Sfântul Petru, personaj central al Noului Testament, prinţ al Apostolilor, cum a mai fost numit, reprezintă piatra fundamentală pe care Iisus Şi-a zidit Biserica Sa.

El, Simon, umilul pescar, căruia Hristos îi va schimba, încă de la prima întâlnire, numele în Petru, va fi, după cum ni-l prezintă Evangheliile, cel mai întreprinzător din grupul celor doisprezece, ocupând o poziţie dominantă, ca reprezentant şi interpret al acestora, şi primul căruia i S-a arătat Iisus înviat.

El este animatorul şi conducătorul Bisericii primare din Ierusalim, pentru a se dedica ulterior activităţii de misionar mai întâi printre iudei, apoi printre păgâni, impunându-şi autoritatea şi prestigiul în determinarea orientărilor pastorale şi teologice.

Cu momentele sale de generozitate şi încredere, dar şi cu nesiguranţele şi chiar trădările sale, el rămâne cel mai apropiat fiecăruia dintre noi.



Mereu iubit de Iisus, Care îi va conferi un rol deosebit, instituindu-l „păstorul turmei” Sale, Petru va face suprema dovadă a credinţei prin martiriul suferit la Roma, sub Nero.

Multe chipuri de mari trăitori ai credinţei noastre au trecut în arhiva veşniciei neamului, fără ca noi, cei însetaţi de cuvintele lor, să-i întâlnim altfel decât în legendă. 
 
 Avem nevoie de modele. Şi dacă lumea ar urma aceste modele, n-ar greşi niciodată: părinţii Arsenie de la Techirghiol, Cleopa, Justinian Chira, Ioan Negruţiu, Jacint de la Putna, Iulian Stoicescu, Ghenadie Niţoiu, Ioan Boboc, Dometie Manolache, Constantin Sârbu, Nicolae Steinhardt ş.a. Veghează la treptele veşniciei, de asemenea, „uriaşi ca Stăniloae, Antonie, Anania, Galeriu”, iar părintele profesor se simte dator să mărturisească: „Cu cât cunoşti şi înţelegi mai mult, cu atât eşti mai îndatorat ca martor.” 

Părintele Dumitru Stăniloae a fost un om asupra căruia Dumnezeu și-a revărsat darul Său din preaplin. În plus, Părintele a știut să fie de o trezvie extraordinară, a știut să primească darul și să-l sporească cu o rodnicie rară. Teologia sa este o continuă convorbire prietenească cu Dumnezeu. 
 
Scrierile Părintelui Stăniloae vor rămâne mereu un izvor de bună mireasmă teologică, întăritor întru cunoaşterea şi păstrarea neabătută a dreptei credinţe. Rămâne ca noi să nu risipim această moştenire care poate fi cuprinsă, pe scurt, în aceste cuvinte: un duh filocalic. Filocalia va trebui să continue, iar volumul al XIII-lea să fie neapărat cu extrase din scrierile Părintelui Dumitru Teologul. 
 
 
 
Această carte cuprinde evocări, câteva studii și un interviu, care, foarte probabil, este ultimul acordat de Părintele Dumitru Stăniloae. 

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina – format micÎn taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast È™i un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeÈ›e È™i îndelungă răbdare.Dorind să se retragă la mai multă liniÈ™te, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioÈ™i È™i ucenici, o frumoasă mănăstire de călugăriÈ›e în insula Eghina, din apropierea Atenei, rânduind aici viaÈ›ă de obÈ™te, după tradiÈ›ia SfinÈ›ilor PărinÈ›i. Apoi s-a retras în această mănăstire È™i a dus o viaÈ›ă înaltă de smerenie È™i slujire, de dăruire totală È™i rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii, È™i pentru toÈ›i care veneau È™i cereau binecuvântare, rugăciune È™i cuvânt de folos sufletesc. […]NumeroÈ™i săraci È™i bolnavi, lipsiÈ›i de orice ajutor, veneau la Sfântul Nectarie ca la părintele lor sufletesc; de aceea, el a dat poruncă maicilor care se nevoiau acolo să împartă celor lipsiÈ›i orice fel de hrană È™i chiar să nu păstreze nimic pentru ele, deoarece Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea È™i pe unii È™i pe alÈ›ii. Dar È™i cei bolnavi se vindecau prin rugăciunile Ierarhului Nectarie, pentru că se învrednicise de darul facerii de minuni.

Chinonicarul reprezinta, de cele mai multe ori, un verset din psalmi ce se canta in timpul impartasirii slujitorilor si credinciosilor in cadrul Sfintei Liturghii si care are ca scop crearea unei atmosfere prielnice interiorizarii sufletesti a celor ce se vor uni cu Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos.

Primul volum al seriei cuprinde o parte din chinonicele existente in manuscrisul MΠT705 (autograf al lui Hurmuz Hartofilax), ce contine cantari la Sfanta Liturghie. S-a realizat o selectie a chinonicelor, astfel incat cartea sa serveasca scopului practic al cantarii la strana.

Jocuri pentru copii inteligenÈ›i – O carte, cu un bogat conÈ›inut de activităÈ›i antrenante, jocuri de tip uneÈ™te punctele, găseÈ™te diferenÈ›ele, alege perechile potrivite, cuvinte încruciÈ™ate, labirinturi È™i multe altele. Aceste activitati distractive vor captiva copiii È™i le vor dezvolta abilităÈ›ile de învăÈ›are.

Una dintre cei mai mari Nebuni din Rusia este sfânta È™i fericita Xenia din Petersburg, care repeta în secolul al XVIII- lea, secolul despotismului luminat, faptele părinÈ›ilor Bisericii, părinÈ›i care au trăit cândva, demult.

Ea însăÈ™i a văzut cât de nestatornică È™i de efemeră este lumea pământească, È™i după douăzeci È™i È™ase de ani de viaÈ›ă fericită È™i îndestulată a părăsit totul pentru a se cufunda în durerea omenească.

Prin viaÈ›a sa ea a demonstrat cât de fals È™i de inutil este tot ceea ce este lumesc È™i pământesc È™i pe care ni-l dorim

Am numit-o fericită, pentru că totdeauna era cu mintea la Dumnezeu, în lumea rugăciunii fără întrerupere.

Cand omul se instraineaza de Dumnezeu, izvorul vietii, viata pe pamant devine fara sens, sau are drept singur sens satisfacerea propriilor placeri. Dar fiindca sufletul, prin firea sa, are trebuinta de Dumnezeu, singuratatea ajunge de neindurat pentru suflet si pricinuieste nemultumire, descurajare si disperare. Depresia (cuvant modern pentru deznadejde) este un fel de plictiseala avand pricina in om, impreunata cu insuflarea pamanteasca de a trai dupa chipul lumii cazute. Omul modern este inchis ca o pasare in cusca sa, fara alta alternativa decat disperarea pricinuita de lipsa libertatii duhovnicesti.
Invatatura ortodoxa despre deprimare este precisa si imbelsugata. Veacuri la rand ea s-a dovedit valida, daca e aplicata cum invata Sfintii Parinti, ajutand astfel milioane de crestini sa infranga duhul demonic al deprimarii, ajungand la libertate si mantuire.

Traducere din limba engleza de Constantin Fagetan