De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

in ciuda visurilor de neemurire, exista o conceptie plina de intelepciune, conform careia batranetea trebuie sa fie acceptata asa cm este si atunci cand vine. Grabirea imbatranirii sau prelungirea tineretii sunt posibile, dar depind in mare masura de stilul general de viata al fiecarei persoan

 Seria „Imnografie bizantină” a ColecÈ›iei ViaÈ›a în Hristos, continuă prin publicarea a două canoane inedite alcătuite de Sfântul Maxim Grecul în cinstea Sfântului Duh, în condiÈ›ii de prigoană, pe când se afla închis în asprele temniÈ›e ruseÈ™ti. Canonul iniÈ›ial a fost scrijelit direct pe pereÈ›ii afumaÈ›i ai temniÈ›ei. AÈ™a cum Sfântul Andrei Criteanul È™i-a scris, conform TradiÈ›iei, marele său Canon pe patul de suferinÈ›ă, ca expresie a unei pocăinÈ›e adânci mai înainte de moarte, tot aÈ™a È™i Sfântul Maxim Grecul adresează Mângâietorului aceste canoane de rugăciune, ca expresie a unei pocăinÈ›e profunde, într-o situaÈ›ie de criză care părea să anunÈ›e moartea autorului. 

Scrisorile sunt o parte importantă din moştenirea du­hovnicească lăsată de Sfântul Sofronie. Din mărturiile celor care l-au cunoscut aflăm că Sfântul Sofronie scria ca şi cum ar fi vorbit şi făcea astfel teologie la modul practic, nu teoretic. Avea cuvânt pentru fiecare în parte, dar niciodată nu scria ceva fără să se roage mai întâi, fără să ceară cuvânt prin rugăciune. Avea o mare seriozitate şi responsabilitate pentru fiecare cuvânt pe care-l scria cuiva şi spunea că, astfel, acele cuvinte vor rămâne pentru toată viaţa în inima persoanei respective, nimic fără rost sau în plus.

Corespondenţa Sfântului Sofronie, analizată în cartea de faţă, ne descoperă o dimensiune preţioasă: el grăia, din adân­cul inimii sale, cuvânt de credinţă, de slavoslovie adusă Marelui Dumnezeu, de înţelegere adâncă a tainelor vieţii trăite în dialog şi slujire cu Dumnezeu.

Participarea la Biserică pentru credincios este evenimentul vieţii sale. Înseamnă pentru el renaşterea la adevărata şi autentica viaţă omenească, la viaţa care este luminată de harul necreat al Preasfântului Duh şi care participă la Trupul înviat şi nestricăcios al lui Hristos. Şi toate acestea nu sunt o făgăduinţă, nu sunt o nădejde, care poate va fi împlinită cândva. Acestea constituie pentru credincios o experienţă, o realitate cu mult mai intensă şi mult mai puternică decât orice experienţă şi realitate a lumii acesteia trecătoare.
Înlăuntrul acestei experienţe omul întâlneşte adevărata dragoste, dragostea dumnezeiască, ce devine temeiul oricărei fericiri înlăuntrul său, dar şi călăuza neînşelată în viaţa lui. Dacă nouă oamenilor ni se întâmplă de multe ori să ne absoarbă dragostea o persoană sau un lucru al acestei lumi, cu cât mai mult nu va cutremura întreaga noastră existenţă întâlnirea cu dumnezeiasca dragoste?

"Tratatele reunite în acest volum reprezintă sinteza damaschiniană cu privire la dogma Sfintei Treimi, pe care ilustrul autor o situează în capul expunerii generale a credinÈ›ei ortodoxe"

Laura Enache

"Întrebare: De unde provine cuvântul Dumnezeu [Theos]?
Răspuns: De la radicalul θῶ, care înseamnă „a întemeia” şi de la ποιω, care înseamnă „a face”, ca Cel ce face toate şi ca pricină a toată zidirea, sau, pe lângă θέω, τρέχω, de la faptul că Dumnezeu este pretutindeni. Sau ΘεÏŒς de la θεᾶσθαι, căci Dumnezeu le a văzut pe toate mai înainte de naşterea lor, iar Domnul vine de la putere, care înseamnă autoritate."

Sfântul Ioan Damaschinul