De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

Volumul cuprinde mărturii inedite, desprinse din experienÈ›a personală a autorului alături de doi dintre marii duhovnici ai neamului românesc: Părintele Arsenie Papacioc È™i Părintele Petroniu Tănase.

Prima parte a cărÈ›ii este dedicată părintelui Arsenie Papacioc, cel căruia părintele Iustinian i-a fost fiu duhovnicesc vreme de 55 de ani. Deoarece despre părintele Arsenie s-a scris È™i s-a vorbit mult, autorul a aÈ™ternut în scris doar ce a învăÈ›at È™i a cunoscut personal din viaÈ›a marelui duhovnic, conturând mai ales portretul de om al rugăciunii È™i al jertfei.

A doua parte a cărÈ›ii, mult mai densă È™i mai extinsă, este dedicată părintelui Petroniu Tănase, cel alături de care părintele Iustinian a vieÈ›uit mai bine de 38 de ani, dintre care aproape 30 la Prodromu. Cunoscând toate eforturile depuse de părintele Petroniu pentru revigorarea vieÈ›ii duhovniceÈ™ti È™i restaurarea schitului, autorul a socotit de cuviinÈ›ă să aÈ™tearnă în scris râvna È™i strădaniile acestui tainic părinte.

Stareţul Nectarie de la Optina a fost ultimul dintre păstorii alesi ai acestei vestite mănăstiri din Rusia centrală.

Ieroschimonahul Nectarie (1853-1928) a purtat crucea slujirii stăreţeşti în anii celor mai grele încercări ale Bisericii Ortodoxe Ruse şi pentru poporul rus, în anii persecutării creştinilor, ai ateismului, ai războiului fratricid şi ai foametei. Însuşi Stareţul a trecut prin aceste încercări, a fost persecutat şi exilat. În anii groaznicelor ispite, el nu a purtat numai crucea încercărilor sale ci a luat asupra lui şi nenorocirile, privaţiunile şi jugul păcatelor multor oameni. Întreaga sa viaţă a fost întruparea propriului său îndemn: „Totul se dobândeşte prin rugăciune... Când vei fi supărat şi deznădăjduit atunci să spui doar - Doamne cruţă-mă, mântuieşte-mă şi miluieşte pe robul Tău!... În orice timp vă veţi afla, orice aţi face: şedeţi, mergeţi sau lucraţi, spuneţi din toată inima: «Doamne miluieşte!». Când vor fi dureri şi nu le veţi putea duce, atunci îndreptaţi-vă către Domnul, către Născătoarea de Dumnezeu, către Sfântul Nicolae, către sfântul al cărui nume îl purtaţi şi durerea se va uşura”. El s-a rugat pentru întreg poporul care se afla în suferinţe trupeşti şi duhovniceşti, a vindecat oameni şi i-a întărit în credinţă.

 O primă versiune a acestei cărți a fost publicată la Editura Polirom în anul 1997, sub titlul Marele Inchizitor. Dostoievski – lecturi teologice. Cartea de față vine cu trei noi studii privitoare la poemul lui Ivan Karamazov, semnate de două nume mari ale gîndirii ruse și europene: Dmitri Merejkovski și Nikolai Losski; în plus, în finalul volumului, am selectat din documentele vremii opiniile lui Dostoievski însuși despre legenda personajul său. Schițele biografice ale autorilor cuprinși în volum au fost dezvoltate, traducerea textelor a fost revizuită și a fost mărit considerabil volumul de note și comentarii.Leonte Ivanov

Intrucat Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta sa de lucru din ziua de 17 februarie 2011 a proclamat anul 2012 ca „Anul omagial al Sfantului Maslu si al ingrijirii bolnavilor”, am considerat binevenita si utila, in panoplia de simpozioane, conferinte, alcatuiri de carti si volume colective de studii, articole, expozitii etc. inchinate acestor teme, alcatuirea unui florilegiu patristic tematic, precedat de un studiu introductiv in care am incercat a patrunde si a deslusi macar in parte taina suferintei si a arata importanta si folosul compatimirii si al ingrijirii bolnavilor, reactiile emotionale ale acestora, evidentiind faptul ca viata crestina este hristocentrica si hristomorfica, iar crestinii – urmatori ai lui Hristos – percep suferinta intr-o lumina pozitiva, ca mijloc de purificare si de crestere spirituala si nu ca ceva lipsit de sens.
Volumul de fata, intitulat Hristos, Prietenul nostru in suferinta este impartit in sase capitole dupa cum urmeaza: I. Teologia bolii; II. Ingrijirea bolnavilor; III. Arta medicala; IV; Pedagogia incercarilor; V. Crucea necazurilor; VI. Compatimirea.
Pentru alcatuirea acestui florilegiu tematic, am parcurs colectiile patristice aparute in limba romana, precum si unele opere ale Sfintilor Parinti care au avut in atentie temele propuse in acest volum. De asemenea, nu au fost lasate de-o parte Patericele traduse pana acum in limba romana. Dupa cum se va putea remarca prin lectura atenta, fiecare cuvant din Pateric este masurat, concis, ales dupa o lunga tacere, la inspiratia Duhului, dovedindu-se astfel ziditor de suflet.
Fiecare tema este alcatuita din asa-zisele capete sau texte ale cuviosilor parinti, care constituie de fapt sentinte, butade, exortatii, principii, sfaturi, experiente, meditatii, intamplari si atitudini. Fiind adunate si insiruite tematic, textele Sfintilor Parinti usureaza astfel lectura cititorului care este preocupat sau interesat de o tema anume. Astfel, acesta nu va mai cauta o idee, un sfat sau o butada in intreaga carte, ci se poate ghida direct la tema dorita.
Am considerat binevenita inserarea ca note explicative de subsol a unor observatii si comentarii suplimentare legate de diversi termeni sau idei, pentru o exacta si corecta intelegere a textului patristic. Aceste note apartin atat traducatorului sau talmacitorului textului, editorului, cat si celui care a alcatuit prezentul florilegiu, respectiv subsemnatului.
Sfaturile sau zicerile Parintilor, care constituie de fapt si o terapie spirituala, raspund multor intrebari, nedumeriri si probleme duhovnicesti, pe care lecturandu-le, realizam ca dragostea cuviosilor era atat de mare, incat aveau aplecare si intelegere pentru fiecare om, iar anduranta lor in suferinta, incercare sau necaz le era sprijinita si intarita de Hristos, de credinta in El si de gandul la bunatatile vesnice ale Imparatiei Lui. Scopul Parintilor, asa cum subliniaza si scrierile filocalice a fost sa faca din inima fiecarui crestin un altar aprins de flacarile iubirii de Dumnezeu si de oameni, pe care sa arda neincetat focul rugaciunilor catre Dumnezeu si sfanta meditatie a cuvintelor Duhului.
Textele patristice ne lanseaza si o exortatie la introspectie, la meditatia profunda si constanta, sprijinita pe continutul Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii si pe paradigmele oferite de acestea asupra fragilitatii, coruptibilitatii, nestatorniciei si efemeritatii lumii acesteia. Acesta este pentru om inceputul caii de a-si indrepta din ce in ce mai mult atentia catre suflet si catre ceea ce ar trebui sa primeze in viata lui, caci adesea, in goana dupa lucrurile urgente omul uita de fapt de cele fundamentale si cu adevarat folositoare ale vietii lui, iar grijile lumesti exterioare devin apasatoare si inrobitoare si-i rapesc timpul care ar trebui dedicat rugaciunii, meditatiei, lecturii etc. Omul secularizat, atunci cand este atins de boli sau de oarece suferinte ori necazuri, devine debusolat, nu le intelege taina, noima, rostul si modul cum le poate depasi sau cum poate urca, valorizandu-le, mai aproape de Dumnezeu.
Viata de acum este ca o lupta in stadion sau in arena, insa viata viitoare e cununa. Tentatiile de tot felul, bolile, suferintele si necazurile ce se abat asupra omului in aceasta viata efemera nu il fac sa fie slab sufleteste, ci il arata cum este de fapt si il pot intari daca acesta nu descurajeaza, ci se imbarbateaza in rabdare, rugaciune si multumire catre Dumnezeu. Insa, in aceasta lupta nevazuta si in acest razboi pe plan duhovnicesc, omul nu ramane singur, ci este ajutat de Dumnezeu Cel iubitor, Care este„mai iubitor decat un tata, cu mai multa grija decat o mama, un Stapan care te iubeste mai cu foc decat se iubesc mirele si mireasa; un Stapan care socoteste propria Lui odihna mantuirea ta, si de mantuirea ta Se bucura mai mult decat te bucuri tu cand scapi de primejdie si de moarte (…); un Stapan, Care-ti arata tot felul de dragoste, dragostea pe care o are tatal pentru copii, mama pentru odraslele ei, vierul pentru vie, arhitectul pentru casa pe care o construieste, mirele pentru mireasa, tanarul pentru fecioara; un Stapan, care vrea sa departeze de la tine raul tot atat de mult cat e de departe rasaritul de apus, cat e de inalt cerul de pe pamant – ca si aceasta ti-am dovedit-o! –, dar, mai bine spus, nu numai atat, ci chiar cu mult mai mult, asa precum am aratat cand am vorbit despre acestea si cand am indemnat sa nu ne oprim numai la pilde, ci cu gandirea sa depasim pildele. Da, pentru ca pronia lui Dumnezeu este netalmacita, purtarea Lui de grija neinteleasa, bunatatea Lui nespusa, iubirea Lui de oameni fara de urma”.
Hristos ramane de-a pururi Vesnicul indragostit:
„mai iubitor decat orice prieten,
mai drept decat orice stapan,
mai mangaietor decat orice tata,
mai intru noi decat orice madular al nostru,
mai de trebuinta noua decat chiar inima noastra”.
Datoria noastra consta in a-I raspunde si Lui cu iubirea noastra si a raspunde tuturor oamenilor cu puterea iubirii ce ne-o da El.
Astfel, crestinul este chemat sa pastreze neschimbata frumusetea chipului sadit de Dumnezeu in el, sa devina mai incercat, mai experimentat si mai puternic pentru unul dintre cele mai grele examene ale acestei vieti si anume lupta cu bolile si feluritele incercari, mai rabdator in suferinta, intelegand taina si rostul ei. Astfel, el se dovedeste a fi si un implinitor al cuvintelor dumnezeiesti si nu doar un auditor, graitor sau cititor al acestora.
Precum vom vedea, sfintii lanseaza nenumarate indemnuri la a rabda suferinta, multumind lui Dumnezeu, caci ea ajunge pricina si temei de cununi in ceruri. Ii avertizeaza, de asemenea, pe cei aflati in boli si felurite necazuri sa nu deznadajduiasca, sa nu carteasca impotriva Creatorului si sa nu invinuiasca purtarea Sa de grija, caci facand astfel, aceste atitudini gresite le sunt spre cadere. Celor in putere si sanatosi, le adreseaza calda invitatie de a cerceta pe cei bolnavi, pe suferinzi, caci dupa modul cum a implinit cineva porunca dragostei de aproapele va fi si judecat la judecata cea infricosatoare de la sfarsitul veacurilor. In literatura patristica ni se reliefeaza, cu referire la criteriile judecatii celei din urma, faptul ca Mantuitorul nu ne cere ceva aproape imposibil de realizat, sau fapte realizabile cu mari si indelungi eforturi si anume, nu ne spune: „Am fost bolnav si M-ati vindecat”, ci doar „M-ati cercetat”, adica ati venit la Mine, M-ati vizitat. Cu totii cred ca subscriem la cele spuse de Ecclesiast (4, 10): „vae soli!”, adica „vai de cel singur!”, vorba imprumutata si de antíci. Ce mare bucurie ne face cineva care ne viziteaza atunci cand ne aflam pe patul suferintei! Simpla prezenta si faptul de a ne fi alaturi la greu, ne pacifica, ne injumatateste durerea sufletului si a trupului atins de boala, ne insufla speranta si ne exalta sufletul. Dintre cele ce caracterizeaza firea noastra umana este si faptul de fi solidari unii cu altii.
Continuand prezentarea volumului de fata, subliniem faptul ca el reuneste atitudini spirituale de mare diversitate, autorii traind si scriindu-si operele in diferite secole din decursul primelor doua milenii, insa convingerile si sfaturile lor sunt convergente, caci sunt patrunse si inspirate de acelasi Duh Sfant, Care sufla unde voieste (In. 3, 8); toate aceste atitudini duhovnicesti pot constitui un adevarat ghid pentru urcusul duhovnicesc al omului spre desavarsire. In aceste scrieri, Parintii duhovnicesti se exprima uneori simplu, dar nu simplist, clar, direct, cu un minimum de mijloace, fara preocuparea de efecte stilistice, lapidar si ferm. Ei nu sunt preocupati de arta si stil, ci de frumusetea vietuirii in Hristos, de frumusetea sfinteniei si de sfintenia frumusetii.
Desi textele selectate nu sunt dogmatice, ci de Spiritualitate Ortodoxa, lectura acestui volum necesita totusi un anume efort intelectual si o atentie sporita, insa acestea merita depuse pentru ca lectorul va fi recompensat de o intelegere adanca si de o satisfactie spirituala certa, caci raspunsurile si explicatiile au gir divin si sunt pline de intelesuri marturisite cu patos si dragoste de frate. Folosul lecturarii si al aprofundarii acestei carti il vor intrezari si-l vor dobandi cititorii care vor avea in ea o calauza patristica pentru cunoasterea si aprofundarea tainei suferintei, a incercarilor si a necazurilor, precum si a rostului si a rolului lor expiator si benefic.
Nutrim nadejdea ca acest florilegiu tematic va fi util tuturor celor iubitori de intelepciune si traire crestina genuina, dornici de a cunoaste logica credintei noastre, caci el a fost alcatuit pentru a aduce o mai buna intelegere si cunoastere a tainei suferintei, precum si pentru a oferi un sprijin si mangaiere sufleteasca in necazuri, putandu-se constitui intr-un adevarat ghid pentru viata, caci prezinta o lectie rar intalnita de rabdare, de depasire a suferintei si de valorizare a ei.
Desi cititorul va putea constata ca o parte din textele patristice si ale scriitorilor duhovnicesti ai veacurilor primare ori ale unor cuviosi ce au fost contemporani noua sunt adresate monahilor, totusi intereseaza si folosesc deopotriva de mult si viata duhovniceasca a crestinilor mireni, fiecare dintre acestia fiind chemat, ca si monahul, la lupta cea buna pentru dobandirea mantuirii.
Volumul a fost alcatuit cu scopul de a oferi cititorilor pretioase indemnuri si explicatii duhovnicesti pe temele propuse de autorul florilegiului, iar predicatorilor un bogat material ce poate fi valorificat cu succes.

Părintele Dionisie Ignat (1909-2004) acoperă cu existenÈ›a sa aproape întreg veacul al XX-lea. Pentru cei care l-au cunoscut personal stareÈ›ul Dionisie reprezintă chipul autentic de vieÈ›uire monahală. Este considerat unul din cei mai de seamă părinÈ›i asceÈ›i contemporani ai Sfântului Munte Athos. Petrecerea È™i lupta sa duhovnicească, pentru mai bine de È™apte decenii, în Grădina Maicii Domnului, l-a arătat a fi un chip viu È™i actual de trăire al credinÈ›ei drept-măritoare. ViaÈ›a sa de ascultare, rugăciune, smerenie È™i dragoste pentru Dumnezeu È™i semeni îl recomandă a fi una dintre vocile duhovniceÈ™ti de mare autoritate È™i putere, la care omul zilelor noastre ar trebui să ia aminte.
Volumul de faÈ›ă are drept menire chiar acest fapt, È™i anume, mijlocirea unei întâlniri de duh cu Părintele Dionisie, cu cuvintele, poveÈ›ele È™i sfaturile sale. Constituită din mărturii ale celor ce l-au cunoscut direct (mărturii evocate în cadrul simpozionului internaÈ›ional „Întâlnirea cu Duhovnicul”, IaÈ™i, 2015), lucrarea propusă spre lectură împlineÈ™te o dublă misiune: prezentarea culturii sale duhovniceÈ™ti È™i întâlnirea cu ucenicii È™i cu cei care l-au cunoscut.
Pentru a fi introduÈ™i în învăÈ›ătura Părintelui Dionisie, evidenÈ›iem È™i reÈ›inem ca prolog unul din cuvintele sale testament: „Ortodoxia niciodată n-a căzut È™i niciodată nu a sfătuit creÈ™tinii decât numai È™i numai spre adevăr, adevăr folositor atât trupeÈ™te, cât È™i sufleteÈ™te”.

Ierom. Nathanael Neacșu