Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Iconografia, ca şi teologia, este un element viu din trupul cel viu al Bisericii È™i nu se poate mulţumi cu simpla reproducere a unor modele date o dată pentru totdeauna.

Arta iconografică, dacă se mărgineşte la aplicarea unor reguli, la exercitarea unei tehnici, la reproducerea unor procedee, este o artă moartă. Iconarul e dator, aşadar, să fie creator. Şi nu poate fi creator decât dacă este artist cu adevărat. Dar e mare deosebirea dintre iconar şi artistul profan.

Artistul profan îşi află izvorul inspiraţiei în străfun-durile, adesea tulburi, ale inconştientului său; -iconarul este insuflat de învăţătura Bisericii È™i luminat de Duhul Sfânt.

Artistul profan se exprimă pe sine folosindu-se de întregul său talent ca să-şi manifeste şi să-şi afirme individualitatea, căutând notorietatea şi gloria; iconarul îşi exprimă personalitatea ca mădular al Bisericii, unit cu Dumnezeu şi cu semenii; talentul şi-l pune în slujba înfăţişării lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a sfinţilor, pentru ca aceştia să fie cinstiţi şi slăviţi prin icoane. Geniul propriu artistului şi puterea sa de creaţie nu se sting, dar, puse în slujba Bisericii şi disciplinate prin asceză, capătă o altă dimensiune, sunt transfigurate.

Traducere din limba franceza de Marinela Bojin

Traducere din limba franceza de Marinela Bojin

"Sfarsitul vietii acesteia de aici socotesc ca nu e drept sa se numeasca moarte, ci izbavire de moarte si despartire de stricaciune si slobozire din robie si incetarea tulburarii si oprirea razboaielor si risipirea intunericului si odihna de osteneli si linistirea fierberii si acoperirea rusinii si scaparea de patimi si nimicirea pacatului si, ca sa zic pe scurt, hotarul tuturor relelor", spune Sfantul Maxim Marturisitorul. 
Viata vesnica la Dumnezeu nu putem afla decat in Hristos si prin Hristos, dupa cum sta scris: "Dumnezeu ne-a dat viata vesnica si aceasta viata este intru Fiul Sau. Cel ce are pe Fiul are viata: cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viata" (I In 5, 11-12).

Epidemiile: pedeapsă sau pedagogie dumnezeiască? - Problema împărtăşirii euharistice - Viaţa creştină în timpul izolării - Dobândirea păcii lăuntrice prin biruirea fricii 
 
Pandemia actuală a afectat în mod profund pentru o ­lungă perioadă modurile de viaţă şi mentalităţile. A dezvăluit fragilitatea şi fisurile unui sistem mondializat privit ca stabil, a dat la iveală dificultatea medicinei şi a ştiinţelor biologice de a găsi o soluţie de apărare atât pe plan terapeutic, cât şi pe plan profilactic. Certitudinea că marile epidemii au fost definitiv biruite s‑a năruit, vechile spaime au reapărut, cu întregul lor cortegiu de fantasme, fie ele conspiraţioniste sau apocaliptice. Viaţa de familie a fost copleşită de tensiuni, relaţiile sociale au fost modificate. Viaţa spirituală a credincioşilor a fost afectată prin imposibilitatea pe perioade lungi de a merge la biserică, de a lua parte la sfintele slujbe, de a primi Sfintele Taine; credinţa multora a fost zguduită, pusă la încercare, îndeplinirea riguroasă a îndatoririlor religioase a slăbit. 
Mari întrebări teologice şi spirituale s‑au ivit. Este pandemia o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor? Sau le‑a fost ea trimisă oamenilor doar ca un avertisment ori semn din partea Sa? Care este originea ei profundă? Cum se poate trece cu bine prin perioadele de izolare, cu toate inconvenientele lor, şi în pofida măsurilor de protecţie? Este biserica un spaţiu protejat? Care sunt mijloacele spirituale pentru a face faţă maladiei şi pentru a atenua anxietatea generată de aspectul ei ameninţător? 
Această carte, care abordează toate aceste chestiuni şi dezbateri şi, pe baza unei ample documentări, aduce lămuriri care permit confruntarea într‑un mod mai sigur şi mai seren nu doar cu pandemia prezentă şi cu sechelele lăsate în suflete, ci şi cu pandemiile care, potrivit opiniei tuturor specialiştilor, nu vor înceta să se înmulţească în viitor. 

Lumea visată de teoria genului este o lume haotică, fragmentată, divizată. Cel dintâi scop şi cel dintâi efect este „­de­structurarea”, adică în esenţă distrugerea. În războiul dus de artizanii teoriei genului, aceştia produc mai întâi de toate ruine.
Nu există noi arhetipuri care să înlocuiască arhetipurile destructurate; omul nou, menit să ia locul celui vechi, se defineşte, aşa cum spune Sartre, „pornind de la nimic”, într‑o ­manieră pur subiectivă, potrivit dorinţelor şi fantasmelor fiecărui individ, fără vreun model care l‑ar putea ajuta să se situeze într‑un fel anume şi care să‑i inspire conduita şi ­dezvoltarea.
***
În faţa tulburărilor intelectuale, etice şi sociale provocate de teoria genului, este imperios necesar să reamintim – acesta fiind subiectul principal al eseului nostru – care este veritabila concepţie creştină despre bărbat şi despre femeie şi despre relaţiile dintre ei. Proiectul fundamental este acela de a defini într‑un mod obiectiv, în lumina Scripturii, a textelor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi a datelor istorice, felul în care creştinismul concepe sexele şi genurile şi relaţiile dintre ele.
Jean‑Claude Larchet

Se spune în mod curent că inventarea noilor media a provocat în societatea noastră o revoluţie comparabilă cu cea produsă de electricitate sau de noile mijloace de locomoţie. Există însă o mare diferenţă între noile media şi celelalte invenţii care au schimbat în mod profund viaţa omului modern. Nici o altă tehnologie nu a pătruns în activitatea noastră zilnică pentru un timp atât de îndelungat, nu a solicitat atenţia şi intervenţia noastră atât de constant, nu a invadat atât de mult viaţa noastră privată, familială şi personală, nu a pătruns atât de profund înlăuntrul vieţii noastre sufleteşti. Nici o altă tehnologie nu a transformat atât de mult raporturile noastre cu spaţiul şi timpul, felul nostru de a vedea lumea, relaţiile noastre cu ceilalţi, reprezentarea pe care o avem despre noi, natura şi ritmul activităţilor noastre de la serviciu şi din timpul liber, forma noastră de comunicare, ca şi natura, structura şi forma vieţii noastre psihice şi intelec­tuale. Şi nici o altă tehnică, prin influenţa exercitată asupra modului nostru de a fi, care constituie textura existenţei noastre, nu a avut un impact atât de important asupra vieţii noastre spirituale. 
Scopul studiului nostru […] este acela de a invita la o re­flecţie critică asupra folosirii acestor noi mijloace de comunicare […]. Pornind de la o mai bună cunoaştere a deviaţiilor provocate de noile media şi a efectelor patologice reale şi potenţiale, să învăţăm să le controlăm şi să reducem utilizarea lor în zona în care produc efecte nedorite. 
Numai conştientizând gravitatea acestei adevărate mala­dii care afectează civilizaţia noastră se va putea organiza rezistenţa faţă de ele […] şi numai aşa ne vom putea gândi la o schimbare în societate care să poată reda comunicării di­mensiunea cu adevărat umană şi spirituală ce s-a pierdut. 
Jean‑Claude Larchet

Într-o lume în care apasarea duhului nelinistit al acestui veac sporeste fara încetare numarul celor mutilati sufleteste, singura "chirurgie reparatorie" cu sanse de reusita se practica doar în spitalul lui Hristos. Cufunda-te în cartea lui Jean-Claude Larchet: vei întâlni acolo minunea medicinii fara de arginti...

Cuprins:
Prefată
Introducere
Partea I: Premise antropologice. Sănătatea primordială si originea bolilor
1 Sănătatea primordială a omului
2 Cauza cea dintâi a bolilor. Păcatul strămosesc
3 Patologia omului căzut
1. Patologia cunoasterii
a) Pervertirea si decăderea cunoasterii si a organelor sale
b) Răul ca irealitate. Nasterea unei cunoasteri fantasmatice. Perceperea delirantă a realitătii, la omul căzut
2. Patologia dorintei si a plăcerii
a) Devierea dorintei si pervertirea plăcerii
b) Iconomia dorintei
c) Patologia dorintei si a plăcerii, la omul căzut
3. Patologia agresivitătii
4. Patologia libertătii
5. Patologia memoriei
6. Patologia imaginatiei
7. Patologia simturilor si a functiunilor trupesti
Partea a II-a: Descrierea, manifestările si felul în care se produc bolile spirituale. Patimile
1 Patimile, boli spirituale
2 Pilautia
3 Gastrimarghia
4 Desfrânarea
5 Arghirofaha si pleonexia
6 Tristetea
7 Akedia
8 Mama
9 Frica
10 Chenodoxia
11 Mândria
12 Transmiterea bolilor spirituale în umanitatea decăzută
Partea a III-a: Conditiile generale ale tămăduirii
1 Hristos - Tămăduitorul
2 Tămăduirea prin Sfintele Taine
1. Introducere
2. Botezul
3. Mirungerea
4. Mărturisirea (Pocăinta)
5. Euharistia
6. Maslul
3 Conditiile subiective ale tămăduirii si sanătatea în Hristos
1. Vointa de a fi vindecat
2. Leacul credintei
3. Leacul pocăintei
4. Leacul rugăciunii
a) Rolul rugăciunii si efectele ei tâmăduitoare
b) Metoda de rugăciune isihastă
5. Leacul poruncilor
6. Leacul nădejdii
4 Procesul tămăduirii: convertirea lăuntrică
Partea a IV-a: Infăptuirea tămăduirii
1 Dubla miscare a convertirii interioare. Practica
2 Infăptuirea virtutilor generice, început al tămăduirii puterilor sufletesti fundamentale
1. Introducere
2. Cumpătarea (înfrânarea)
3. Bărbătia
4. Luarea-aminte
3 Rolul terapeutic al părintelui duhovnicesc
4 Arătarea gândurilor
5 Lupta împotriva gândurilor
1. Lupta lăuntrică
2. Dubla origine a gândurilor
3. Mecanismul ispitirii 4. Strategia duhovnicească. Veghea si luarea-aminte
5. Alungarea gândurilor rele
6. Rolul rugăciunii si al răbdării
7. Efectele tămăduitoare
6 Nevointa trupească. Rostul ei ajutător în tămăduirea sufletului
Partea a V-a: Tămăduirea patimilor si dobândirea virtutilor
1 Tămăduirea gastrimarghiei. înfrânarea
2 Tămăduirea desfrânării. Abstinentă si castitate
1. Castitatea monahală
2. Castitatea conjugală
3 Tămăduirea filarghiriei si a pleonexiei. Neagonisirea si milostenia
1. Sărăcia de bunăvoie (neagonisirea)
2. Milostenia
4 Tămăduirea tristetii. Lacrimile, străpungerea inimii si bucuria
5 Tămăduirea akediei
6 Tămăduirea mâniei. Blândetea si răbdarea
7 Tămăduirea fricii. Frica de Dumnezeu
8 Tămăduirea slavei desarte si a mândriei. Smerenia
1. Tămăduirea slavei desarte
2. Tămăduirea mândriei
3. Smerenia
Partea a VI-a: Redobândirea sănătătii
1 Nepătimirea
2 Iubirea
1. Iubirea duhovnicească de sine
2. Iubirea de aproapele
3. Iubirea de Dumnezeu
3 Cunoasterea
1. Introducere
2. Contemplarea naturală
3. Cunoasterea/vederea lui Dumnezeu
4. Legătura dintre cunoasterea/vederea lui Dumnezeu si praxis
5. Rolul rugăciunii curate
6. Cunoasterea lui Dumnezeu si sănătatea sufletească
Concluzii