De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

Am aflat în Biserică puterea pe care o ascunde pocăinţa păcătosului È™i mila lui Dumnezeu. Am dorit să ucenicesc pe lângă tâlharul din Evanghelie, pe lângă desfrânata care a vărsat mir, pe lângă vameş, pe lângă fiul risipitor, pe lângă Sfântul Apostol Petru, nu în momentul mărturisirii sale, ci atunci când a plâns amarnic, pe lângă Sfântul Apostol Pavel, sfâşiat de pocăinţă, pe lângă Marta, care se îngrijea de multe şi pe lângă Sfântul Apostol Toma, care dorea mijlocirea directă a pipăitului.

Aceştia erau oameni. Ei mă mişcau mai mult decât marii Sfinţi Părinţi ai Bisericii. Lacrima celor ce se pocăiesc mă mişcă mai mult decât gândirea teologilor.

Dar luându-l călăii, l-au dus în afara cetăÈ›ii, la apus, È™i după ce au aflat un loc unde a binevoit Domnul să se săvârÈ™ească dreptul, l-au legat pe el de un măslin. Căci era pomul în locul acela. Și sabia s-a îndoit ca ceara, fără a-l atinge pe drept, iar bărbaÈ›ii, când au văzut ce s-a întâmplat, au zis unii către alÈ›ii: „Să cădem la picioarele bărbatului, ca să se roage pentru noi, fiindcă mare este Dumnezeul creÈ™tinilor”. Și au căzut la picioarele lui: „Ne rugăm È›ie, robule al lui Dumnezeu, să te rogi pentru noi, ca să ne fie nouă iertare È™i vom crede È™i noi în Hristos”. Și a privit la cer fericitul È™i s-a rugat astfel: „Doamne Dumnezeule, plineÈ™te-mi dorinÈ›a È™i dă-mi să sfârÈ™esc în locul acesta È™i bărbaÈ›ilor acestora dăruieÈ™te-le iertare de păcate È™i un loc în ÎmpărăÈ›ia Ta”.Și i-a venit un glas din cer: „Pantoleon, robule al Meu iubit, s-a împlinit dorinÈ›a ta. Èši s-au deschis cerurile. OÈ™tirile îngerilor te aÈ™teaptă pe tine. Tronul tău este pregătit. Cununa îÈ›i este pregătită. Harul tămăduirilor îÈ›i este dăruit È›ie. Nu te vei mai numi Pantoleon, ci Pantelimon va fi numele tău, pentru că îi vei milui pe mulÈ›i. Căci tu vei fi limanul celor înviforaÈ›i, scăparea celor necăjiÈ›i, apărătorul celor oropsiÈ›i, doctorul celor bolnavi È™i izgonitorul duhurilor necurate”.

Lucrarea de faţă se doreşte a fi un dicţionar mai ales în accepţiunea de instrument de lucru. Îşi propune să-l familiarizeze pe cititor cu concepte şi termeni fundamentali aparţinând demersului ştiinţific de după modernitate, respectiv demersului teologic ortodox contemporan într-o abordare dorit neopatristică şi filocalică şi, nu în ultimul rând, cu termeni aparţinând demersului actual de dialog dintre teologie şi ştiinţe, cel care naşte astăzi, prin continua sa maturizare, un instrumentar conceptual absolut necesar celor care se încumetă să facă incursiuni în zona de graniţă dintre cele două domenii de cunoaştere. Lucrarea are un caracter „enciclopedic” în măsura în care propune, după criteriile clasice ale enciclopedismului, explicarea fiecărui termen în parte însoţită de repere bibliografice, de observaţii, respectiv de trimiteri către termeni înrudiţi a căror lectură întregeşte orizontul noţional. Deopotrivă, se doreşte „neopatristică” şi „filocalică”, în măsura în care propune un demers teologic cu trimiteri dese la cuvintele Părinţilor (cu precădere ale celor din contemporaneitate, dar nu numai) care, prin experienţa vieţii lor, trăite în contextul frământărilor lumii actuale, au a ne împărtăşi un cuvânt viu structurat ca răspuns în sensul nevoilor de mântuire ale omului de azi. În fine, lucrarea este, într-un anume fel, „vocabular”, deşi îi lipseşte programatic o tindere către exhaustivitate la nivel de prezentare de termeni, întrucât propune un posibil fond de bază – instrumentar conceptual necesar studiului relaţiei dintre teologia ortodoxă şi ştiinţă.

„Adierea Duhului” conţine predici, textul integral al unor conferinţe ţinute în Anglia şi Rusia şi răspunsurile la întrebările adresate de participanţi, convorbiri cu diverse personalităţi (e.g. Ilarion Alfeyev) şi este împărţită în cinci capitole: „Călăuzirea către Împărăţie”, „Despre viaţa în Duhul”, „Predici cu ocazia diferitelor hirotonii”, „Sensul Spovedaniei”, „Spovedania de obşte”. Ca şi celelalte lucrări ale Mitropolitului Antonie de Suroj şi „Adierea Duhului” este născută din experienţa personală a iubirii jertfelnice a lui Hristos pentru cel care îi poartă chipul şi este chemat la asemănarea cu El. Nu este o carte scrisă din preamultul cunoştinţelor teologice, din obligativitatea participării la un simpozion sau din dorinţa autorului de a se promova ca autoritate duhovnicească. Nu, nimic din toate acestea. Mitropolitul Antonie a trăit moartea şi învierea întru duhul, a înţeles ce este dumnezeiasca dragoste, dumnezeiasca împreună-pătimire: fiinţa relaţiei dintre Dumnezeu şi om.

„Apocalipsa este o carte ce inspiră speranţă, dar şi spirit de luptă, împreună expresii ale adevăratei înduhovniciri. Imaginile triste nu ne provoacă teama, ci dorinţa arzătoare de a limita răul în nenumăratele sale forme, precum şi setea pentru dreptate şi impulsul spre eliberarea de sub stăpânirea forţelor potrivnice, cu feluritele lor nume.”

La Editura Doxologia a apărut lucrarea Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul. Cele dintâi şi cele de pe urmă în dialog, autor Pr. Ioannis Skiadaresis, traducere din limba greacă de Nicolae Burăş.

Lucrare profetică şi, în acelaşi timp, apocaliptică, cartea se oferă unor lecturări diferite, dăruindu-ne multe lucruri. Noi am lecturat-o din punct de vedere ecleziologic, savurându-i plenitudinea arhitecturală, structura filologică şi tehnica de redactare şi închinându-ne cu evlavie în faţa nenumăratelor imagini şi simboluri şi a realităţilor la care acestea fac trimitere. Identificăm, în această carte, imaginea Bisericii, aşa cum aceasta se proiecta la sfârşitul secolului I d.Hr., precum şi imaginea viitorului ei plin de glorie, eshatologic. Aflăm, aşadar, despre fronturile pe care luptă Biserica, precum şi despre biruinţa finală. Viziunile finale ale cărţii ne fac să ne fie dor de cele ce vor urma, aşa cum acestea vor să fie, iar tropismul liturgic al acesteia se constituie într-un indiciu spre descoperirea şi preţuirea Sfintei Euharistii, dimensiune şi mod diferit şi unic de a fi ale creştinilor.

Datorită bogăţiei rare pe care o ascunde în paginile sale, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, această carte într-adevăr greu de pătruns a Noului Testament, atrage necontenit atenţia şi dragostea oamenilor.

Cele douăsprezece capitole cuprinse în volumul de faţă constituie rodul studiului îndelungat al cărţii Apocalipsei care, pe de o parte, încheie Canonul Sfintei Scripturi, însă pe de altă parte ne face să ne îndreptăm privirile spre orizontul larg, eshatologic, strălucitor şi tot mai apropiat nouă...

O carte în care stilul adoptat incită la lectură, cu o abordare „proaspătă” şi mereu surprinzătoare (în sensul cel mai bun al lucrurilor!), fără inhibiţii de formulare, fără artificii stilistice, care trece, uşor, „graniţa” însemnărilor exclusiv(e) de tip „jurnal de călătorie”, propunând un nou tip de percepţie, provocator, în aceeaşi măsură, atât pentru autor cât şi pentru cel care urmează să parcurgă pagina scrisă. În plus, o carte ce nu este gândită ca o analiză a fenomenului religios pe Muntele Athos, dar nu este nici o „repede privire” asupra acestui loc sfânt al Ortodoxiei.