Stăniloae, John Meyendorff, ale profesorului Panayotis Hristou și ale multor altor cercetători.Deschidem cu acest volum seria de autor „Sfântul Grigorie Palama” a Editurii Doxologia, ce își propune să aducă în fața celor interesați de Tradiția patristică și de teologia bizantină, operele majore ale acestui uriaș al gândirii teologice, într-o nouă traducere cât mai accesibilă cititorilor de astăzi.Ediția jubiliară de față, dedicată „Anului comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, constituie prima publicare unitară a întregului Omiliar al Sfântului Grigorie Palama, tradus după ediția critică publicată de Vasileios S. Pseutonkas la Tesalonic în anul 2015.

Cele două Tratate demonstrative despre purcederea Duhului Sfânt, a căror traducere în limba română, nouă È™i îmbunătăÈ›ită, este prezentată aici12, figurează printre cele dintâi scrieri ale Sfântului Grigorie Palama, È™i sunt în orice caz primele sale scrieri teologice. Grigorie avea atunci treizeci È™i opt de ani È™i vieÈ›uia în Schitul Sfântul Sava din Muntele Athos. Aceste două tratate sunt îndreptate contra doctrinei latine cu privire la Filioque. Odată cu combaterea acesteia, ele constituie o apologie a credinÈ›ei ortodoxe.Titlul complet al celui dintâi este: Cuvântul întâi, că nu È™i din Fiul, ci numai din Tatăl purcede Duhul Sfânt; al celui de al doilea: Cuvânt despre purcederea Duhului Sfânt, că nu este È™i din Fiul. Și contra celor spuse înainte de latini din dumnezeiasca Scriptură chipurile în apărarea lor.

Lumea Omiliilor Sfântului Grigorie este lumea unei teologii desprinse din experiența harului, în care lucrarea și prezența lui Dumnezeu în creație trebuie înțelese plecând de la pătimirea acestei prezențe și de la simțirea nemijlocită a acestuia. Ceea ce este uimitor în aceste omilii este modul în care discursul palamit, extrem de elaborat, ajuns în Triade la un rafinament greu de egalat, adevărat pisc al gândirii teologice bizantine, este accesibilizat pastoral creștinilor simpli, care-l audiau poate Duminică de Duminică pe Mitropolitul lor. 
 
Volumul de față continuă al doilea volum de omilii apărut la începutul anului 2021 la Editura Doxologia.