Aceasta carte ni-l prezinta pe Cuviosul Irodion - "Luceafarul de la Lainici", asa cum la numit Sf. Calinic de la Cernica pe duhovnicul sau -, care nu a dorit prietesugul acestei lumi, ci, ferindu-si viata de orice intinare, a cautat doar dreptatea lui Dumnezeu.

(lipsa text)

Acest volum aduna intre copertele sale texte despre Eminescu publicate in ultimii 20 de ani. Au fost cu precadere textele care se refera la raporturile lui Eminescu cu traditia,spiritualitatea si credinta.

Cartea de fata - alcatuita in trei sectiuni (Ortodoxia Sfintei Rusii si a intregului Est Salbatic, Ortodoxia mioritica si Ortodoxia sud-dunareana), una mai ispititoare decat cealalta si toate trei distins si subtil revelatoare ale unei Ortodoxii contemporane pestrit intrupate in viul vietii si mereu hranite din adancuri de o traditie mai reavana decat pare - este, as zice, de doua ori o oglinda: a spatiului sud-est european, pe de o parte, si a scrisului reportericesc al autorului, pe de alta parte.

Fragmente din carte:

Maica Siluana:
Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

Pentru lumea secularizată în care trăim „iadul” este un cuvânt „de groază” care face parte mai degrabă din terminologia hollywoodiană, decât a vieţii reale.

Pentru omul creştin însă, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneşte chiar viaţa noastră duhovnicească. Şi dacă pentru lumea secularizată „iadul” este un capăt de drum, pentru lumea creştină iadul poate fi chiar începutul unui drum a cărui continuare este, paradoxal, bucuria.

Toată lumea ştie că bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit, cum l-am primit, căci Dumnezeu îl dă tuturor şi ne cheamă pe toţi să-l luăm.

A fost un moment în care am realizat că eu nu pot să fac nimic bun, că eu nu pot să fiu fericită, că orice aş face nu iese bine si că oricât m-aş strădui şi că oricât m-aş ambiţiona şi oricât m-aş ruga, sfârşesc prin a face ceva care mă întristează, care mă face să-mi fie ruşine, care mă face să mă simt stingherită, cel puţin în fata mea, dacă nu în faţa celorlalţi, unde să zicem că-mi făceam rost de o justificare.

Eu m-am întors în biserică târziu după ce am trăit mult şi profund în această lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznădejdile ei, dar şi din toate bunătăţile, frumuseţile câte puţin, cât am putut, dar din toate dimensiunile creaţiei omeneşti am gustat.

Autoarea acestei carti, din propria si deloc usoara sa experienta, trecuta prin urechile acului, a inteles esentialul, pe care s-a straduit sa-l impartaseasca si altora: nici cancerul, nici vreo alta boala trupeasca nu se afla neaparat sub semnul incurabilului, ci la Dumnezeu toate sunt cu putinta.  Medicina - limitata, ca toate lucrurile omenesti - nu trebuie desconsiderata, ci complinita prin recursul cu buna incredintare la ajutoarele de Sus. Cine are urechi de auzit, sa auda!

Învierea confirmă răspunsul pe care l-a dat căpeteniei preoÈ›ilor iudei în timpul procesului Său la întrebarea: Au tu eÈ™ti Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? Iisus a răspuns: Eu sunt, È™i veÈ›i vedea pe Fiul Omului È™ezând de-a dreapta puterii È™i venind pe norii cerului (Marcu 14, 61-62).

ȘtiÈ›i că sunt minunate cuvitele care se pun în seama Sfântului Andrei, acela ca: "Am aflat pe Domnul!" È™i "Vino È™i vezi!". Și voi L-aÈ›i aflat pe Domnul! MergeÈ›i È™i spuneÈ›i È™i celorlalÈ›i să vină È™i să-L vadă cu noi sau faceÈ›i în aÈ™a fel încât să-L vadă prin noi pe Hristos, Dătătorul de ViaÈ›ă! Sărbătoarea de astăzi este sărbătoarea acelui "Vino È™i vezi!", adică a acelui "Vino, lasă tot È™i vezi ceea ce este esenÈ›ial, adică pe Hristos Domnul È™i Dumnezeul nostru."
LuaÈ›i seama că în spatele fiecăruia dintre noi, în veacul acesta, la ceasul acesta al istoriei, È™ade umbra Crucii prelungită peste noi. Și dacă nu vom È™ti să o purtăm cu credinÈ›ă, cu nădejde È™i cu dragoste, ne vom face vinovaÈ›i È™i pentru misiunea aceasta minunată a lui Andrei pe teritoriul românesc. Sigur noi suntem urmele Sfântului Apostol Andrei în sufletul strămoÈ™ilor noÈ™tri. SIgur suntem roada lacrimilor lui la ALtarul Ceresc al Tatălui.

Părintele Profesor Constantin Necula

Lucrarea de de față are o arhitectură de biserică gotică, clădită după reguli clasice.
E de remarcat și de lăudat efortul autorului de a se mișca în hățișul unei producții scrise derulate pe cel puțin două secole, în cadrul căreia, nu de puține ori, domină controversele, interpretările diferite și chiar diametral opuse, spiritul partizan și confesionalizat etc. Să remarcăm, de asemenea, aplecarea nu doar spre motivațiile creștine fundamentale, ci și spre cele islamice, în condițiile în care ținta cruciaților erau în chip natural păgânii, prigonitorii numelui lui Hristos. Se desprinde și tratarea echilibrată a raporturilor aparent armonice, dar destul de convulsionate în secret dintre taberele cruciate, marcate de câteva poluri de putere, din rândul cărora se desprind Papalitatea, Veneția și Cavalerii Occidentali.

El a intrat în dimineaÈ›a aceea în cameră, când venise de la Aiud. Era o dimineaÈ›ă de iarnă foarte însorită. Era foarte frumos, soarele bătea foarte frumos acolo, în dormitorul din Calea MoÈ™ilor, È™i ne-am împrietenit imediat. Aveam vreo patru ani. Și mi-a spus: „Bună dimineaÈ›a, DumitraÈ™, ce faci? Eu sunt tata mare”. Zic: „Nu, tata mare este aici în fotografiile acestea!”. Erau numai fotografii cu el tânăr, dar acum el arăta mult mai bătrân... Și mi s-a explicat că e, într-adevăr, tata mare, care acum s-a întors din „delegaÈ›ie” - fiindcă asta era, È™tiam că el era în delegaÈ›ie È™i era o delegaÈ›ie care È›inea ceva timp. Cum am mai spus, m-a ajutat mult prietenia cu el, dar cred că pentru el legătura lui cu mine a fost încă È™i mai importantă È™i l-a ajutat să se refacă după detenÈ›ie. Evident, nu am fost niciodată la nivelul lui, È™i nu am nicio problemă din acest motiv, dar È™tiu că am un mare merit, indirect È™i involuntar: l-am ajutat mult să-È™i revină după închisoare. Am fost un fel de terapie. Și îmi pare foarte bine că a fost aÈ™a. Între noi a fost o legătură foarte frumoasă, legată È™i de faptul că mie îmi lipsea un tată, fiindcă ai mei se despărÈ›iseră. Chiar dacă mă vedeam des cu tatăl meu, bunicul mi-a fost È™i tată, È™i bunic.
Dumitru Horia Ionescu

Negraite si necuprinse de limba sunt darurile si binefacerile de care ne impartaseste intotdeauna Maica Domnului, dar alergam la ajutorul ei cu credinta in toate zilele noastre. De aceea, toti cei ce voiti sa va mantuiti cereti mila Maicii Domnului si nu va leneviti, rugati-va si nu dorimiti, cantati Domnului si nu-l injurati, binecuvantati si nu blestemati, pe saraci miluiti-i si nu va scumpiti, pe bolnavi cercetati-i i nu va ingretosati, pe calatori odihniti-i si nu va impotriviti, la sfanta biserica veniti si nu va trandaviti.

La zece ani ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Constantin Galeriu, Editura Lumea credintei, pe urma revistei care s-a straduit sa-i cultive constant memoria, ofera celor ce l-au ascultat pe Parintele si ii duc dorul, ca si celor ce, nascuti mai tarziu, nu au avut aceasta sansa, un florilegiu de suflet, cu zece predici alese din ultimul sau an de activitate pastorala curenta, mai precis din martie 2001 pana in ianuarie 2002.