De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

Mutarea moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie a avut loc la data de 3 septembrie 1953 şi este sărbătorită începând din anul 1961. An de an, slujbele de pe 2 şi 3 septembrie transformă insula Eghina într-un adevărat stup duhovnicesc, unde roiesc mii de credincioşi din toate părţile Greciei şi din alte ţări, pentru a se bucura de mireasma şi de dulcile daruri ale marelui Ierarh.

Slujba mutării moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina a fost scrisă în limba greacă de părintele Gherasim Mikraghiannanitul (1905-1991), călugăr de la Schitul Sfintei Ana -Mică- din Sfântul Munte Athos, încredinţat cu slujba de „imnograf al Marii Biserici a lui Hristos”, şi recunoscut astăzi ca cel mai de seamă imnograf grec de după Căderea Constantinopolului. Marele poet mărturisea că lucrarea sa imnografică urma trei paşi: pe cel al documentării cu privire la Sfântul despre care urma să scrie, pe cel al rugăciunii şi pe cel al scrierii. Lucrarea imnografului o privea ca pe o înaltă îndeletnicire plină de har: „Am pe Sfânt în faţă. De aceea nu doresc să vorbesc cu nimeni. Imnografia, această lucrare duhovnicească, este unire a sufletului cu Dumnezeu, este o rugăciune minunată, este o ridicare a minţii, este o vedere tainică ce nu se tâlcuieşte şi nu poate fi exprimată prin cuvinte. Imnografia este cea mai înaltă filozofie. Nu poate fi dezvăluită prin cuvintele noastre. Trebuie trăită pentru a fi simţită”.

Cartea de faţă este un prinos de laudă către marele făcător de minuni Sfântul Ierah Nectarie şi are la bază frumoasa traducere a textului liturgic grecesc al părintelui Gherasim Mikraghiannanitul, în limba română, de către Laura Enache. Tânărul Cezar Florin Cocuz, protopsaltul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, a împletit versul poetic şi melosul bizantin cu multă râvnă şi dragoste, în zile şi nopţi de veghe la candela tradiţiei. Cântările zugrăvesc pe graiul psaltic românesc chipul blând şi luminos al Sfântului Nectarie, care ne învaţă că „fericirea, adică bucuria interioară, izvorăşte din smerenie”.

Conf. Univ. Dr. Maria Alexandru

Stareţul (duhovnicul, n.n) este cel ce găzduieşte în sufletul său şi îmbrăţişează cu voinţa lui propriul tău suflet şi voinţa ta. Din clipa când şi-a ales un stareţ, omul renunţă la propria sa voinţă, încredinţându-i-se lui cu cea mai deplină supunere şi cu o totală uitare de sine. Acela care-şi pecetluieşte astfel soarta acceptă de bunăvoie această austeră ucenicie, în speranţa ca la capătul unor îndelungate străduinţe va ajunge să se învingă pe sine şi să se domine atât de perfect, încât după o viaţă întreagă de ascultare să poată dobândi, în sfârşit, deplina libertate, descătuşându-se de propriul său eu, ca nu cumva să împărtăşească soarta celor care-şi încheie viaţa fără a reuşi să se regăsească pe sine.

Începând din copilărie È™i tinereÈ›e, apoi mai accentuat după pelerinajul de la Ierusalim È™i Muntele Athos, alesul lui Dumnezeu Gheorghe Lazăr îÈ™i dedică viaÈ›a unei slujiri neobiÈ™nuite pe care o urmează cu toată puterea. Fără să fie înduplecat de frig È™i de arÈ™iÈ›ă, desculÈ› È™i cu capul descoperit vara È™i iarna, cu Evanghelia iubirii dumnezeieÈ™ti È™i toiagul sărăciei È™i al înstrăinării de lume la care adăuga È™oaptele rugăciunilor sale neîncetate, oamenii puteau înÈ›elege prin rânduiala „liturghiei” sale zilnice că Evanghelia purtată È™i înălÈ›ată de neobiÈ™nuitul slujitor se sprijină pe cel mai simplu È™i puternic temei: pe temeiul pătimirii pentru Hristos.
„Cu picioarele crăpate ca nucul uscat” din pricina gerului sau a arÈ™iÈ›ei, cu pletele udate de ploaie sau zvântate de vânt, omul lui Dumnezeu purta pururi cu el mărturia crucii, dar totodată, prin ochii săi senini ca...

Lucrarea aceasta reprezintă o colecție de texte pe subiecte legate de familie, pe care părintele Stephen Holley le-a consemnat în activitatea sa misionară din America. Deși au fost scrise în perioade și contexte diferite, cele trei texte publicate deja în Statele Unite ale Americii sunt un adevărat îndrumar pentru cei care doresc să se căsătorească. Părintele dă sfatul cel bun pentru că are „cuvânt cu putere multă”. 

ColecÈ›ia Historia Christiana îÈ™i propune să prezinte pagini din istoria urmării lui Hristos È™i a misiunii creÈ™tine de-a lungul secolelor, explorând fapte (istorie factuală), idei (istorie intelectuală) È™i texte (traduceri de izvoare).
ColecÈ›ia se adresează atât specialiÈ™tilor, cât È™i studenÈ›ilor È™i cititorilor instruiÈ›i, oferind volume care beneficiază de îngrijire È™tiinÈ›ifică.

La Sinodul de la FlorenÈ›a, aproape că fusese atins È›elul unirii, un È›el totuÈ™i foarte dificil de realizat. Deciziile adoptate nu i-au favorizat deloc pe greci, întrucât, în cazul fiecărei chestiuni dezbătute, acestora li s-a cerut să accepte poziÈ›ia latinilor. Se înÈ›elege de ce au plecat de la sinod cu sentimentul că acesta nu făcuse decât să adâncească schisma căreia îÈ™i propusese să îi pună capăt. Până în ziua de astăzi, s-a întâmplat rar ca istoricii ortodocÈ™i ai Bisericii să aprecieze că tensiunile din 1054, care au dus la confruntarea dintre cardinalul Humbert È™i patriarhul ecumenic Mihail Cerularie, au constituit momentul când comuniunea s-a destrămat. Mai curând, aceÈ™tia constată că hotărârile adoptate la FlorenÈ›a sau prădarea Constantinopolului în 1204 au fost factorii care au făcut ca sciziunea dintre Apusul latin È™i Răsăritul grec să devină o stare permanentă.

Lumea aceasta se deosebeÈ™te de lumea lui Dumnezeu prin faptul că are ca preocupare centrală supravieÈ›uirea. Lumea lui Dumnezeu, [adică] omul lui Dumnezeu avea ca preocupare centrală viaÈ›a. Noi suntem morÈ›i din punctul acesta de vedere în sensul că nu È™tim să trăim; nici nu dorim viaÈ›a − noi dorim [doar] să supravieÈ›uim! Și nu eu, care sunt o biată făptură născută în comuna Vâlcelele, din România, ci chiar Sfântul Apostol Petru, fiind în preajma Mântuitorului când Domnul i-a spus că urma să sufere È™i să moară pentru el, I-a spus: „Să nu faci asta, să nu mergi, să nu faci asta, să nu-È›i fie Èšie rău”, adică din dragoste zicea, ca să nu sufere, È™i Mântuitorul i-a zis: „Piei înapoia mea, Satano!”, în sensul că nu tu zici, nu tu faci asta, ci duhul Satanei care te stăpâneÈ™te prin frica de moarte È™i de suferinÈ›ă.

Duhul Satanei ne rupe de Dumnezeu împingându-ne să fugim de durere, de suferinÈ›ă, cu orice preÈ›. Ce faci când fugi de durere? Faci ceva împotrivă, devii potrivnic, te împotriveÈ™ti celui rău. Mântuitorul zice: „Nu vă împotriviÈ›i celui rău”. De ce? Pentru că prin împotrivire devii rău. Împotrivirea este răutate, te scoate din darul vieÈ›ii.