Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

În dialogul teologiei cu ştiinţele umaniste trebuie să fie clar că teologia nu‑și propune să înlocuiască ştiinţa, ci are obligaţia, pentru evitarea oricărei confuzii, de a defini abordarea teologică a științei. Pe această temelie s‑ar putea clădi un dialog de esenţă, liber de orice prejudecată şi cu consecinţe practice pozitive în slujirea omului aflat în suferinţă, pe care îl interesează nu discuțiile noastre în contradictoriu, ci o alianţă în folosul său. 
Aşadar, psihoterapia ortodoxă este mai întâi un „botez” în în­văţăturile Părinţilor, îndeosebi ale isihaştilor, sub îndrumarea pas­torală a unei persoane cunoscătoare a teologiei patristice, asociat cu participarea cucernică la practicile liturgice şi duhovniceşti ale Bisericii. Biserica, fără să ignore nevoile ac­tuale ale omului suferind, doreşte ca evoluţia lui ascendentă să nu se limiteze la extinderea sinelui spre noi zone de gândire, trăire şi maturitate, ci să constituie o deschidere a persoanei spre Binele veşnic: spre Dumnezeu. Viaţa arată că boala grea şi suferinţa pe care o implică pot să‑l mişte pe om spre maturizare şi apropiere de Dumnezeu. 
Pentru terapeutul ortodox, care nu susţine niciodată că oferă rezolvarea problemei existenţei, ci doar extinderea conştientizării şi asumării răspunderii personale, credinţa devine mobil, şi nu relaxare pasivă în ceva de natură magică, renunţare la asumarea răspunderii personale, eronat numită predare în mâna lui Dumnezeu. Prin urmare, credinţa terapeutului creştin nu este o ideologie ce trebuie apărată, ci o trăire personală care se cere cultivată. Terapeutul credincios exercită o morală pe care o slujeşte, apără au­tenticitatea persoanei pacienţilor săi, libertatea opţiunilor lor, şi nu doreşte ca, exploatându‑le poziţia vulnerabilă, să le impună opiniile sale, ci să lupte cu eternele întrebări existenţiale legate de căutarea sensului vieţii.

Izvorul intelepciunii cuprinse in aceasta carte este Sfantul Ioan, facatorul de minuni din Kronstadt, cunoscut intregii lumi ortodoxe ca unul dintre uriasii Bisericii vremurilor moderne.  Numeroasele lui carti de invatatura, scrise cu caldura, profunzime si simplitate, sunt una dintre comorile cele mai de pret ale literaturii duhovnicesti ruse.

Mitropolitul Veniamin Fedcenkov, care a fost apropiat al multor drepti si cuviosi ai Rusiei de dinaintea revolutiei bolsevice si de dupa aceasta, cunoscandu-l personal pe Sfantul Ioan si slujind impreuna cu el, a ales din invataturile lui raspunsuri la numeroase intrebari care ii framanta de obicei pe crestini.  Concise si pline de limpezime, ele ofera fiecaruia nu numai cunostintele necesare spre mantuire, ci si insufletirea harica ce da putere spre aplicarea lor in viata de zi cu zi.

Editura Sophia / Editura Metafraze

La sfârÈ™itul secolului al VI‑lea – începuturile secolului al VII‑lea, Sfântul Ioan al Thessalonicului avea să alcătuiască cea dintâi scriere închinată minunilor Sfântului Mare Mucenic ­Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – prin­tre cele dintâi de acest fel –, tălmăcită acum pentru prima dată în limba română, care prezintă o importanÈ›ă aparte nu doar pentru faptul că priveÈ™te în mod direct istoria poporului român È™i a Balcanilor acelei epoci îndepărtate È™i sumbre, ci mai ales pentru măiestria È™i arta cu care autorul reuÈ™eÈ™te să ne înfăÈ›iÈ™eze adevăratul chip al credinÈ›ei lucrătoare, biruitoare a toată boala, molima È™i încercarea abătute asupra noastră din pricina păcătoÈ™eniei È™i a È™ubrezeniei vieÈ›uirii creÈ™tineÈ™ti în vremuri de restriÈ™te.


„Pe care dintre virtuÈ›ile tale le voi lăuda mai întâi: pe cele de dinainte, pe cele din timpul sau pe cele următoare nevoinÈ›elor tale muceniceÈ™ti? Căci trei laude deopotrivă îÈ›i datorez: pentru vieÈ›uirea ta curată, pentru nevoinÈ›ele tale muceniceÈ™ti È™i apoi pentru minunile pe care È™i înainte, dar È™i acum, din mormânt, neîncetat le săvârÈ™eÈ™ti.”
Sfântul Roman Melodul

„Sfinte, preasfinte Dimitrie, purtătorule de chinuri È™i robule ­adevărate al lui Hristos, care È›i‑ai dat sufletul pentru El È™i ai câÈ™tigat atâtea suflete, care È›i‑ai văzut trupul împuns de suliÈ›e pentru Domnul È™i ai fost mărit cu îmbelÈ™ugare, care până acum izbăveÈ™ti pe mulÈ›i din gura leului, curăÈ›indu‑i printr‑o vieÈ›uire cinstită – căci, cu toate că nu eÈ™ti de faÈ›ă trupeÈ™te, învăÈ›ătura È™i harul tău, coborându‑se asupra bisericilor închinate È›ie È™i a inimilor noastre, ca un glas viu È™i lucrător le înmoaie, însănătoÈ™eÈ™te, întoarce È™i, pline de credinÈ›ă È™i vieÈ›uire frumoasă, le aduce lui Dumnezeu, iar ­adumbrirea ta alungă nenumărate feluri de boli È™i molime –, sfinte, preasfinte, ia, aÈ™adar, aminte, stăpânul meu cel după Dumnezeu, È™i revarsă‑ți È™i asupra mea, noul paralitic, care alerg la scăldătoarea milostivirilor tale, harul vindecărilor dat È›ie de El.”

Dintre toţi sfinţii – nu foarte mulţi la număr – care au scris cărţi ziditoare nu atât pentru monahi, cât pentru toţi creştinii îndeobşte, Dimitrie al Rostovului este unul dintre cei mai rodnici atât prin mulţimea lucrărilor sale, cât şi prin accesibilitatea acestora.
Antologia de faţă, grupată pe subiecte de interes major pentru toţi creştinii fără deosebire, îşi propune să vină în întâmpinarea nevoii concrete a cititorilor de lecturi duhovniceşti cu cât mai mare aplicabilitate practică. Suficient de cuprinzătoare pentru a fi consultată cu folos de către cei ce vor răspunsuri la nelămuriri concrete, ea este, totodată, o minunată sursă de teme pentru reflecţia la cele duhovniceşti, pe care sfinţii scriitori ne‑o recomandă stăruitor în vederea păstrării bunei stări a sufletului de‑a lungul zilei petrecute în griji şi ocupaţii lumeşti.

Întru cetele cele prea minunate ale SfinÈ›ilor, care se află de‑a pururi văzători È™i rugători înaintea Preasfintei Treimi, este şi Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, român de neam, care a adormit întru Domnul în anul 1960 şi a fost proslăvit de Dumnezeu prin sfinte moaşte È™i nenumărate minuni. ViaÈ›a È™i lucrarea sa plină de harul È™i dragostea Duhului Sfânt au făcut din Sfântul Ioan unul dintre cuvioÈ™ii mult îndrăgiÈ›i de români: cuvintele È™i stihurile sale grăiesc simplităÈ›ii, dar deopotrivă È™i adâncurilor inimii, la fel precum o fac moaÈ™tele È™i minunile sale, strălucind prin slava Învierii Domnului Hristos.

Vindecă, Sfinte Părinte Ioane, întreaga mea alcătuire cu razele dumnezeieÈ™tii tale bunătăÈ›i, ca È™i suspinul meu cel îndelungat să se sfârÈ™ească prin îmbrăÈ›iÈ™area Crucii lui Hristos, întru care să mă odihnesc, gustând din neasemuita Sa dragoste pentru om. LimpezeÈ™te-mi È™i înnoieÈ™te-mi mintea, inima È™i simÈ›irile, Cuvioase Ioane, ca, uÈ™urându-se È™i primenindu-se toate prin blândeÈ›ea cea lină a păcii lui Dumnezeu, să mă tămăduiesc, făcându-mă iubitor al pătimirilor lui Hristos. Iar îmbrăÈ›iÈ™ându-L pe Cel Care m-a îmbrăÈ›iÈ™at prin Cruce, să mă las în braÈ›ele Lui preaputernice, cele care m-au făcut din nimic È™i m-au adus la fiinÈ›ă È™i viaÈ›ă. Și fie ca ochii să mi se deschidă, căzând pleoapele îmbătrânitei orbiri, È™i să mă las cu totul văzut de Cel Ce Este È™i Care cunoaÈ™te pe de-a întregul trecutul, prezentul È™i veÈ™nicia mea.

Problemele familiei umplu o mare parte din viata de zi cu zi; ele ne afecteaza cel mai mult, ne consuma cele mai multe resurse si ne preocupa in cea mai mare masura. Propriile slabiciuni si ispitele din afara ne asediaza la tot pasul, si sub furtuna lor unirea sotilor se primejduieste adeseori.

Cartea de fata – scrisa de Elena Morozova, doctor in psihologie, profesor universitar de psihologie si pedagogie – constituie o resursa de mare folos pentru cei care isi doresc sa-si pastreze familia intreaga si s-o fereasca de suferintele carora patimile si neputintele noastre le pot da nastere. Limpede si sistematica, abundand in lamuriri si sfaturi practice, ea isi va gasi, speram, meritatul loc in biblioteca tuturor celor preocupati de bunastarea si fericirea familiei lor.