Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Iconografia, ca şi teologia, este un element viu din trupul cel viu al Bisericii È™i nu se poate mulţumi cu simpla reproducere a unor modele date o dată pentru totdeauna.

Arta iconografică, dacă se mărgineşte la aplicarea unor reguli, la exercitarea unei tehnici, la reproducerea unor procedee, este o artă moartă. Iconarul e dator, aşadar, să fie creator. Şi nu poate fi creator decât dacă este artist cu adevărat. Dar e mare deosebirea dintre iconar şi artistul profan.

Artistul profan îşi află izvorul inspiraţiei în străfun-durile, adesea tulburi, ale inconştientului său; -iconarul este insuflat de învăţătura Bisericii È™i luminat de Duhul Sfânt.

Artistul profan se exprimă pe sine folosindu-se de întregul său talent ca să-şi manifeste şi să-şi afirme individualitatea, căutând notorietatea şi gloria; iconarul îşi exprimă personalitatea ca mădular al Bisericii, unit cu Dumnezeu şi cu semenii; talentul şi-l pune în slujba înfăţişării lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a sfinţilor, pentru ca aceştia să fie cinstiţi şi slăviţi prin icoane. Geniul propriu artistului şi puterea sa de creaţie nu se sting, dar, puse în slujba Bisericii şi disciplinate prin asceză, capătă o altă dimensiune, sunt transfigurate.

Traducere din limba franceza de Marinela Bojin

Într-o lume în care apasarea duhului nelinistit al acestui veac sporeste fara încetare numarul celor mutilati sufleteste, singura "chirurgie reparatorie" cu sanse de reusita se practica doar în spitalul lui Hristos. Cufunda-te în cartea lui Jean-Claude Larchet: vei întâlni acolo minunea medicinii fara de arginti...

Cuprins:
Prefată
Introducere
Partea I: Premise antropologice. Sănătatea primordială si originea bolilor
1 Sănătatea primordială a omului
2 Cauza cea dintâi a bolilor. Păcatul strămosesc
3 Patologia omului căzut
1. Patologia cunoasterii
a) Pervertirea si decăderea cunoasterii si a organelor sale
b) Răul ca irealitate. Nasterea unei cunoasteri fantasmatice. Perceperea delirantă a realitătii, la omul căzut
2. Patologia dorintei si a plăcerii
a) Devierea dorintei si pervertirea plăcerii
b) Iconomia dorintei
c) Patologia dorintei si a plăcerii, la omul căzut
3. Patologia agresivitătii
4. Patologia libertătii
5. Patologia memoriei
6. Patologia imaginatiei
7. Patologia simturilor si a functiunilor trupesti
Partea a II-a: Descrierea, manifestările si felul în care se produc bolile spirituale. Patimile
1 Patimile, boli spirituale
2 Pilautia
3 Gastrimarghia
4 Desfrânarea
5 Arghirofaha si pleonexia
6 Tristetea
7 Akedia
8 Mama
9 Frica
10 Chenodoxia
11 Mândria
12 Transmiterea bolilor spirituale în umanitatea decăzută
Partea a III-a: Conditiile generale ale tămăduirii
1 Hristos - Tămăduitorul
2 Tămăduirea prin Sfintele Taine
1. Introducere
2. Botezul
3. Mirungerea
4. Mărturisirea (Pocăinta)
5. Euharistia
6. Maslul
3 Conditiile subiective ale tămăduirii si sanătatea în Hristos
1. Vointa de a fi vindecat
2. Leacul credintei
3. Leacul pocăintei
4. Leacul rugăciunii
a) Rolul rugăciunii si efectele ei tâmăduitoare
b) Metoda de rugăciune isihastă
5. Leacul poruncilor
6. Leacul nădejdii
4 Procesul tămăduirii: convertirea lăuntrică
Partea a IV-a: Infăptuirea tămăduirii
1 Dubla miscare a convertirii interioare. Practica
2 Infăptuirea virtutilor generice, început al tămăduirii puterilor sufletesti fundamentale
1. Introducere
2. Cumpătarea (înfrânarea)
3. Bărbătia
4. Luarea-aminte
3 Rolul terapeutic al părintelui duhovnicesc
4 Arătarea gândurilor
5 Lupta împotriva gândurilor
1. Lupta lăuntrică
2. Dubla origine a gândurilor
3. Mecanismul ispitirii 4. Strategia duhovnicească. Veghea si luarea-aminte
5. Alungarea gândurilor rele
6. Rolul rugăciunii si al răbdării
7. Efectele tămăduitoare
6 Nevointa trupească. Rostul ei ajutător în tămăduirea sufletului
Partea a V-a: Tămăduirea patimilor si dobândirea virtutilor
1 Tămăduirea gastrimarghiei. înfrânarea
2 Tămăduirea desfrânării. Abstinentă si castitate
1. Castitatea monahală
2. Castitatea conjugală
3 Tămăduirea filarghiriei si a pleonexiei. Neagonisirea si milostenia
1. Sărăcia de bunăvoie (neagonisirea)
2. Milostenia
4 Tămăduirea tristetii. Lacrimile, străpungerea inimii si bucuria
5 Tămăduirea akediei
6 Tămăduirea mâniei. Blândetea si răbdarea
7 Tămăduirea fricii. Frica de Dumnezeu
8 Tămăduirea slavei desarte si a mândriei. Smerenia
1. Tămăduirea slavei desarte
2. Tămăduirea mândriei
3. Smerenia
Partea a VI-a: Redobândirea sănătătii
1 Nepătimirea
2 Iubirea
1. Iubirea duhovnicească de sine
2. Iubirea de aproapele
3. Iubirea de Dumnezeu
3 Cunoasterea
1. Introducere
2. Contemplarea naturală
3. Cunoasterea/vederea lui Dumnezeu
4. Legătura dintre cunoasterea/vederea lui Dumnezeu si praxis
5. Rolul rugăciunii curate
6. Cunoasterea lui Dumnezeu si sănătatea sufletească
Concluzii

"Din perspectivă creştină ortodoxă, moartea nu este un rău absolut, care trebuie amânat cu orice preţ, nici viaţa biologică nu este un bine absolut, care trebuie prelungit cu orice preţ. Moartea spirituală este răul absolut de care trebuie să ne ferim, şi viaţa spirituală este binele absolut care trebuie dobândit. Să amintim aici minunata zicere a Sfântului Ioan Gură de Aur:<< Nu e rău să mori; rău e să mori rău >>. [...] Pentru creştin, sfârşitul vieţii este un moment crucial. Starea spirituală în care îl află moartea e hotărâtoare pentru viaţa sa în veşnicie. Răgazul dinaintea morţii e timp de pocăinţă, de împăcare cu Dumnezeu şi cu semenii, de curăţire a minţii şi a inimii, timp de rugăciune fierbinte şi alipire puternică de Dumnezeu." 

Jean-Claude Larchet 

Lumea visată de teoria genului este o lume haotică, fragmentată, divizată. Cel dintâi scop şi cel dintâi efect este „­de­structurarea”, adică în esenţă distrugerea. În războiul dus de artizanii teoriei genului, aceştia produc mai întâi de toate ruine.
Nu există noi arhetipuri care să înlocuiască arhetipurile destructurate; omul nou, menit să ia locul celui vechi, se defineşte, aşa cum spune Sartre, „pornind de la nimic”, într‑o ­manieră pur subiectivă, potrivit dorinţelor şi fantasmelor fiecărui individ, fără vreun model care l‑ar putea ajuta să se situeze într‑un fel anume şi care să‑i inspire conduita şi ­dezvoltarea.
***
În faţa tulburărilor intelectuale, etice şi sociale provocate de teoria genului, este imperios necesar să reamintim – acesta fiind subiectul principal al eseului nostru – care este veritabila concepţie creştină despre bărbat şi despre femeie şi despre relaţiile dintre ei. Proiectul fundamental este acela de a defini într‑un mod obiectiv, în lumina Scripturii, a textelor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi a datelor istorice, felul în care creştinismul concepe sexele şi genurile şi relaţiile dintre ele.
Jean‑Claude Larchet