A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

In aceste conferinte pe tema dogmaticii crestine, renumitul teolog crestin Ioannis Zizioulas ne ofera o introducere comprehensiva in credinta crestina.  El ne arata ca invatatura crestina cu privire la Dumnezeu este intim legata de Biserica, de comunitatea vie, care este intruparea dragostei si comuniunii lui Dumnezeu.  Articulandu-si credinta sa ca doctrina, Biserica da marturie despre aceasta dragoste inaintea lumii.  Inauntrul acestei comuniuni fiintele umane pot participa la pritenia impartasita de persoanele Treimii, Tatal, Fiul si Sfantul Duh.

In viata exista doua cai. Una este larga si placuta. Ea duce in sus si il ispiteste pe om spre inaltimi ametitoare. Dar odata pornit pe calea aceasta nici nu vei simti cum te cufunzi in bezna adanca a iadului. Aceasta este calea mandriei. 
Cealalta cale este ingusta, anevoioasa. Ea coboara pana in adancuri, trecand prin multe necazuri si umilinte, dar daca vei alege aceasta cale, cu cat vei cobori mai mult, cu atat mai mult te vei inalta cu ajutorul lui Dumnezeu, pana cand pe nesimtite te vei inalta chiar pana la inaltimile raiului. Aceasta este calea smereniei.
Cat de paradoxal! Urci pe calea mandriei, cobori mai prejos decat dobitoacele! Cobori pe scara smereniei, te faci asemenea ingerilor si te inalti pana la cer! Paradoxal, dar adevarat, caci chiar Domnul Iisus Hristos ne spune: "Oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta" (Luca 18, 14).

Traducere din limba bulgara de Petre-Valentin Lica

Ctitorie moldoveneasca - asezata pe un tarm inalt, deasupra Marii Negre -, Manastirea Adormirii Maicii Domnului de la marginea Odessei adaposteste o comoara nepretuita, moastele Cuviosului Kuksa de Odessa, inainte vazatorul si grabnic tamaduitorul.
Traitor multa vreme la Athos, in Tara Sfanta si la Lavra Pecerska, Cuviosul Kuksa a "gustat" mai apoi timp de zece ani din "nevointele" lagarelor sovietice. Cartea de fata infatiseaza viata si minunile unui sfant catre care se indreapta evlavia credinciosilor din toate colturile Rusiei, Ucrainei, dar si ale Basarabiei romanesti, Sfantul Kuksa fiind nu de putine ori, in timpul vietii sale, in contact cu monahii sau simplii credinciosi basarabeni.

Suflet de crin este cantecul duios al copilariei nevinovate: ingeri aduc daruri ceresti pruncilor adormiti; mame evlavioase isi suie copiii pe poteci de munte, dascalindu-i cum sa se poarte in biserica; un baietel cu suflet viteaz primeste moartea martirica pentru Invierea neamului sau...

Sfantul Patriarh Eftimie de Tarnovo a fost, cu siguranta, unul dintre cei mai straluciti carturari de expresie medio-bulgara din cea de-a doua jumatate a secolului al XIV-lea.  Intrat in viata monahala in jurul anului 1350, viitorul intaistatator al Bisericii de la Tarnovo se va numara printre primii ucenici ai Sfantului Teodosie de la Tarnovo, in manastirea intemeiata de acesta, la Kelifarevo.

Aceasta carte cuprinde epistolele stralucitului ierarh, carturar si isihast de la sud de Dunare, adresate Sfantului Nicodim de la Tismana, Mitropolitului Antim al Ungrovlahiei si monahului Ciprian.  Practic, intreaga corespondenta care s-a mai pastrat...  File intregitoare, aproape uitate, ale unei zbuciumate istorii, pentru cele doua Biserici Ortodoxe situate de o parte si de alta a Dunarii.

Durerea este o functie straveche de aparare a organismului. Ea te avertizeaza si provoaca o reactie de raspuns pozitiva. Fiind un semnal greu de trecut cu vederea, durerea face un serviciu nepretuit: atrage atentia asupra bolilor ascunse ale organis­mului si asupra problemelor psihologice. Din acest punct de vedere, durerea nu este un dusman, ci mai degraba un prieten foarte bun, care are grija de binele nostru. De aceea, nu este deloc intelept s‐o inabusim cu medicamente si atat.
Aceasta carte are doua capitole. Primul analizeaza durerea fizica, iar al doilea, pe cea sufleteasca. Atunci cand suntem neputinciosi, iar durerea este insuportabila, apare dorinta sa te dai batut. In perioada de criza suntem ispititi sa „lasam totul balta”, „sa uitam de toate” si chiar „sa murim”. Daca sufletul da ordin trupului: „Este mai bine sa nu traiesti”, atunci e greu sa‐l mai ajuti. Decizia de a ceda in fata pacatului si de a merge pe mana acestuia este extrem de paguboasa, pe cand capacitatea de a accepta si depasi situatiile critice re­­prezinta o mare virtute. Apropo, cuvantul grecesc krisis se traduce prin „judecata” – judecata lui Dumnezeu. Cum poti recunoaste aceasta judecata si cum o poti rabda, dar si ce concluzii sa tragi pentru viitor? Tocmai despre aceasta este cartea pe care o tineti in maini...