Acum o mie de ani, apostolatul mistic al Sfantului Simeon Noul Teolog in Bizant si incercarea sa de a reforma monahismul epocii au produs entuziasm si scandal.  De atunci incoace scrierile sale n-au incetat sa fie o adevarata provocare la adresa crestinismului institutionalizat si formalist, lipsit de respiratie mistica si incandescenta duhovniceasca, dovedindu-si in fiecare epoca o actualitate nedepasita.  „Catehezele prezentate aici sunt bogate in detalii personale, autentice si sincere, privitoare la viata interioara si experienta spirituala a autorului lor.  Ele constituie o veritabila autobiografie mistica, unica in felul ei, in literatura crestina bizantina. Catehezele sunt adevarate palme deschise, in care Sfantul Simeon arata tuturor celor ce se indoiesc posibilitatea comuniunii cu Hristos inca din aceasta viata, monedele de aur ale luminarilor sale duhovnicesti” (arhiepiscopul Vasili Krivosein).  Acest volum continua seria dedicata publicarii in traduceri romanesti moderne integrale (insotite de studii introductive la nivelul cercetarilor stiintifice actuale) ale operelor complete ale misticilor patristici si bizantini prezenti numai fragmentar in marea antologie si enciclopedie a literaturii spirituale rasaritene cunoscute sub numele de Filocalia.

În prelungirea amintirilor despre tatăl său, „preotul care s-a urcat la cer”, părintele Gheorghiu îşi evocă aici mai pe larg primii ani din viaţă, o viaţă petrecută în jurul Bisericii. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, copilul Virgil îşi propune la vârsta de şapte ani să se facă el însuşi sfânt. Află că pentru aceasta trebuie să ajungă să-şi iubească vrăjmaşii… Într-o minunată împletire de poezie, suspans şi înaltă spiritualitate, ni se oferă o neuitată iniţiere într-un creştinism trăit ca realizare a aspiraţiei spre sfinţenie a fiinţei umane. Hagiografia nu ţine de spectaculos, ci e perfect ancorată în viaţă ca răspunsul sufletului credincios la chemarea Evangheliei ce răsună de veacuri în Biserică. Lectură fascinantă, aceste noi amintiri dintr-o copilărie teologică sunt nu numai o admirabilă teologie literară, ci poate cartea cea mai revelatoare a sufletului părintelui Virgil Gheorghiu.

Intr-un moment cand literatura catehetica ortodoxa adresata copiilor sau educatorilor lor incepe sa abunde, elaborata de obicei de autori fara prea multa experienta spirituala, cartea de fata este speciala pentru ca autoarea ei este speciala.

Maica Magdalena vietuieste in binecunoscuta Manastire Ortodoxa „Sfantul Ioan Botezatorul” din Essex (Anglia) fiind ucenica Arhimandritului Sofronie, legatarul testamentar al Sfantului Staret Siluan Athonitul.  De la Parintele Sofronie Maica Magdalena a primit ascultarea de a se ocupa si a discuta despre credinta ortodoxa cu copiii si tinerii care viziteaza manastirea.  Aceasta carte, ca si cea deja publicata(Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi), este rodul acestei preocupari desfasurate ani de zile cu delicatete si responsabilitate exemplara atat pentru adevarul Bisericii lui Hristos, cat si pentru persoana fiecarui copil concret in parte.  Adresandu-se unor copii din lumea occidentala, ea anticipeaza multe din intrebarile si problemele noi cu care se vor confrunta parintii, copiii si tinerii nostri in anii care vor veni.

Impartasindu-si cu generozitate experienta de invatator crestin care a asimilat profund intreaga literatura duhovniceasca si patristica pentru a putea da raspunsurile necesare fiecarui copil in parte, Maica Magdalena ne ofera in acest volum un adevarat catehism in duhul Sfantului Siluan.

Sfântul Isaac Sirul este unul dintre cei mai iubiţi şi frecventaţi autori duhovniceşti din toate timpurile. Traduse în greacă la începutul secolului IX, scrierile sale au exercitat o uriaşă influenţă asupra spiritualităţii monahale din Răsăritul ortodox, dar şi din Occidentul latin. În 1983 profesorul Sebastian Brock a avut şansa extraordinară de a descoperi singurul manuscris siriac integral al Părţii a II-a, ezoterică, a scrierilor Sfântului Isaac, considerate definitiv pierdute. Editate în originalul siriac în 1985 şi traduse deja în italiană, engleză, rusă şi franceză, scrierile recent descoperite ale Părţii a II-a din corpusul isaachian apar acum şi în limba română. Descriind parcursul duhovnicesc al isihastului „singuratic” de la asceza eremitică la revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu, ele se constituie într-o veritabilă Şcoală a rugăciunii şi a iubirii care deschide perspectivele generoase, dar şi provocatoare, ale unei eshatologii universaliste şi optimiste.

Traducerea celor 41 de „cuvinte” (incluzând 405 Capitole gnostice) recent descoperite e însoţită de o serie de studii care permit pentru prima dată cititorului român o viziune obiectivă asupra nenumăratelor probleme de natură istorică, literară şi teologică ridicate de acest nou şi necunoscut Isaac. Aşa cum nimerit spunea recent părintele Alexander (Golitzin): „Isaac e nu numai minunat şi sfânt. E şi tulburător. […] Poate că Dumnezeu ne-a lăsat acest sfânt ca un delicat semn de întrebare pus peste unele din certitudinile noastre. Nu asupra celor esenţiale, ci asupra altora pe care noi — iar nu Dumnezeu — le-am declarat sigure. Fie ca Isaacul Său să ne tulbure pe noi toţi, iar noi, drept urmare, să creştem în iubirea pe care Sfântul Isaac n-a obosit să o laude."

Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârşitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate şi considerate definitiv pierdute aparţinând Sfântului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar şi trăitor în ţinuturi aflate azi în Irak şi Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovniceşti extrem de intens citite în Răsăritul ortodox. În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părţii a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte către singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelaţie oferind tabloul complet şi surprinzător al unei gândiri duhovniceşti unice. Experienţa eremitică şi isihastă se modela pe revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă şcoală a rugăciunii şi iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii şi eshatologii universaliste şi optimiste. Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparţinând „Părţii a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chialà, monah de la Bose, ele dezvoltă şi precizează teme aflate în inima meditaţiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul şi mila infinită a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Părţii a III-a” oferă nu doar o neaşteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovniceşti, ci şi o călăuză practică de prim rang pentru toţi creştinii doritori să se apropie de Dumnezeu.

Scrierea care vede lumina tiparului intaia oara intr-o limba moderna este unica in felul ei in intreaga literatura religioasa a Rasaritului ortodox. Ea nu se incadreaza in nici o categorie. Nu apartine literaturii omiletice, stralucit reprezentata de Parintii Bisericii, mai ales in „epoca de aur”, iar in literatura de spiritualitate sau duhovniceasca, din care face parte prin natura temelor cuprinse intr-insa, ocupa un loc inconfundabil, nesemanand ca modalitate de redactare cu nimic din ceea ce cunoastem si a fost adunat in marea colectie editata de Sfintii Macarie din Corint si Nicodim Aghioritul sub titlul celebru Filocalia sfintilor neptici.
Ideea de a alcatui 32 de „Cuvinte” adresate propriului suflet, intr-o continua dojana, dar abordand numeroase teme comune intregii literaturi duhovnicesti, il asaza pe autor intr-o pozitie cu totul singulara. Tot ce se stie sigur la ora actuala despre carte si despre autor este ca s-au bucurat de mult interes, scrierea ajungand pana la noi intr-un relativ mare numar de manuscrise, inventariate prima oara de catre invatatul grec Demostene Russo.
Pentru istoria culturii romane scrierea monahului Simeon are o importanta capitala: patru din cele 32 de „cuvinte” ce alcatuiau cartea — atribuita in mod eronat de primul ei editor lui Simeon Metafrastul — au fost alipite de Neagoe Basarab la Invataturile catre fiul sau Theodosie. Aceasta facea din cultura noastra singura pe taramul careia a dat roade.
Darul pe care, la sugestia pe care i-am facut-o, parintele diacon Ioan Ica jr a tinut sa-l faca prin aceasta traducere Bisericii si Culturii Romane chiar in ajunul proclamarii locale a canonizarii Sfantului voievod Neagoe Basarab, este esential in acest sens. Se deschide prin aceasta infaptuire un intreg orizont duhovnicesc in care este asezata „intaia mare carte a culturii romanesti”, cum a numit Constantin Noica opera lui Neagoe Basarab. Avem posibilitatea, in sfarsit, sa vorbim in deplina cunostinta de cauza de problema ridicata cu peste un secol in urma de catre Demostene Russo: aceea a raportului operei domnului roman cu izvorul folosit pentru cele mai multe pagini, dupa Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Ce anume a ales si cum a fost folosita de intaiul nostru mare scriitor aceasta scriere unica in literatura Rasaritului ortodox nu mai este de acum inainte, si pentru totdeauna, o problema acoperita de ceata nestiintei. 

Plecând de la personalitatea duhovnicească È™i scrierile avvei Evagrie Ponticul, precum È™i de la spiritualitatea monahismului egiptean din secolul IV, părintele Gabriel Bunge abordează în cartea de faÈ›ă una din temele cele mai delicate È™i profunde ale vieÈ›ii creÈ™tine în general care cunoaÈ™te o arzătoare actualitate. 
Într-un moment în care nu doar sensul autentic al paternităÈ›ii este contestat, ci însăÈ™i ideea de „tată” È™i de „mamă” e într-o criză profundă, cartea părintelui Gabriel ne oferă în oglindă patristică portretul adevăratului părinte duhovnicesc: om al rugăciunii È™i blândeÈ›ii, acesta e cunoscătorul È™i transmiÈ›ătorul unei experienÈ›e personale a misterului RevelaÈ›iei creÈ™tine pe temeiul sigur al dogmelor È™i vieÈ›ii Bisericii. Înfiat È™i născut din Dumnezeu prin Duhul Sfânt, credinciosul povăÈ›uit de un părinte duhovnicesc experimentat e călăuzit spre adevărata gnoză creÈ™tină, care nu este decât cunoaÈ™terea experimentată în rugăciune a Tainei Sfintei Treimi. Gnoza/cunoaÈ™terea creÈ™tină autentică e rezultatul unei pedagogii mistagogice indispensabile. NedespărÈ›ită de blândeÈ›e È™i smerenie, ea culminează în comuniunea interpersonală mistică a credinciosului înfiat cu Paternitatea divină supremă.

In primele secole ale crestinismului, barbatii si femeile care luptau pentru a dobandi gloria sfintilor erau numiti atletii lui Hristos. Un sfant realizeaza in cursul vietii sale performante pe care ceilalti oameni nu reusesc sa le infaptuiasca. Uneori performantele sale sunt recunoscute oficial de Biserica. In acest caz el figureaza in calendar. Recunoasterea oficiala a unui sfant are loc insa doar ca o exceptie si numai pentru un foarte mic numar de persoane. Majoritatea sfintilor sunt ignorati de calendar. Putinii sfinti pe care Biserica ii recomanda venerarii publice primesc aceasta consacrare cu titlu postum. Niciodata in timpul vietii lor. Multi oameni au vrut sa se faca sfinti. Luptele lor pentru dobandirea curateniei necesare sfinteniei au fost spectaculoase. Mai spectaculoase si mult mai dure decat luptele din arene. Pentru dobandirea curateniei, atletii lui Hristos luptau impotriva trupului lor, impotriva somnului, impotriva foamei, impotriva durerii, impotriva propriilor lor ganduri, impotriva instinctelor. Era o lupta fara mila, dusa zi si noapte, de-a lungul unei intregi vieti. O lupta palpitanta si fara niciun ragaz. Ioan Gura de Aur a luat hotararea sa se faca sfant inca din adolescenta, cand era inca pe bancile scolii. O hotarare luata in deplina cunostinta de cauza si dupa o matura chibzuinta. Alti tineri hotarasc in adolescenta lor sa se faca generali, sportivi campioni, exploratori. Ioan Gura de Aur a hotarat sa se faca sfant. Toata viata sa n-a avut alt ideal. Pentru a dobandi sfintenia el i-a infruntat pe toti adversarii pe toate terenurile si a castigat toate luptele. Palmaresul sau este o imensa lista de victorii. Victoriile lui Ioan Gura de Aur au fost atat de categorice, incat el este unul din putinii sfinti citati in calendar atat de Biserica occidentala, cat si de Biserica rasariteana.

„Importanta operei parintelui Dumitru Staniloae asteapta inca sa fie explicitata si evaluata pe deplin in teologia contemporana. El a creat nu numai o sinteza teologica pastrand cu grija echilibrele gandirii teologice patristice folosind-o drept calauza in dialogul sau cu preocuparile omului contemporan, ci si una care intrupeaza in mod unic si deplin pnevmatologia bizantina tarzie, scrierile Filocaliei si teologia sfantului Grigorie Palama. Principiul unificator care tine la un loc toate aceste resurse e accentul sau personalist, atent mereu sa mentina intelegerea integrala adecvata a «persoanei» si «naturii» asa cum au fost elaborate aceste categorii de hristologia post-chalcedoniana. Folosirea intuitiilor moderne privitoare la «persoana» nu se face niciodata cu pretul minimalizarii «naturii». Intr-adevar, parintele Dumitru Staniloae nu descalifica niciodata un aspect al teologiei sau vietii duhovnicesti de dragul celuilalt. Un simt al deplinatatii si integralitatii domina si inspira viziunea sa teologica; ea este atotcuprinzatoare si nici un aspect al realitatii nu e lasat in afara dialogului divino-uman. Studierea operei sale imbogateste cu siguranta intelegerea privitoare la Dumnezeu, la creatie si la toate aspectele sfintei noastre credinte ortodoxe. Mai mult, scrierile sale demonstreaza profunda unitate a traditiei ortodoxe dogmatice si filocalice, dintre teologie si spiritualitate in general, si din acest motiv ele ofera atat o baza, cat si un traseu pentru mersul inainte al gandirii ortodoxe contemporane” (ieromonah Calinic [Berger]). 
 
* 
 
Ieromonahul Calinic (Berger) e paroh al bisericii ortodoxe romane din Hermitage, Pennsylvania. Absolvent al Universitatii Santa Clara (1988), al Scolii Teologice Grecesti Sfanta Cruce (1994) si doctor al Universitatii Catolice a Americii din Washington (2003) cu o importanta teza de doctorat despre gnoseologia teologica in sinteza parintelui Dumitru Staniloae, tradusa in volumul de fata. 
 
* 
 Cuprins 
Cuvant-inainte 
Multumiri 
Introducere 
Partea I. Fundamentele dogmatice 
1. Relatia dintre persoana si natura [Relatia dintre persoana si natura in dogma hristologica / Relatia dintre persoana si natura in dogma trinitara] 
2. Unitatea naturii umane cazute si restaurate in Hristos [„Chipul lui Dumnezeu” — natura umana drept chip al Naturii divine / Umanitatea una — natura umana ca baza a comuniunii interpersonale / Efectele caderii asupra naturii umane / Restaurarea naturii umane in Hristos] 
3. Calitatile existentiale ale persoanei [„Analogii reciproce” / „Apofatismul antropologic” / Existenta per se caracteristica fundamentala a persoanei / Persoana in comuniune cu celelalte persoane / Persoana ca baza a fundamentelor realitatii create (timpul si spatiul)] 
4. Logos, logoi si simboluri [Ratiunile (logoi) divine / Ratiunile multiple si Logos-ul personal al lui Dumnezeu / Ratiunile si sinteza dintre persoana si natura / Aspecte tehnice ale invataturii despre logoi / Evidenta / Logoi-i si energiile necreate] 
5. Concluziile generale ale partii I [Definirea persoanei in relatie cu natura / Sinteza persoana-natura si caracterul simbolic al lumii / Dimensiunile ontologica si existentiala ale realitatii / Persoana si natura, paradox vs reductionism / Principiile teologice ale gnoseologiei parintelui Staniloae] 
Partea a II-a. Teognosia 
6. Cunoasterea lui Dumnezeu [Privire generala / Revelatia naturala si supranaturala ca baza a cunoasterii lui Dumnezeu / Forme de cunoastere a lui Dumnezeu / Sinteza dintre formele de cunoastere / Nevoia purificarii ascetice] 
7. Etapele urcusului gnoseologic [Scopurile urcusului duhovnicesc / Motivarea etapelor urcusului / Rezumatul etapelor si implicatiile lor gnoseologice / Relatiile dintre etape / Scurta nota despre sinergia divino-umana pe parcursul treptelor] 
8. Structura umana [Relatia dintre suflet si trup / Minte, ratiune si vointa / Minte, spirit, inima: survol patristic / Inima — incaperea cea mai dinauntru a mintii (nous)] 
9. Patimile ca baza a ignorantei [Caracteristicile fundamentale ale patimilor / Afecte si patimi / Cauzele patimilor / Procesul consimtirii / Efectele patimilor] 
10. Purificarea [Temele, formatul si caracteristicile expunerii parintelui Staniloae / Ruperea orientarii egoiste si a angoasei / Prevenirea actualizarii patimilor / Roadele naturii bine directionate: nadejdea, blandetea si smerenia / Nepatimirea ca pregatire pentru darurile Duhului Sfant / Caracteristici si teme ale viziunii parintelui Staniloae despre purificare] 
11. Iluminarea [Prima faza a iluminarii: contemplarea naturii / A doua faza a iluminarii: contemplarea de sine a mintii] 
12. Indumnezeirea [Indumnezeirea ca iubire / Indumnezeirea ca vedere a luminii necreate / Sinteza iubirii si luminii in indumnezeire / Indumnezeirea in sinteza parintelui Staniloae] 
13. Concluziile generale ale partii a II-a [Rezumat al sintezei gnoseologice a parintelui Staniloae] 
Abrevieri si bibliografie

Consacrat scrierilor duhovnicesti, volumul de fata inaugureaza integrala Scrierilor Sfantului Grigorie Palama (1295–1359) intr-o traducere romaneasca insotita de ample introduceri si alte texte lamuritoare.

Initierea integralei Scrierilor palamite cu operele duhovnicesti, iar nu cu cele polemice, este o optiune deliberata a editorului, bazata pe convingerea ca teologia energiilor necreate se explica cel mai bine plecand de la spiritualitatea isihasta a marelui monah athonit, teolog polemist si ierarh bizantin din secolul XIV.

De-a lungul acestor etape, Sfantul Grigorie Palama a oferit descrierea ideala a trei versiuni de isihasm inteles drept „adevarata filozofie” a vietii crestine, integrata exemplar in viata tainica a Fecioarei Maria in templu (Cuvantul despre intrarea si viata ei in Sfanta Sfintelor): un isihasm anahoretic pentru pustnici (Viata Sfantului Petru Athonitul), un isihasm pentru monahii din manastiri (Tratatul-epistola catre Xeni) si un isihasm laic pentru intelectuali (Tratatul-epistola catre filozofii Ioan si Teodor) — toate expresii ale unei spiritualitati la care sunt chemati toti crestinii. In inima acestor scrieri se afla o originala sistematizare a traditiei isihaste: centrata trinitar, fundamentata antropologic si mariologic, deschisa intelectual.

Astfel intelese, scoase din uitare si ignoranta, din evaluari minimalizante si exaltari triumfaliste, scrierile duhovnicesti ale Sfantului Grigorie Palama vorbesc in acelasi timp despre drama si spiritualitatea unei epoci si raman cea mai buna introducere in teologia si opera sa.

CreÈ™tinul se poate îndeletnici cu ele stând în picioare sau È™ezând, lucrând sau umblând în chilia lui, mergând la culcare până ce-l va fura somnul, stând înăuntru sau pe drum, îndeletnicindu-se astfel în taină cu ele în inima lui; de asemenea, când îngenunchează îndelung la pământ sau stă în picioare, chiar È™i dacă nu înaintea crucii, amestecând smerenia trupului cu miÈ™cările rugăciunii; căci prin ele va găsi ajutor, ca È™i din cele pe care È™i le-a fixat drept regulă È™i care trebuie rostite dintr-un loc anume, prin ajutorul însemnat pe care-l dau pe loc potrivit stării schimbătoare a gândirii în pacea sau chinul care vin asupra lui; folosindu-se de aceste rugăciuni alcătuite în chip potrivit anume ca să-È™i afle în ele mângâierea, sufletul se va sfinÈ›i È™i se va umple de harul Duhului.

Cuprins:
30 de rugăciuni de taină;
Rugăciuni de noapte;
Alte rugăciuni;
Slujba Sfântului Isaac Sirianul.