Adolescenta - poemul iubirii curate

Un poem-preludiu dedicat bunului simţ al tinerei generaţii. Într-o lume în care moralitatea şi-a lăsat pragurile călcate de ideologii împrumutate, poemul iubirii curate s-a transformat într-o atitudine precoce de acceptare a tot ce este nou şi de prost gust, dar care se raliază modelelor occidentale. Iubirea a căpătat un înţeles mai mult sexual decât sufletesc, gesturile şi gândurile s-au bagatelizat, orice atitudine morala este desuetă. Părintele Ilie Moldovan reînvie poemul iubirii curate, al curăţeniei sufleteşti, al păstrării fecioriei, al luptei cu patimile tinereţii şi al acceptării celuilalt ca fiinţă, iar nu ca obiect de satisfăcut plăceri şi aventuri. Stabilitatea spirituală şi viaţa în sânul Bisericii pot aduce pace interioară şi cuminţenie, chiar dacă tinereţea îşi cere la modul cel mai imperios drepturile.

Conceput in urma cu 30 de ani in Franta, de un grup de crestini ortodocsi coordonat de Parintele Cyrille Argenti, catehismul „Viu este Dumnezeu” a fost tradus pentru prima data in limba romana in anul 1992, iar acum vede din nou lumina tiparului intr-o noua traducere si avand inserate 15 icoane color.

Este numit de traducator ca un adevarat „catehism filocalic”, care se axeaza pe structura anului liturgic de la Craciun la Paşti.  Catehismul este dedicat Parintelui Cyrille Argenti, Parintelui Constantin Galeriu si PF Daniel, initiatorul proiectului catehetic „Hristos impartasit copiilor”.

"Viata este o impletire de calatorii in diferite dimensiuni ale experientei umane. Pentru unii, calatoriile prin lumea fizica sunt relevante si definesc in mare masura povestea vietii lor. 

Pentru altii e mai importanta "calatoria" lor profesionala sau stiintifica, sau artistica. Unii isi definesc viata prin progresul de la saracie la bogatie sau de la anonimat la faima. Pentru altii e mai importanta calatoria lor spirituala, adesea nu lipsita de primejdii, de rataciri sau caderi."

ÎPS Andrei împarte şi analizează fiecare virtute a dragostei, rezultând astfel o frumoasă pledoarie pentru iubirea curată şi nepătimitoare.

Simplitatea cuvintelor este simplitatea iubirii. Sfântul Apostol Pavel, la 1 Corinteni 13, ne prezintă dragostea într-o lumină necunoscută în lumea antică. Cuvintele Mântuitorului se concretizează - iată - într-un imn extraordinar.

Dupa o calatorie indelungata, 2000 de protestanti evanghelici istoviti si-au gasit in final drumul spre casa.  Copertile cartii inchid intre ele istoria catorva oameni curajosi si a congregatiilor lor, care si-au riscat ocupatiile stabile, siguranta si aprobarea prietenilor de o viata pentru a raspunde afirmativ chemarii lui Dumnezeu.  Este, de asemenea, povestea fiecarui credincios care este in cautarea Bisericii celei adevarate, acolo unde Hristos este Domnul si unde se vorbeste despre sfintenie, responsabilitate si puterea lui Dumnezeu, unde iubirea de aproapele este mai mult decat un act de complezenta si unde mofturile si fasoanele sunt lepadate in favoarea invataturii si slujirii apostolice.  Experienta descrisa in carte indeamna la misiune si, paralel, dezvolta indemnul Eccleziastului: „Pana la moarte lupta-te pentru adevar si Domnul Dumnezeu se va lupta pentru tine”.  Este o carte care se adreseaza crestinilor aflati in cautarea innoirii vietii in propriile lor Biserici, o carte pentru cei nesatisfacuti si insetati in propria lor cautare si pentru toti crestinii ortodocsi dornici de revitalizarea vietii lor duhovnicesti.

Acest volum surprinde calaoria spirituala a lui Frank Schaeffer spre ortodoxie, pelerinaj inceput in 1976.  A pornit in aceasta cautare, dupa cum el insusi scrie: "datorita nevoii mele stringente de a afla raspunsuri la intrebarile care ma framantau si de a creste intru Hristos, nu departe de El."

Convertirea la ortodoxie este, fara indoiala, un act ce divulga putere spirituala si curaj din partea oricarui prozelit.  Decizia lui Frank Schaeffer a fost cu atat mai curajoasa cu cat el este fiul unui autor si predicator protestant renumit si respectat in intreaga lume.

Aducerea la viaÈ›ă în lumea aceasta a unei lucrări de valoare, a unei creaÈ›ii, fie ea în plan cultural sau duhovnicesc, trece prin multe „vămi”, atât interioare autorului, cât È™i exterioare lui, prin care munca acestuia este înÈ›eleasă È™i preÈ›uită la adevărata valoare de către ceilalÈ›i. 
Gândurile unui om au mare valoare în sine înaintea lui Dumnezeu – „Cum îÈ›i sunt gândurile, aÈ™a îÈ›i este È™i viaÈ›a”, spunea Cuviosul Tadei de la VitovniÈ›a. Dacă te înveÈ›i să gândeÈ™ti profund, exploatezi tot mai mult potenÈ›ialul dăruit de Făcătorul fiecăruia dintre noi. Și vedem cum gândurile multor SfinÈ›i nu numai că i-au îmbogăÈ›it sufleteÈ™te pe ei, dar au îmbogăÈ›it È™i lumea oamenilor, întrupându-se È™i împărtăÈ™indu-se celorlalÈ›i. 
Și noi, de multe ori, purtăm în sine multe gânduri minu¬nate, care, dacă reuÈ™esc să ne absoarbă întreaga fiinÈ›ă, ne duc pe tărâmul lor – dar, de foarte multe ori, primim gânduri pe care le pierdem, gânduri care nu È™tii de unde vin È™i unde se duc. 
Părintele Sofronie (Saharov) spunea obÈ™tii, într-o sinaxă, că omul este o fiinÈ›ă eterokínitos, adică „miÈ™cată din afară”, iar Părintele Rafail (Noica) îl completa, atunci când analiza expresia populară „Mi-a venit gândul...”, spunând că omul este fiinÈ›ă duhovnicească È™i că este inspirat fie de Duhul lui Dumnezeu, fie de un duh străin. 
De unde ne vin gândurile? Care este sursa noastră de inspiraÈ›ie? Ce se întâmplă cu gândurile inspirate care ne părăsesc sau pe care le pierdem? Care sunt gândurile noastre, până la urmă? Avem È™i noi gânduri?... Gândurile devin ale noastre în momentul în care le amestecăm cu propria fiinÈ›ă, după ce le-am primit în noi. Ele devin lumea noastră lăuntrică, care ne hrăneÈ™te È™i pe care o împărtăÈ™im celor pe care îi iubim. 
Astfel gândurile noastre devin vorbele noastre, devin faptele noastre, devin viaÈ›a noastră. Dar şi acele gânduri care devin cuvinte ale noastre, È™i ele zboară în văzduh – ele pot rămâne, cel mult, în conÈ™tiinÈ›a celorlalÈ›i doar în momentul în care se întrupează prin tipărire; atunci devin publice È™i accesibile oricui este interesat de ele, È™i îÈ™i schimbă caracterul, iar cele care au valoare universală dăinuie peste veacuri. 
Cuvintele întrupate în cartea de faÈ›ă nu au pretenÈ›ia a fi nici la măsura SfinÈ›ilor PărinÈ›i, nici să pună în cuvinte noi învăÈ›ăturile acestora. Ele nu sunt altceva decât o încercare de definire a trăirii inimii mele – nu încă matură sau desăvârÈ™ită, dar vie È™i sinceră – care căuta căi prin care să poată să se bucure de bogăÈ›ia patristică. Câteodată căile nu duceau nicăieri – erau ca semnalele radio sau ca un fascicul de lumină emis în cosmos, care, neîntâlnind nimic, nu se întoarce înapoi –, dar alteori căile reacÈ›ionau ca ceva viu, ce te cheamă să le explorezi, pentru că par să aibă consistenÈ›ă, iar pe acestea am căutat să le împărtăÈ™esc. În aceste cuvântări nu am împărtăÈ™it biruinÈ›e ale sufle¬tului meu, ci mai degrabă năzuinÈ›e, pe care le ofer fraÈ›ilor mei, în nădej¬dea că È™i ei se pot hrăni È™i mângâia în acelaÈ™i timp de lumina Harului ascunsă în spatele acestor cuvinte, conÈ™tient fiind că doar cuvintele ce cuprind în ele experienÈ›a biruitoare concretă pot rodi cu adevărat. 
AÈ™a cum mărturiseÈ™te Sfântul Ioan Evanghelistul despre lumina lui Hristos, care „luminează în întuneric, È™i întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1:5), tot aÈ™a È™i eu nădăjduiesc ca lumina care a călăuzit È™i mângâiat inima mea cu noime duhovniceÈ™ti să lumineze în întunericul deznădejdilor fraÈ›ilor mei – ca astfel, mai mult, să îndrăznim împreună a chema numele Dumnezeului Celui Viu. 

Arhimandritul Melhisedec 
Stareţul Mănăstirii Lupşa

În actuala inflaÈ›ie de cuvinte care a potopit lumea, cuvântul duhovnicesc, cuvântul esenÈ›ial se arată a fi tot mai stingher È™i tot mai trecut cu vederea. Părintele Melhisedec, StareÈ›ul Mănăstirii LupÈ™a, duhovnic odrăslit din filiaÈ›ia duhovnicească a CuvioÈ™ilor Siluan Athonitul È™i Sofronie de la Essex, s-a format pe această linie a esenÈ›ei, căutând sensurile adânci ale vieÈ›ii duhovniceÈ™ti, È›el pe care-l pune înaintea tuturor împreună-călătorilor pe calea mântuirii. Din acest gând s-a născut È™i cartea de faÈ›ă, care nu-È™i doreÈ™te să fie încă un studiu de teologie academică, ci mai cu seamă o pedagogie empirică, o împărtăÈ™ire de înÈ›elegeri ale realităÈ›ilor veÈ™nice, aÈ™a cum ni le-au predanisit SfinÈ›ii PărinÈ›i È™i le-a statornicit Biserica în structura Penticostarului, spre atingerea È›elului de căpătâi: sfinÈ›irea vieÈ›ii noastre prin unirea cu Dumnezeu pentru veÈ™nicie, încă de aici, de pe pământ.

"Viata este o impletire de calatorii in diferite dimensiuni ale experientei umane. Pentru unii, calatoriile prin lumea fizica sunt relevante si definesc in mare masura povestea vietii lor. 

Pentru altii e mai importanta "calatoria" lor profesionala sau stiintifica, sau artistica. Unii isi definesc viata prin progresul de la saracie la bogatie sau de la anonimat la faima. Pentru altii e mai importanta calatoria lor spirituala, adesea nu lipsita de primejdii, de rataciri sau caderi."

Elaborata pe baza unei extinse bibliografii, redactata intr-un stil precis si clar, lucrarea lui Daniel Lemeni atesta de la primele pagini maturitate intelectuala, finete in sesizarea detaliului semnificativ si forta de sinteza deosebita.

Astfel, pornind de la Pateric, autorul intreprinde o descriere fenomenologica a dinamicii relatiei parinte duhovnicesc - ucenic/fiu duhovnicesc atat in aspectul ei evident de indrumare spirituala cu caracteristici specifice, cat si in profunzimile ei teologice tacite, unde esentialul este comunicat cel mai adeseori nondiscursiv.

În tradiţia monahală ortodoxă, prima carte ce se dă fraţilor nou intraţi în mănăstire este cea a Învăţăturilor Avvei Dorothei, ca fiind esenÈ›ială pentru aÈ™ezarea temeliei unei vieÈ›i duhovniceÈ™ti. Însă cuvintele sale, deÈ™i vechi de cincisprezece veacuri, poartă bogata experienÈ›ă a celui ajuns la capătul urcuÈ™ului spre unirea cu Hristos È™i devenit povăÈ›uitor nerătăcit, de folos în aceeaÈ™i măsură mirenilor dornici de zidire sufletească, cât È™i primenirii cugetului monahilor mai încercaÈ›i, spre „aducerea-aminte a dragostei celei dintâi” (cf. Apoc. 2, 4-5). Traducerea de faţă cuprinde întreaga operă a Avvei Dorothei cunoscută până acum şi acceptată ca autentică, într-o încercare de a oferi cititorului un text cât mai credincios stilului oral al originalului şi din dorinÈ›a de a lămuri unele locuri rămase neclare în traducerile precedente.