Aceasta lucrare cuprinde ganduri si cuvinte ale Preasfintitului Parinte Daniil, publicate in diverse carti si volume, despre parintele Arsenie Boca, duhovnicul Manastirii Prislop.

Cuprins:

Cuprins: 

• Prefata 
• Sfantul Ioan Chrysostomul. Studiu biografic 
• Despre modul de a praznui nunta 
• Duhul Sfant si casatoria 
• Despre carmuirea familiei 
• Despre relatia dintre barbat si femeie 
• Comentariul capitolului 7 din Epistola I catre Corinteni 
• Despre petrecerea femeii in casa 
• Despre modul de a depasi piedicile de familie 
• A celui intre sfinti parintele nostru Ioan Gura de Aur arhiepiscopul Constantinopolului, omilia catre cei ce lasa Biserica si se intineaza la hipodrom si teatru 
• Despre iubirea trupurilor 
• Despre desfrau si adolescenti 
• Despre prietenie 
• Despre taina si puterea iubirii 

Cartea de faţă arată drumul cel bun celor ce aleargă să-şi scrie numele în cartea vieţii celei din ceruri. Cei ce o vor citi şi îi vor urma ei, vor fi povăţuiţi de către dînsa, fără de rătăcire şi în mod desăvîrşit îi va ridica de la cele pămînteşti, spre cele sfinte, arătînd pe Dumnezeu celui pe care l-a ridicat pînă sus. Care scară, cred eu, a văzut-o şi Iacob, cel ce a îndepărtat patimile, cînd se odihnea pe patul lui cel pustnicesc.
Vă îndemn, dar, să urcăm şi noi, cu sîrguinţă şi cu credinţă, această gîndită şi ducătoare la cer scară, ale cărei trepte ne învaţă, cu multă înţelepciune:
1. Despre lepădarea şi despărţirea de viaţa deşartă;
2. Despre neîmpătimire sau neîntristare;
3. Despre înstrăinare şi despre cele din visurile tinerilor;
4. Despre mucenicia bărbăteştii ascultări;
5. Despre îngrijita şi sincera pocăinţă şi despre închisoarea cea bine plăcută lui Dumnezeu, a celor pedepsiţi;
6. Despre aducerea-aminte de moarte;
7. Despre plînsul care curăţă;
8. Despre liniştitoarea nemîniere;
9. Despre ţinerea de minte a răului (nutrirea unui gînd de răzbunare);
10. Despre grăirea de rău (bîrfeală);
11. Despre tăcere;
12. Despre minciună;
13. Despre trîndăvie;
14. Despre lăcomie;
15. Despre desfrînare şi despre curăţenie;
16. Despre iubirea de arginţi;
17. Despre sărăcie;
18. Despre insensibilitate (indolenţă)
19. Despre cîntarea de psalmi în adunări;
20. Despre diferite privegheri;
21. Despre temere;
22. Despre slava deşartă;
23. Despre mîndrie şi despre necuratele gînduri;
24. Despre simplitate, bunătate, inocenţă şi viciu;
25. Despre umilinţă;
26. Despre discernămînt, în care voi descoperi bogăţie;
27. Despre pustnicie (linişte) şi singurătate;
28. Despre rugăciunea pură şi despre răbdare;

Orice miracol îl înţelegi după ce se stinge irevocabil. Înrădăcinaţi în huma melancoliei, nu mai ştim să trăim cu intensitate decât amintirea. Pare că judecăm întotdeauna înălţimea dragostei prin comoţia despărţirii. E deconcertant modul în care ratăm marile întâlniri cu prezentul, sub un spectru paseist continuu, înecaţi în retorica crizei şi revendicarea disoluţiei actualităţii. Sub umbra Tradiţiei, parcă, nu mai e chip să scrutăm prezentul: printr-o înnăscută aplecare defetistă, glisăm pe certitudini vagi, recuzând cu un aer decrepit-sapienţial existenţa, hic et nunc, a excepţionalului.

Conştienţi de această ruşinată demisiune, e timpul, credem, să ne desfacem inima spre modelele vii. Iar viul trebuie privit nu ca fapt biologic, ci ca prezenţă personală, fereastră al rostirii şi actanţă a rostuirii, cum ar fi spus Noica. Această prezenţă, într-o debordantă efervescenţă, înaripată arătare şi căutată trecere, se regăseşte inconfundabil într-un bărbat religios: părintele Teofil.

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Divinae Institutiones (Despre instituțiile divine) – în mai multe cărți, operă scrisă între anii 303 și 311. Este cea mai importantă dintre scrierile lui Lactanțiu. Este o scriere apologetică în care încearcă să arate inconsistența credințelor păgâne în comparație cu adevărul creștin. Este, de asemenea, prima expunere sistematică și riguroasă a  teologiei creștine (în limba latină).

Desi nu mi se pare usor sa adun intr-un singur volum cele expuse in sapte mari volume (...), ma voi stradui, in masura in care subiectul imi ingaduie, sa restrang cele atat de extinse si sa condensez cele atat de vaste, asa incat nici subiectul sa nu para lipsit de abundenta, nici claritatea, de perceptie, in aceasta opera care isi propune sa scoata la lumina adevarul.
Lactantiu

Cuprins:

Cuprins: 

• Prefata 
• Sfantul Ioan Chrysostomul. Studiu biografic 
• Despre modul de a praznui nunta 
• Duhul Sfant si casatoria 
• Despre carmuirea familiei 
• Despre relatia dintre barbat si femeie 
• Comentariul capitolului 7 din Epistola I catre Corinteni 
• Despre petrecerea femeii in casa 
• Despre modul de a depasi piedicile de familie 
• A celui intre sfinti parintele nostru Ioan Gura de Aur arhiepiscopul Constantinopolului, omilia catre cei ce lasa Biserica si se intineaza la hipodrom si teatru 
• Despre iubirea trupurilor 
• Despre desfrau si adolescenti 
• Despre prietenie 
• Despre taina si puterea iubirii 

Orice miracol îl înţelegi după ce se stinge irevocabil. Înrădăcinaţi în huma melancoliei, nu mai ştim să trăim cu intensitate decât amintirea. Pare că judecăm întotdeauna înălţimea dragostei prin comoţia despărţirii. E deconcertant modul în care ratăm marile întâlniri cu prezentul, sub un spectru paseist continuu, înecaţi în retorica crizei şi revendicarea disoluţiei actualităţii. Sub umbra Tradiţiei, parcă, nu mai e chip să scrutăm prezentul: printr-o înnăscută aplecare defetistă, glisăm pe certitudini vagi, recuzând cu un aer decrepit-sapienţial existenţa, hic et nunc, a excepţionalului.

Conştienţi de această ruşinată demisiune, e timpul, credem, să ne desfacem inima spre modelele vii. Iar viul trebuie privit nu ca fapt biologic, ci ca prezenţă personală, fereastră al rostirii şi actanţă a rostuirii, cum ar fi spus Noica. Această prezenţă, într-o debordantă efervescenţă, înaripată arătare şi căutată trecere, se regăseşte inconfundabil într-un bărbat religios: părintele Teofil.