Cruciada a patra (1202-1204)

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-8756-61-5
Status: in stoc

Cruciada a patra (1202-1204)

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Lumea Credintei
Numar de pagini: 406

Lucrarea de de față are o arhitectură de biserică gotică, clădită după reguli clasice.
E de remarcat și de lăudat efortul autorului de a se mișca în hățișul unei producții scrise derulate pe cel puțin două secole, în cadrul căreia, nu de puține ori, domină controversele, interpretările diferite și chiar diametral opuse, spiritul partizan și confesionalizat etc. Să remarcăm, de asemenea, aplecarea nu doar spre motivațiile creștine fundamentale, ci și spre cele islamice, în condițiile în care ținta cruciaților erau în chip natural păgânii, prigonitorii numelui lui Hristos. Se desprinde și tratarea echilibrată a raporturilor aparent armonice, dar destul de convulsionate în secret dintre taberele cruciate, marcate de câteva poluri de putere, din rândul cărora se desprind Papalitatea, Veneția și Cavalerii Occidentali.

Pret: 30.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Fragmente din carte:

      Maica Siluana:
      Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

      Pentru lumea secularizată în care trăim „iadul” este un cuvânt „de groază” care face parte mai degrabă din terminologia hollywoodiană, decât a vieţii reale.

      Pentru omul creştin însă, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneşte chiar viaţa noastră duhovnicească. Şi dacă pentru lumea secularizată „iadul” este un capăt de drum, pentru lumea creştină iadul poate fi chiar începutul unui drum a cărui continuare este, paradoxal, bucuria.

      Toată lumea ştie că bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit, cum l-am primit, căci Dumnezeu îl dă tuturor şi ne cheamă pe toţi să-l luăm.

      A fost un moment în care am realizat că eu nu pot să fac nimic bun, că eu nu pot să fiu fericită, că orice aş face nu iese bine si că oricât m-aş strădui şi că oricât m-aş ambiţiona şi oricât m-aş ruga, sfârşesc prin a face ceva care mă întristează, care mă face să-mi fie ruşine, care mă face să mă simt stingherită, cel puţin în fata mea, dacă nu în faţa celorlalţi, unde să zicem că-mi făceam rost de o justificare.

      Eu m-am întors în biserică târziu după ce am trăit mult şi profund în această lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznădejdile ei, dar şi din toate bunătăţile, frumuseţile câte puţin, cât am putut, dar din toate dimensiunile creaţiei omeneşti am gustat.

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • El a intrat în dimineaÈ›a aceea în cameră, când venise de la Aiud. Era o dimineaÈ›ă de iarnă foarte însorită. Era foarte frumos, soarele bătea foarte frumos acolo, în dormitorul din Calea MoÈ™ilor, È™i ne-am împrietenit imediat. Aveam vreo patru ani. Și mi-a spus: „Bună dimineaÈ›a, DumitraÈ™, ce faci? Eu sunt tata mare”. Zic: „Nu, tata mare este aici în fotografiile acestea!”. Erau numai fotografii cu el tânăr, dar acum el arăta mult mai bătrân... Și mi s-a explicat că e, într-adevăr, tata mare, care acum s-a întors din „delegaÈ›ie” - fiindcă asta era, È™tiam că el era în delegaÈ›ie È™i era o delegaÈ›ie care È›inea ceva timp. Cum am mai spus, m-a ajutat mult prietenia cu el, dar cred că pentru el legătura lui cu mine a fost încă È™i mai importantă È™i l-a ajutat să se refacă după detenÈ›ie. Evident, nu am fost niciodată la nivelul lui, È™i nu am nicio problemă din acest motiv, dar È™tiu că am un mare merit, indirect È™i involuntar: l-am ajutat mult să-È™i revină după închisoare. Am fost un fel de terapie. Și îmi pare foarte bine că a fost aÈ™a. Între noi a fost o legătură foarte frumoasă, legată È™i de faptul că mie îmi lipsea un tată, fiindcă ai mei se despărÈ›iseră. Chiar dacă mă vedeam des cu tatăl meu, bunicul mi-a fost È™i tată, È™i bunic.
      Dumitru Horia Ionescu

watch series