Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Această carte are ca temelie premisa că vindecarea adevărată este posibilă.
Vindecarea – lucrare duhovnicească nu este doar continuarea primei cărți, Vindecarea sufletului tău rănit. Volumul de față poate fi citit și ca un ghid de sine stătător în vederea vindecării, care vine în întâmpi­narea atât a celor cu suferințe emoționale adânci și vechi, cât și a celor care caută să îi ajute.
Se cuvine să mai menționăm și că această carte a fost scrisă pentru persoanele care nu pot sau nu doresc să apeleze la psihoterapie. Mulți sunt reticenți în pri­vința soluțiilor de acest fel, poate pentru că au suferit dezamăgiri în ce privește psihoterapia sau din cauza unor convingeri personale.
Calea vindecării este calea eroismului. Când îm­bră­țișăm chemarea de a ne vindeca, protejăm și ge­nerațiile următoare de pericolul de a suferi din pricina unor lucruri și situații de care nu ele sunt responsabile, cu toate că noi înșine a trebuit să trecem printr-o asemenea suferință. Putem să devenim acel erou care și-a depășit experiența negativă cu o anumită noblețe emoțională, cu tărie discretă, înțelepciune, cu o pace adâncă și reziliență profundă.
Pr. Joshua Makoul

Această carte îmi pare a fi cea mai importantă scriere a lui Paul Evdokimov, cea care poate să‑l mişte cel mai mult spre o nouă înţelegere pe cititorul aflat în căutarea sensului, să îndrepte către Dumnezeu inima îndoielnică. Evdokimov ajunge aici la deplina sa măiestrie, exprimând, în raport cu angoasele şi căutările Apusului contemporan, partea durabilă şi fecundă, esenţa însăşi s‑ar putea spune, a spiri­tualităţii ortodoxe. [...] El Îl arată pe Hristos biruitorul iadului, arată „chenoza” Sa de viaţă făcătoare, viaţa ţâşnind din moarte. Tema centra­lă a cărţii se înfăţişează astfel drept problema trăirii spirituale reale, transformatoare, în creştinismul de azi, ca apel la răstignirea şi reînvierea dorinţei, pentru ca ea să devină „iubire fiinţială”...
Astfel, omul este chemat de‑acum să ­guste desfătarea Împărăţiei, pentru că veşnicia, în Hristos, îşi are începutul aici, pe pământ. El ­presimte, fie şi fugitiv, prin fulgerări de foc în abisul inimii – până ce inima însăşi ia foc –, tăcerea, pacea, dulceaţa prezenţei dumnezeieşti.

Olivier Clement

învăţătura creştină despre puterile sufletului • despre stările psihice • 
despre atenţie și memorie • despre imaginaţie şi fantezie • despre virtuţi 
 
Fundamentala carte a cunoscuților psihologi ortodocşi din Sankt-Petersburg – specialiști cu vastă experiență profesională și totodată profund atașați de experiența creștinismului ortodox – se impune prin coerenţa, precizia şi deplinătatea expunerii, comparând şi îmbinând acolo unde este cazul, într-o manieră caracteristică, acumulările ştiinţei psihologice şi multimilenara experienţă, încuviinţată şi însuflată de Dumnezeu, a asceticii ortodoxe. 
Atât pentru specialiştii care doresc să-şi pună cunoştinţele şi talentul în slujba vindecării şi mântuirii sufletelor, cât şi pentru toţi cei ce vor să obţină o perspectivă cât mai completă asupra problemelor sufleteşti, perspectivă care să întrunească tot ce este mai bun din tradiţie şi din modernitate, cartea de faţă reprezintă o lucrare de referinţă în domeniul de tot mai mare interes al psihologiei şi psihoterapiei ortodoxe.

Myrrha Lot‑Borodine (1882‑1954) – medievistă de renume, doctor în litere, cu teză de doctorat în literatura medievală È™i specialistă în teologia patristică ortodoxă, soÈ›ia marelui medievist francez Ferdinand Lot – îÈ™i caracteriza astfel propriul itinerar spiritual: „Nu doar erudită sau istorică, nici doar filosofică sau teologică, opera care‑mi poartă numele este în esenÈ›ă experienÈ›a unui suflet înflăcărat în căutarea Adevărului.”

Roadele acestui itinerar sunt cunoaÈ™terea aprofundată a scrie­rilor PărinÈ›ilor răsăriteni È™i a marilor mistici ai Ortodoxiei, È™i ­valorificarea acestei TradiÈ›ii, pe care s‑a străduit s‑o facă cunoscută teologilor apuseni.

„ExcepÈ›ionala valoare a operei sale constă în faptul că nu s‑a concentrat pur È™i simplu pe o cercetare savantă, ci a regăsit expresia vie a misticii bizantine È™i a È™tiut să o transmită mai departe. Astăzi, când credinÈ›a atâtor creÈ™tini este È™ovăielnică, scrierile Myrrhei Lot‑Borodine, prin faptul că unesc trăirea duhovnicească cu rigoarea intelectuală, te fac parcă să atingi realitatea suverană a misterului teandric È™i risipesc îndoielile È™i penumbrele. Întreaga sa operă se miÈ™că în sfera sacrului – dar nu a oricărui fel de sacru, ci este vorba de transfigurarea firii omeneÈ™ti de către energiile divine, prin lucrarea îndumnezeitoare a Duhului Sfânt.”

Jean Danielou

E foarte important să înÈ›elegem că încrederea în pronia lui Dumnezeu este neîndoielnic izbăvitoare È™i mântuitoare, dar nicicum nu ne va scăpa de ispitele È™i încercările vieÈ›ii. Însă ea ne va întări convingerea că atât cele pe care le înÈ›elegem, cât È™i cele ce scapă puterii noastre de înÈ›elegere nu sunt întâmplătoare, ci au un sens în existenÈ›a noastră.

NegreÈ™it, toate acestea vor fi însoÈ›ite de ex­­perienÈ›a prezenÈ›ei mângâietoare È™i întăritoare a Domnului, Care nu ne va lăsa niciodată singuri È™i neajutoraÈ›i.

Golgota este un loc comun tuturor oamenilor. S‑o acceptăm È™i să o folosim spre sfinÈ›irea noastră. UÈ™or? Deloc. Prin harul lui Dumnezeu însă poa­te deveni realitate, trăire de zi cu zi.

Arta vieÈ›ii creÈ™tine este cum putem trece marea învolburată fără a ne îneca, fără a ne pierde.

Omul, preferându‑se pe sine, I‑a întors lui Dumnezeu spatele È™i a aflat moartea, deoarece nu există viaÈ›ă în afara lui Dumnezeu. Iar atunci când omul a transformat integritatea vieÈ›ii în separare, păcat È™i singurătate, Dumnezeul‑Om, Iisus, a intrat în È›inutul morÈ›ii È™i a călcat în picioare moartea, „celor din morminte viaÈ›ă dăruindu‑le”. Aceasta este viaÈ›a – sau, mai degrabă, Dumnezeu, Dătătorul de viaÈ›ă – pe care, în cele din urmă, o sărbătorim prin riturile funerare, în slujba înmormântării. Adevărata celebrare creÈ™tină a morÈ›ii transformă pe vecie imnul funebru în cântarea plină de bucurie: „Aliluia” – cântarea celui care, dincolo de viaÈ›a aceasta, dincolo de moartea aceasta, Îl vede pe Dumnezeu È™i numai pe El, al cărui suflet doreÈ™te È™i tânjeÈ™te să intre în „curÈ›ile Domnului”, ale cărui inimă È™i trup s‑au bucurat în Dumnezeul Cel Viu. AÈ™adar, în cartea de faÈ›ă ne vom îndrepta atenÈ›ia tocmai către această celebrare a unui Dumnezeu Viu, din cadrul liturghiei înmormântării.

Pr. Alexander Schmemann