De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

Părintele Ioannis Romanides s-a născut în anul 1927. Este absolvent al Facultăţii de Teologie „Sfânta Cruce” din Boston (1949), al Facultăţii de Teologie a Universităţii Yale (Yale University Divinity School 1954); a urmat cursuri de specializare atât la Seminarul Sf. Serghie din Paris (1954-1955, sub îndrumarea lui John Meyendorff), cât şi la Seminarul Sf. Vladimir al Universităţii Columbia (sub îndrumarea părintelui G. Florovsky), fiind doctor al Facultăţii de Teologie a Universităţii Naţionale Kapodistria din Atena (1957) şi al Facultăţii de Teologie a Universităţii Harvard din America (School of Arts and Sciences). A fost profesor al Facultăţii de Teologie Holy Cross Brookline (1958-1965) şi al Facultăţii de Teologie a Universităţii Aristotelice din Thessalonic (1970-1984), predând totodată, în calitate de visiting professor (din 1970) şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ioan Damaschin” de la Balamand.

Şi-a pus amprenta asupra generaţiei sale nu doar prin „ascetismul” şi „nebunia” lui pentru Hristos, ca un autentic «călugăr, în sensul strict al cuvântului, hrănit cu Sfinţii Părinţi şi cu sfânta viaţă liturgică a Bisericii Ortodoxe, lăudându-L pe Dumnezeu „de şapte ori pe zi”» (monahul Theoclit Dionisiatul), ci mai ales prin „devoţiunea lui absolută pentru ideea de teologie patristică” (G. Metallinos).

Opera sa, care a marcat hotărâtor procesul spiritual al reîntoarcerii la Tradiţia Părinţilor şi al redescoperirii sensului Teologiei Patristice autentice, fiind asemenea „unei pietre de poticnire, este şi va rămâne nu doar o piatră de hotar pentru revenirea teologică a deceniului şaizeci, ci şi o unitate de măsură a celei mai curate ortodoxii bisericeşti” (Chr. Yannaras).

Ar fi rămas Apusul ortodox dacă francii nu s-ar fi ridicat împotriva romanilor drept-credincioşi şi a Bisericii Ortodoxe a Romei?
 Împăratul Carol cel Mare a impus Romei învăţătura eretică Filioque. Care au fost motivele sale reale?
 Dacă Augustin ar fi cunoscut scrierile Părinţilor romani răsăriteni, ar mai fi speculat atât de inutil şi de primejdios asupra fiinţei lui Dumnezeu şi a teofaniilor Treimii? Ar mai fi susţinut purcederea şi de la Fiul? De ce este Filioque atât de vătămător din punct de vedere spiritual?Părintele Ioannis Romanidis ne răspunde la aceste întrebări în Franci, romani, feudalism şi dogmele Bisericii (1981), una dintre cele mai controversate lucrări ale Ortodoxiei contemporane. Această carte este un apel la reconsiderarea tezelor clasice ale istoricilor despre Schisma dintre Răsărit şi Apus şi abordarea dintr-o perspectivă lipsită de prejudecăţi a impactului negativ pe care Carol cel Mare şi francii l-au avut asupra Ortodoxiei romane. Lucrarea este structurată în trei părţi mari: primele două prezintă pe larg cucerirea romanităţii apusene de triburile germanice apusene (francii) şi consecinţele acesteia: 1. Uzurparea de către Carol cel Mare a titlului de împărat al romanilor, subjugarea romanilor prin imensul sistem de deportare, expropiere şi aservire cunoscut sub numele de feudalitate, pentru ca francii să devină nobilimea majoritară cu drept decisiv în alegerea episcopilor  şi 2. implementarea de către franci a unor măsuri politice şi ecleziastice menite a-i discredita pe romanii din Răsărit ca fiind eretici „greci”, cu sensul de „elini”/ „păgâni”. A treia parte este dedicată învăţăturii despre Filioque.