Paisprezece cântări preluate din diverse cărÈ›i ale Vechiului È™i Noului Testament ocupă un loc special în Biblia creÈ™tină: ele apar reunite pentru prima dată în secolul al V-lea, formând o colecÈ›ie poetică aşezată după Psaltirea din codexul Septuagintei, Alexandrinus. Aceste cântări sau ode scripturistice dau mărturie despre o perioadă în care se organiza în catedrale şi mănăstiri rugăciunea solemnă bazată pe citirea Psaltirii, însoţită de cântece È™i muzică. Aceste ode È™i rugăciuni au fost intonate în Biblie de câteva personaje celebre din istoria poporului Israel, precum Moise, care iese biruitor din lupta împotriva lui Faraon la Marea RoÈ™ie şi cântă Dumnezeului Atotputernic încrederea şi recunoÈ™tinÈ›a poporului. La vocile lor de laudă, răspund trei imnuri luate din Evanghelia după Luca ce sărbătoresc NaÈ™terea lui Iisus, Mesia cel vestit.
După prezentarea celor paisprezece cântări în textul lor grec È™i în traducere, Marguerite Harl face cercetări în Biblie, în iudaismul elenistic È™i la PărinÈ›ii greci pentru a reconstitui etapele formării colecţiei. MoÈ™tenitoare a unei lungi tradiÈ›ii, bucurându-se de prestigiu È™i autoritate, aceste cântări transmit în rugăciunea liturgică a Bisericii bogăÈ›iile teologice È™i spirituale ale Bibliei într-o formă prescurtată. Nouă dintre aceste cântări au constituit apoi „canonul odelor” cântat până astăzi în Biserica Ortodoxă. Este vorba de o îmbinare între imnografia bisericească (irmosul şi troparele canoanelor) şi textul scripturistic, „Cântările lui Moise” sau „Cântările biblice” cântate la slujba Utreniei.