Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!
Carti online gratuite (nou)

In nevointa sa ascetica, care a durat patruzeci de ani si care a fost pecetluita cu sange, Staretul a patimit in felurite chipuri si astfel a invatat, a cunoscut si a experimentat toate felurile de lupte ascetice. De aceea a si invatat in chip neinselat si cu multa intelepciune si discernamant pe cei care au dorit cu multa lepadare de sine sa guste din hrana cea nestricacioasa a Rugaciunii mintii si din apa cea vie a descoperirilor dumnezeiesti de care s-a invrednicit. Aceste nenumarate comori ale Harului dumnezeiesc, pe care si le invistierise in inima sa, le daruia cu imbelsugare nu numai binecuvantatilor sai ucenici, care il iubeau pana la jertfa, dar si celor care cu credinta cautau margaritarul ascuns si ceresc al DUMNEZEIESTII DRAGOSTE. Urmasilor sai duhovnicesti si fratilor in Hristos, clerici, monahi si laici, le-a lasat ca mostenire sfanta nu numai invatatura despre lucrarea practica si contemplativa a Rugaciunii mintii si a inimii, dar si nesfarsita sa dragoste si afectiune, nefatarnica lui indelunga-rabdare, povatuirea sa plina de discernamant intru intelepciunea Domnului, ingaduinta lui dusa pana la limita fata de neputinta omeneasca, pilda sa de nevoitor si toate cele care decurg in mod foarte firesc din ea.

Dintre Parintii nedreptatiti ai Bisericii noastre face parte si Cuviosul Parinte Gheorghe, Hagi-Gheorghe, care este un sfant al vremurilor noastre. Chiar putem spune ca este un mare sfant, in raport cu starea duhovniceasca a epocii noastre. Staretul a lasat un nume mare. "Un mare ascet si un aspru postitor", se spunea despre el. Cu numele sau erau numiti toti cei care posteau cu asprime. "Acesta este un Hagi-Gheorghe", spuneau. Hagi-Gheorghe avea pentru toti multa dragoste, o dragoste curata. Era totdeauna pasnic, ingaduitor si ierta usor. Avea o inima mare, de aceea ii incapea pe toti, asa cum erau. Traind o viata ingereasca, s-a induhovnicit, a devenit un inger care zbura spre cer, deoarece n-a tinut nimic pentru sine, nici patimi sufletesti, nici lucruri materiale. Pe toate le-a lepadat, de aceea a si zburat la inaltime.

ercetările contemporane au evidenÈ›iat impactul pe care îl are consumul excesiv de zahăr asupra organismului nostru. Dincolo de bucuria momentană pe care o aduce o prăjitură sau un desert cu zahăr, consecinÈ›ele pe termen lung pot fi serioase. Din fericire, opÈ›iunile precum deserturile fără zahăr devin o alegere tot mai populară È™i benefică pentru sănătatea noastră.Consumul excesiv de zahăr este asociat cu diverse probleme de sănătate, precum creÈ™terea riscului de obezitate, diabet de tip 2 È™i afecÈ›iuni cardiace. Cercetările au arătat că zahărul adăugat în exces poate duce la inflamaÈ›ii cronice în organism, afectând în mod negativ funcÈ›iile sistemului imunitar È™i ale organelor interne. Optarea pentru deserturi fără zahăr reprezintă o modalitate de a ne satisface pofta de dulce fără a compromite sănătatea. Aceste deserturi sunt adesea realizate cu îndulcitori naturali, precum mierea, ştevia sau fructele, oferindu-ne gustul dulce fără a recurge la efectele negative ale zahărului rafinat. Pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate, deserturile fără zahăr se încadrează perfect într-un stil de viaÈ›ă echilibrat È™i într-o dietă sănătoasă. Ele pot fi o sursă valoroasă de nutrienÈ›i esenÈ›iali È™i pot contribui la menÈ›inerea unui nivel constant deenergie, evitând creÈ™terile bruÈ™te È™i scăderile de zahăr din sânge.Astfel, alegerea deserturilor fără zahăr nu este doar o opÈ›iune delicioasă, ci È™i o decizie înÈ›eleaptă pentru sănătatea noastră pe termen lung. În bucătărie, explorarea È™i adoptarea unor reÈ›ete creative fără zahăr devin o oportunitate de a experimenta cu ingrediente sănătoase È™i de a încorpora gusturi noi È™i inovative în dieta noastră. Astfel, putem transforma modul în care privim È™i selectăm deserturile, contribuind la un stil de viaÈ›ă mai echilibrat È™i plin de vitalitate.

Viata, minunile si povatuirile duhovnicesti ale unui simplu preot de tara din zilele noastre. Parintele Dimitrie Gagastathis a fost un astfel de om simplu si slab, ales de Dumnezeu spre a-i lumina pe altii in aceste vremuri grele. Nu avea educatie - nu pute nici macar sa tina o predica asa cum se cuvine - dar, in marea sa simplitate si dragoste fata de Dumnezeu, s-a invrednicit a primi din plin harul lui Dumnezeu si de a se face pe sine o predica vie. Cuvintele Sfintei Scripturi: Cetatea noastra este in Ceruri(Filip. 31, 20) s-au implinit in omul acesta, care traind in mijlocul grijilor si problemelor vietii de zi cu zi care ne tulbura pe toti, a reusit, datorita marii sale iubiri si devotamentului fata de Dumnezeu, a curatiei pruncesti a inimii sale, a umilintei si smereniei, in acelasi timp sa vietuiasca cu adevarat printre Sfintii din Cer. Cartea cuprinde, in cea mai mare parte, note autobiografice preluate din corespondenta Parintelui Dimitrie. In aceste note ne sunt relatate numeroase intamplari minunate, extraordinare, care, in plus, sunt redate cu o marenaturalete si simplitate, intamplari care, probabil, i-ar putea soca sau chiar scandaliza pe unii. La urma urmelor, a vietui printre Sfinti este, din pacate, unul din lucrurile cu care societatea noastra nu este obisnuita. Cititorul, insa, trebuie sa tina seama de faptul ca aceasta istorisire facuta de la un preot simplu si nevinovat, care nu avea cunostinte despre scrierile savante, dar intru care Hristos traieste(Gal. 2, 20) si care a considerat ca o proslavire adusa lui Dumnezeu faptul de a impartasi celorlalti tot ceea ce a experimentat.

Ambele volume ale cărÈ›ii de faÈ›ă(primul terminat în 1972, al doilea în 1973) trădează efortul disperat al părintelui Marcu de a descoperi „prezenÈ›a reală a lui Dumnezeu” în „rugăciunea lui Iisus”, pe care el nu s-a mulÈ›umit doar s-o teoretizeze, cum ar părea la prima vedere, cât mai ales s-o trăiască, ca metodă de echilibrare sufletească într-o lume profund tulburată de presiunea politică, socială È™i psihologică masivă exercitată de propaganda materialist-vulgară a momentului; un materialism care, spre marea durere a autorului cărÈ›ii de faÈ›ă, pătrunsese adânc È™i în mediile bisericeÈ™ti, în special în rândurile clerului mediu È™i înalt, punând în umbră (dacă nu chiar aruncând în dispreÈ› È™i în uitare) marea temă a „rugăciunii”.

Aceasta lucrare pune in ordine toate evenimentele legate de devenirea harismatica a Sfantului Cuvios Iosif Isihastul si doreste sa surprinda unitar bogata sa invatatura duhovniceasca, precum si influenta exercitata de acesta si gradul de receptare in mediul ortodox.

Prezentul volum contine douazeci si patru de biografii ale unor asceti in lume. Printre ei se numara un episcop, un ieromonah, patru preoti casatoriti, doi monahi care au trait in lume si la sfarsitul vietii s-au invrednicit sa primeasca schima ingereasca si cincisprezece mireni(barbati si femei). Biografiile au fost asezate in ordine cronologica, in functie de data adormirii lor. Fiecare a mers pe calea sa, insa toti au avut un scop comun: pazirea poruncilor lui Dumnezeu si unirea lor cu Dumnezeu. Ramai uimit vazand rabdarea lor, lepadarea de sine si puterea rugaciunii prin care au depasit toate greutatile. Insa mai ales te uimeste simplitatea cu care au primit harul si intamplarile mai presus de fire, fara iscodire si cu smerenie, fara sa-si inchipuie ca sunt ceva sau ca au ceva.

Ambele volume ale cărÈ›ii de faÈ›ă(primul terminat în 1972, al doilea în 1973) trădează efortul disperat al părintelui Marcu de a descoperi „prezenÈ›a reală a lui Dumnezeu” în „rugăciunea lui Iisus”, pe care el nu s-a mulÈ›umit doar s-o teoretizeze, cum ar părea la prima vedere, cât mai ales s-o trăiască, ca metodă de echilibrare sufletească într-o lume profund tulburată de presiunea politică, socială È™i psihologică masivă exercitată de propaganda materialist-vulgară a momentului; un materialism care, spre marea durere a autorului cărÈ›ii de faÈ›ă, pătrunsese adânc È™i în mediile bisericeÈ™ti, în special în rândurile clerului mediu È™i înalt, punând în umbră (dacă nu chiar aruncând în dispreÈ› È™i în uitare) marea temă a „rugăciunii”.

Cine se mai intreaba astazi ce este preotia? Cine se mai inspaimanta de greutatea ei? Cine se cutremura gandind la misiunea ei? Si cine mai ofteaza infiorat de darul si dragostea ei? Domnul Marcu V. Toma prezinta ca teza de licenta o lucrare originala: Viziunea mea despre fiinta si chemarea preotiei. Teza cuprinde o introducere si zece capitole: chemarea, trude si stradanii, hirotonia, necazuri si ingenuncheri, biruinti si bucurii in har, spinii patimilor, florile inimii, iubirea, singuratatea, hristofor si sfintitor. Am citit-o cu emotie. Sunt pagini de lumina, desprinse din ceea ce are mai launtric si mai transfigurat sufletul unui tanar. Pretuind-o dupa merit, nu pot decat sa urez d-lui Marcu sa-si vada realizate viziunile sale sfinte. Preot Profesor Grigore Cristescu, 1936

Notatie psaltica.

Pentru Staretul Paisie rugaciunea este marea posibilitate pe care ne-a dat-o Dumnezeu sa comunicam cu El, sa-I cerem ajutorul. Pe Staret il durea cand ii vedea pe oameni ca se chinuiesc, nevoindu-se "cu prea putinele lor puteri omenesti", in timp ce ar fi putut sa ceara ajutorul lui Dumnezeu, Care "poate trimite nu numai puterea dumnezeiasca, ci multime de puteri dumnezeiesti. Si atunci ajutorul Lui nu se va numi numai ajutor dumnezeiesc, ci minune a lui Dumnezeu". De aceea insista ca trebuie sa simtim rugaciunea ca pe o necesitate si se straduia sa-i ajute pe cei care inca nu stiau sa se roage, "sa puna inceput bun si inima lor sa porneasca lucrand rugaciunea". Pe cei care dobandisera obisnuinta buna a rugaciunii, ii intarea sa se roage cu mai multa marinimie si cu mai multa caldura. Insa tuturor le recomanda pocainta si smerenia, ca principale conditii pentru comuniunea cu Dumnezeu.

Format: 16.5x23 cm
ISBN: 978-606-8278-93-3
Status: in stoc

Hristos, prietenul nostru in suferinta. Florilegiu patristic

Colectia: Alte carti
Autor: Pr. asist. univ. dr. Liviu Petcu
Editura: Doxologia
Numar de pagini: 330

Intrucat Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta sa de lucru din ziua de 17 februarie 2011 a proclamat anul 2012 ca „Anul omagial al Sfantului Maslu si al ingrijirii bolnavilor”, am considerat binevenita si utila, in panoplia de simpozioane, conferinte, alcatuiri de carti si volume colective de studii, articole, expozitii etc. inchinate acestor teme, alcatuirea unui florilegiu patristic tematic, precedat de un studiu introductiv in care am incercat a patrunde si a deslusi macar in parte taina suferintei si a arata importanta si folosul compatimirii si al ingrijirii bolnavilor, reactiile emotionale ale acestora, evidentiind faptul ca viata crestina este hristocentrica si hristomorfica, iar crestinii – urmatori ai lui Hristos – percep suferinta intr-o lumina pozitiva, ca mijloc de purificare si de crestere spirituala si nu ca ceva lipsit de sens.
Volumul de fata, intitulat Hristos, Prietenul nostru in suferinta este impartit in sase capitole dupa cum urmeaza: I. Teologia bolii; II. Ingrijirea bolnavilor; III. Arta medicala; IV; Pedagogia incercarilor; V. Crucea necazurilor; VI. Compatimirea.
Pentru alcatuirea acestui florilegiu tematic, am parcurs colectiile patristice aparute in limba romana, precum si unele opere ale Sfintilor Parinti care au avut in atentie temele propuse in acest volum. De asemenea, nu au fost lasate de-o parte Patericele traduse pana acum in limba romana. Dupa cum se va putea remarca prin lectura atenta, fiecare cuvant din Pateric este masurat, concis, ales dupa o lunga tacere, la inspiratia Duhului, dovedindu-se astfel ziditor de suflet.
Fiecare tema este alcatuita din asa-zisele capete sau texte ale cuviosilor parinti, care constituie de fapt sentinte, butade, exortatii, principii, sfaturi, experiente, meditatii, intamplari si atitudini. Fiind adunate si insiruite tematic, textele Sfintilor Parinti usureaza astfel lectura cititorului care este preocupat sau interesat de o tema anume. Astfel, acesta nu va mai cauta o idee, un sfat sau o butada in intreaga carte, ci se poate ghida direct la tema dorita.
Am considerat binevenita inserarea ca note explicative de subsol a unor observatii si comentarii suplimentare legate de diversi termeni sau idei, pentru o exacta si corecta intelegere a textului patristic. Aceste note apartin atat traducatorului sau talmacitorului textului, editorului, cat si celui care a alcatuit prezentul florilegiu, respectiv subsemnatului.
Sfaturile sau zicerile Parintilor, care constituie de fapt si o terapie spirituala, raspund multor intrebari, nedumeriri si probleme duhovnicesti, pe care lecturandu-le, realizam ca dragostea cuviosilor era atat de mare, incat aveau aplecare si intelegere pentru fiecare om, iar anduranta lor in suferinta, incercare sau necaz le era sprijinita si intarita de Hristos, de credinta in El si de gandul la bunatatile vesnice ale Imparatiei Lui. Scopul Parintilor, asa cum subliniaza si scrierile filocalice a fost sa faca din inima fiecarui crestin un altar aprins de flacarile iubirii de Dumnezeu si de oameni, pe care sa arda neincetat focul rugaciunilor catre Dumnezeu si sfanta meditatie a cuvintelor Duhului.
Textele patristice ne lanseaza si o exortatie la introspectie, la meditatia profunda si constanta, sprijinita pe continutul Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii si pe paradigmele oferite de acestea asupra fragilitatii, coruptibilitatii, nestatorniciei si efemeritatii lumii acesteia. Acesta este pentru om inceputul caii de a-si indrepta din ce in ce mai mult atentia catre suflet si catre ceea ce ar trebui sa primeze in viata lui, caci adesea, in goana dupa lucrurile urgente omul uita de fapt de cele fundamentale si cu adevarat folositoare ale vietii lui, iar grijile lumesti exterioare devin apasatoare si inrobitoare si-i rapesc timpul care ar trebui dedicat rugaciunii, meditatiei, lecturii etc. Omul secularizat, atunci cand este atins de boli sau de oarece suferinte ori necazuri, devine debusolat, nu le intelege taina, noima, rostul si modul cum le poate depasi sau cum poate urca, valorizandu-le, mai aproape de Dumnezeu.
Viata de acum este ca o lupta in stadion sau in arena, insa viata viitoare e cununa. Tentatiile de tot felul, bolile, suferintele si necazurile ce se abat asupra omului in aceasta viata efemera nu il fac sa fie slab sufleteste, ci il arata cum este de fapt si il pot intari daca acesta nu descurajeaza, ci se imbarbateaza in rabdare, rugaciune si multumire catre Dumnezeu. Insa, in aceasta lupta nevazuta si in acest razboi pe plan duhovnicesc, omul nu ramane singur, ci este ajutat de Dumnezeu Cel iubitor, Care este„mai iubitor decat un tata, cu mai multa grija decat o mama, un Stapan care te iubeste mai cu foc decat se iubesc mirele si mireasa; un Stapan care socoteste propria Lui odihna mantuirea ta, si de mantuirea ta Se bucura mai mult decat te bucuri tu cand scapi de primejdie si de moarte (…); un Stapan, Care-ti arata tot felul de dragoste, dragostea pe care o are tatal pentru copii, mama pentru odraslele ei, vierul pentru vie, arhitectul pentru casa pe care o construieste, mirele pentru mireasa, tanarul pentru fecioara; un Stapan, care vrea sa departeze de la tine raul tot atat de mult cat e de departe rasaritul de apus, cat e de inalt cerul de pe pamant – ca si aceasta ti-am dovedit-o! –, dar, mai bine spus, nu numai atat, ci chiar cu mult mai mult, asa precum am aratat cand am vorbit despre acestea si cand am indemnat sa nu ne oprim numai la pilde, ci cu gandirea sa depasim pildele. Da, pentru ca pronia lui Dumnezeu este netalmacita, purtarea Lui de grija neinteleasa, bunatatea Lui nespusa, iubirea Lui de oameni fara de urma”.
Hristos ramane de-a pururi Vesnicul indragostit:
„mai iubitor decat orice prieten,
mai drept decat orice stapan,
mai mangaietor decat orice tata,
mai intru noi decat orice madular al nostru,
mai de trebuinta noua decat chiar inima noastra”.
Datoria noastra consta in a-I raspunde si Lui cu iubirea noastra si a raspunde tuturor oamenilor cu puterea iubirii ce ne-o da El.
Astfel, crestinul este chemat sa pastreze neschimbata frumusetea chipului sadit de Dumnezeu in el, sa devina mai incercat, mai experimentat si mai puternic pentru unul dintre cele mai grele examene ale acestei vieti si anume lupta cu bolile si feluritele incercari, mai rabdator in suferinta, intelegand taina si rostul ei. Astfel, el se dovedeste a fi si un implinitor al cuvintelor dumnezeiesti si nu doar un auditor, graitor sau cititor al acestora.
Precum vom vedea, sfintii lanseaza nenumarate indemnuri la a rabda suferinta, multumind lui Dumnezeu, caci ea ajunge pricina si temei de cununi in ceruri. Ii avertizeaza, de asemenea, pe cei aflati in boli si felurite necazuri sa nu deznadajduiasca, sa nu carteasca impotriva Creatorului si sa nu invinuiasca purtarea Sa de grija, caci facand astfel, aceste atitudini gresite le sunt spre cadere. Celor in putere si sanatosi, le adreseaza calda invitatie de a cerceta pe cei bolnavi, pe suferinzi, caci dupa modul cum a implinit cineva porunca dragostei de aproapele va fi si judecat la judecata cea infricosatoare de la sfarsitul veacurilor. In literatura patristica ni se reliefeaza, cu referire la criteriile judecatii celei din urma, faptul ca Mantuitorul nu ne cere ceva aproape imposibil de realizat, sau fapte realizabile cu mari si indelungi eforturi si anume, nu ne spune: „Am fost bolnav si M-ati vindecat”, ci doar „M-ati cercetat”, adica ati venit la Mine, M-ati vizitat. Cu totii cred ca subscriem la cele spuse de Ecclesiast (4, 10): „vae soli!”, adica „vai de cel singur!”, vorba imprumutata si de antíci. Ce mare bucurie ne face cineva care ne viziteaza atunci cand ne aflam pe patul suferintei! Simpla prezenta si faptul de a ne fi alaturi la greu, ne pacifica, ne injumatateste durerea sufletului si a trupului atins de boala, ne insufla speranta si ne exalta sufletul. Dintre cele ce caracterizeaza firea noastra umana este si faptul de fi solidari unii cu altii.
Continuand prezentarea volumului de fata, subliniem faptul ca el reuneste atitudini spirituale de mare diversitate, autorii traind si scriindu-si operele in diferite secole din decursul primelor doua milenii, insa convingerile si sfaturile lor sunt convergente, caci sunt patrunse si inspirate de acelasi Duh Sfant, Care sufla unde voieste (In. 3, 8); toate aceste atitudini duhovnicesti pot constitui un adevarat ghid pentru urcusul duhovnicesc al omului spre desavarsire. In aceste scrieri, Parintii duhovnicesti se exprima uneori simplu, dar nu simplist, clar, direct, cu un minimum de mijloace, fara preocuparea de efecte stilistice, lapidar si ferm. Ei nu sunt preocupati de arta si stil, ci de frumusetea vietuirii in Hristos, de frumusetea sfinteniei si de sfintenia frumusetii.
Desi textele selectate nu sunt dogmatice, ci de Spiritualitate Ortodoxa, lectura acestui volum necesita totusi un anume efort intelectual si o atentie sporita, insa acestea merita depuse pentru ca lectorul va fi recompensat de o intelegere adanca si de o satisfactie spirituala certa, caci raspunsurile si explicatiile au gir divin si sunt pline de intelesuri marturisite cu patos si dragoste de frate. Folosul lecturarii si al aprofundarii acestei carti il vor intrezari si-l vor dobandi cititorii care vor avea in ea o calauza patristica pentru cunoasterea si aprofundarea tainei suferintei, a incercarilor si a necazurilor, precum si a rostului si a rolului lor expiator si benefic.
Nutrim nadejdea ca acest florilegiu tematic va fi util tuturor celor iubitori de intelepciune si traire crestina genuina, dornici de a cunoaste logica credintei noastre, caci el a fost alcatuit pentru a aduce o mai buna intelegere si cunoastere a tainei suferintei, precum si pentru a oferi un sprijin si mangaiere sufleteasca in necazuri, putandu-se constitui intr-un adevarat ghid pentru viata, caci prezinta o lectie rar intalnita de rabdare, de depasire a suferintei si de valorizare a ei.
Desi cititorul va putea constata ca o parte din textele patristice si ale scriitorilor duhovnicesti ai veacurilor primare ori ale unor cuviosi ce au fost contemporani noua sunt adresate monahilor, totusi intereseaza si folosesc deopotriva de mult si viata duhovniceasca a crestinilor mireni, fiecare dintre acestia fiind chemat, ca si monahul, la lupta cea buna pentru dobandirea mantuirii.
Volumul a fost alcatuit cu scopul de a oferi cititorilor pretioase indemnuri si explicatii duhovnicesti pe temele propuse de autorul florilegiului, iar predicatorilor un bogat material ce poate fi valorificat cu succes.

Pret: 25.00 LEI

Scrieti o recenzie

Carti similare

- De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
  „Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
  „Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
  IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
  După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
  Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
  Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
  Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
  Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
  Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
  Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
  Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
  Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
  Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Staretul Varsanufie de la Optina. Viata si minunile - Pr. asist. univ. dr. Liviu Petcu

Doxologia

- Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Marturii ale inchinatorilor - Vol. 1 - Pr. asist. univ. dr. Liviu Petcu

Doxologia

- Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Rugaciunea lui Iisus in scrierile Sfantului Grigorie Sinaitul - Pr. asist. univ. dr. Liviu Petcu

Doxologia

- Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.
  
  În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...
  
  Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Filosofi greci crestini moderni despre sufletul omenesc - Pr. asist. univ. dr. Liviu Petcu

Doxologia

- Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.
  
  Pr. D. Staniloae

Epifania. Cele din urma poeme de dragoste crestina - Pr. asist. univ. dr. Liviu Petcu

Doxologia

- (lipsa text)

Duminicile Peceti ale Invierii 40 de Predici la Duminicle Octoihului - Pr. asist. univ. dr. Liviu Petcu

Doxologia

Volume apartinand de la aceeasi editura

- Cartea de faÈ›ă îÈ™i propune să ajute cititorii să pătrundă mai profund în esenÈ›a duhovnicească a tradiÈ›iei artei sacre bizantine. Arta bizantină nu poate fi condamnată că nu este firească, realistă, sau pentru că nu reproduce fidel lumea exterioară. Scopul ei este unul foarte diferit. Ea are o funcÈ›ie religioasă. Ea caută să exprime lucruri duhovniceÈ™ti spre a-l ajuta pe om să pătrundă tainele religiei creÈ™tine, să se ridice la un nivel superior al fiinÈ›ei. Perioada bizantină este o perioadă istorică È™i un loc în care oamenii au vieÈ›uit cu o aspiraÈ›ie către suprafiresc, către veÈ™nicie. Bizantinii credeau în tainele È™i adevărul revelate de Hristos, cu alte cuvinte, în minunata lume care există dincolo de cea percepută de simÈ›urile È™i raÈ›iunea noastră, întrucât anticii s-au oprit în punctul acela.
  
  Lumea antică este împărăÈ›ia logicii, măsurii È™i a morÈ›ii. BizanÈ›ul este împărăÈ›ia credinÈ›ei, a emoÈ›iei duhovniceÈ™ti È™i a nemuririi. Acest lucru poate fi limpede observat în arta fiecăreia dintre aceste două lumi. CreÈ™tinismul a rafinat „omul dionisiac È™i apollonic”, lâ€a îndreptat spre adâncurile sale È™i iâ€a dăruit „ochi È™i urechi duhovniceÈ™ti”, spre a putea cerceta adâncimile de nepătruns ale duhului È™i spre a asculta „dumnezeieÈ™tile ecouri”.

Arta sacra bizantina - Pr. asist. univ. dr. Liviu Petcu

Doxologia

- Cartea Profetului Isaia este scrierea vechitestamentară cea mai iubită, apreciată şi cel mai frecvent citată, atât în Noul Testament, cât şi în operele Sfinţilor Părinţi. Fericitul Ieronim spunea în prologul comentariului său că Isaia este mai degrabă evanghelist şi apostol decât profet, întrucât nici o altă scriere profetică nu propovăduieşte limpede atât de multe taine despre Hristos şi despre Biserică precum această carte: activitatea Sf. Ioan Botezătorul, naşterea Domnului din Fecioară, minunile Sale, patimile, moartea şi Învierea Sa, precum şi chemarea neamurilor la credinţa în Mântuitorul.
  
  Comentariul la Isaia se deosebeşte de majoritatea scrierilor exegetice ale Sfântului Ioan Gură de Aur prin faptul că nu este scris în formă omiletică, ci ca o analiză sistematică, verset cu verset a textului. Între puţinele scrieri exegetice în această formă s-ar mai putea menţiona: Comentariu la Iov, recent tradus în limba română, şi Comentariu la Epistola către Galateni. Stilul comentariului este simplu, clar, precis, metodic, fără digresiuni morale, fără introduceri sau formule trinitare finale, fără atenţionări directe adresate publicului, fără nimic ce ţine de stilul oral, omiletic.
  
  Comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la Isaia este una dintre cele mai remarcabile capodopere exegetice vechi-testamentare, deosebindu-se de toate celelalte comentarii patristice prin trasăturile specifice scrierilor sale: subtilitatea, profunzimea şi logica ideilor susţinute, cursivitatea, eleganţa şi frumuseţea stilului, discernământul, prudenţa şi dragostea cu care alege bucatele potrivite pentru ospăţul duhovnicesc al cititorilor săi, maturitatea şi înălţimea duhovnicească a învăţăturilor, care sunt la fel de vii şi de mişcătoare pentru orice fiu al Bisericii din toate timpurile.
  
  Traducerea textului de faţă a fost efectuată după ediţia critică Sources Chrétiennes, no. 304, Jean Chrysostome, Commentaire sur Isaïe, texte critique et notes par J. Dumontier, Les Éditions du CERF, Paris, 1983.
  
  Omiliile despre Ozia au ca punct de pornire exegeza viziunii de la începutul capitolului al 6-lea din profeţia lui Isaia, în special Is. 6, 1-3, pe care o regăsim tâlcuită şi în comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la primele opt capitole din Isaia. Comparând cele două texte, se pot sesiza numeroase asemănări între ele în ce priveşte conţinutul şi învăţăturile pe care le mărturiseşte Sfântul, precum şi deosebiri, mai ales stilistice, legate de accentul care se pune pe anumite aspecte.
  
  Comentariul la Isaia este scris într-o manieră ştiinţifică, menit a fi o lucrare exegetică destinată lecturii, pe când omiliile la Ozia au un caracter oral, aparţinând genului omiletic. Omiliile la Ozia prezintă îndemnuri către public, apostrofări, referiri la viaţa de zi cu zi şi ample divagaţii polemice şi morale. Comentariul la Isaia, dimpotrivă, are un stil direct, scurt, concis şi mult mai elevat.
  
  Problemele dogmatice, dezbătute pe larg în comentariu, sunt sugerate doar în treacăt în omilii. Astfel, dacă în comentariu Sfântul demonstrează limpede, cu numeroase argumente scripturistice, că în capitolul al şaselea Profetul Isaia a văzut doar ceea ce se putea vedea prin pogorământ, nicidecum însăşi firea lui Dumnezeu – care nu poate fi cunoscută deplin nici de oameni nici de îngeri –, în omilie se limitează doar la a îndeamna pe credincioşi să nu fie curioşi cu privire la modul în care Profetul Isaia spune că L-a văzut pe Domnul. În comentariu, Sfântul identifică lămurit „tronul”, „şederea” lui Dumnezeu, poziţia serafimilor ca antropomorfisme cu semnificaţie simbolică, pe când în omilii abia menţionează că nu trebuie să socotim că acele puteri netrupeşti ar arăta în realitate cu picioare şi aripi cum le descrie profetul. În comentariu, tripla invocare a sfinţeniei lui Dumnezeu de către serafimi este explicată în sens trinitar, pe când în omilii accentul cade pe faptul că de la venirea Mântuitorului au fost învredniciţi şi oamenii să cânte acest imn al sfinţilor îngeri care stau mereu în preajma tronului lui Dumnezeu, şi că este necesar ca înaintea jertfelnicului să ne asemănăm în trăire şi evlavie cu serafimii. Comentariul analizează textul scripturistic inclusiv din punct de vedere filologic: de ce sunt utilizate anumite timpuri verbale, ce semnifică în limba ebraică anumiţi termeni sau nume mai relevante, pe când în omilii Sfântul se străduieşte să nu aglomereze memoria ascultătorilor cu prea multe date istorice sau ştiinţifice, căutând să facă discursul cât mai captivant prin jocul de imagini surprinse, îndemnuri morale şi un limbaj cât mai pe înţeles omului simplu. În comentariu, Sfântul Ioan evită tâlcuirea alegorică a cărbunelui de pe jertfelnic precum şi a altor numeroase alegorii, cel mult menţionându-le ca pe lucruri binecunoscute ascultătorilor de la alţi tâlcuitori, cu care este sau nu de acord, insistând mai ales pe înţelegerea literar-istorică a textului, pe când în omilii pune accent chiar pe semnificaţia tipologică şi liturgică a tronului, a jertfelnicului, a cărbunelui de pe jertfelnic, îndemnând credincioşii să se pregătească pentru apropierea de Sfintele Taine cu tot atâta teamă şi bucurie pe cât au văzut, cu ajutorul Profetului Isaia, că au şi serafimii.
  
  Ingrid Bauer

Comentariu la Isaia. Omilii la Ozia - Pr. asist. univ. dr. Liviu Petcu

Doxologia

- „Tâlcuirea Părinţilor nu este doar rodul cărţilor pe care le-au citit, ci şi al propriei lor experienţe. De aceea, când vorbesc despre dogme, Părinţii nu fac doar simpla tâlcuire a textelor, ci vorbesc şi din experienţa lor, la fel ca un astronom care, atunci când predă o lecţie, nu vorbeşte doar din tratatele de astronomie, ci se uită È™i prin telescop, verificând cu telescopul cele scrise în cărţi. De fapt, telescopul este mai important decât cărţile. La fel şi în teologia patristică, mintea (νοá¿¦ς) celor luminaţi este mai importantă decât cărţile. Mintea aflată în stadiul luminării este exact ca astronomul care se uită prin telescop. Aceasta este experienţa dogmei. Noi nu am moÈ™tenit numai dogma, am moÈ™tenit È™i experienÈ›a dogmei.”

Dogmatica empirica dupa invataturile prin viu grai ale Parintelui Ioannis Romanidis. Vol. II - Pr. asist. univ. dr. Liviu Petcu

Doxologia

- Un părinte filocalic ne învață că fiecare ființă caută și-și găsește odihna în activitatea sa cea mai bună. Așadar odihna nu este lene, nu este inerție, ci trăirea în lucrarea cea mai bună pentru noi, cea mai folositoare pentru noi. Avem nevoie să realizăm că odihna este o activitatea, că omul este o ființă lucrătoare, ca Dumnezeu, Care, cum spune Mântuitorul, și acum lucrează. Iar omul se odihnește în lucrarea lui cea mai înaltă, care este și cea mai bună, și cea mai frumoasă, și anume unirea minții cu Dumnezeu în inima sa.
  
  Dar, ca să pornim pe această cale este nevoie să-i urâm pe dușmanii acestei odihne și să ne lepădăm de ei. Iar Dușmanii odihnei sunt gândurile.

Cum sa ne aflam odihna de la ganduri - Pr. asist. univ. dr. Liviu Petcu

Doxologia

- Nu e prima dată când scrisul Părintelui Ioan-Florin Florescu mă instruieÈ™te, mă consolează, mă bine dispune. Ca cititor, am întotdeauna ceva nou de învăÈ›at, ceva întremător de trăit, ceva de natură să transforme răspunsurile gata-făcute în pasiune interogativă, în căutare răsplătitoare. Ceea ce, din păcate, e o experienÈ›ă rară, când e vorba de alte texte „edificatoare”, în care, de multe ori, cum o spune È™i Părintele Florescu, certitudinile previzibile evacuează „uimirea È™i cutremurul”.
  
  De puÈ›ine ori mi s-a întâmplat să văd împletindu-se, cu atâta naturaleÈ›e, cateheza cu libertatea spirituală, cu surpriza (nearogantă) a interpretării, cu experienÈ›a de viaÈ›ă È™i, când e cazul, cu umorul...
  
  Andrei PleÈ™u

Lumea ca o zi de vineri - Din jurnalul unui preot misionar - Pr. asist. univ. dr. Liviu Petcu

Doxologia

- "Această carte este alcătuită din patru omilii, ţinute de mine în parohii creştin-ortodoxe din statul New Jersey,între anii 1995-1996. Prima şi cea mai de seamă omilie, care cuprinde partea substanţială a acestui volum, este intitulată „Preotul – părintele duhovnicesc”. Deşi este scrisă drept răspuns la o invitaţie a preoţilor ortodocşi, fiind destinată mai ales clericilor, ea este de un real interes şi folos pentru mireni.
  
  Celelalte omilii – „Nestemate din lucrările Sfântului Ioan Damaschin cu privire la viaţa duhovnicească”, „Povăţuiri ale Sfântului Grigorie Palama cu privire la viaţa duhovnicească” şi „Scara dumnezeiescului urcuş” – se adresează atât clericilor, cât şi mirenilor. Sunt încredinţat că ele vor fi de folos amândurora.
  
  Locul în care fiecare dintre aceste omilii a fost prezentată, precum şi data prezentării ei sunt înregistrate la începutul fiecăreia.
  
  Meritul pentru publicarea acestei cărţi aparţine în primul rând cucernicilor clerici din New Jersey. Fără invitaţia lor, venită din inimă, spre a putea vorbi despre problemele de care m-am ocupat aici, precum şi dorinţa lor, exprimată cu tărie, de a vedea aceste omilii tipărite, această carte nu ar fi apărut niciodată."
  
  Constantin Cavarnos