Cartea este o marturie autentica si cutremuratoare a unui fost calugar catolic care si-a stabilit ca prioritate in viata gasirea Adevarului. Punctul lui de plecare a fost un document pe care l-a descoperit pe cand ordona si evalua cartile din biblioteca manastirii de care apartinea. Acest document a declansat inlauntrul sau o criza de constiinta, care l-a pus in conflict cu duhovnicul sau, cu prietenii, cu fratii din manastire, cu ierarhia si chiar cu Biserica sa, cu toate dogmele si "adevarurile" ei.

Dacă deschidem cărticica aceasta, copii, şi începem să o citim, pagină după pagină, vom pătrunde, cu paşi nevăzuţi, în peştera şi sufletul tâlharului Dismas. Tâlhar de temut şi lipsit de milă, până într-o zi, în care s-a întâmplat ceva. Ceva foarte important, atât de important, încât i-a schimbat întreaga viaţă, ba am putea spune că a schimbat viaţa întregii omeniri. Pentru că, prin tâlharul Dismas, omenirea întreagă a învăţat o lecţie. Una dătătoare de nădejde.

Vreţi să aflaţi despre ce este vorba? Psssst!... Fără zgomot, luaţi cartea în mână şi deschideţi-o: rândurile vă vor purta, ca valurile unui râu de munte, prin vremurile acelea de demult, şi vă vor face martori ai unor evenimente fără de pereche!

Considerat de critici cel mai „adult“ volum al seriei „Anne de la Green Gables“, Rilla din Ingleside ne prezintă familia Blythe în preajma izbucnirii Primului Război Mondial şi în timpul desfăşurării lui. Ca foarte mulţi alţi tineri canadieni, băieţii Annei şi ai lui Gilbert, Jem şi Walter, se înrolează voluntari şi pleacă pe front, alături de soldaţii englezi. Acasă rămân fetele, iar personajul principal al romanului e Rilla, mezina. Cu o inteligenţă la fel de vie ca a mamei sale, fetiţa, în vârstă de 15 ani, transmite cititorului adevăruri adânci despre viaţă şi despre oameni.

„Am întâlnit‑o pe Mădălina Andreescu într‑o zi frumoasă, de vară (cred că aşa spun toţi cei care o cunosc pe Mădălina, chiar dacă ziua în care au văzut‑o prima oară a fost una de mijloc de decembrie, zi cu nămeţi îngheţaţi, sub aspră răsuflare de viscol). Are fata asta, în toată fiinţa ei, un zâmbet văratic, un zâmbet răsărit de acolo, de unde trebuie că s‑a sădit rădăcina tuturor verilor terestre. Şi te învăluie în el, când te întâlneşte, te îmbracă în el, pur şi simplu, iar tu nu ai cum să nu te crezi în luna lui iulie şi nu ai cum să nu te simţi cel mai important om de pe faţa pământului, în clipa aceea, de VARĂ. Nu am ştiut, atunci, dar m‑am bucurat, mult, acum, să văd că şi‑a eternizat zâmbetul într‑o carte! O carte în care am descoperit‑o pe Mădălina, toată numai suflet, însufleţind cuvinte, într‑un fel în care numai un om cu adevărat talentat o poate face.Pe apele paginilor acestei cărţi, Mădălina rememorează zile din viaţa ei sau din viaţa celor dragi, de acum sau de mai demult; ni se confesează, „se iartă, se vindecă“, „se înţelege mai bine pe ea“ şi ne înţelege mai bine pe noi, ceilalţi. Însă, mai ales, ne ajută să ne înţelegem, să ne iertăm şi să ne vindecăm, la rându‑ne, de dureri pe care, poate, noi le‑am tăcut şi pe care le regăsim, povestite de ea, cu blândeţe şi lumină.Mulţumesc, Mădălina, pentru zâmbetul tău!”BrânduÈ™a Vrânceanu

Aceasta carte contine CD mp3

"A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit, a fost odată, intr-un oraÈ™ micuÈ›, liniştit È™i aproape necunoscut, de munte, o familie care nu se deosebea prin absolut nimic de alte familii din acel oraÈ™ sau din alte oraÈ™e, fie ele de munte sau de campie, ale acelei È›ări sau ale altora, de pe cuprinsul pămantului.
Bine-bine, o să mă întrebi mătăluÈ›ă, cititorule, păi, dacă nu se deosebea prin nimic, pentru ce să te osteneÈ™ti dumneata, scriitorule, să scrii o poveste despre ea, iar noi, copiii, s-o citim? Iar eu aproape că È›i-aÈ™ da dreptate È™i te-aÈ™ sUatui să închizi cartea È™i s-o aÈ™ezi înapoi, pe raft, s-o bată soarele verii È™i s-o colbuiască anii, acolo, nedeschisă, dacă n-aÈ™ avea răspunsul pregătit, uite, iei, în buzunarul de la vestă! È˜i răspunsul sună aÈ™a: pentru că, după cum o dovedeşte viaÈ›a, chiar È™i în familiile cu totul È™i cu totul obişnuite, se pot întâmpla lucruri de mai mare mirarea, de să nu-È›i vină a-È›i crede urechilor, cand È›i le povesteÈ™te cineva! AÈ™a că, ia Ua mătăluÈ›ă pustiu de bine È™i aÈ™ează-te biniÈ™or pe laiÈ›ă, cu cartea in mană, pregătindu-te s-o citeşti din scoarÈ›ă în scoarÈ›ă, că, la sfârşit, o să te alegi c-o invăÈ›ătură din cele mari!"

In lumea in care traim, copiii sunt din ce in ce mai dependenti de televizor, calculator, sau tableta si tot mai putin prezenti in natura.  Ocupati, parintii se multumesc sa-i uite in fata unui ecran...  Rezultatul?  Copii care nu se mai bucura la vederea unei randunele, sau a unui copac in floare, care nu mai fac diferenta intre grau si o iarba oarecare, intr-o lume care nu mai pretuieste natura si nu mai stie convietui cu ea, distrugand-o.

Telul acestei carti este acela de a contribui, cat de putin, la renasterea convietuirii firesti cu natura, la sadirea, in inimile copiilor, a dragostei de locul unde s-au nascut si a respectului fata de intelepciunea poporului din care se trag.

În acelaşi decor feeric, al Insulei Prinţului Eward (insula mult-iubită, a propriei sale copilării!), Doamna Lucy Maud Montgomery ne poartă în universul altor suflete luminoase, naive şi înduioşătoare, de copii, verii King şi prietenii acestora. Între ei, se distinge, ca personaj principal, Sara Stanley, supranumită Povestitoarea. Iată ce spun celelalte personaje despre ea, de-a lungul romanului:

„Niciodată nu mai auziserăm o astfel de voce. Şi niciodată, în toţi anii care au urmat, n-aveam să mai aud o voce ca a ei. Nu sunt în stare să o descriu. Aş putea spune că era limpede, dulce şi emoţionantă, că ajungea până departe şi că te făcea să te gândeşti la un clopoţel. Toate astea erau adevărate, fără să vă poată da, totuşi, o idee clară despre calitatea deosebită a vocii Povestitoarei. Dacă vocile ar avea culori, a ei ar fi fost un curcubeu. Dădea viaţă cuvintelor. Vorbele ei nu se limitau la a verbaliza un concept; ele respirau.“
„Geniul este, mereu, de neexplicat. Dacă l-am putea explica, n-ar mai fi geniu. Şi verişoara noastră, Sara Stanley, avea geniu!“
„Pe cinstea mea, verişoara noastră era destinată să cunoască monarhi şi să facă parte dintre fericiţii muritori apreciaţi şi onoraţi de către ei. Dar, în seara aceea, când stăteam aşezaţi, acolo, în iarba din bătrâna livadă, nu ştiam asta. Ni se părea, deja, extraordinar simplul fapt că ea se aştepta să aibă norocul să vadă un rege.“
„Avea o voce care ar fi umplut de farmec până şi tabla înmulţirii.“
Cu bucuria de a vă putea dărui încă o perlă din sipetul de comori al creaţiei Doamnei Montgomery, vă urăm, din toată inima, lectură plăcută, şi suntem siguri că, datorită talentului şi sensibilităţii scriitoarei, veţi reuşi să auziţi, lecturând, vocea de curcubeu a Povestitoarei!

Adrian lăsase capul în jos, în momentul în care mama pornise spre bucătărie, să aducă din frigider îngheţata de căpşuni pe care o pregătise cu o zi înainte, ca desert. Ştia foarte bine că mama nu va găsi nimic, pentru că o mâncase el, el singur...